Fanii Trilogiei Mistice vor descoperi cu plăcere că a apărut şi acest al doilea volum, care este de departe mult mai complicat decât anteriorul. Structura cărţii se va păstra în forma jurnalelor alternând cu scrisori, iar stilul de redare a evenimentelor poate părea un pic cam "preţios", dar, având în vedere că, în mare parte aventurile vor fi tot ale lui Ashlee Devere, acest aer de secol trecut este uşor de acceptat.
"Lucrurile erau diferite în viaţa asta. Toată lumea spunea asta, şi Luce chiar o simţea: o revelaţie creştea din ce în ce mai mult în ea. Se privise cum murise şi supravieţuise. Nu mai era nevoie ca Daniel să-şi poarte singur pedeapsa. Era ceva ce puteau face împreună."
"Te-ai gândit vreodată cum pericolul trebuie că înconjoară puterea, aşa cum umbra împresoară lumina? Aceste vrăji nu sunt un joc pe care-l jucăm pentru plăcere sau laudă. Gândeşte-te că fiecare vorbă, fiecare faptă a Artei noastre este rostită sau făcută fie pentru bine, fie pentru rău. Înainte de a vorbi sau de a face, trebuie să ştii preţul care trebuie plătit pentru acestea! (...)Puterile de Preschimbare şi Chemare ale unui vrăjitor pot pune în pericol echilibrul din lume. Această putere este de temut. Este foarte periculoasă. Trebuie să urmeze firul înţelepciunii şi să slujească nevoia. A aprinde o lumânare înseamnă a arunca o umbră..."
"Aşa se face că ideile zămislite doar în închipuire şi îndrăgite atît de tare încît par să aibe un preţ mai mare decît orice lucru socotit de oameni preţios - riscă să fie zdruncinate şi nimicite de contactul cu practica. Artistului ideal i se cere să aibă o tărie de caracter care nu face casă bună cu delicateţea lui; trebuie să-şi păstreze încrederea în sine când lumea incredulă îl asaltează din toate părţile cu necruţătoarea ei neîncredere; trebuie să înfrunte omenirea şi să fie singurul său discipol, din respect faţă de geniul său, cît şi faţă de obiectivele către care se îndreaptă." (Făurar de frumuseţi)
"Cum e făcută lumea. Adevărul care te înconjoară, limpede ca lumina zilei. Noaptea e întunecoasă şi plină de spaime, ziua strălucitoare şi frumoasă şi plină de speranţă. Una este neagră. Cealaltă albă. Există gheaţă şi există foc. Ură şi iubire. Amar şi dulce. Bărbat şi femeie. Durere şi încântare. Iarnă şi vară. Rău şi bine. (...) Moarte şi viaţă. Peste tot, contrarii. Peste tot, lupta."
"- Teleportare.
Spus cu voce tare, cuvântul a răsunat în cameră încărcat cu o semnificaţie teribilă, nerecunoscut în accepţiunile normale ale realităţii, posibil doar în anumite situaţii: sub umbrela ficţiunii, a filmului şi a jocurilor pe calculator.
Dacă într-adevăr mă teleportam, cum de izbuteam? De ce eu? Ce anume mă ajuta? Oare puteau şi alţii?"
Ce este "Jumper"? - un roman SF proaspăt, cu tineri, pentru tineri, abordând o constantă a SF-ului dintotdeauna: teleportarea. Steven Gould va reuşi să redea cititorului folosirea acestul "dar" exact cu viziunea ludică, nonconformistă şi lejer iresponsabilă a unui adolescent, astfel încât întreaga poveste a lui Davy va fi cu atât mai autentică.
"În timp ce, în faţa mea se închidea uşă după uşă izolându-mă inima mea se deschidea tot mai mult.(...) Nu îmi puteam controla activităţile (...) însă emoţiile mele rămâneau libere şi neatinse. Ajunsesem să cred că, în parte, boala mea derivă din acest conflict între control şi dorinţă. În dragoste, nu avem control. Inima şi mintea noastră sunt tulburate, stârnite şi fermecate de puterea copleşitoare a emoţiilor care ne fac să încercăm să uităm de lumea adevărată. (...) Prin lecţii, aforisme şi abilităţi dobândite suntem modelate... şi controlate."
Pentru cei care citesc foarte mult şi care au tendinţa să pornească de la premisa că toate sunt la fel, pot spune că această carte reprezintă o surpriză. Este scrisă într-un fel original şi poate fi dată drept exemplu prin faptul că se poate scrie despre sordid şi despre o lume urâtă, a prostituţiei, a asasinilor cruzi şi a dezaxaţilor, cu eleganţă, fără a folosi un limbaj trivial. Este o carte la care ai nevoie de deschidere, concentrare şi poftă de gândire, cu o acţiune sumbră, în care, de cele mai multe ori, triumfă răul, iar binele este o lumânare firavă într-un întuneric beznă. O carte care oferă un credit nemeritat oamenilor răi, susţinând că sunt controlaţi de ceva mai presus decât ei, o carte în care orice ai face trecutul te va prinde din urmă şi-ţi va deforma prezentul, pentru că: "Prezentul este foarte fragil, iar pământul de sub picioarele noastre subţire şi înşelător.
"Actul pur al creaţiei îi aprindea imaginaţia, iar vraja caldă a mândriei şi înflăcărării ei îl păstrase arzând ca un fulger, nu pentru secunde sau fracţiuni de secundă, ci timp de cinci luni într-o unică descărcare de energie prelungă şi sălbatică care părea să creeze peisajul pământului din neant doar prin forţa strălucirii ei - dealuri şi piscuri, copaci aplecaţi în vântul pasional, oameni ai nopţii, toate aduse la viaţă de către săgeata albă lovind cerurile din arcul de lumină al scrierii lui. Când terminase se simţise secătuit şi satisfăcut ca şi cum întreaga iubire din viaţa lui s-ar fi exprimat printr-un singur act."
Incursiunea fascinantă în lumea creată de Robin Hobb continuă şi în această carte. Fitz Chivalry Farseer rămâne acelaşi slujitor fidel al binelui, sacrificându-şi iubirea, confortul şi siguranţa personală pentru idealurile pe care le apără. Şi acest volum rămâne extrem de complex în ceea ce priveşte intrigile de la curtea regală şi interesele politice. Nu poţi să nu te gândeşti totuşi că s-ar fi putut comprima un pic mai mult acţiunea, pentru că de multe ori ai senzaţia că aceleaşi imagini defilează la nesfârşit în faţa ta. Oricât de mult te atrage această lume ajungi să te simţi cumva prizonier şi aştepţi cu nerăbdare să se întâmple ceva mai mult şi mai ales mai repede. Din multele personaje care s-au perindat prin jurul lui Fitz timp de trei volume, va rămâne "crema" celor care i-au stat aproape în mod dezinteresat: Burrich, Chade şi Patience. Dacă eşti adeptul happy end-urilor nu pot spune decât că rămâi cu o speranţă destul de palidă.