|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Acum ştiu doar că oamenii de ştiinţă se înşeală.
Lumea e plată.
Ştiu asta deoarece am fost aruncată de pe marginea ei şi am încercat să mă agăţ de ea vreme de 17 ani. Am încercat, vreme de 17 ani, să mă caţăr înapoi pe ea, dar e aproape imposibil să învingi gravitaţia când nimeni nu vrea să-ţi întindă o mână de ajutor.
Când nimeni nu vrea să rişte să te atingă."
Ţi-a plăcut "Jocurile Foamei"? Ai devenit captivat de "Divergent"? Este momentul să îţi iei adio de la ele. De ce? Pentru că avem o nouă vedetă a thrillerelor distopice pentru adolescenţi, care pur şi simplu va "spulbera" orice rezistenţă din partea cititorului. Cartea întâi a seriei "Atingerea lui Juliette" te va introduce într-o lume în care "speranţa sângerează din ţeava unei arme" şi te va atrage în primul rând prin modul inedit de redare a acţiunii. Este o incursiune în mintea unei tinere "altfel", o călătorie ce oscilează între real şi cerebral, o privire "pe furiş" într-un suflet chinuit. Suspans, revoltă, iubire, tandreţe, tensiune erotică subtilă şi delicată, pe toate le vom găsi extrem de bine dozate, pe fondul unui stil de excepţie.
"Nimic nu avea sens. Dezorientarea era completă. Lumea, aşa cum o ştia ea, dispăruse. Era ca şi cum ar fi fost trasă de pe stradă şi aruncată în cel mai adânc abis oceanic. Chiar şi lumina eternă, aruncată de Oraşul Mort, dispăruse. Mingiile de foc fantomă dispăruseră şi ele. Nu existau lumini pe străzi. Nimic."
Lyra Dore, o exploratoare a junglei subterane din Harmony, porneşte un "război" juridic cu familia Sweetwater, deţinătoare a companiei ce încearcă să o îndepărteze de descoperirea ei. Deşi iese falită din înfruntare, iată că împrejurările îl vor aduce pe fermecătorul Cruz Sweetwater în situaţia de a-i solicita ajutorul.
"Comoara de ametist" încheie seria "Vânătoarea de fantome" cu o explozie de acţiune, intrigi, dialoguri savuroase, scene fierbinţi, într-o uimitor de deconectantă lectură. Chiar şi pufoasele personaje, iepuraşii-de-praf, prin reprezentantul Vincent, vor participa activ la întâmplări, spre deliciul cititorului. Ne luăm rămas bun de la planeta Harmony şi de la personajele ce o populează, dar o facem în "stil mare" cu acest roman, parcă mai reuşit decât anterioarele. Nu ne mai rămâne acum decât să ne alocăm timpul necesar pentru a le recitit pe toate, în scopul de a retrăi sentimentele şi emoţiile ce au făcut din această serie una din preferatele noastre.
Răsturnarea de situaţii care va face din dragonul "Imperial" oferit împăratului Bonaparte, Temeraire, un "Celest", va determina o înşiruire de evenimente incitante pe care cititorul le va savura cu siguranţă. Astfel Will Laurence şi prietenul său înaripat vor porni într-o aventură extraordinară spre China, călătorie menită atât să reconfirme apartenenţa lui Temeraire la Forţele Aeriene Britanice, cât şi să stabilească anumite legături diplomatice. Delegaţia chineză se va dovedi foarte greu de convins, iar Will şi Temeraire vor trebui să aştepte să ajungă la destinaţie pentru a descoperi dacă vor rămâne împreună. Întâmplările prin care trece grupul pornit spre China, pe calea apelor, vor ţine cititorul în tensiune, iar momentele de acalmie vor fi presărate cu informaţii şi cu efortul celor două părţi, cea chineză şi cea britanică, de a se cunoaşte, de a se înţelege şi de a ajunge la un acord cu privire la binele lui Temeraire.
Încă de la primele pagini eşti copleşit de sentimentul "de acasă". Ca şi volumul anterior, cartea continuă să te fascineze, atât prin felul în care este scrisă, cât şi prin subiect. Continuă călătoria iniţiatică a lui Fitz Chivalry, iar acum urmărim cu interes cum va reuşi să jongleze între a stăpâni Meşteşugul, dar şi Harul. Astfel legătura cu prinţul Verity, unchiul său, se adânceşte, devenind mai mult omul lui decât al regelui, mai ales că aşa poate experimenta şi desăvârşi Meşteşugul.
" Dacă un om caută să schimbe lumea, ar trebui mai întâi s-o înţeleagă.(...) Fierarul trebuie să înveţe rosturile metalelor, tâmplarul rosturile lemnului, altfel munca lor va preţui puţin. Magia de rând e nestăpânită şi periculoasă, căci vine din cealaltă Parte şi să recurgi la lumea de jos e periculos. Magul potenţează vraja cu ştiinţă şi astfel realizează Înalta Artă, dar, asemenea fierarului sau tâmplarului, el trebuie să caute să schimbe doar ceea ce înţelege. Cu fiecare lucru pe care îl învaţă, puterea lui este sporită. Aşadar, magul trebuie să năzuiască să înveţe tot, să înţeleagă lumea întreagă. Copacul e puternic doar pe măsura rădăcinii sale, iar cunoaşterea este rădăcina puterii.(...) Să cunoşti cu adevărat şi să înţelegi chiar şi un fir de iarbă înseamnă să studiezi o viaţă întregă, iar lumea e în continuă schimbare.(...) Cu cât înveţi mai mult, cu atât îţi dai seama cât de puţine ştii.
"De ce viaţa trebuie să ceară atât de mult şi să ofere atât de puţin?"
Acest volum continuă cartea "Talismanul", nu neapărat ca subiect, ci, mai degrabă, continuă ideea lumilor paralele între care câţiva aleşi pot călători. Îl regăsim pe Jack Sawyer de data aceasta matur, fost poliţist retras într-un "orăşel liniştit". "Casa Întunericului" nu mai are aceeaşi abordare fantasy ca şi "Talismanul" decât pe alocuri, ci este o cronică a realităţii crude, aşa cum este ea, fără nici un fel de "cosmetizare", o extraordinară analiză de comportament vis-a-vis de pericol şi de oroare.
"Lupta părea ridicolă. În final, o vom pierde. Era scris ca oamenii să se preschimbe în pisicile, câinii şi maimuţele dresate ale adevăratului popor - veganii, şi pe undeva nici nu era o idee aşa de rea. Poate că aveam nevoie de cineva mai înţelept care să ne vegheze, care să ne îndrume viaţa. Pe timpul celor Trei Zile am transformat lumea noastră în ruine, în timp ce veganii nu cunoscuseră niciodată un război nuclear.(...) De ce să nu-i lăsăm să aibe Pământul? Poate că vor face din el ceva mai bun decât am făcut noi.(...) Să le oferim bătrânul glob de noroi, plin de răni radioactive şi populat de handicapaţi. De ce nu?"
"Poveştile sunt altfel: prind viaţă când sunt povestite. Ele nu există cu adevărat în lumea noastră fără o voce care să le povestească sau o pereche de ochi mari care să le citească sub pătură cu o lanternă. Poveştile sunt ca seminţele din ciocul unei păsări, aşteptând să cadă pe pământ, sau ca notele unui cântec scris pe o hârtie, tânjind după un instrument care să le învie muzica. Ele dormitează, aşteptând ocazia să iasă la suprafaţă. Ele pot începe să se schimbe din momentul în care cineva începe să le citească. Ele pot încolţi în imaginaţia cititorului şi îl pot transforma. Poveştile vor să fie citite.(...) Au nevoie de acest lucru. Acesta este motivul pentru care se chinuie să iasă din lumea lor şi să intre în a noastră. Poveştile vor să le dăm viaţă."
"Încă de la aşezarea coloniilor, labirintul de cuarţ verde-luminos oferise un refugiu, periculos, e adevărat, unui întreg clan de hoţi, criminali, evadaţi, dealeri de droguri, şefi ai unor culturi şi alţii care nu doreau să-şi ducă activităţile la lumina zilei.
Jos, aici, în nesfârşita reţea de pasaje, necartografiate în cea mai mare parte, exista întotdeauna un loc unde te puteai ascunde, cu condiţia să îţi asumi riscurile. O singură greşeală făcută în catacombe putea sfârşi printr-o condamnare la moarte sau chiar mai rău."
Seria "Vânătoarea de fantome" continuă cu această savuroasă parte a treia. Deşi începută în Aurora Springs, acţiunea descrisă se va muta în cunoscutul oraş din primele două părţi, Cadence. În prim plan se vor afla alte fermecătoare personaje ale lumii create de autoare. Astfel Elly St.Clair şi Cooper Boone vor lua locul de onoare, iar aventurile prin care trec, atât în interesul Breslei, cât şi în plan profesional, vor stimula toate simţurile cititorului, încă fascinat de paneta Harmony şi capcanele ei.
"Nu vei trăi pentru totdeauna, nici un om şi nici un lucru nu trăiesc veşnic. Nimic nu este nemuritor. Doar nouă ne este dat să ştim că trebuie să murim. Iar acesta este un dar însemnat, darul individualităţii. Căci avem doar ceea ce ştim că trebuie să pierdem, ceea ce suntem dispuşi să pierdem...acea conştiinţă de sine care este suferinţa noastră, dar şi comoara, umanitatea noastră, nu durează. Se schimbă, se pierde ca un val pe mare.(...) Sunt două părţi, Arren, două care împreună fac una: lumea şi umbra, lumina şi întunericul. Cei doi poli ai Balanţei. Viaţa izvorăşte din moarte, iar moartea izvorăşte din viaţă: fiind contrare, tânjesc una după alta, îşi dau naştere una celeilalte şi renasc mereu. Şi, o dată cu ele renaşte totul, floarea din măr, lumina stelelor. În viaţă este moartea. În moarte este renaşterea. Aşadar, ce este viaţă fără de moarte? Viaţa neschimbată, interminabilă, eternă?
