|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
![Dezvaluiri de sucub (vol.6 Seria "Georgina Kincaid") de Richelle Mead -Carti bune de citit](http://www.cartidecitit.ro/sites/default/files/imagecache/poza_serie/Dezvaluiri-de-sucub-vol-6-seria-Georgina-Kincaid-de Richelle-Mead.jpg "Dezvaluiri de sucub (vol.6 Seria "Georgina Kincaid") - Recenzii carti bune")
"Invocă doar puterea care este a ta, chemând elementele sau acele trăsături ale lumii naturale care sunt cel mai aproape de sufletul tău. Aceste puteri te vor ajuta să treci peste rău: puterea soarelui, a lunii, a stelelor şi tot ce aparţine pământului.(...) Nu e nimic înfricoşător în întuneric dacă îl înfrunţi."
"Aşa se face că ideile zămislite doar în închipuire şi îndrăgite atît de tare încît par să aibe un preţ mai mare decît orice lucru socotit de oameni preţios - riscă să fie zdruncinate şi nimicite de contactul cu practica. Artistului ideal i se cere să aibă o tărie de caracter care nu face casă bună cu delicateţea lui; trebuie să-şi păstreze încrederea în sine când lumea incredulă îl asaltează din toate părţile cu necruţătoarea ei neîncredere; trebuie să înfrunte omenirea şi să fie singurul său discipol, din respect faţă de geniul său, cît şi faţă de obiectivele către care se îndreaptă." (Făurar de frumuseţi)
"Poveştile sunt altfel: prind viaţă când sunt povestite. Ele nu există cu adevărat în lumea noastră fără o voce care să le povestească sau o pereche de ochi mari care să le citească sub pătură cu o lanternă. Poveştile sunt ca seminţele din ciocul unei păsări, aşteptând să cadă pe pământ, sau ca notele unui cântec scris pe o hârtie, tânjind după un instrument care să le învie muzica. Ele dormitează, aşteptând ocazia să iasă la suprafaţă. Ele pot începe să se schimbe din momentul în care cineva începe să le citească. Ele pot încolţi în imaginaţia cititorului şi îl pot transforma. Poveştile vor să fie citite.(...) Au nevoie de acest lucru. Acesta este motivul pentru care se chinuie să iasă din lumea lor şi să intre în a noastră. Poveştile vor să le dăm viaţă."
"În timp ce, în faţa mea se închidea uşă după uşă izolându-mă inima mea se deschidea tot mai mult.(...) Nu îmi puteam controla activităţile (...) însă emoţiile mele rămâneau libere şi neatinse. Ajunsesem să cred că, în parte, boala mea derivă din acest conflict între control şi dorinţă. În dragoste, nu avem control. Inima şi mintea noastră sunt tulburate, stârnite şi fermecate de puterea copleşitoare a emoţiilor care ne fac să încercăm să uităm de lumea adevărată. (...) Prin lecţii, aforisme şi abilităţi dobândite suntem modelate... şi controlate."
"De ce viaţa trebuie să ceară atât de mult şi să ofere atât de puţin?"
Acest volum continuă cartea "Talismanul", nu neapărat ca subiect, ci, mai degrabă, continuă ideea lumilor paralele între care câţiva aleşi pot călători. Îl regăsim pe Jack Sawyer de data aceasta matur, fost poliţist retras într-un "orăşel liniştit". "Casa Întunericului" nu mai are aceeaşi abordare fantasy ca şi "Talismanul" decât pe alocuri, ci este o cronică a realităţii crude, aşa cum este ea, fără nici un fel de "cosmetizare", o extraordinară analiză de comportament vis-a-vis de pericol şi de oroare.
Această carte va reprezenta pentru cititor o surpriză extrem de plăcută. Dinamică de la început până la sfârşit, plină de acţiune, umor şi aventură, reprezintă o alegere perfectă pentru a te deconecta şi a-ţi satisface atât pofta pentru lectură, cât şi pe aceea de aventură. Autorul reuşeşte să te introducă, fără nici un pic de efort, în lumea lui Jack Morgan şi a dragonului Draykos, războinic şi bard al speciei sale, forţaţi de împrejurări să conlucreze.
Întâlneşti din când în când câte o carte despre care îţi vine greu să vorbeşti. De ce? Pentru că ai senzaţia că, dacă spui ceva, risipeşti magia. Într-un cuvânt, este vorba despre magia autoarei de a crea o lume atât de detaliată, încât nu îţi poate da decât impresia de real, o descriere atât de amănunţită, încât nu poţi să nu fii parte integrantă a acestei lumi. Despre ce este vorba? Despre Umanitate, pur şi simplu. Despre faptul că, a fi om, înseamnă mult mai mult decât apartenenţa la această specie, despre limitele umanităţii, grosolan încălcate pentru a oferi "Pâine şi Circ", şi despre faptul că, în mijlocul infernului, puţini dintre noi şi-ar mai păstra această firavă umanitate.
Eroina noastră, Katniss, sfidează atât destinul cât şi cruzimea guvernanţilor, demonstrându-le ce înseamnă să fii cu adevărat Om: " Vreau să fac ceva, aici şi acum, ceva care să-i silească să se ruşineze, să se simtă răspunzători, vreau să-i arăt Capitoliului că, indiferent ce-ar face şi ce ne-ar sili să facem, există o parte a fiecărui tribut pe care n-o poate lua în stăpânire.(...) Că şi eu sunt mai mult decât atât."
"Jocurile Foamei" este o carte despre speranţă, dragoste şi prietenie în mijlocul unui coşmar pe care umanitatea este perfect capabilă să-l facă real.
Dacă facem abstracţie de existenţa vampirilor (sau mai precis a vampirului) în carte şi a invocatului demon, acest volum reprezintă o excelentă intrigă poliţistă. Nici măcar crimele săvârşite nu par mai violente decât ceea ce ar putea face orice criminal în serie dement. Spre deosebire de alţi poliţişti sau foşti poliţişti, Vicki Nelson - detectiv particular -este surprinzător de "destupată la cap" în ceea ce priveşte întorsătura paranormală luată de cazul pe care încearcă să-l rezolve în paralel cu poliţia. Şi când te gândeşti că toată "tevatura" porneşte de la un puşti tocilar, supărat pe viaţă. Un scenariu absolut actual, dacă ţinem seama de presiunea exercitată asupra celor diferiţi, de şicanele şi de glumele la care sunt supuşi. Dacă ne-am gândi înainte, poate că am putea împiedica următorul caz în care un puşti nemulţumit cu o armă seceră o grămadă de colegi într-o instituţie de învăţământ.
"O expresie franţuzească, l`heure bleue sau "ora albastră" se referă la ora trăită între lumină şi întuneric. Un timp apreciat pentru calitatea luminii şi totodată timpul când parfumul florilor este cel mai intens."
"Deseori adevăratele tragedii ale vieţii se petrec într-o manieră atât de neartistică încât ne rănesc prin violenţa lor crudă, incoerenţa lor absolută, precaritatea absurdă a sensului, totala lipsă de stil. Ne afectează la fel cum ne afectează vulgaritatea. Ne dau impresia unei forţe brutale şi ne revoltăm împotriva ei. Uneori, totuşi, viaţa ne este traversată de o tragedie care posedă elementele artistice ale frumosului. Dacă aceste elemente ale frumosului sunt reale, atunci ele apelează pur şi simplu la capacitatea noastră de a simţi efectul dramatic. Brusc ne dăm seama că nu mai suntem actorii, ci spectatorii piesei. Sau ne aflăm mai curând în ambele posturi. Ne privim şi simpla minunăţie a spectacolului ne farmecă. (...) În mod normal ar trebui să absorbi culorile vieţii, dar n-ar trebui să-ţi aminteşti detaliile. Detaliile sunt întotdeauna vulgare."
