|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Tu m-ai întrebat dacă dragostea există realmente, dar de fapt te refereai doar la aspectul romantic. Eu ştiu că există. Însă oamenii au percepţii diferite despre ea. De multe ori "dragostea romantică" înseamnă de fapt atracţie fizică. Contează şi asta foarte mult, dar fără prietenie şi respect nu poate constitui o bază solidă pentru un mariaj. (...) Concepţia ta despre iubirea romantică ar putea fi extrem de greu de atins în realitate. Dacă tu însă ştii exact ce înseamnă "dragostea" pentru tine, atunci ar trebui să-ţi fie uşor să îţi răspunzi singură la întrebarea dacă există sau nu."
Un decor de epocă populat de personaje frivole şi strălucitoare, "Caruselul inimilor", un "romance" în toată puterea cuvântului, îţi oferă un surprinzător tango al sentimentelor confuze şi amestecate între cele patru personaje centrale ale poveştii, invitându-te să participi, amuzat şi intrigat, la dezlegarea iţelor amoroase ale celor două cupluri instabile.
Interesant, extrem de deconectant şi cu un şarm incontestabil, romanul celebrei Mary Jo Putney se savureză ca un film simpatic într-o după-amiază mohorâtă, reuşind să te învăluie în căldura unei lumi pline de emoţie şi culoare.
"În clipa când am ieşit afară, aromele şi sunetele Manhattanului m-au învăluit, invitându-mă să-l explorez. (...)
Informaţiile senzoriale erau uluitoare - mirosul gazelor de eşapament, amestecat cu cel de mâncare dinspre rulotele vânzătorilor, strigătele negustorilor ambulanţi şi cântecele muzicanţilor de pe străzi, chipurile, stilurile şi accentele copleşitor de stranii, minunăţiile arhitecturale absolut uluitoare... (...)
Adevăraţii newyorkezi traversau drept prin mijlocul acestei nebunii, iar iubirea lor pentru acest oraş era la fel de confortabilă şi de familiară ca pentru perechea preferată de pantofi. Nu se uitau cu o încântare romantică la aburul ce ieşea unduitor din gurile de aerisire din trotuare şi nici măcar nu clipeau atunci când pământul se zguduia sub picioarele lor, în timp ce metroul mugea din strafunduri; eu, în schimb, rânjeam ca o proastă şi-mi ridicam degetele de la picioare. New York era o iubire cât se poate de nouă pentru mine. Ochii îmi străluceau de încântare şi asta se vedea prea bine."
"Nu putem împărţi pământul ăsta, nu-i aşa, noi, cele două seminţii aparent asemănătoare şi atât de pe deplin diferite.(...) Ce rasă poate trăi alături de o alta? Războiul e universal; iar războaiele sunt tribale, indiferent ce altceva s-ar spune! Sunt tribale şi sunt menite să extermine. Nu vor înceta niciodată. Oamenii visează pacea eternă, dar nu se poate realiza, nu atâta vreme cât există oameni.(...) Trib, rasă, clan, familie. Seminţele urii împotriva a tot ce este diferit sunt sădite adânc înăuntrul nostru. Nu trebuie să ne predea cineva lecţii de ură. Trebuie să fim învăţaţi cum să nu cedăm în faţa ei. Ura e în sângele nostru; dar în mintea noastră există compasiunea şi dragostea, care trebuie s-o înfrângă."
"Cum se face că atunci când muritorii vor ceva, singura posibilitate e să facă un pact cu iadul şi să-şi vândă sufletul? De ce nu pot face un pact cu Dumnezeu în schimbul promisiunii că or să se poarte frumos?"
Dacă până acum ne-am întrebat cum ar fi dacă Georgina Kincaid ar fi mai mult "umană" decât "sucubică", în volumul "Patimi de sucub" vom avea satisfacţia de a descoperi şi de a trece cu ajutorul eroinei printr-o gamă de sentimente şi trăiri, amplificate de condiţia ei de "stază", care, după cum vom vedea, are şi avantaje şi dezavantaje.
Erotismul se menţine în continuare la cote ridicate, devenind parcă şi mai descriptiv, astfel că lectura este recomandată celor cu "inima tare". În rest, deşi trece prin momente mai tensionate ca până acum, Georgina rămâne la fel, personajul ei nu va suferi mari modificări şi ne va surprinde în continuare latura ei loială şi de "fată bună", în ciuda menirii ei în lume. Balanţa între acţiunea propriu-zisă şi frământările sufleteşti ale personajelor este echilibrată, astfel că întreaga carte este frumos compusă şi se citeşte cu o deosebită plăcere.
"În clipa în care Giff părăsi cabina, Sidony îşi aminti cum îşi concentrase gândurile asupra lui în ziua precedentă pentru a nu auzi din gura lui Gredin lista caznelor cumplite pe care le-ar fi putut folosi Fife împotriva ei. Imaginea lui Giff îi alinase temerile. În acel moment, închipuindu-şi-l cum avea să o predea unui episcop sever care, oricum ar fi fost se afla sub stăpânirea lui Fife, îi venea să-l scuture pentru a-l aduce cu picioarele pe pământ."
În asprul decor scoţian, cu oameni la fel de aspri şi neînfricaţi, Sidony Macleod va fi atrasă într-un tumult de evenimente menite să apere o tainică comoară a Templierilor. Misiunea dificilă îl are ca personaj central pe Giffard Maclennan, regele furtunilor, un aprig cavaler ce înfruntă atât furia apelor cât şi primejdiile de pe uscat. Cei doi vor porni într-o cursă contracronometru pentru a zădărnici ambiţiile uzurpatoare ale fiului regelui Scoţiei, contele Fife, şi a feri întreaga naţiune de lupte sângeroase.
"Noaptea trecută, am stat în pat cu pătura trasă până la bărbie. Mi-am amintit de copilărie când stăteam cu pătura în cap şi mă simţeam de parcă eram prinsă într-o crevasă îngustă. O aruncam şi respiram adânc; uneori o trezeam pe Maria şi o convingeam să se urce cu mine pe acoperiş. Aseară, mi-am aruncat pătura şi am încercat să respir aer proaspăt, dar nu era decât aer condiţionat şi m-am simţit mai îngrădită ca niciodată.
Sunt îngrădită din punct de vedere al locului în care mă aflu, e adevărat, dar asta nu se compară cu a fi îngrădit prin faptele tale."
Ieşind dintr-o căsnicie nereuşită, arheologul Maria Dark optează pentru întoarcerea acasă înainte de a se decide ce va face în continuare. Ajunsă aici, nu numai că nu găseşte alinarea pe care o caută, ci va nimeri într-un adevărat război conjugal, ce o are drept protagonistă pe Sophie, sora ei. Lucrurile degenerează, astfel încât Maria va primi responsabilităţi cu care nu credea ca se va putea descurca vreodată.
"Pentru prima oară mă simt şi eu pe drumul aventurii. Nu mai sunt sub supravegherea domnului Seurel, în căutare de scoici sau de plante, pe care nici institutorul nu le cunoştea; nu mai sunt nici pe câmpul lui moş Martin, în căutarea acelei fântâni adânci şi sleite, acoperită cu un grătar şi pitită sub atâtea bălării, că totdeauna îmi trebuia mult timp până s-o găsesc... Acum caut ceva şi mai tainic. Caut trecătoarea de care se povesteşte în cărţi: ieşirea la lumină pe care prinţul, zdrobit de oboseală, n-a mai putut-o găsi, rătăcind pe vechiul drum fără zarişte."
O frumoasă aventură, o poveste redată într-un limbaj fără cusur, "Cărarea pierdută" va prezenta în faţa cititorului trecerea dinspre adolescenţă spre maturitate a doi prieteni, Augustin şi Francois. Călătoria iniţiatică a lui Augustin în căutarea iubirii "de poveste" se va transforma într-un ideal de urmat pentru cei doi, deşi par extrem de greu de realizat. Ca mai toate visele şi acesta va deveni o realitate uşor diferită de ce sperau cei doi.
"Cărarea pierdută" este o scriere remarcabilă, iar Alain Fournier un scriitor de excepţie. Pagini minunate, ce se citesc cu o reală plăcere, vor transforma cu siguranţă această carte într-o lectură de referinţă.
"Totul e un nonsens, Marnie, toate aceste bariere pe care singură ţi le pui în cale. Nimic nu e-n sânge, nimic nu ţine de educaţie, nu s-a întâmplat nimic la Sangeford pe care să nu-l putem îndepărta de lângă noi, dacă vrei să încerci, dacă ai curaj şi mai simţi un pic de dragoste. Pentru că astea două sunt cu mult mai puternice decât toate fantasmele tale prăpădite. O dată ce ai reuşit să-ţi croieşti drum prin primele hăţişuri, nu mai există nimic pe care să nu-l putem face împreună."
Lumina lunii, adolescenţi, fiorul primelor experienţe romantice. O carte care abordează realităţile vieţii de familie, adică impactul pe care îl are recăsătorirea unui părinte asupra copiilor. Nu, nu e o carte greoaie, de analiză psihologică. Este chiar o carte uşurică, în care eroina Shelby ajunge să fie trimisă la reeducare pentru plăcerea noii sale mame vitrege. Şi cum de multe ori "tot răul e spre bine", din această experienţă se alege cu mai mult decât o "periere" a personalităţii. Îl întîlneşte pe El, băiatul rău, care, în spatele fizicului atrăgător şi a "pedigree"-ului impresionant, ascunde ceva mult mai periculos. Un roman despre cum cei bogaţi aruncă responsabilitatea educării "odoarelor" proprii unor străini, despre lipsa de comunicare între adolescenţi şi adulţi, despre atracţia noastră către pericol.
"Acum sunt înger păzitor.Toţi ştiu asta şi mai ştiu şi că am devenit astfel pentru că te-am salvat de la moarte. Acum, mult mai mulţi dintre ei au impresia că puteau să-şi înşele destinul. Fie salvând un om şi recăpătându-şi aripile, fie ucigându-şi nefilimul vasal şi transformându-şi trupul din înger căzut în om."
