|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Par a fi nebună acum, ştiu. Însă niciodată nu mi-am dat seama că nu am aşa de mult timp. Niciodată n-am auzit tic-tacul ceasului.
Dacă am şti toţi - dacă ar fi o plăcintă cu răvaş pe care s-o deschizi şi să afli cât timp ţi-a mai rămas, oare am trăi vieţi complet diferite? Oare am irosi mai puţin timp? Am aplica mai sârguincios îndemnul carpe diem? Oare?"
Barbara, mamă a patru fete şi soţia lui Mark, se vede înfrântă de destin astfel încât, în puţinul timp rămas, încearcă prin intermediul unor scrisori şi a unui jurnal personal, să transmită ceea ce nu va mai putea prin viu grai celor ce vor rămâne fără ea. Cartea devine atât o impresionantă poveste a unei mame ce încearcă să-şi facă datoria şi dincolo de această lume, cât şi povestea unei familii ce rămâne fără factorul catalizator.
Am citit această carte prin filtru personal, ca pe o punere în scris a propriei drame, cu invidia celui ce nu a beneficiat de vreo scrisoare sau de vreun jurnal, care să îndulcească, poate, realitatea crudă. Cititorul se poate regăsi în personalităţile atât de diferite ale celor patru fiice, cât şi ale celorlalte personaje atinse de pierderea suferită.
"Arta ţine de vedere, nu? Ei bine, ghiciţi? Nu este aşa, nu în totalitate. Arta ţine şi de simţul tactil, şi de cel olfactiv... şi, în mod categoric, de senzaţii. Însă, în cea mai mare măsură, este vorba despre eliberare. Este vorba să luaţi tot ceea ce credeaţi că este adevărat şi să aruncaţi pe fereastră. Este vorba să îmbrăţişaţi imprevizibilul vieţii, să renunţaţi la limitări şi s-o porniţi de la început."
" -Păreţi a fi un maniac al controlului.
Cuvintele mi-au ieşit din gură înainte să le pot opri.
-Oh, exercit controlul asupra tuturor lucrurilor, domnişoară Steele, spune el fără nici o umbră de umor în zâmbet.
Mă uit la el, iar el îmi susţine privirea neabătut, impasibil. Pulsul mi se accelerează, iar faţa mi se înroşeşte din nou.
De ce are un efect atât de neliniştitor asupra mea? Poate faptul că arată copleşitor de bine? Felul intens în care mă privesc ochii lui? Felul cum îşi mângâie buza de jos cu indexul? Ce bine-ar fi dacă ar înceta să facă asta!
-În plus, poţi să dobândeşti o putere imensă dacă te asiguri pe tine însuţi, în reveriile tale secrete, că ai fost născut ca să controlezi lucrurile, continuă el cu o voce blândă."
Trebuie să recunosc din start că am o slăbiciune personală în ceea ce priveşte îngerii. Cred însă că această fascinaţie o resimt foarte mulţi oameni şi rezultă din nesiguranţa noastră în faţa valurilor vieţii şi din dorinţa de a avea certitudinea palpabilă a ceva mai presus de noi. Aşa că n-am stat pe gânduri în a alege cartea care are un singur "minus": în momentul în care te apuci de citit, te asiguri că nu mai ai nimic altceva de făcut, pentru că nu te vei mai putea opri până la final. Îţi aminteşte un pic de celelalte cărţi cu şi pentru adolescenţi - n-am de gând să spun care, dar după ce începi lectura devine evident - mai ales prin atitudinea eroinei principale, atrasă evident de "Băiatul rău", deşi logica îi "ţipă" pur şi simplu să pornească în direcţia opusă.
"Mie, uneia îmi plac bărbaţii care fac faţă câtorva lacrimi, câtă vreme femeia nu plânge din orice fleac. N-am să te întreb dacă vrei vreun sfat de la mine. Fiindcă tu ai să zici că da, chiar dacă nimeni nu vrea să primească sfaturi. Aşa că pur şi simplu am să-ţi fiu alături. Am să-ţi dau ocazia să vezi că te pot asculta. Sentimentele au nevoie să fie exprimate, Hope. Ele nu sunt mereu subînţelese, aşa cum le place oamenilor să creadă..."
Hope Beaumont renunţă la viaţa ei perfectă dintr-un mare oraş, pentru un trai liniştit în orăşelul Boonsboro. Directoare a hanului deţinut de familia Montgomery, îşi împarte viaţa între administarea acestuia şi prietenia cu Avery şi Clare, personajele principale feminine din precedentele romane ale seriei "Hanul amintirilor". Dacă până acum în fiecare carte se rezolvă un singur conflict emoţional, "Iubire peste timp" acordă spaţiul necesar şi poveştii de dragoste dintre Lizzy şi Billy, povestea de dincolo de timp ce încă din vremea Războiului Civil învăluia clădirea istorică a hanului în mister şi în miros de caprifoi.
"Cărţile sunt porţi care te poartă spre libertate (...) Cu ele înveţi, te educi, călătoreşti, visezi, îţi imaginezi, trăieşti alte vieţi şi o înmulţeşti pe a ta de o mie de ori.(...) Şi astfel, Teresa descoperi că ceea ce nu era altceva decât un obiect inert din cerneală şi hârtie căpăta viaţă atunci când cineva îi întorcea paginile şi îi parcurgea rândurile, proiectându-şi acolo existenţa, gusturile, virtuţile şi viciile. Iar acum avea certitudinea a ceva ce abia întrezărea la început(...) aceea că nu există două cărţi la fel, pentru că niciodată n-au existat doi cititori la fel. Şi că fiecare carte este, ca fiecare fiinţă omenească, o carte unică, o poveste unică şi o lume aparte."
Într-adevăr "Regina Sudului" este o poveste unică desfăşurată într-o lume aparte, a traficului de droguri şi a violenţei. O poveste unică prin personajul principal, Teresa Mendoza, originară din Mexic, aparent fragilă, dar care refuză să se lase înfrântă de viaţă, ajungând astfel să stăpânească lumea din care nici nu ar fi trebuit să facă parte.
