|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
-L.J._Smith.png "Intoarcerea: Caderea Noptii (seria Jurnalele Vampirilor 5) - Recenzii carti bune")
-L.J._Smith.png "Reuniunea (seria Jurnalele Vampirilor 4) - Recenzii carti bune")
"Cum se face că atunci când muritorii vor ceva, singura posibilitate e să facă un pact cu iadul şi să-şi vândă sufletul? De ce nu pot face un pact cu Dumnezeu în schimbul promisiunii că or să se poarte frumos?"
Dacă până acum ne-am întrebat cum ar fi dacă Georgina Kincaid ar fi mai mult "umană" decât "sucubică", în volumul "Patimi de sucub" vom avea satisfacţia de a descoperi şi de a trece cu ajutorul eroinei printr-o gamă de sentimente şi trăiri, amplificate de condiţia ei de "stază", care, după cum vom vedea, are şi avantaje şi dezavantaje.
Erotismul se menţine în continuare la cote ridicate, devenind parcă şi mai descriptiv, astfel că lectura este recomandată celor cu "inima tare". În rest, deşi trece prin momente mai tensionate ca până acum, Georgina rămâne la fel, personajul ei nu va suferi mari modificări şi ne va surprinde în continuare latura ei loială şi de "fată bună", în ciuda menirii ei în lume. Balanţa între acţiunea propriu-zisă şi frământările sufleteşti ale personajelor este echilibrată, astfel că întreaga carte este frumos compusă şi se citeşte cu o deosebită plăcere.
"Timiditatea nu era o trăsătură distinctivă a Juliei. Cea mai importantă calitate a ei, cea care o definea, era compasiunea, o calitate pe care n-o moştenise de la nciunul dintre părinţi. Tatăl ei, care era un om cumsecade, tindea să fie o persoană rigidă şi intransigentă. Mama ei, care murise, nu dăduse niciodată dovadă de compasiune, nici măcar faţă de propria-i fiică."
Înscriindu-se cu succes în noul val al romanelor "în vogă", seria "Infernul lui Gabriel", prin acest prim volum, va ocupa o poziţie de top în clasamentul acestora. Povestea profesorului Gabriel Emerson, specialist în opera lui Dante şi a studentei sale, Julia Mitchell nu poate să nu-ţi capteze pe deplin atenţia. Este de remarcat faptul că, încet - încet, în maldărul de literatură "consumabilă" se infiripă ideea că "inteligenţa este sexy". Astfel Gabriel Emerson trece peste tiparele profesorului universitar ponosit şi pătrunde într-o "periculoasă" zonă de atractivitate, devenind simbolul unui nou tip de erou la care să visezi cu ochii deschişi.
Mai puţin picantă ca alte cărţi de acest gen, "Infernul lui Gabriel" aduce şi erudiţia la masa tratativelor, ridicând puţin ştacheta şi acordându-ţi satisfacţia că "rămâi" cu ceva în plus după lectură.
![Extazul lui Gabriel (vol.2 trilogia "Infernul lui Gabriel") de Sylvain Reynard -Carti bune de citit](http://www.cartidecitit.ro/sites/default/files/imagecache/img175x/Extazul-lui-Gabriel-vol-2-Triolgia-Infernul-lui-Gabriel-de-Sylvain-Reynard.jpg "Extazul lui Gabriel (vol.2 trilogia "Infernul lui Gabriel") - Recenzii carti bune")
"Îl dorise încă din noaptea castă pe care o petrecuseră împreună într-o livadă, când ea avea şaptesprezece ani, dar, când se trezise în dimineaţa următoare, el dispăruse. Învăluit în aburii produşi de o beţie combinată cu droguri, el uitase de ea. Trecuseră şase ani până când se revăzuseră şi, atunci, el nu-şi mai amintea de ea. (...) Gabriel era un bărbat atrăgător, dar rece, ca o stea din depărtări. Nu-i venise a crede atunci că avea să devină iubita lui. Nu crezuse că e cu putinţă ca profesorul temperamental şi arogant să-i împărtăşească sentimentele."
Povestea Juliei şi a lui Gabriel continuă în acest al doilea volum al trilogiei "Infernul lui Gabriel", mai complicată ca niciodată. Diferenţele dintre cei doi nu ajută la calmarea situaţiilor tensionate, iar intervenţia celor din jur este şi mai dezastruoasă. Vei suferi, vei iubi, te vei mânia, toate la intensitate maximă, Sylvain Reynard stăpânind extrem de bine arta transmiterii emoţiilor şi învăluirii cititorului. Întâmplări, pe care nu le poţi anticipa, se succed fermecător de dinamic, dinamism ce se va transmite şi asupra ritmului lecturii. Vei citi pagină după pagină, în dorinţa de a-ţi satisface curiozitatea şi de a desluşi deznodământul.
-L.J._Smith.png "Intoarcerea: Caderea Noptii (seria Jurnalele Vampirilor 5) - Recenzii carti bune")
Deşi nu se specifică în mod clar, cartea este continuarea celor 4 volume "Jurnalele Vampirilor". Întoarcerea Elenei, din finalul surprinzător al volumului anterior, nu este atât de uşoară, iar energiile eliberate în micul orăşel - care oricum este situat într-un nod de convergenţă a multor forţe - vor face această locaţie şi mai atrăgătoare pentru orice "supranatural" care şi-ar dori să chinuiască oamenii. Senzaţia de "serial tv" nu te părăseşte în tot timpul lecturii şi efectele speciale, descrise cu atâta lux de amănunte, mai mult ca sigur arată mai bine pe ecran decât citite. Dacă primele volume aveau un gram de supranatural, dar accentul cădea mai mult pe interacţiunea celor două lumi, cartea de faţă abundă în manifestări ce ne depăşesc cu mult imaginaţia. Lectura acestui volum rămâne totuşi o experienţă incitantă, mai ales că în mijlocul tuturor acestor întâmplări ne vom găsi şi personajele preferate.
"În cariera ei de model, Amber călătorise în întreaga lume. Pozase în mătase fâlfâitoare pe Marele Zid Chinezesc, ieşise într-un costum de baie minuscul din Marea Caraibilor pe nisipurile roz ale insulei Eleuthera din Bahamas şi participase la o sesiune fotografică în Veneţia în care fusese nevoită să stea întinsă într-o gondolă îmbrăcată doar în lenjerie... (...)
Dar îşi amintea prea puţin din călătoriile ei. În tot acest timp fusese sub efectul unei combinaţii de pastile, într-o ceaţă plăcută, aproape ca o transă, indusă de medicamente, ce îi oferise un strat de protecţie psihologică..."
Amber, Skye, Petal sunt cele trei protagoniste ale căror destine se vor desfăşura în faţa ochilor noştri. Atât de diferite şi totuşi cu atâtea lucruri în comun, cele trei se vor întâlni la centru de reabilitare Cascabel, unde împreună cu alte "nave în derivă" încearcă să-şi pună ordine în viaţă.
"Ulises începea să aprecieze noile plăceri pe care le descoperea. De când venise în locul acesta de pe coastă, noile senzaţii pe care le trăia, poveştile care îi erau spuse, şi nu cărţile pe care le citea, îl înzestrau pe dinăuntru, fără ca el să facă vreun efort. Ascetismul în cazul acesta, nu presupunea nici un sacrificiu. Consta doar într-o ascensiune spre punctul cel mai înalt al simţurilor, şi la asta îl ajutau atunci gustul orezului cu peşte-undiţar pe care îl savura în soarele de ianuarie lângă un lămâi încărcat cu fructe şi o fată care-l privea cu coada ochiului pe deasupra farfuriei, în vreme ce proprietarul tavernei vorbea."
"Cărţile sunt porţi care te poartă spre libertate (...) Cu ele înveţi, te educi, călătoreşti, visezi, îţi imaginezi, trăieşti alte vieţi şi o înmulţeşti pe a ta de o mie de ori.(...) Şi astfel, Teresa descoperi că ceea ce nu era altceva decât un obiect inert din cerneală şi hârtie căpăta viaţă atunci când cineva îi întorcea paginile şi îi parcurgea rândurile, proiectându-şi acolo existenţa, gusturile, virtuţile şi viciile. Iar acum avea certitudinea a ceva ce abia întrezărea la început(...) aceea că nu există două cărţi la fel, pentru că niciodată n-au existat doi cititori la fel. Şi că fiecare carte este, ca fiecare fiinţă omenească, o carte unică, o poveste unică şi o lume aparte."
Într-adevăr "Regina Sudului" este o poveste unică desfăşurată într-o lume aparte, a traficului de droguri şi a violenţei. O poveste unică prin personajul principal, Teresa Mendoza, originară din Mexic, aparent fragilă, dar care refuză să se lase înfrântă de viaţă, ajungând astfel să stăpânească lumea din care nici nu ar fi trebuit să facă parte.
Design foarte atrăgător şi promisiunea unei lecturi captivante. Ei şi totuşi, ştiţi zicala: "Nu judeca o carte după copertă". Ca şi măiestrie în mânuirea cuvintelor este bunicică, dar ca subiect.... Chiar ne doream "Frumoasa şi Bestia" reinterpretată? Dacă ne place povestea de ce să nu citim originalul? Lăsând la o parte lipsa de originalitate în alegerea subiectului, cartea ridică câteva probleme care ne-ar putea atrage; să vedem un puşti enervant "de bani gata" cum o păţeşte şi nici măcar milioanele "lui Tati" nu-l pot salva. Paradoxal, ca un apropo la "Nu judeca... ", tuturor ni se întâmplă să cunoaştem oameni frumoşi ca fizic, şi mai apoi să descoperim că au un suflet hidos. Cam asta ar fi ideea forţată pe care ar trebui s-o reţinem dacă tot am citit cartea. A! Şi tot ca o trimitere la un clasic mi-a amintit de "Portretul lui Dorian Gray". Nu mi s-a părut nici prea romantică, nici prea aventuroasă, nici prea captivantă, nici prea rea...
"...înţelege că există o serie de calităţi ale sufletului care nici nu sunt veştejite de timp şi nici nu sunt supuse capriciului ochiului. Caută-le în sufletul tău şi le vei găsi. Nu ţi se va întâmpla la fel cum ţi se întâmplă cu frumuseţea, pe care, oricât ai căuta-o în oglindă, cu greu o vei găsi. Caută calităţile acelea preţioase, cultivă-le. Iar când le vei vedea mari şi înflorite, nu te teme; cazna ţi se va domoli. Atunci ai să depăşeşti cu uşurinţă situaţia umilitoare în care te vezi astăzi şi, înălţându-te, vei avea o frumuseţe pe care poate nu o vor admira ochii, dar care ţie însăţi are să-ţi fie tihnă şi mândrie."
"Marianela" ne propune o temă abordată de multe ori în literatura universală, dar cu o prospeţime şi o delicateţe ce cu siguranţă te vor încânta. Ce este mai exact "frumosul"? Cum trebuie înţeles?
"Să fie vânători de umbre e toată viaţa lor. Şi se uită de sus la toţi ceilalţi. Pe noi ne numesc mundani. De parcă n-ar fi şi ei tot fiinţe omeneşti. Nu sunt prieteni cu oamenii obişnuiţi, nu frecventează aceleaşi locuri, nu ştiu aceleaşi bancuri, se cred superiori nouă."
