"Abia acum înţelegea că reuşise să dea o lovitură de maestru - în curând toată lumea va afla ce legătură puternică aveau ea şi Henry - şi, privind satisfăcută în jurul ei, văzu cum mezina familiei Holland se gârbovi dintr-odată, având pe chip o expresie de stupefacţie. Avea figura unui iepure înfometat, alungat din vizuină de o vulpe şireată. Penelope ştia că mica ei intrigă şi-a atins ţinta mult mai bine decât orice alt şiretlic pe care l-ar fi născocit Grayson."
Inrigi, răutate, răzbunare, arivism, învelite toate în ambalajul strălucitor al elitei new-yorkeze. Cu cât întâlnirile şi petrecerile simandicoase se înmulţesc, apar cu atât mai multe ocazii de a prezenta şi realitatea din spatele uşilor, realitate care n-are nimic de-a face cu strălucirea: căsătorii aranjate, frustrări şi ambiţii împodobite în cele mai somptuoase toalete. Pe lânga subiectul incitant şi personajele reuşite, autoarea va face şi o analiza a suparficialităţii unei astfel de lumi, o dezvăluire a adevăratei feţe, ascunsă de ceilalţi, dar de multe ori bănuită.
"Dumneavoastră nu vă place nimic! Iată de ce vi se pare totul trist şi urât. Viaţa e frumoasă când ştim s-o iubim; dar, ca să fim fericiţi, trebuie să ieşim din cercul propriului nostru eu. E de ajuns să trăim puţin alături de ceilalţi, să comparăm fericirea noastră cu durerea altuia, durerea noastră cu fericirea altuia, şi să încercăm să cunoaştem, să luptăm, să trăim în strânsă legătură cu natura, să o admirăm când e frumoasă, să i ne împotrivim când e rea, şi să ne simţim mândri că suntem oameni, fericiţi că suntem sănătoşi, mulţumiţi că suntem folositori, nouă şi celorlalţi."
"Dragoste şi speranţă" ne propune o nouă poveste de viaţă din decorul sard. Autoarea va aduce în faţa cititorului atât realitatea orăşelului din Sardinia, cu întâmplările şi oamenii săi pitoreşti, cât şi povestea Gavinei Sulis şi a lui Priamo, viitor preot catolic. Sentimentele lor sunt cum nu se poate mai nepotrivite într-o lume dominată de puternica influenţă a bisericii, iar vinovăţia ce se cuibăreşte în sufletul Gavinei îi va determina acesteia alegerile.
" -Păreţi a fi un maniac al controlului.
Cuvintele mi-au ieşit din gură înainte să le pot opri.
-Oh, exercit controlul asupra tuturor lucrurilor, domnişoară Steele, spune el fără nici o umbră de umor în zâmbet.
Mă uit la el, iar el îmi susţine privirea neabătut, impasibil. Pulsul mi se accelerează, iar faţa mi se înroşeşte din nou.
De ce are un efect atât de neliniştitor asupra mea? Poate faptul că arată copleşitor de bine? Felul intens în care mă privesc ochii lui? Felul cum îşi mângâie buza de jos cu indexul? Ce bine-ar fi dacă ar înceta să facă asta!
-În plus, poţi să dobândeşti o putere imensă dacă te asiguri pe tine însuţi, în reveriile tale secrete, că ai fost născut ca să controlezi lucrurile, continuă el cu o voce blândă."
"Constantine s-a aşezat lângă mine la masa din bucătărie. I-am auzit gleznele umflate trosnind. Mi-a pus degetul mare în palmă şi a apăsat tare, ceva ce amândouă ştiam că înseamnă: Ascultă-mă. Ia aminte la mine.
-în fiece dimineaţă, pân'o să te faci oale şi ulcele, o să trebuiască să iei hotărârea asta.(...)
-Va trebui să te-ntrebi: O să cred ce-o să zică despre mine proştii ăia azi?
A continuat să-şi ţină degetul mare apăsat în palma mea. Am dat din cap în semn că da, înţeleg. În ciuda vârstei, eram destul de deşteaptă încât să pricep că se referea la albi. Şi, deşi încă mă simţeam groaznic şi ştiam că sunt aproape sigur, urâtă, aceea a fost prima oară când Constantine a vorbit cu mine ca şi cum n-aş fi fost doar copilul alb al mamei mele. Toată viaţa mi se spusese ce să cred despre politică, despre negri, despre ce înseamnă să fii fată. Dar, cu degetul mare al lui Constantine strivit în palma mea, mi-am dat seama că, de fapt, aveam posibilitatea să aleg ce cred."
"Mi se terminase programul în slujba sărbătorilor.
Desigur, pe când traversam din nou mallul, nu puteam să nu remarc că, în schimb, programul de la principala mea muncă, cea de sucub aflat în ilustra slujbă a iadului, nu mi se termina niciodată. Secolele de pângărire şi ispitire a sufletelor îmi formaseră un al şaselea simţ, acela de a-i detecta pe cei mai vulnerabili la farmecele mele. Deşi sărbătorile erau aparent o perioadă a veseliei, în acelaşi timp aveau tendinţa de a scoate tot ce era mai rău din oameni."
În aparenţă, simpaticului sucub Georgina Kincaid i se acordă o şansă la fericire. În sfârşit îşi trăieşte povestea alături de scriitorul Seth şi este înconjurată de gaşca ei de prieteni neconvenţionali. Însă, în realitate, se pare că iadul are alte planuri pentru ea, aşa că liniştea Georginei se tulbură iarăşi şi fericirea îi este spulberată.
"Nu aceasta era viaţa adevărată. Aceasta era viaţa privită de la geam. Viaţa urmărită la televizor. Nici nu-mi mai aduceam aminte de când nu mă mai ascunsesem de viaţa asta.
Eram îngheţat, mâna îmi era plină de zăpadă şi era om.
Viitorul se întindea în faţa mea, infinit şi tot mai larg, era al meu aşa cum nimic nu fusese vreodată până acum."
Continuarea seriei "Lupii din Mercy Falls" te va purta iarăşi pe carări înfrigurate de pădure, prin hăţişurile frământărilor adolescentine, când numai tu ştii ce simţi, când părinţii evident vorbesc o altă limbă, când tot ce contează, tot ce vezi, tot ce vrei şi tot ce respiri este iubirea ta. Vei descoperi în noul personaj Cole St. Clair un maestru al fugii de propria viaţă dusă la extrem, oscilând între trăirile omeneşti şi cele animalice, câştig de cauză având de această dată cele din urmă: "În acelaşi timp, trupul meu nu era complet uman - dar nu era nici lup, pe de altă parte. Era un teritoriu ciudat, de mijloc, corpul unui om şi creierul unui lup. Amintirile unui om văzute prin ochii lupului."
De ce "Şovăire"? Este o "Şovăire" prin viaţă, o "Şovăire" în a-şi găsi fiecare calea, modul de exprimare, sinele. Singura certitudine rămâne dragostea dinre Sam şi Grace, pusă la încercare atât de cei din jur, cât mai ales de soartă.
Deşi nu se specifică în mod clar, cartea este continuarea celor 4 volume "Jurnalele Vampirilor". Întoarcerea Elenei, din finalul surprinzător al volumului anterior, nu este atât de uşoară, iar energiile eliberate în micul orăşel - care oricum este situat într-un nod de convergenţă a multor forţe - vor face această locaţie şi mai atrăgătoare pentru orice "supranatural" care şi-ar dori să chinuiască oamenii. Senzaţia de "serial tv" nu te părăseşte în tot timpul lecturii şi efectele speciale, descrise cu atâta lux de amănunte, mai mult ca sigur arată mai bine pe ecran decât citite. Dacă primele volume aveau un gram de supranatural, dar accentul cădea mai mult pe interacţiunea celor două lumi, cartea de faţă abundă în manifestări ce ne depăşesc cu mult imaginaţia. Lectura acestui volum rămâne totuşi o experienţă incitantă, mai ales că în mijlocul tuturor acestor întâmplări ne vom găsi şi personajele preferate.
" Îmi indică, pătruns de veneraţie aproape, un scaun cu spătar înalt, lângă masă. L-am privit ca în vis. Nimic din ce vedeam nu părea să ţină de realitate. Nu mi-l puteam imagina pe Ambrose în această casă sau în odaia aceasta. Nu era posibil ca el să fi păşit pe aici, cu mersul său familiar, fluierând, vorbind, lăsându-şi bastonul rezemat de scaun, lângă masa aceasta."
În binecunoscutul său stil, Daphne du Maurier, creează în "Verişoara mea Rachel" aceeaşi atmosferă tensionată şi prevestitoare de rău ca şi în alte scrieri ale sale, ţinând cititorul în alertă şi nelăsând nicicum impresia că adevărul este mai evident decât pare. Ambrose Ashley moare în urma unei febre suspecte la scurt timp după casătoria cu misterioasa văduvă Rachel. Philip Ashley se vede nevoit să investigheze suspiciunea că soţia lui Ambrose ar fi avut vreun amestec în această moarte prematură. Venirea lui Rachel la domeniul pe care îl moşteneşte Philip, îi va înfrânge acestuia determinarea şi-i va cădea în mreje exact ca şi vărul său, în ciuda evidentului pericol ce o înconjoara pe Rachel ca un văl dens. Acest joc al incertitudinii, pe care autoarea îl susţine din primele pagini până la final, va face deliciul suprem al lecturii, iar personajele de excepţie vor întregi tabloul unei scrieri de top.
" Eram un ticălos egoist. Dacă aş fi fost un om mai bun, m-aş fi ţinut cât mai departe de Eva Cross încă din clipa când am întâlnit-o.
În schimb, eu o luasem de soţie. Şi mai şi răspândisem ştirea despre căsătoria noastră în toate mijloacele de comunicare existente, în loc să păstrez totul secret, cunoscut doar de o mână de oameni. Ba mai rău încă, din moment ce nu voiam cu nici un chip s-o pierd, trebuia să găsesc o cale să mă revanşez pentru că eram într-atât de distrus, încât nici măcar nu puteam să dorm în aceeaşi cameră cu ea."
Dacă credeai că autoarea nu mai avea cu ce să te surprindă la acest al patrulea volum, cartea de faţă te va contrazice cu siguranţă. Redarea poveştii se va face acum din două perspective în paralel, cititorul fiind poftit să pătrundă şi în mintea frământată şi întunecată a lui Gideon Cross, parcurgând întreaga situaţie cu ajutorul trăirilor acestuia. Deja familiarizaţi cu modul Evei de a simţi şi de a transmite emoţii, Gideon ni se va părea relativ rigid, criptic chiar şi în propriile trăiri, lucru pe care ni-l explicăm prin efortul autoarei de a "citi" mintea unui bărbat. Reuşita ei pare pe alocuri forţată, dar asta nu diluează cu nimic farmecul subiectului.
"Nu exista un nenoroc mai mare, sau în orice caz, o situaţie mai neplăcută, reflectă ea în continuare, decât să fii făcut pentru a exista şi în acelaşi timp a înţelege. În acest caz, înţelegeai mereu altceva decât ceea ce erai în realitate şi nu dobândeai, ca urmare, nimic din liniştea condiţiei tale. Dar întrucât n-o lăsa niciodată pe Marian să vadă cum era ea de fapt, se putea foarte bine ca Marian să nu-şi dea seama ceea ce ea, Kate, înţelegea. Kate nu era, prin urmare, după câte credea ea, o ipocrită a virtuţii, căci ceda; dar era o ipocrită a stupidităţii, căci păstra pentru sine lucrurile cu care nu era de acord."
Se spune că nu este bine să te afli în calea unei femei îndrăgostite... Kate Croy va ridica aceasta la rang de "artă" şi va ţese, în povestea fascinantă ce ne este oferită de Henry James, o intrigă complexă pentru a-şi păstra capriciul inimii. Consecinţele ce decurg din alegerile pe care le face Kate pentru a-şi păstra relaţia cu Merton Denscher, în ciuda dorinţei mătuşii bogate, vor antrena în vâltoarea evenimentelor întregul val de personaje ce gravitează în jurul puternicului caracter feminin central.