"Ca de obicei, sultanul părăsi cetatea cu mare pompă, cu un fast demn de cel mai bogat suveran din Europa. Căteva mii de spahii, trei regimente de ieniceri, suita Marii Camere, precum şi o armată de servitori. Era prezent şi marele maestru şoimar şi alţi înalţi dregători, care răspundeau de vânătoare.
Cortegiul străbătu artera principală a oraşului; de-a lungul străzii se buluceau sute de oameni, care îl aclamau pe tânărul monarh îmbrăcat într-o superbă ţinută din mătase albă brodată cu aur."
Se spune că istoria nu este deloc blândă cu cei ce o scriu. Iată că exemplul marelui stăpânitor otoman Suleyman vine să contrazică această idee şi asta pentru că multele scrieri ce l-au avut ca protagonist nu au reuşit să arunce nici o umbră asupra măreţiei lui. "Ultimul vis al lui Suleyman" îţi va purta din nou paşii în timpuri tulburi, unde, de cele mai multe ori, viaţa era incertă, iar războaiele de cucerire erau un fapt obişnuit. Cele patru destine analizate în cartea de faţă, al cavalerului Ogier de Mercoeur, al Alexandrei Lisowska, viitoarea sultană Hurrem, al lui Ibrahim, mare vizir şi prieten al sultanului, şi însuşi destinul lui Suleyman, al devenirii lui, se vor întretăia de-a lungul perioadei prezentate, pe fondul unei fresce istorice de excepţie.
"Dacă ştiinţa se mărgineşte să afle doar cum, nu şi de ce, mă îndoiesc că va fi vreodată luată în serios."
Tot ceea ce credeam că ştim până acum cu privire la îngeri se va schimba cu siguranţă. Chiar şi eterna bătălie între bine şi rău va căpăta cu totul alte valenţe. M-a marcat în special o frază care, cred eu, ilustrează foarte bine mesajul transmis de carte: " ... era posibil ca frumuseţea şi răutatea să se împletească într-un singur trup".
Întreaga carte este o punte peste lumi. Multe legende se întrepătrund cu adevăruri istorice, se creează mituri noi şi se desfinţează altele vechi. O poveste pe alocuri cu un iz desuet, mai ales părţile de secol XXI, care reprezintă şi majoritatea paginilor. O dezbatere feministă cu privire la divinizarea sexului frumos, dar nu atât de deranjantă ca altele. O carte care este formată mai ales din fragmente de jurnal, dar şi cu pasaje ancorate în cotidian. O confruntare cavalerească gen Cavalerul Negru versus Cavalerul Alb, ce traversează secolele şi care-şi va găsi rezolvarea abia în zilele noastre. Substanţe ciudate cu puteri magice şi care aduc cu ele promisiunea iluminării şi a nemuririi. O carte foarte stufos documentată, care merită citită tocmai pentru perspectiva diferită şi interpretarea personală a unor date istorice şi de legendă.
În decorul Franţei anilor 1500, eşti introdus într-o aventură atât de complexă, încât îţi va fi imposibil să întrerupi lectura cărţii odată ce ai început-o. Scena va fi dominată de familia arendaşului Leterrier, sau mai precis de femeile supravieţuitoare ale acestei familii. Într-o epocă în care cei cu bani şi titluri nobiliare, la umbra legilor favorabile lor, aveau dreptul de a profita de cei sărmani, această familie va cunoaşte cruzimea nobilului Francois de Chazeron, iar din acel moment se vor declanşa evenimentele surprinzătoare ale acestui volum. Vom pătrunde atât în lumea femeilor-lup, înţelegându-le motivaţia şi determinarea, cât şi în laboratorul autointitulatului alchimist Francois, aflat într-o nebună goană pentru obţinerea celebrei pietre filosofale.
"Sârguinţă şi disciplină. Curăţenie şi rugăciune. Agilitate şi mişcare. Agilitate şi sârguinţă. Arn urma aceste instrucţiuni cu aceeaşi uşurinţă cu care asculta cerinţele de a-şi iubi şi respecta toţi fraţii, cele mai importante două reguli din mănăstire, şi a spune întotdeauna adevărul, a treia dintre cele mai importante reguli. Le urma şi pe celelalte, deşi erau mai puţin importante şi uneori chiar greu de înţeles, precum acelea despre orele de culcare şi comportamentul la masă.
Dar nu-i venea greu să urmeze toate aceste porunci divine. Dimpotrivă, era o plăcere. Uneori se întreba cum ar fi fost să fii copil dincolo, în lumea lipsită de sfinţenie."
Pe fondul unei zbuciumate şi conflictuale scene politice, şi în vremea în care lucrurile se rezolvau cu spada în mână, vom pătrunde în lumea "lupilor de mare", călătorind din Anglia, până în Franţa, şi mai apoi la Veneţia, legănaţi de valuri şi în compania dârzilor corsari, sau piraţi, în funcţie de propria interpretare a legilor timpului, căliţi atât de natură cât şi prin bătăliile purtate. Vă gândiţi că această lume, a sfârşitului anilor 1600, nu este locul potrivit pentru o femeie? O veţi cunoaşte pe Mary Oliver Read, şi veţi vedea diferit locul "doamnelor" în istorie. Vom lua parte la aventuri extraordinare, o cavalcadă de întâmplări, în care violenţa se va combina cu emoţiile, erotismul cu tandreţea, nu numai asistând la acestea, ci fiind parcă parte a lumii eroinei. Pentru că autoarea reuşeşte să te introducă fără efort în această lume, iar prin intermediul personajelor vei reuşi s-o simţi ca pe o lume autentică.
"Adevărata inteligenţă este un exerciţiu de sinapsă; constă în a face cu îndrăzneală legături între fapte. În multe ocazii, doi neuroni din ramuri diferite, foarte apropiaţi unul de altul, nu au nevoie decât să-şi creeze o punte care să-i unească pentru a scoate la lumină concluzii noi, surprinzătoare."
"Francesco Monterga nădăjduia să poată picta fără ajutorul lipsit de poezie al uleiurilor şi gălbenuşurilor de ou, al argilelor prăfoase şi pietrişului măcinat, al răşinilor unsuroase şi mineralelor veninoase. Voia, asemenea poetului care desparte lucrul de esenţa lui, să lucreze culoarea cu puritatea cu care se scrie versul. La fel cum Dante putuse să coboare în infern, să navigheze pe rău mirositorul râu al lui Caron, să istorisească chinurile cele mai înspăimântătoare şi să iasă curat şi pur pe calea vorbelor, Francesco Monterga năzuia să facă din pictură o artă sublimă, limpezită de stricatele contingenţe ale materiei. La fel cum vorba e ideea însăşi şi se lipseşte de obiectul pe care-l numeşte, culoarea pură trebuia să se lipsească şi ea de purtătoru-i material, de pigmenţi şi diluanţi."
"Emoţiile noastre sunt diferite, dar simţim. Nu ne uităm niciodată cu ochii reci la viaţă sau la moarte. Nu interpreta greşit aparenta noastră seninătate. La urma urmei, noi trăim într-o lume condusă de încrederea perfectă în Creator, dar suntem cât se poate de conştienţi că fiinţele omeneşti nu trăiesc la fel şi le compătimim din suflet."