|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Deşi de-acum suntem mai mult decât familiarizaţi cu poveştile despre Dracula, şi, din nefericire, despre romanţatele impresii vampireşti cu Vlad Ţepeş, cartea de faţă reuşeşte prin rafinamentul scrierii să te captiveze şi să te îndepărteze deopotivă de ceea ce ai citit până acum din acest gen. O poveste care se întinde pe mai multe generaţii, fire de poveste care se intersectează din când în când, sau care se despart, o scriere oscilând între jurnal, scrisori şi redare obişnuită, toate aceste lucruri se combină în a te ţine captivat de la primele pagini până la ultimele. Acţiunea se desfăşoară în decoruri diferite, eroii călătorind din ţară în ţară pentru a desăvârşi misiunea pe care au început-o. Ce mi s-a părut mai mult decât interesant este că, în această carte "sângerosul" Dracula este prezentat mai mult ca un avid de cultură şi de istorie, care încearcă să-şi găsească un erudit drept bibliotecar.
"Pentru că, dacă în acest joc de umbre nimic nu este niciodată ceea ce pare, fiecare dintre noi poate schimba lucrurile."
Pare aproape nedrept prin ce încercări, mai mult decât nefericite, este forţată să treacă Mary Read, neînfricata noastră eroină din prima parte a serie "Femeia Pirat". Vom vedea cum, atunci când pierde tot, deciziile luate îi vor determina cursul existenţei şi vom înţelege că, atunci când totul pare pierdut, mai există încă o speranţă. Emma de Mortefontaine îşi va continua obsesiva goană după Mary, dar şi după fabuloasa comoară, devenind parcă şi mai crudă ca în prima parte. Cititorul va fi introdus în lumea carnavalului veneţian, gustând un amestec de perversitate şi erotism, specific epocii. Ne va bucura să descoperim că "aşchia nu sare departe de trunchi", astfel că vom avea parte de o dublă aventură, atât din parte lui Mary, cât şi a fiicei sale, Ann.
"Ierusalimul era în centrul propriei sale lumi. Chiar şi Roma era departe, iar ţinuturile francilor erau şi mai departe. Tocmai la capătul lumii se găseau teritoriile reci şi întunecate ale Nordului. Acestea includeau şi o regiune numită Vastra Gotaland despre care numai câţiva oameni auziseră măcar. Învăţaţii ţi-ar fi spus că pământul de acolo e acoperit cu păduri dese, locuite de monştri cu două capete."
A doua parte a "Trilogiei Cruciadelor", continuă firesc întâmplările începute în primul volum, demonstrând încă o dată că Jan Guillou este un autor de valoare. Dacă "Drumul spre Ierusalim" îţi prezenta călătoria de început a tânărului Arn, volumul de faţă îl va regăsi pe acesta în mijlocul sângeroaselor lupte purtate în Ţara Sfântă, drept un bărbat matur, cavalerul templier supranumit cu respect chiar de către sarazini Al Ghouti. Acţiunea se va împărţi între Ierusalim şi Goţia, locuri în care cei doi protagonişti îşi "ispăşesc" iubirea pedepsită de Biserică.
"Vocea cărţilor este uneori asurzitoare, dar eu am iubit întotdeauna sunetele care-mi invadau mintea, ele reprezintă plângerea oamenilor dincolo de timp...""Este mai uşor să te refugiezi într-un trecut mort şi familiar decât să-ţi asumi riscul unui viitor necunoscut şi viu."
"Dacă volumul anterior, "Camera Blestemată", puncta mai mult pe latura fantastică a femeilor-lupoaice şi a relaţiei lor cu Francois de Chazeron, acest al doilea volum al seriei "Jocul Lupoaicelor" va purta mai puţin amprenta fantastică şi va pune accent mai mult pe latura istorică. Astfel, pe fondul frământărilor de la curtea regală, vom recunoaşte şi figuri marcante ale trecutului francez, cum ar fi Caterina de Medici, Carol Quintul, Nostradamus. Vom gusta din nou din magia Curţii Miracolelor şi vom înţelege că, indiferent de înfăţişarea cuiva, gama emoţiilor este aceeaşi. Un cerşetor sau un nobil urăsc la fel, iubesc la fel, chiar dacă o prăpastie existenţială îi desparte: "Dincolo de aparenţe bate o inimă. Iar emoţiile pe care le încearcă ea sunt aceleaşi, indiferent de înfăţişarea sau de hainele pe care le poartă omul acela."
"Cecilia nu-şi arătă ciuda. Lăsă să zboare durerea sufletească, pe care vântul marin o luă cu el, lăsând drum liber furiei purtate de sângele ei rebel. Dar nu lăsă să apară nimic pe faţa ei fardată. Obrajii nu i se roşiră. Nu trebuia să arate slăbiciune. Nu în momentul întâlnirii cu cadâna. Zora o învăţase să se controleze. Nu uitase lecţiile celei care se sacrificase de bunăvoie însoţind-o la Topkapi.
În faţa duşmanilor, fii la fel de netedă şi de dură ca marmura unei statui, îi spunea ea. Compune-ţi zâmbetele, dar fă în aşa fel încât ironia să lipsească, pentru că nu vei fi iertată dacă vei vrea să semeni cu cadâna Hurrem."
Din fascinantele palate veneţiene, unde luxul se îmbină în mod natural cu intrigile, cititorul va fi absorbit de vârtejul evenimentelor ce o vor duce pe Cecilia Baffo drept în mijlocul seraiurilor otomane. Pentru cei familiarizati cu legendele despre iubirea dintre cadâna Hurrem şi puternicul stăpân al Imperiului otoman, Suleyman, această carte va readuce în atenţie şarmul şi exotismul acelor timpuri, iar celor ce descoperă pentru prima oară această lume le va oferi magia culorilor, a tradiţiilor şi a manevrelor politice desfăşurate chiar şi în mijlocul palatelor plăcerii.
Un manuscris pierdut care poate zgudui din temelii întreaga istorie a omenirii şi o acţiune ce se desfăşoară din New York la Londra şi apoi în Ierusalim, dar te aruncă în acelaşi timp în Evul Mediu şi chiar în timpuri biblice.
Este mai mult decât evident că autoarea iubeşte tot ce ţine de Shakespeare. Cartea abundă de citate atât din Sonetele cât şi din piesele lui, iar citatul "Răul ce oamenii îl fac le supravieţuieşte; Dar binele ades îi însoţeşte-n groapă..." devine un laitmotiv al cărţii. Structurată în cinci acte, ca o piesă de teatru, cu câteva interludii istorice, cartea prezintă aventura regăsirii unei piese pierdute a dramaturgului englez, o aventură care se desfăşoară atât în Anglia cât şi în Statele Unite. Cam prea presărată cu crime, în opinia mea, iar asocierea unor speculaţii cu privire la Shakespeare, ne amintesc de tabloidurile noastre "de toate zilele". Cumva multitudinea ciudăţeniilor spuse şi scrise despre dramaturg de-a lungul anilor, se justifică, mai ales prin faptul că nu ştim mare lucru despre el.
Tot ceea ce credeam că ştim până acum cu privire la îngeri se va schimba cu siguranţă. Chiar şi eterna bătălie între bine şi rău va căpăta cu totul alte valenţe. M-a marcat în special o frază care, cred eu, ilustrează foarte bine mesajul transmis de carte: " ... era posibil ca frumuseţea şi răutatea să se împletească într-un singur trup".
"În timp ce, în faţa mea se închidea uşă după uşă izolându-mă inima mea se deschidea tot mai mult.(...) Nu îmi puteam controla activităţile (...) însă emoţiile mele rămâneau libere şi neatinse. Ajunsesem să cred că, în parte, boala mea derivă din acest conflict între control şi dorinţă. În dragoste, nu avem control. Inima şi mintea noastră sunt tulburate, stârnite şi fermecate de puterea copleşitoare a emoţiilor care ne fac să încercăm să uităm de lumea adevărată. (...) Prin lecţii, aforisme şi abilităţi dobândite suntem modelate... şi controlate."
