|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Umanitatea e un pod. Nu îţi poţi face o casă pe el. Podul trebuie să fie trecut. Nu e pentru a fi locuit (...) Nu încerca să fii doar uman, pentru că astfel vei deveni inuman. Încearcă să devii suprauman; aceasta e singura cale de a deveni uman. Încearcă să devii un zeu; aceasta e singura cale de a fi uman. Nu există o altă cale.(...)
Omul se află aici ca să devină supraom. Să devii supraom trebuie să fie ţelul tău. Abia atunci vei reuşi să fii om, şi cu uşurinţă.
Cu cât te vei transforma într-un supraom, cu atât vei descoperi că nu mai suferi, că nu mai ai nelinişti. Copacii vor înmuguri curând, va fi prilej de mare bucurie. În curând vor apărea florile. Poţi aştepta, poţi spera, poţi visa.
Când nu te îndrepţi nicăieri, când încerci să fii doar om, atunci râul a încetat să curgă. Atunci râul nu se mai îndreaptă spre ocean. Pentru că a te îndrepta către ocean înseamnă să ai dorinţa de a deveni oceanul. (...) Dumnezeirea este ţelul. Poţi fi uman numai dacă continui să depui toate eforturile, toate eforturile posibile pentru a deveni divin. Chiar în acele eforturi, umanitatea ta va începe să strălucească. Tocmai prin acele eforturi, vei deveni viu."
"Puterea voinţei este excelentă pentru supravieţuire, dar ca să învăţăm să trăim şi să primim abundenţa reală a universului avem nevoie de unelte interioare mai avansate, ca de pildă autocunoaşterea, curajul, abandonul de sine şi încrederea. (...) Voinţa ne ajută o bună parte din drum. Dar dincolo de punctul în care calea pe care o putem "construi" noi înşine se sfârşeşte, începe o cale pe care trebuie să mergem pur şi simplu. O cale necunoscută, fără asigurări şi fără garanţii."
Pornind de la propria experienţă nefericită de viaţă, care a transformat-o în invalidă, autoarea va încerca să explice că existenţa nu reprezintă o lungă înşiruire de coincidenţe, o consecinţă a voinţei unui "deus ex machina", sau un flux asupra căruia nu poţi interveni. În plus, chiar şi experienţele aparent negative au importanţa lor covârşitoare asupra destinului individual. Prin exemplul personal, Annemarie Postma se vrea un ghid pentru cei ce vor să-şi impună inima asupra egoului, transformând această carte într-o lecţie de viaţă, într-un îndreptar spre îmbunătăţirea personală.
"La fel ca vârful aisbergului, numai o fracţiune infimă din realitatea fiinţei tale este vizibilă în lumea fizică. Nevăzut şi adeseori ignorat, sufletul uman reprezintă un loc al tuturor ambiguităţilor, contradicţiilor şi paradoxurilor. Acest lucru este cât se poate de normal, căci manifestările sale sunt experienţele noastre în această lume a dualităţii şi a contrastelor. Nimeni nu poate avea o experienţă în absenţa contrastelor de tip lumină şi umbră, plăcere şi durere, sus şi jos, înainte şi înapoi, cald şi rece. Dacă nu ar exista aceste diviziuni, nu ar exista nici o manifestare. Conştiinţa nu ar fi altceva decât un câmp infinit şi gol, la fel ca un deşert.(...)
Umbra noastră este alcătuită din gânduri, emoţii şi impulsuri pe care le considerăm prea dureroase, prea stânjenitoare sau prea dizgraţioase pentru a le accepta. De aceea, în loc să le privim în faţă, noi preferăm să le reprimăm."
"Orice băiat e sensibil şi orice băiat suferă. Asta e o idee înspăimântătoare pentru mulţi adulţi, care, în mod conştient sau inconştient, nu vor să recunoască vulnerabilitatea emoţională a unui băiat. (...) Dacă îi învăţăm pe fiii noştri să îşi onoreze şi să-şi aprecieze vieţile emoţionale, dacă le putem preda băieţilor un vocabular emoţional şi îi încurajăm să-l folosească, atunci îşi vor deschide în sfărşit, inimile."
Povestea lui Cain va fi raportată la vieţilie băieţilor din ziua de azi. Prinşi într-o existenţă emoţională sărăcită de aşteptările sociale, îndepărtaţi de propriile sentimente şi insensibili la sentimentele celorlalţi, aceştia sunt condamnaţi să devină, din tinerii furioşi de azi, adulţii înverşunaţi de mâine.
Vei găsi în această carte un sprijin în a înţelege şi a gestiona comportamentul băieţilor, realizând în acelaşi timp cât de greşit a fost abordată această problemă până acum. Vei fi ajutat să pătrunzi dincolo de suprafaţa opacă a vieţilor impuse băieţilor de societatea tip "macho" şi vei reuşi să te familiarizezi cu reprimatele trăiri interioare ale acestora. Vei subscrie cu entuziasm la ideea de alfabetizare emoţională şi vei parcurge, cu acelaşi patos, capitolele dedicate atât relaţiei copilului -băiat cu tatăl, cât şi cu mama.
"Persoana care şi-a pierdut capacitatea de a fi surprinsă este moartă. În momentul în care surpriza ta a murit, eşti mort. În momentul în care uimirea ta a murit, eşti mort. În momentul în care devii incapabil să simţi veneraţie, ai devenit neputincios.
Şi să te naşti cu darul râsului şi sentimentul că lumea este nebună este calitatea care face ca viaţa să merite să fie trăită - şi nu numai că merită trăită, dar merită dansată, merită sărbătorită.(...)
Fiinţa ta este un mister. Cu cât ştii mai mult, cu atât cunoşti mai puţin. Cu cât mergi mai adânc, cu atât vezi mai bine infinitatea. Este atât de adânc încât nu poţi atinge fundul - niciodată. Oamenii care cred că se cunosc pe ei înşişi sunt superficiali. Oamenii profunzi sunt permanenet conştienţi de ceva necunoscut. Şi este frumos, pentru că necunoscutul este mereu viu, necunoscutul este întotdeauna infinit. Necunoscutul este etern."
"Fă ceea ce natura ta vrea. Fă ceea ce prin calităţile tale proprii tânjeşti să faci. Nu asculta textele sfinte, ascultă-ţi inima; este singurul text sfânt pe care îl recomand. Da, ascultă cu mare atenţie, conştient, şi nu vei greşi niciodată. Ascultându-ţi inima vei începe să mergi spre direcţia corectă, fără ca măcar să te gândeşti la ceea ce este bine şi ceea ce este rău.
Aşadar, arta noii umanităţi va consta în secretul de a-şi asculta inima cu conştiinţă, vigilent, atent.(...)
Viaţa este cu adevărat un dans dacă eşti un exemplar original - şi asta-ţi este de fapt menirea, să fii un original. Astfel cum nu există doi oameni la fel, modul meu de viaţă nu poate deveni modul tău de viaţă."
Omul este liber să-şi creeze propria existenţă, dar asta numai dacă îşi asumă această responsabilitate fără frică.
Libertatea înseamnă că poţi alege corect sau greşit; dacă ai fi liber să alegi doar ceea ce este corect, atunci asta n-ar fi libertate. Vei cădea de multe ori, dar prin cădere şi ridicare te vei forma. Oamenii sunt învăţaţi să nu facă nimic greşit şi, ezitând atât de mult, ajung să nu mai facă nimic, de teamă să nu greşească. În consecinţă, nu vor evolua niciodată.
"Visele sunt entităţi misterioase asemănătoare mesajelor venite din partea unui prieten necunoscut, care este grijuliu, dar obiectiv. Scrisul de mână şi limbajul său sunt uneori neclare, dar nu există niciodată vreo îndoială cu privire la preocuparea lui faţă de binele nostru suprem - care poate fi diferit de starea de bine pe care ne-o imaginăm noi pentru noi înşine.
Smerenia este necesară. Nici un vis nu este vreodată înţeles pe deplin; evenimentele viitoare şi visele viitoare pot modifica ceea ce în prezent pare a fi o interpretare completă. Trebuie întotdeauna să fim conştienţi de caracterul misterios al viselor, care se află la limita înţelegerii noastre cu privire la creier şi minte, conştient şi inconştient, viaţă personală şi viaţă transpersonală."
Fascinaţia umană în a înţelege mecanismul complex al formării viselor, precum şi simbolismul lor, va găsi un excelent suport în cartea de faţă. Distanţându-se de abordarea freudiană conform căreia rolul visului ar fi acela de "gardian al somnului, vigilent în faţa iruperii impulsurilor refulate", "Interpretarea jungiana a viselor" va considera fiecare vis precum expresia directă a inconştientului. Astfel cititorului i se oferă, într-un limbaj destul de accesibil, un punct de plecare în descifrarea semnificaţiei viselor.
"Indiferent dacă facem ceva bun şi valoros cu vieţile noastre sau nu, timpul trece şi nu aşteaptă. Nu doar că timpul trece inexorabil, dar şi vieţile noastre merg înainte mereu. Dacă ceva nu a mers bine, nu putem întoarce timpul ca să mai încercăm odată. În acest sens nu există cu adevărat o a doua şansă."
"Fiecare adult are sufletul său, care se află în cele mai diverse locuri. Filozofia şamanilor la străvechii tuvini stă mărturie faptului că, de locul unde se găseşte sufletul depinde dacă omul duce o viaţă bună sau rea. Fiecare tuvin are două suflete, de la vârsta de treisprezece ani şi până la sfârşitul vieţii. Primul suflet, anume Kijinin bora sunezini este sufletul cenuşiu al omului.
În percepţia tuvinilor, durata vieţii omului depinde de locul unde se află sufletul său principal. Dacă acesta se află pe artea mâinii stângi a omului, acestuia îi este sortită o viaţă lungă. Dacă este pe partea mâinii drepte, acesta se va îmbolnăvi des şi va muri prematur."
Curiozitatea antropologului amator, ce se găseşte în fiecare cititor pasionat, va găsi în această carte o impresionantă cronică a şamanismului siberian. Dacă până acum doar auzisei, în mare, ce este şamanismul, aici vei descoperi, cu ajutorul serioasei documentări, ritualurile, istoria, obiectele de cult, mijloacele şi circumstanţele desfăşurării acestui fenomen. Un popor mic, despre care, personal, nu cunoşteam prea multe, va transmite prin reprezentantul său, autorul acestei cercetări în scris, tradiţii străvechi reînviate pe această cale şi menite să fascineze pe deplin cititorul.
"Unicul meu interes actual este să explic în modul cel mai clar cu putinţă fundamentul ştiinţific care stă la baza noii mele viziuni. Oamenii nu îşi vor schimba obiceiurile alimentare şi nu îşi vor menţine noile obiceiuri decât atunci când vor accepta dovezile ştiinţifice şi vor experimenta beneficiile acestora. În mod normal, ei decid ce să mănânce din multe motive, considerentele legate de sănătate nefiind decât unul dintre ele."
"Acesta este mesajul cărţii de faţă: că hrana pe care o consumăm ne poate schimba viaţa. Mi-am dedicat întreaga carieră cercetării şi predării unui subiect fascinant - dezlegarea misterului care face ca unii oameni să se bucure de o sănătate perfectă iar alţii nu. La ora actuală sunt absolut convins că principalul factor care influenţează acest rezultat este alimentaţia."
