|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
-L.J._Smith.png "Intoarcerea: Caderea Noptii (seria Jurnalele Vampirilor 5) - Recenzii carti bune")
Încă de la primele pagini eşti copleşit de sentimentul "de acasă". Ca şi volumul anterior, cartea continuă să te fascineze, atât prin felul în care este scrisă, cât şi prin subiect. Continuă călătoria iniţiatică a lui Fitz Chivalry, iar acum urmărim cu interes cum va reuşi să jongleze între a stăpâni Meşteşugul, dar şi Harul. Astfel legătura cu prinţul Verity, unchiul său, se adânceşte, devenind mai mult omul lui decât al regelui, mai ales că aşa poate experimenta şi desăvârşi Meşteşugul.
-Kelley-Armstrong.png "Revelaţia (seria Fortele raului absolut 2) - Recenzii carti bune")
Într-adevăr, acest volum 2 din "Forţele răului absolut" este mai bun ca primul, dar nu neapărat ca scriere sau ca subiect, ci cred că datorită faptului că am reuşit să ne familiarizăm cu povestea. Un mare plus este că s-a mutat acţiunea din "cuibul de cuci" la ceva mai dramatic, dar şi mai aerisit. Protagoniştii Chloe, Derek, Simon şi Tori, rămân la fel de "supranaturali" ca-n primul volum şi fascinantă mi s-a părut legătura ce se creează între Chloe şi Derek, răsturnând complet impresia pe care ne-o făcuserăm în primul volum. Aceştia se ajută reciproc pentru a reuşi să facă faţă puterilor necontrolate pe care le au. Totodată reuşim să înţelegem mai bine şi cine erau "ciudaţii" care îi închiseseră în primul volum şi scopul lor.
Cei ce au aşteptat cu nerăbdare cel de-al 3-lea volum al seriei "Vampirii din Morganville" nu vor fi dezamăgiţi. Aceleaşi personaje convingătoare şi extrem de bine conturate ne vor face lectura captivantă, iar aventurile prin care trec ne vor ţine cu sufletul la gură. Claire devine din ce în ce mai implicată atât în sentimentele sale cu privire la Shane, cât şi în secretele întunecate ale oraşului. Rivalităţile din lumea vampirilor se răsfrâng şi asupra celorlalţi locuitori ai oraşului, iar întâmplările devin mai sumbre ca în volumele anterioare. Este captivant de urmărit cum face faţă Claire noilor şi mult prea solicitantelor provocări cu care se confruntă. Şi deşi credeam că această serie se va opri la vol.3 vom constata că mai mult ca sigur va continua, astfel că nu ne mai rămâne decât să aşteptăm. Iarăşi...
" Îmi indică, pătruns de veneraţie aproape, un scaun cu spătar înalt, lângă masă. L-am privit ca în vis. Nimic din ce vedeam nu părea să ţină de realitate. Nu mi-l puteam imagina pe Ambrose în această casă sau în odaia aceasta. Nu era posibil ca el să fi păşit pe aici, cu mersul său familiar, fluierând, vorbind, lăsându-şi bastonul rezemat de scaun, lângă masa aceasta."
În binecunoscutul său stil, Daphne du Maurier, creează în "Verişoara mea Rachel" aceeaşi atmosferă tensionată şi prevestitoare de rău ca şi în alte scrieri ale sale, ţinând cititorul în alertă şi nelăsând nicicum impresia că adevărul este mai evident decât pare. Ambrose Ashley moare în urma unei febre suspecte la scurt timp după casătoria cu misterioasa văduvă Rachel. Philip Ashley se vede nevoit să investigheze suspiciunea că soţia lui Ambrose ar fi avut vreun amestec în această moarte prematură. Venirea lui Rachel la domeniul pe care îl moşteneşte Philip, îi va înfrânge acestuia determinarea şi-i va cădea în mreje exact ca şi vărul său, în ciuda evidentului pericol ce o înconjoara pe Rachel ca un văl dens. Acest joc al incertitudinii, pe care autoarea îl susţine din primele pagini până la final, va face deliciul suprem al lecturii, iar personajele de excepţie vor întregi tabloul unei scrieri de top.
"Recunoştinţa era ca un câine la călcâiul lui. După câteva blocuri rări pasul fiindcă venise ora lui preferată, seara cu un întuneric matern, ferestre mici şi strălucitoare, feţele de pe stradă la fel de strălucitoare ca ferestrele. În acest moment al zilei se simţea ca într-o Moscovă din ultimele cinci secole şi n-ar fi fost surprins să audă sunetul copitelor prin noroi.(...) Omul nu s-a născut criminal, ci a căzut în greşeală în împrejurări nefericite sau sub influenţa unor elemente negative. Toate delictele mari şi mici îşi au originea în avariţia postcapitalistă, egoism, trândăvie, parazitism, beţie, prejudecăţi religioase sau depravare moştenită."
Prima carte dintr-o serie de trei, te introduce într-o lume stranie, în care zânele coexistă cu oamenii. Evident nu în planul "vizibil", dar se pare că multe din micile întâmplări nefericite cotidiene ar putea fi puse pe seama lor şi nu pe seama stângăciei personale. O adolescentă mai mult sau mai puţin obişnuită, Aislinn, moşteneşte din familie acest dar de a vedea dincolo de aparenţe, pe care îl ascunde, dar care va fi dezvăluit până la urmă. O carte despre curajul de a înfrunta necunoscutul şi de a lupta pentru ceea ce iubeşti indiferent de consecinţele la care te supui. O carte care te incită şi te invită să aştepţi cu nerăbdare şi continuarea poveştii şi a aventurii.
"...mintea şi închipuirea făpturilor omeneşti sunt misterioase şi uimitoare. Fără ele, nimic din ce-a izbutit omul să afle despre sine şi despre univers n-ar fi fost cu putinţă. Lipseşte-l pe om de visuri şi de fantezie, şi-ai să ai în faţă animalul cel mai stângaci, mai primitiv şi mai lipsit de apărare de pe Pământ."
"Suflau vânturi stranii din senin. Se furişau pe suprafaţa ierbii şi iarba se înfiora; adiau peste bălţile formate de ploaie în scobiturile pietrelor, vălurindu-le. Uneori vântul striga şi ţipa; din crăpături răspundea ecoul; gemea şi apoi amuţea din nou. Liniştea de pe dealuri aparţinea altei ere; o eră apusă, dispărută de parcă nici n-ar fi fost vreodată, o epocă în care omul nu exista, în care doar paşi păgâni umblau pe dealuri. Şi era o linişte în aer şi o pace mai stranie şi mai veche, care nu era pacea lui Dumnezeu."
Ţinutul mlaştinilor... Un teritoriu în car parcă şi elementele naturii suferă, un loc în care bunătatea pare să fi dispărut de mult, iar în mijlocul acestui ţinut se ridică, precum însăşi "inima" lui, Hanul Jamaica.
Mary Yellan, o tânără rămasă orfană, porneşte spre singura ei rudă în viaţă, mătuşa Patience, ajungând astfel într-un loc din care nu-şi va dori decât să plece cât mai curând. Autoarea reuşeşte să încarce paginile romanului cu acea tensiune latentă, cu senzaţia catastrofei ce pândeşte din întuneric, oferindu-ţi un adevărat regal de lectură, această tensiune fiind susţinută atât de caracterele perfect conturate ale personajelor, cât şi de dezolantul decor în care se desfăşoară evenimentele.
"Pentru Roxelana, bâb us-Sa'âde era uşa care se deschidea spre Suleyman, deci uşa care se deschidea spre lume. Această lume pe care jefuitorii barbari i-o răpiseră altădată, smulgând-o din sânul familiei, din casa şi din satul ei, din imensele întinderi cu grâu galben care odinioară constituiseră universul său întreg şi pe care îl iubea nespus. Acolo, era liberă să plece şi să vină, fără aparenţe, ocupându-se de nevoile întregii case şi de curte, de care era răspunzătoare. Dar ce însemna libertatea într-un sătuc sordid?"
Dincolo de impresionanta cronică a Imperiului Otoman, condus cu mână de fier de Suleyman Magnificul, ne aflăm în faţa împlinirii unui destin, a unei poveşti de dragoste secondată de o ambiţie extraordinară. Cititorul va descoperi în "Suleyman Magnificul şi Sultana Hurrem" o carte deosebit de bine documentată, care îmbină perfect realitatea istorică cu poveştile de serai. Păstrarea anumitor cuvinte în limba turcă va spori autenticitatea şi farmecul acestei scrieri, oferind cititorului senzaţia că face efectiv parte din acea lume. Această senzaţie va fi întreţinută cu succes atât de descrierile ample şi deosebit de frumoase, cât şi de intrigile de curte, minuţios analizate, nici un aspect nefiind lăsat la voia întâmplării.
"Vocea cărţilor este uneori asurzitoare, dar eu am iubit întotdeauna sunetele care-mi invadau mintea, ele reprezintă plângerea oamenilor dincolo de timp...""Este mai uşor să te refugiezi într-un trecut mort şi familiar decât să-ţi asumi riscul unui viitor necunoscut şi viu."
