|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Atlantida a însemnat întotdeauna mult mai mult decât o simplă civilizaţie pierdută.(...) Pentru antici reprezenta fascinaţia celui căzut, măreţia condamnată de aroganţă şi hybris. Fiecare epocă a avut o fantezie proprie despre Alantida, revenind întotdeauna la o lume de o splendoare de neimaginat care a umbrit întreaga istorie. Pentru nazişti a fost locul de origine al Uberman-ului, patria natală a arienilor, lucru care a dus la o căutare dementă în jurul lumii după descendenţi puri din punct de vedere al rasei. Pentru alţii a fost Grădina Raiului, un paradis pierdut."
"Dacă ştiinţa este duşmanul credinţei, atunci pergamentul de la Orvieto este otrava."
Descoperirea unui manuscris antic declanşează o serie de evenimente explozive, aventura expusă fiind de factură "globală". Dacă acţiunea va porni în fire separate, în multiple colţuri ale lumii, cu personaje care aparent nu au nici o legătură unele cu altele, aceste fire vor fi desăvârşit îmbinate, oferindu-ne un thriller nemaipomenit. Subiectul, fascinaţia epocii moderne de a demola mituri şi de a distruge credinţe, va aborda o altă variantă a "teoriei conspiraţiei", iar Biserica va rămâne tot personajul "fără scrupule", ca şi în scrierile lui Dan Brown.
"Ce înseamnă într-adevăr marele tavan? Pentru a-l înţelege cu adevărat, trebuie să îl parcurgem ca pe o experienţă, în felul în care Michelangelo l-a creat şi a vrut să fie interpretat: pas cu pas, nivel cu nivel.(...) Existau atât de multe informaţii şi decoraţiuni, încât această cea mai mare frescă pictată din lume, cu o suprafaţă de peste 1000 de metri pătraţi, pare supraîncărcată şi exagerată. Să fim bine înţeleşi: aşa şi este - şi acest lucru este realizat dinadins. (...)
Pentru a dezvălui şi înţelege secretele Capelei Sixtine va trebui să procedăm cu grijă, într-o manieră neoplatonică şi cabalistică: pornind de la margini şi croindu-ţi drumul înăuntru, element cu element, până în miezul semnificaţiei."
Întotdeauna marile creaţii ale umanităţii vor fi învăluite într-o aură misterioasă şi creatorii lor investiţi cu puteri nebănuite. Iată că acum vine rândul lui Michelangelo şi al operelor sale să ne înflăcăreze minţile, iar autorii cărţii de faţă reuşesc magistral să convingă cititorul că pătrunde pe o "cale" misterioasă şi plină de înţelesuri oculte.
"Iubiţi cuvintele, dar nu ştiţi să vă slujiţi de ele. Vorbiţi la nesfârşit. Dar cuvintele voastre sunt la fel de sterpe ca şi pietrele. Vi le azvârliţi unii celorlalţi şi nimeni nu ascultă cu adevărat ceea ce spune celălalt. Nimic nu v-ar putea uni, căci niciunul nu recunoaşte că ar putea exista cineva mai înţelept decât el însuşi..."
"Am simţit cum începi să gândeşti, să te întrebi şi să te îndoieşti. Îndoiala este duşmanul magiei. Noi învăţăm să facem asemenea lucruri ca să-i uimim pe oamenii obişnuiţi cu minuni şi miracole sau ca să ne păzim când suntem în pericol. Dar trebuie să înveţi (...) că nu este bine să faci minuni doar de dragul de a-i uimi pe cei neiniţiaţi. Chiar şi pentru a te feri de primejdii, trebuie să faci cu prudenţă lucruri care par a fi miracole."
"Oricărui fizic monstruos îi corespunde o metafizică: monstrul, această fiinţă de neconceput, constituie, într-adevăr, o provocare pentru gândire. Monstrul trebuie înţeles, integrat într-un sistem filosofic sau religios, descifrat, depăşindu-se aceste fenomene care îi tulbură atat de mult pe oameni şi explicându-le existenţa."
Acest nou volum din seria "Enciclopedica" îţi va supune atenţiei conceptul de "monstru-monstruos" trecându-l prin filtrul întregii istorii a umanităţii. De ce această alegere? Autorul constată că, pe lângă faptul că monstruosul a provocat întotdeauna reacţii ambivalente, fascinaţie versus oroare, şi excesive, în orice caz nelăsându-i niciodată indiferenţi pe oameni, întrebările legate de acest subiect sunt practic întrebări despre propria identitate.
Dacă în antichitate monstrul joacă un rol fundamental în explicarea genezei şi a lumii aşa cum este ea, având o importantă încărcătură simbolică, monoteismul creştin îi va reduce aria în domeniul răului. În prezent orice monstru occidental este o apocalipsă, adică un avertisment din care trebuie trase învăţături. După ce va parcurge toate argumentele prezentate în carte, cititorul va înţelege că monstrul nu este contra naturii, ci doar contra a ceea ce numim noi natură.
Un manuscris pierdut care poate zgudui din temelii întreaga istorie a omenirii şi o acţiune ce se desfăşoară din New York la Londra şi apoi în Ierusalim, dar te aruncă în acelaşi timp în Evul Mediu şi chiar în timpuri biblice.
"Vocea cărţilor este uneori asurzitoare, dar eu am iubit întotdeauna sunetele care-mi invadau mintea, ele reprezintă plângerea oamenilor dincolo de timp...""Este mai uşor să te refugiezi într-un trecut mort şi familiar decât să-ţi asumi riscul unui viitor necunoscut şi viu."
Trebuie să recunoaştem de la început că această carte se bazează, în primul rând, pe aspiraţia omului dintotdeauna: nemurirea. Este o carte scindată între două acţiuni,una ancorată în prezent, şi cealaltă în finalul anilor 1600, ideea comună făcând legătura peste secole. Explicaţia acestei fascinaţii pentru "marile secrete" ale omenirii o putem înţelege atât în ceea ce-i priveşte pe savanţii gen Newton, supuşi ignoranţei epocii în care trăiau, cât şi în ceea ce-i priveşte pe cercetătorii "moderni", care găsesc în asta un refugiu din faţa societăţii. De fapt acesta este numitorul comun: oameni cu o inteligenţă sclipitoare, ale căror interese sunt împinse la extrem, pentru a descoperi ceva ce le va aduce nemurirea, nu neapărat în plan fizic.
"În mijlocul frumuseţilor naturale, eşecul e sinistru. Disperarea devine palpabilă, ca şi succesul şi realizările (...) Cadrul frumuseţii oferă un contrast pentru fiecare întreprindere umană. O scobitură în piatră se poate transforma într-o diastolă periculoasă, ca atunci când se inversează polii pământului. În timp ce viaţa ta se duce pe apa sâmbetei, tu te pomeneşti admirând seninătatea divină a lacului prin care te scurgi."
