|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Ceva trebuie să existe, pentru a se face lumină. Energie, mişcare, entropie...(...) Dumnezeu, confirmă liniştit Mogens. Indiferent ce. Ceva trebuie să fie totuşi. Şi tot ceea ce există este vremelnic. Întunericul este veşnic. El reprezintă scena pe care se joacă piesa vieţii. Dar după ce cade ultima cortină, întunericul va continua să existe."
"Din studiul formulelor genetice ale antraxului şi ale altor bacterii toxice, microbiologii au prezis existenţa unui şir de viruşi care vin din cele mai vechi timpuri. Un şir care a dat naştere strămoşilor iniţiali ai antraxului şi ai altor bacterii cauzatoare de boli grave. Oamenii de ştiinţă au dat chiar un nume acestui străvechi şir de viruşi care transformă nişte vietăţi prietenoase în duşmani de moarte: virusul lui Iuda"
Putem afirma cu cetitudine că pământul pe care trăim încă nu şi-a dezvăluit pe deplin secretele. dacă, din când în când, descoperim câte o nouă specie sau aflăm ceva inedit de ordin biologic, ce ne-am face în cazul în care am înţelege că organismul uman ar putea fi înfrânt de o mână de bacterii din "noroiul primordial"? Aceasta ar reprezenta premiza de la care James Rollins creeaza prin "Virusul lui Iuda" un thriller surprinzător de concentrat, în care, pe lângă o savuroasă intrigă ştiinţifică, vei desoperi şi pagini despre scrierea angelică, despre Marco Polo, despre istoria khmerilor şi a ruinelor Angkorului.
"Îmi aminteam fereastra circulară. Îmi aminteam statuia sfântului de pe mormântul lui. Şi oamenii care cântau...Ce putea să însemne? m-am întrebat. Demonul acesta este, de fapt, un sfânt? Nu, nu. Un înger rău, căzut în iad. Ce anume? Nu ştiu. Sau poate slujea vreun sfânt, îl venera, aşadar...ce? Dar, fără îndoială, erau amintirile unui muritor. Creatura îşi amintea că avusese un trup omenesc; iar amintirile lui îmi fuseseră lăsate mie, iar eu eram probabil singurul care ar fi putut să le analizeze. (...) În mintea mea s-a născut o idee. De fiecare dată, aminteşte-ţi mai mult. Fii diavolul, cunoaşte-l, şi în cele din urmă, vei afla adevărul despre el. Dacă nici adevărul nu te poate ajuta, atunci ce?"
"Eu cred în bine şi în rău (...). Şi cred că sufletul este etern. Dar nu cred în hăul înfricoşător, în furci, sau în chinurile fără de sfârşit. Chiar nu cred că ameninţându-i îi poţi face pe oameni să fie buni."
Atunci când magia cuvintelor, subiectul cărţii şi, în cazul nostru, şi traducerea de excepţie se adună laolaltă, combinarea acestora nu poate însemna decât o carte bună. "Îngerul Mecanic" este exemplul perfect de carte ce abundă în personaje supranaturale şi legende într-o singură poveste, însă o face cu eleganţă şi fără a da impresia de încărcare, întâlnită de atâtea ori până acum de cititori.
"...am urmărit schimbările din lume (...) Dar îmi place să cred că cred că lumea s-a schimbat în bine(...) Oamenii au făcut progrese surprinzătoare în ultimele secole, au creat minuni.(...) Şi, în graba lor de a crea minuni, au ignorat minunile din jurul lor, au ignorat misterele, frumuseţea. Mituri şi legende trec nevăzute pe lângă ei, ignorate, nerecunoscute."
"Timpul este ceva ciudat - atârnă cel mai greu pe umerii celor care nu îl au. Nimic nu este mai uşor decât să fii tânăr şi să ai lumea întreagă de cucerit. Lucrul ăsta îţi dă sentimentul că te aşteaptă oportunităţi nelimitate, iar gândul acesta este atât de seducător încât pur şi simplu simţi că poţi face ceva mult mai important decât să înveţi pentru examene.(...) Paul îmi spusese odată că speranţa, cea care ieşise din cutia Pandorei numai după ce scăpaseră toate molimele şi necazurile, este cel mai bun lucru din lume. Fără ea nu există decât timpul. Iar timpul ne împinge de la spate, forţându-ne să ne îndepărtăm până când ne aruncă în neant.(...) Ca de altfel toate lucrurile din univers, suntem predestinaţi încă de la naştere să ne depărtăm de centru. Timpul reprezintă pur şi simplu jalonul separării noastre. Dacă suntem particule într-un ocean al distanţei, părţi dintr-un întreg originar, atunci există o ştiinţă a însingurării noastre. Suntem singuri în relaţie direct proporţională cu anii pe care îi avem."
"Sophie, orice religie din lume are la bază "adevăruri" fabricate. Aceasta e însăşi definiţia credinţei - acceptarea unor lucruri pe care nu le putem dovedi, dar despre care ne imaginăm că sunt adevărate. Fiecare religie îl descrie pe Dumnezeu prin intermediul metaforelor, al alegoriilor şi al hiperbolelor, de la anticii egipteni până la dascălii şcolilor teologice de astăzi. Metafora e o modalitate de a ajuta mintea umană să înţeleagă neînţelesul. Problemele apar atunci când începem să credem efectiv în propriile noastre metafore."
"Atlantida a însemnat întotdeauna mult mai mult decât o simplă civilizaţie pierdută.(...) Pentru antici reprezenta fascinaţia celui căzut, măreţia condamnată de aroganţă şi hybris. Fiecare epocă a avut o fantezie proprie despre Alantida, revenind întotdeauna la o lume de o splendoare de neimaginat care a umbrit întreaga istorie. Pentru nazişti a fost locul de origine al Uberman-ului, patria natală a arienilor, lucru care a dus la o căutare dementă în jurul lumii după descendenţi puri din punct de vedere al rasei. Pentru alţii a fost Grădina Raiului, un paradis pierdut."
Ceea ce începe ca o captivantă poveste poliţistă, susţinută de reapariţia detectivului particular Charlie Parker, pe care-l cunoaştem din "Îngerul Negru", se transformă în ceva mult mai sumbru odată cu apariţia "Oamenilor Găunoşi". Apartenenţa lui Parker la o origine mai presus de a celorlalţi, este din nou punctată, iar aceşti Găunoşi sunt "explicaţi" genial şi ne vine foarte greu să diferenţiem realitatea de mit în ceeea ce-i priveşte, pentru că: "Unele păcate sunt atât de îngrozitoare, încât nu există iertare pentru ele. Sufletul e pierdut. Se întoarce la cel care l-a creat pentru a ocupa locul care îi este atribuit de El. Tot ce lasă în urmă este o cochilie goală, o conştiinţă fără iertare...Găunos".
Dacă ar fi să comprimăm ideea cărţii într-o singură propoziţie am spune că reprezintă descrierea Răului în stare pură. Extraordinar de bine documentată, îmbinând atât adevărurile istorice cât şi legendele biblice, această carte îţi va prezenta o altă viziune asupra bătăliei între Bine şi Rău. Cred că cea mai grăitoare asociere între cele două elemente o vom găsi chiar în interiorul familiei "celui ales" de Rău, doctorul Paul Stauffer, psihiatru celebru. Fiind împotriva religiei cu toate forţele, este chiar surprinzător cum a reuşit să se căsătorească tocmai cu Marie, o catolică practicantă, predispusă euforiilor de natură divină. În această carte vorbim de o impresionantă desfăşurare de forţe de ambele părţi, o luptă în care oamenii obişnuiţi sunt doar "carne de tun". Ciudat este că toată această manifestare a evenimentelor are nevoie de un obiect catalizator reprezentat de unul din arginţii lui Iuda.
