|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Totul este numai fum şi oglinzi, totul e în zadar (...). Chiar dacă crezi sau nu într-o viaţă de apoi, singurul lucru care contează cu adevărat este ce laşi pentru ceilalţi, fie mari opere de artă, o muzică minunată pe care oamenii o ascultă secole după moartea ta sau ceva simplu, cum ar fi ca oamenii să-şi aducă aminte că ai fost un om bun, cineva care a dat mai mult decât a luat."
Două epoci, două lumi diametral opuse, acelaşi mister... Autorul creează o punte între prezent şi anii 1410, când ciuma încă făcea ravagii în Europa, pentru urmărirea "secretului Medici", -reprezentat de... oopps! Doar nu se aştepta cineva să distrug savoarea cărţii, nu?- oferindu-ne o lectură ce va îmbina atât instantaneele cinematografice, cât şi pagini ce abundă în informaţii extrem de interesante. Cititorul va fi fermecat de somptuozitatea decorurilor italiene, ce păstrează până în prezent savoarea epocilor trecute, decoruri ce "respiră" istorie şi care sunt cum nu se poate mai potrivite pentru desfăşurarea acţiunii.
"Foarte des mă gândesc la viaţă şi îmi pun întrebări despre fiecare aspect al ei. Mă întreb ce naiba fac aici. Chiar şi acum. În această cafenea cu această fată pe care o cunosc practic de-o viaţă. Ieri mă gândeam la nevoia de a ne trezi la exact aceeaşi oră ca şi cu o zi înainte şi de a face ce am făcut şi cu o zi înainte. De ce? Ce ne împinge pe fiecare dintre noi să facem anumite lucruri când, în adâncul nostru, o parte din noi nu vrea decât să se elibereze de toate?"
Din start trebuie să-mi declar entuziasmul în faţa acestei cărţi. Neaşteptat de bine scrisă, surprinzător de emoţionantă, extraordinar de vibrantă, are toate calităţile pe care ţi le poţi dori de la o lectură reuşită.
Identificarea cititorului cu personajele principale, Camryn şi Andrew, se face firesc, aceştia fiind concepuţi ca reprezentanţii unei generaţii ce nu-şi mai găseşte locul în mijlocul valorilor propăvăduite de societatea în care trăiesc. Câţi dintre noi nu ne-am dorit să avem curajul să ne luăm rucsacul în spate şi să pornim într-o aventură spre "Nicăieri", o aventură în care să ne căutăm pe noi înşine şi să încercăm să ne înţelegem? Dacă în această călătorie iniţiatică ne-am întâlni şi jumătatea?
Un pachet misterios, un astronom cu preocupări oculte, o profeţie despre o catastrofă cosmică, Londra secolului 18. E lista ingredientelor care fac şi din această carte un succes şi deopotrivă o experienţă care merită încercată. Avem eterna luptă între bine şi rău, între oameni obişnuiţi care duc o viaţă mizeră şi personaje mai mult sau mai puţin ciudate. Ne trezim cu sufletul la gură alergând, căutând şi iscodind alături de micuţa slujnică hoaţă. Uneori ni se pare c-am rămas "în ceaţă" ca mai apoi să ne întoarcem "la acţiune". Dinamică, dură, plină de intrigi şi ciudăţenii nu o veţi mai putea lăsa din mână până la finalul super straniu şi totuşi aşa de frumos.
O carte excelentă, căreia nu-i lipseşte absolut nimic: mistere, aventură, ritm alert. Aparent trei fire de poveste care n-au nici o legătură între ele încep să se împletească într-o acţiune gen Dan Brown. Fascinantă este şi apariţia unei societăţi secrete fanatice care practic te aruncă de multe ori în epoca neagră a Inchiziţiei. Lupta dintre fanatismul religios şi ştiinţă este un subiect abordat de destul de mulţi autori, însă Abalos reuşeşte să nu-ţi dea impresia de "deja vu". Jocul enigmelor fără sfârşit ne pune parcă neuronii în mişcare, iar nivelul de adrenalină creşte cu fiecare pagină citită. Este o carte pe care cu greu o poţi lăsa din mână, pentru că vrei în permanenţă să afli ce se mai întâmplă.
"Iubiţi cuvintele, dar nu ştiţi să vă slujiţi de ele. Vorbiţi la nesfârşit. Dar cuvintele voastre sunt la fel de sterpe ca şi pietrele. Vi le azvârliţi unii celorlalţi şi nimeni nu ascultă cu adevărat ceea ce spune celălalt. Nimic nu v-ar putea uni, căci niciunul nu recunoaşte că ar putea exista cineva mai înţelept decât el însuşi..."
"Vigor ştia prea bine că Vaticanul era o entitate politică în aceeaşi măsură în care era una spirituală. Şi, în ambele situaţii, existau inamici care încercau să slăbească puterea Sfântului Scaun. Chiar şi astăzi. Preoţii asemenea lui Vigor erau cei care se interpuneau între Vatican şi lume.(...) Imperiile se pot ridica şi prăbuşi. Filozofii veneau şi plecau. Dincolo de toate însă, Vaticanul rămânea statornic, impasibil şi neclintit. Era istorie, timp şi credinţă, toate păstrate în piatră."
Furtul presupuselor moaşte ale celor Trei Magi de la Răsărit, desfăşurat ca un atac terorist şi soldat cu moartea mai multor credincioşi, va declanşa o anchetă multinaţională, ce va implica atât Vaticanul, cât şi Agenţia americană secretă Sigma. Dacă până acum eram obişnuiţi cu romane în care găseam Vaticanul în divergenţă de opinii cu o Societate Secretă, "Harta oaselor" va juxtapune nu una ci chiar trei asemenea societăţi, adâncind astfel suspansul: Curtea Imperială a Dragonului, Ghilda şi Biserica lui Toma.
"Atlantida a însemnat întotdeauna mult mai mult decât o simplă civilizaţie pierdută.(...) Pentru antici reprezenta fascinaţia celui căzut, măreţia condamnată de aroganţă şi hybris. Fiecare epocă a avut o fantezie proprie despre Alantida, revenind întotdeauna la o lume de o splendoare de neimaginat care a umbrit întreaga istorie. Pentru nazişti a fost locul de origine al Uberman-ului, patria natală a arienilor, lucru care a dus la o căutare dementă în jurul lumii după descendenţi puri din punct de vedere al rasei. Pentru alţii a fost Grădina Raiului, un paradis pierdut."
"Îi venea greu să creadă în miracole şi în fenomene ciudate care îi scrântesc la cap pe oamenii evlavioşi şi pe care Biserica le încurajează, adăpostindu-se în spatele unor verdicte ştiinţifice puţin riguroase; dar ceea ce tocmai văzuse cu ochii săi îl impresionase. Ce era povestea aceea şi ce explicaţie avea? se întrebă, punându-se în gardă ca nu cumva să cadă în aceeaşi capcană pe care o denunţa. Dacă se întâmplă ceva care contrazice legile naturii, se spunea, trebuie să te situezi în defensivă şi să ceri explicaţii ştiinţei.(...) Ca să mergi prin viaţă, (...) ai nevoie de două puncte de sprijin indispensabile: ştiinţa şi gândirea critică."
"Oricărui fizic monstruos îi corespunde o metafizică: monstrul, această fiinţă de neconceput, constituie, într-adevăr, o provocare pentru gândire. Monstrul trebuie înţeles, integrat într-un sistem filosofic sau religios, descifrat, depăşindu-se aceste fenomene care îi tulbură atat de mult pe oameni şi explicându-le existenţa."
Acest nou volum din seria "Enciclopedica" îţi va supune atenţiei conceptul de "monstru-monstruos" trecându-l prin filtrul întregii istorii a umanităţii. De ce această alegere? Autorul constată că, pe lângă faptul că monstruosul a provocat întotdeauna reacţii ambivalente, fascinaţie versus oroare, şi excesive, în orice caz nelăsându-i niciodată indiferenţi pe oameni, întrebările legate de acest subiect sunt practic întrebări despre propria identitate.
Dacă în antichitate monstrul joacă un rol fundamental în explicarea genezei şi a lumii aşa cum este ea, având o importantă încărcătură simbolică, monoteismul creştin îi va reduce aria în domeniul răului. În prezent orice monstru occidental este o apocalipsă, adică un avertisment din care trebuie trase învăţături. După ce va parcurge toate argumentele prezentate în carte, cititorul va înţelege că monstrul nu este contra naturii, ci doar contra a ceea ce numim noi natură.
"În mijlocul frumuseţilor naturale, eşecul e sinistru. Disperarea devine palpabilă, ca şi succesul şi realizările (...) Cadrul frumuseţii oferă un contrast pentru fiecare întreprindere umană. O scobitură în piatră se poate transforma într-o diastolă periculoasă, ca atunci când se inversează polii pământului. În timp ce viaţa ta se duce pe apa sâmbetei, tu te pomeneşti admirând seninătatea divină a lacului prin care te scurgi."
