"Oricărui fizic monstruos îi corespunde o metafizică: monstrul, această fiinţă de neconceput, constituie, într-adevăr, o provocare pentru gândire. Monstrul trebuie înţeles, integrat într-un sistem filosofic sau religios, descifrat, depăşindu-se aceste fenomene care îi tulbură atat de mult pe oameni şi explicându-le existenţa."
Acest nou volum din seria "Enciclopedica" îţi va supune atenţiei conceptul de "monstru-monstruos" trecându-l prin filtrul întregii istorii a umanităţii. De ce această alegere? Autorul constată că, pe lângă faptul că monstruosul a provocat întotdeauna reacţii ambivalente, fascinaţie versus oroare, şi excesive, în orice caz nelăsându-i niciodată indiferenţi pe oameni, întrebările legate de acest subiect sunt practic întrebări despre propria identitate.
Dacă în antichitate monstrul joacă un rol fundamental în explicarea genezei şi a lumii aşa cum este ea, având o importantă încărcătură simbolică, monoteismul creştin îi va reduce aria în domeniul răului. În prezent orice monstru occidental este o apocalipsă, adică un avertisment din care trebuie trase învăţături. După ce va parcurge toate argumentele prezentate în carte, cititorul va înţelege că monstrul nu este contra naturii, ci doar contra a ceea ce numim noi natură.
"...înţelege că există o serie de calităţi ale sufletului care nici nu sunt veştejite de timp şi nici nu sunt supuse capriciului ochiului. Caută-le în sufletul tău şi le vei găsi. Nu ţi se va întâmpla la fel cum ţi se întâmplă cu frumuseţea, pe care, oricât ai căuta-o în oglindă, cu greu o vei găsi. Caută calităţile acelea preţioase, cultivă-le. Iar când le vei vedea mari şi înflorite, nu te teme; cazna ţi se va domoli. Atunci ai să depăşeşti cu uşurinţă situaţia umilitoare în care te vezi astăzi şi, înălţându-te, vei avea o frumuseţe pe care poate nu o vor admira ochii, dar care ţie însăţi are să-ţi fie tihnă şi mândrie."
"Marianela" ne propune o temă abordată de multe ori în literatura universală, dar cu o prospeţime şi o delicateţe ce cu siguranţă te vor încânta. Ce este mai exact "frumosul"? Cum trebuie înţeles?
"Şi eu consider lumea fermecătoare, deşi de abia ştiu cine sunt şi în mod sigur nu ştiu de ce mă aflu aici. Poate doar ca să mă minunez şi să privesc oamenii, să văd că viaţa îşi este propria consolare deşi cred că eşti în stare să vezi lucrul acesta doar dacă socoţi că această lume este cea mai rea dintre toate lumile posibile, deznădăjduită, tristă şi hărăzită declinului, dar tocmai de aceea atât de uimitoare stârnind tandreţe şi fermecătoare, peste măsură de fermecătoare."
Un tânăr la început de drum, Philip, porneşte într-o călătorie menită să-l ajute să găsească certitudini, răspunsuri la marile întrebări ce-l frământă, sau, pur şi simplu să găsească pe cineva. În călătoria sa iniţiatică de autodescoperire, în primul rând, şi de descoperire a lumii, în cele din urmă, va oscila între realitate şi "realitatea de dincolo de realitatea vizibilă", acestea două confundându-se de cele mai multe ori.
"Hitler a fost cel mai învederat şi candid optimist din ultima sută de ani. De aceea a fost cel mai mare monstru. Ai mai auzit vreodată de ceva atât de optimist ca "Soluţia finală"? Nu doar că ar putea exista o soluţie- pentru orice,ia aminte, când de fapt încă n-am găsit leacul pentru banala răceală - ci nici mai mult, nici mai puţin decât una finală!(...) Iată o regulă de aur în viaţă, Kugel, oriunde-ar fi să trăieşti, oricând ar fi să te naşti: când cineva se ridică şi promite că va fi mai bine, ia-o la fugă. Ascunde-te. Pesimiştii nu construiesc camere de gazare.(...)
În mintea lui se distilase, într-un fel, esenţa întregii gândiri occidentale şi orientale a ultimelor două mii de ani şi acum stătea semeţ, cum numai cineva trăind în ziua de azi ar fi putut, pe culmea celui de-al douăzeci şi unulea secol al întregii istorii, moştenind toată experienţa, înţelepciunea şi ştiinţa omenirii şi de acolo, de la înălţimea aceea ameţitoare, spunea că izvorul tuturor relelor de pe lume, cea mai importantă cauză a suferinţei şi a urii şi a tristeţii şi a morţii, nu e nici boala, nici rasa, nici religia.
""După părerea mea", spuse Walter cel Sărac, "vechea orânduială a dispărut. S-a terminat. Nu mai vrem extraordinarul, reprezentat de domniile voastre şi de faimosul vostru rege. A venit vremea celor de rând, a celor absolut neîndemânatici. Un electorat foarte vast. Fiinţe obişnuite, dotate cu suflet şi inimă şi ce le mai trebuie. Voi, domnilor, oricât de respectabili aţi fi, aţi ajuns nişte anacronisme. Ştiţi ce s-a întâmplat când cavaleria poloneză a atacat tancurile germane. Ei bine, călăreţii au fost făcuţi una cu pământul. Un tanc nu e altceva decât expresia voinţei celor o sută de muncitori care l-au asamblat. Iar ei vor triumfa!""
"Un investigator, dumneavoastră, de exemplu, credeţi că aţi descoperit asasinul, dar cine este asasinul? Cel care doreşte moartea altuia, cel care o comandă, cel care o execută tăind gâtul, trăgând glonţul, sau prin orice metodă vreţi, cel ce organizează execuţia, cel ce o plănuieşte, cel ce o acoperă, cel ce primeşte banii pentru munca lui? Care dintre ei e mai vinovat? Cum este piramida crimei astăzi? Cine este în secolul XXI adevăratul criminal, doamnă Iscar? Toţi, răspunde ea. Un răspuns facil, doamnă, un răspuns politic corect. Iar răspunsurile politic corecte sunt nişte rahaturi şi nu spun niciodată adevărul. Ştiţi ce aş răspunde eu? Că asasinul e cel care rămâne viu la sfârşit de tot, cel pe care nimeni n-a putut să-l omoare. Ceilalţi sunt verigi. Verigi ce pot fi înlocuite în majoritatea cazurilor. Dar cel care rămâne viu la urmă, acela e altceva, acela are putere cu adevărat."
"Realizează că există un singur adevăr care guvernează tot ce se petrece sub cerul roşu-sângeriu al oraşului. Este conştient de faptul că acest adevăr este legat de acţiunile a milioane de oameni care trăiesc în acea comunitate. Orice lucru este legat de un altul şi totul poate fi înţeles.
Chiar şi criminalul cel mai lipsit de metodă, cel mai neîndemânatic, are o argumentare, o explicaţie raţională. Există un tipar comportamental. Problema este că motivele crimei pot deveni cu atât mai obscure, cu cât acumulezi mai multe dovezi."
Will Wagstaffe, poliţistul total, îşi sacrifică concediul când o crimă, a cărei victimă este un pedofil necondamnat, zguduie Londra prin modul de operare extrem de sângeros. Investigaţia va scoate la lumină şi caracterul victimei, astfel încât cititorului îi va fi tare greu să-şi dorească triumful legii.
"Cu fiecare zi ce trece, disperarea şi blestemul se înmulţesc în casa aceasta. Nu mai e posibil să lustruim mobila, să ştergem pereţii. Acum trebuie să lăsăm ca plantele agăţătoare să stăpânească, să urce pe picioarele noastre, să se adape din sângele nostru şi inimile noastre. Vom avea, astfel, părul din frunze, mâini şi picioare din copaci. Trebuie să renunţăm, Ines, trebuie să renunţăm. Nu lupta, nici nu plânge. Doar mai târziu vom deveni păşune pentru animale şi vom putea înflori pe marginea drumurilor, dacă vreuna dintre noi va avea acest drept. Poate vom fi flori ofilite, uscate şi dezgolite."
"-La cine să mă rog, zise el, cine spune că există cineva acolo, afară, cine spune că universul e altceva decât o mare flaşnetă?
-Poate nu e nevoie să te rogi cuiva anume. Maicile din pustie spuneau în vechime că Dumnezeu n-are formă, culoare sau conţinut. Poate că rugăciunea nu înseamnă neapărat să te rogi cuiva. Poate e o metodă activă de a renunţa, de a lăsa lucrurile să curgă. Poate că de asta ai nevoie: să laşi lucrurile să curgă fără să te scufinzi."
"Max se uita fix la tigru. Era acolo, cocoţat pe dulapul lui, cu ochii strălucind de o sclipire sinistră atunci când farurile unei maşini care trecea pe stradă iluminau interiorul prăvăliei. Între cei doi, între băiat şi fiară, era tejgheaua, iar pe tejghea era ziarul. Ziarul la care Max nu putea ajunge, fiindcă era paralizat de frică, o teamă copleşitoare cum nu mai simţise niciodată mai înainte. Era o frică umilitoare în care se furişa o revoltă reprimată. De ce îi trebuise neapărat ziarul tatălui său? "
Lăsând în urmă polemica internaţională din jurul cărţilor "Viaţa lui Pi" a scriitorului canadian Martel şi "Max şi felinele" a lui Scliar, polemică menită să justifice sau nu acuzaţia de plagiat a canadianului, scurtul roman "Max şi felinele" te convinge, prin simpla lui parcurgere, de calităţile literare ale autorului brazilian şi te introduce într-un spaţiu extrem de bine surprins şi convingător.