Niciodata impreuna?


Autor carte: 
J.A.Redmerski
Editura: 
Trei
Anul: 
2013
Traducator: 
Ana-Daniela Micu
Niciodata impreuna? de J.A.Redmerski  -Carti bune de citit

    "Foarte des mă gândesc la viaţă şi îmi pun întrebări despre fiecare aspect al ei. Mă întreb ce naiba fac aici. Chiar şi acum. În această cafenea cu această fată pe care o cunosc practic de-o viaţă. Ieri mă gândeam la nevoia de a ne trezi la exact aceeaşi oră ca şi cu o zi înainte şi de a face ce am făcut şi cu o zi înainte. De ce? Ce ne împinge pe fiecare dintre noi să facem anumite lucruri când, în adâncul nostru, o parte din noi nu vrea decât să se elibereze de toate?"
     Din start trebuie să-mi declar entuziasmul în faţa acestei cărţi. Neaşteptat de bine scrisă, surprinzător de emoţionantă, extraordinar de vibrantă, are toate calităţile pe care ţi le poţi dori de la o lectură reuşită.
     Identificarea cititorului cu personajele principale, Camryn şi Andrew, se face firesc, aceştia fiind concepuţi ca reprezentanţii unei generaţii ce nu-şi mai găseşte locul în mijlocul valorilor propăvăduite de societatea în care trăiesc. Câţi dintre noi nu ne-am dorit să avem curajul să ne luăm rucsacul în spate şi să pornim într-o aventură spre "Nicăieri", o aventură în care să ne căutăm pe noi înşine şi să încercăm să ne înţelegem? Dacă în această călătorie iniţiatică ne-am întâlni şi jumătatea?
           "Niciodată impreună?" face parte din categoria cărţilor pe care nu le poţi lăsa din mână până la final şi pe care apoi regreţi că le-ai terminat aşa repede. Îţi oferă mai mult decât o lectură satisfăcătoare; o vei simţi aproape ca pe o şedinţă de terapie, ca pe un "brânci" spre introspecţie, ca pe o oportunitate de analiză a propriilor convingeri. "Niciodată impreună?" este o carte despre care vei vorbi, pe care o vei recomanda prietenilor sau care va însemna atât de mult pentru tine, încât o vei păstra ca pe o experienţă minunată şi profund personală.

 





S-ar putea să vă placă şi ...

<<
  • Negurile (vol 1 si 2) de Marion Zimmer Bradley  - Recenzii carti bune
  • Dezvaluiri de sucub (vol.6 Seria &quot;Georgina Kincaid&quot;) de Richelle Mead  -Carti bune de citit
  • Asasinul Regal (seria Trilogia Farseer  vol.2 - partea 1) de Robin Hobb  -Carti bune de citit
  • Razboiul Uriasilor (seria Cronicile lui Thomas Covenant, Necredinciosul) de Stephen Donaldson  -Carti bune de citit
  • Betibu de Claudia Pineiro  -Carti bune de citit
  • Inscenarea de James Patterson  -Carti bune de citit
  • Pacatul originar de P.D.James  -Carti bune de citit
  • Miercuri, respiram de Ioana Chicet-Macoveiciuc  -Carti bune de citit
>>

Comments

Post new comment

The content of this field is kept private and will not be shown publicly.