"Călătoria în timp este imposibilă.(...) Conceptul însuşi de călătorie în timp este lipsit de sens, din moment ce timpul nu curge. Faptul că noi credem că timpul trece este numai un defect al sistemului nostru nervos - este ceea ce ni se pare nouă în realitate, timpul nu trece, noi trecem. Timpul este invariabil. Pur şi simplu este. De aceea trecutul şi viitorul nu sînt nişte zone separate(...). Şi din moment ce trecutul nu este o poziţie, nu poţi călători spre el.(...) Suntem cu toţii conduşi de trecut, deşi nimeni nu înţelege acest lucru. Nimeni nu recunoaşte puterea trecutului.(...) Dar, dacă vă gândiţi puţin, vă daţi seama că trecutul a fost întotdeauna mai important decât prezentul. Prezentul e ca o insulă coraliferă ce se ridică deasupra apei, dar este construită peste milioane de corali morţi care se află dedesubt şi pe care nu îi vede nimeni. În acelaşi fel, lumea noastră de fiecare zi, este construită peste milioane şi milioane de evenimente şi decizii care s-au petrecut în trecut."
"Francesco Monterga nădăjduia să poată picta fără ajutorul lipsit de poezie al uleiurilor şi gălbenuşurilor de ou, al argilelor prăfoase şi pietrişului măcinat, al răşinilor unsuroase şi mineralelor veninoase. Voia, asemenea poetului care desparte lucrul de esenţa lui, să lucreze culoarea cu puritatea cu care se scrie versul. La fel cum Dante putuse să coboare în infern, să navigheze pe rău mirositorul râu al lui Caron, să istorisească chinurile cele mai înspăimântătoare şi să iasă curat şi pur pe calea vorbelor, Francesco Monterga năzuia să facă din pictură o artă sublimă, limpezită de stricatele contingenţe ale materiei. La fel cum vorba e ideea însăşi şi se lipseşte de obiectul pe care-l numeşte, culoarea pură trebuia să se lipsească şi ea de purtătoru-i material, de pigmenţi şi diluanţi."
Pe fondul unei zbuciumate şi conflictuale scene politice, şi în vremea în care lucrurile se rezolvau cu spada în mână, vom pătrunde în lumea "lupilor de mare", călătorind din Anglia, până în Franţa, şi mai apoi la Veneţia, legănaţi de valuri şi în compania dârzilor corsari, sau piraţi, în funcţie de propria interpretare a legilor timpului, căliţi atât de natură cât şi prin bătăliile purtate. Vă gândiţi că această lume, a sfârşitului anilor 1600, nu este locul potrivit pentru o femeie? O veţi cunoaşte pe Mary Oliver Read, şi veţi vedea diferit locul "doamnelor" în istorie. Vom lua parte la aventuri extraordinare, o cavalcadă de întâmplări, în care violenţa se va combina cu emoţiile, erotismul cu tandreţea, nu numai asistând la acestea, ci fiind parcă parte a lumii eroinei. Pentru că autoarea reuşeşte să te introducă fără efort în această lume, iar prin intermediul personajelor vei reuşi s-o simţi ca pe o lume autentică.
"Vocea cărţilor este uneori asurzitoare, dar eu am iubit întotdeauna sunetele care-mi invadau mintea, ele reprezintă plângerea oamenilor dincolo de timp...""Este mai uşor să te refugiezi într-un trecut mort şi familiar decât să-ţi asumi riscul unui viitor necunoscut şi viu."
"Numarul (...). Fiecare fiinţă îl are pe al său şi cunoaşterea lui duce la înţelepciune. Unitate şi multiplicitate în acelaşi timp. Numărul conţine forţele dătătoare de viaţă. Iar noi trebuie să le descoperim pentru a înţelege universul a cărei imagine măruntă suntem. Cerul cu stelele sale fixe, sălaşul divinităţii unde trăiesc sufletele eliberate ale celor Drepţi, nu e sorgintea şi totodată ţelul nostru?"
Credeai că nedreptatea este o caracteristică a lumii moderne? Sau că "manevrele culiselor politice" sunt îndeletniciri ale omului..."evoluat"? Ei bine, nu! Pătrunde, prin această serie, în fascinantul Egipt, sfâşiat între tradiţiile sale şi o poftă de progres "via grecească". Comploturi , maşinaţii, dragoste, toate le vei găsi între paginile acestui prim volum al seriei "Răzbunare Zeilor" (serie de doar două volume). Valul de crime din mijlocul vulcanului politic va declanşa întreaga acţiune, iar cititorul va participa alături de nefericitul "fugar", Kel, la eforturile disperate de a descoperi adevărul, lucru ce se va dovedi dificil, mai ales într-un timp în care faraonul Amasis pare mai preocupat de distracţiile proprii decât de soarta supuşilor săi.
"Pentru Roxelana, bâb us-Sa'âde era uşa care se deschidea spre Suleyman, deci uşa care se deschidea spre lume. Această lume pe care jefuitorii barbari i-o răpiseră altădată, smulgând-o din sânul familiei, din casa şi din satul ei, din imensele întinderi cu grâu galben care odinioară constituiseră universul său întreg şi pe care îl iubea nespus. Acolo, era liberă să plece şi să vină, fără aparenţe, ocupându-se de nevoile întregii case şi de curte, de care era răspunzătoare. Dar ce însemna libertatea într-un sătuc sordid?"
Dincolo de impresionanta cronică a Imperiului Otoman, condus cu mână de fier de Suleyman Magnificul, ne aflăm în faţa împlinirii unui destin, a unei poveşti de dragoste secondată de o ambiţie extraordinară. Cititorul va descoperi în "Suleyman Magnificul şi Sultana Hurrem" o carte deosebit de bine documentată, care îmbină perfect realitatea istorică cu poveştile de serai. Păstrarea anumitor cuvinte în limba turcă va spori autenticitatea şi farmecul acestei scrieri, oferind cititorului senzaţia că face efectiv parte din acea lume. Această senzaţie va fi întreţinută cu succes atât de descrierile ample şi deosebit de frumoase, cât şi de intrigile de curte, minuţios analizate, nici un aspect nefiind lăsat la voia întâmplării.
"Vulturul habsburgic va stăpâni deasupra întregii Evrope. În ajutorul Balcanilor vor sări ruşii şi parte din republicile italiene împinse de papă, care va fi indignat de ticăloşiile păgânilor asupra lumii creştine. Totodată, eliberând ţările asuprite de Semilună, papa îşi închipuie că influenţa catolică s-ar extinde asupra întregii Evrope."
Păşeşte, cititorule, în epoca Brâncovenilor, gustând din fastul curţii domneşti, din glumele târgoveţilor, din dramele caselor boiereşti. Vei nimeri în mijlocul manevrelor politice, când Valahia, ca întotdeauna, era disputată atât de puterile occidentului, cât şi de semiluna turcească. Trimişi ai celor ce încearcă să-şi întindă influenţa asupra întregii Europe vor fi găzduiţi pe teritoriul românesc, iar intrigile politice, culminând cu intervenţia misteriosului spion al turcilor, Trandafirul, vor face deliciul lecturii.
Pe fondul frământărilor la nivel înalt, iată că se găseşte timp şi pentru dragoste, astfel încât Smaragda Cherchez, promisă de Vodă Brâncoveanu cneazului sârb Alexandru, găseşte de cuviinţă să fugă cu alesul inimii sale, Gheorghiţă Filipescu.
Deşi de-acum suntem mai mult decât familiarizaţi cu poveştile despre Dracula, şi, din nefericire, despre romanţatele impresii vampireşti cu Vlad Ţepeş, cartea de faţă reuşeşte prin rafinamentul scrierii să te captiveze şi să te îndepărteze deopotivă de ceea ce ai citit până acum din acest gen. O poveste care se întinde pe mai multe generaţii, fire de poveste care se intersectează din când în când, sau care se despart, o scriere oscilând între jurnal, scrisori şi redare obişnuită, toate aceste lucruri se combină în a te ţine captivat de la primele pagini până la ultimele. Acţiunea se desfăşoară în decoruri diferite, eroii călătorind din ţară în ţară pentru a desăvârşi misiunea pe care au început-o. Ce mi s-a părut mai mult decât interesant este că, în această carte "sângerosul" Dracula este prezentat mai mult ca un avid de cultură şi de istorie, care încearcă să-şi găsească un erudit drept bibliotecar.
Tot ceea ce credeam că ştim până acum cu privire la îngeri se va schimba cu siguranţă. Chiar şi eterna bătălie între bine şi rău va căpăta cu totul alte valenţe. M-a marcat în special o frază care, cred eu, ilustrează foarte bine mesajul transmis de carte: " ... era posibil ca frumuseţea şi răutatea să se împletească într-un singur trup".
"Trecutul este asemenea unei pietre uriaşe care zace pe fundul unui râu, ascunsă vederii, dar dând formă curenţilor apei, atunci când curge. Nu poţi citi curenţii râului propriei tale vieţi şi nu poţi naviga în siguranţă dacă nu înţelegi ce anume îi stârneşte. Trebuie să îţi cunoşti trecutul, căci el îţi va croi viitorul."