|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Dacă ştiinţa se mărgineşte să afle doar cum, nu şi de ce, mă îndoiesc că va fi vreodată luată în serios."
Întreaga carte este o punte peste lumi. Multe legende se întrepătrund cu adevăruri istorice, se creează mituri noi şi se desfinţează altele vechi. O poveste pe alocuri cu un iz desuet, mai ales părţile de secol XXI, care reprezintă şi majoritatea paginilor. O dezbatere feministă cu privire la divinizarea sexului frumos, dar nu atât de deranjantă ca altele. O carte care este formată mai ales din fragmente de jurnal, dar şi cu pasaje ancorate în cotidian. O confruntare cavalerească gen Cavalerul Negru versus Cavalerul Alb, ce traversează secolele şi care-şi va găsi rezolvarea abia în zilele noastre. Substanţe ciudate cu puteri magice şi care aduc cu ele promisiunea iluminării şi a nemuririi. O carte foarte stufos documentată, care merită citită tocmai pentru perspectiva diferită şi interpretarea personală a unor date istorice şi de legendă.
Cu siguranţă omul modern este şi va fi întotdeauna fascinat de Egiptul Antic. Extaziaţi de secole în faţa construcţiilor şi a comorilor egiptene, vom constata că "Ochiul lui Nefertiti" se vrea o cronică a epocii, reuşind să surprindă atât de bine savoarea timpului de mult apus, încât nici un cititor nu va putea spune cu certitudine unde se sfârşeşte adevărul istoric şi unde încep legendele şi speculaţiile. Asistăm cu plăcere la "spectacolul" umanizării marilor faraoni, care se autoproclamau zei pământeni, în aparenţă invincibili, dar supuşi atât frământărilor sufleteşti ale muritorilor de rând, cât şi presiunilor şi maşinaţiilor anturajului şi a celor două mari puteri: preoţii şi armata, astfel încât cu greu supravieţuiau anilor de tinereţe. De la descrierea minuţioasă a moravurilor din palatele faraonului până la cea a meselor servite şi a veşmintelor purtate în epocă, cartea reprezintă o frescă vie, un tablou animat, pe care-l contemplăm fascinaţi.
"Dacă volumul anterior, "Camera Blestemată", puncta mai mult pe latura fantastică a femeilor-lupoaice şi a relaţiei lor cu Francois de Chazeron, acest al doilea volum al seriei "Jocul Lupoaicelor" va purta mai puţin amprenta fantastică şi va pune accent mai mult pe latura istorică. Astfel, pe fondul frământărilor de la curtea regală, vom recunoaşte şi figuri marcante ale trecutului francez, cum ar fi Caterina de Medici, Carol Quintul, Nostradamus. Vom gusta din nou din magia Curţii Miracolelor şi vom înţelege că, indiferent de înfăţişarea cuiva, gama emoţiilor este aceeaşi. Un cerşetor sau un nobil urăsc la fel, iubesc la fel, chiar dacă o prăpastie existenţială îi desparte: "Dincolo de aparenţe bate o inimă. Iar emoţiile pe care le încearcă ea sunt aceleaşi, indiferent de înfăţişarea sau de hainele pe care le poartă omul acela."
Continuarea celor două volume anterioare din seria "Furtuni pe Nil", "Triumful lui Seth" începe cu domnia bătrânului Ay, care împarte conducerea cu regina Ankhensepamon. Dar puterea vine nu numai cu fast şi bogăţie, ci şi cu o mulţime de responsabilităţi, precum şi cu ură din partea celor ce vor să "guste" ei din plăcerea de a domni. Astfel că Ay va cunoaşte tot stresul ce survine odată cu încoronarea, iar tânăra regină ajunge să treacă peste animozităţile dintre ei pentru a se alia împotriva duşmanului comun, Horemheb, şi pentru a apăra astfel dinastia, conştientă fiind de statutul de "vite de sacrificiu" al celor de viţă regală.
"În jurul nostru există o putere, care trăieşte prin ea însăşi. La fel ca râurile, care ne hrănesc, dar care ne şi pot distruge. Indiferent dacă ne aduc belşug sau dacă ne înecăm în ele, apele râurilor rămân aceleaşi. Aşa este şi puterea. Când ea ne înalţă şi ne deschide ochii în faţa bunătăţii şi minunilor, înnobilându-ne şi făcându-ne dornici de fapte bune sau eroice o numim Dumnezeu. Dar când este folosită pentru a da naştere suferinţei, durerii şi depravării, o numim Satana. Puterea este şi în Dumnezeu şi în Satana. Doar noi, oamenii, prin felul în care o folosim, o facem să devină Dumnezeu ori Satana."
"Francesco Monterga nădăjduia să poată picta fără ajutorul lipsit de poezie al uleiurilor şi gălbenuşurilor de ou, al argilelor prăfoase şi pietrişului măcinat, al răşinilor unsuroase şi mineralelor veninoase. Voia, asemenea poetului care desparte lucrul de esenţa lui, să lucreze culoarea cu puritatea cu care se scrie versul. La fel cum Dante putuse să coboare în infern, să navigheze pe rău mirositorul râu al lui Caron, să istorisească chinurile cele mai înspăimântătoare şi să iasă curat şi pur pe calea vorbelor, Francesco Monterga năzuia să facă din pictură o artă sublimă, limpezită de stricatele contingenţe ale materiei. La fel cum vorba e ideea însăşi şi se lipseşte de obiectul pe care-l numeşte, culoarea pură trebuia să se lipsească şi ea de purtătoru-i material, de pigmenţi şi diluanţi."
"Destinul tău e altul. Împreună cu Kel alcătuieşti o pereche vrednică să domnească. Totuşi, va trebui să luptaţi din umbră fără să trageţi nici un folos de pe urma strădaniilor voastre şi fără să va pierdeţi niciodată curajul. În afară de Bebon, să n-aveţi alţi prieteni şi să nu vă bizuiţi decât pe voi înşivă. A sosit vremea nenorocirii şi a împotrivirii şi doar voi întruchipaţi speranţa".
Soarta întregului Egipt depinde de trei oameni obişnuiţi? Viitorul unui teritoriu fabulos în mâinile a trei prieteni? Pare destul de greu de crezut; şi totuşi aventurile minunate ale scribului Kel, actorului Bebon şi ale preotesei Nitis continuă în acelaşi decor fascinant al Egiptului Antic. Tumultul politic degenerează cu fiecare pagină citită, iar soarta celor trei nu pare să aibă un final fericit. Speranţa tuturor se îndreaptă către vechile ritualuri şi credinţe, uitate şi trădate acum. Va reveni Egiptul la gloria şi la faima pierdute? Va câştiga falsul progres? Rămâne să descoperiţi în reuşita continuare a seriei "Răzbunarea Zeilor".
