|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
-L.J._-Smith.png "Lupta (seria Jurnalele Vampirilor 2) - Recenzii carti bune")
"Moartea nu vine chiar pentru toţi dintre noi, şi nici trecerea timpului nu ne şterge treptat amintirea, şi nu ne preface trupul în ţărână. (...)Eu am învins moartea. Eu nu mai sunt un efemer vizitator al lumii. Sunt stăpânul ei şi am o întreagă eternitate la dispoziţie ca s-o fac să se aplece în faţa voinţei mele."
"În schimb, aleg dragostea - lucrul pe care l-aţi uitat cu toţii. Eu aleg iubirea şi vă las cu războiul vostru.(...) Tot ce e bun în Cer şi pe Pământ este născut din iubire."
"Arta ţine de vedere, nu? Ei bine, ghiciţi? Nu este aşa, nu în totalitate. Arta ţine şi de simţul tactil, şi de cel olfactiv... şi, în mod categoric, de senzaţii. Însă, în cea mai mare măsură, este vorba despre eliberare. Este vorba să luaţi tot ceea ce credeaţi că este adevărat şi să aruncaţi pe fereastră. Este vorba să îmbrăţişaţi imprevizibilul vieţii, să renunţaţi la limitări şi s-o porniţi de la început."
"Aceste obiecte erau singurele lucruri care aparţineau trecutului meu, cu excepţia câtorva amintiri - senzaţii, de fapt - cu o mamă care îmi pieptăna buclele umede, sau mirosul parfumului ei când mă legăna în pat. Citisem odată despre persoane cu membre amputate, şi despre cum aveau ei durere acolo unde fuseseră cândva picioarele sau braţele lor. Erau numite membre-fantomă. Mereu crezusem că acesta era cel mai bun mod de a descrie sentimentele în legătură cu mama mea. Acum, ea nu mai era decât un dor pentru ceva ce avusesem odată, dar pierdut acum."
"În clipa în care Giff părăsi cabina, Sidony îşi aminti cum îşi concentrase gândurile asupra lui în ziua precedentă pentru a nu auzi din gura lui Gredin lista caznelor cumplite pe care le-ar fi putut folosi Fife împotriva ei. Imaginea lui Giff îi alinase temerile. În acel moment, închipuindu-şi-l cum avea să o predea unui episcop sever care, oricum ar fi fost se afla sub stăpânirea lui Fife, îi venea să-l scuture pentru a-l aduce cu picioarele pe pământ."
În asprul decor scoţian, cu oameni la fel de aspri şi neînfricaţi, Sidony Macleod va fi atrasă într-un tumult de evenimente menite să apere o tainică comoară a Templierilor. Misiunea dificilă îl are ca personaj central pe Giffard Maclennan, regele furtunilor, un aprig cavaler ce înfruntă atât furia apelor cât şi primejdiile de pe uscat. Cei doi vor porni într-o cursă contracronometru pentru a zădărnici ambiţiile uzurpatoare ale fiului regelui Scoţiei, contele Fife, şi a feri întreaga naţiune de lupte sângeroase.
"Dumneavoastră nu vă place nimic! Iată de ce vi se pare totul trist şi urât. Viaţa e frumoasă când ştim s-o iubim; dar, ca să fim fericiţi, trebuie să ieşim din cercul propriului nostru eu. E de ajuns să trăim puţin alături de ceilalţi, să comparăm fericirea noastră cu durerea altuia, durerea noastră cu fericirea altuia, şi să încercăm să cunoaştem, să luptăm, să trăim în strânsă legătură cu natura, să o admirăm când e frumoasă, să i ne împotrivim când e rea, şi să ne simţim mândri că suntem oameni, fericiţi că suntem sănătoşi, mulţumiţi că suntem folositori, nouă şi celorlalţi."
"Dragoste şi speranţă" ne propune o nouă poveste de viaţă din decorul sard. Autoarea va aduce în faţa cititorului atât realitatea orăşelului din Sardinia, cu întâmplările şi oamenii săi pitoreşti, cât şi povestea Gavinei Sulis şi a lui Priamo, viitor preot catolic. Sentimentele lor sunt cum nu se poate mai nepotrivite într-o lume dominată de puternica influenţă a bisericii, iar vinovăţia ce se cuibăreşte în sufletul Gavinei îi va determina acesteia alegerile.
"Binele poate exista chiar şi când se întâmplă lucruri rele, exact cum există şi răul deşi se întâmplă lucruri bune.(...) Sunt de ajuns bunele intenţii pentru a mântui un suflet? Totul e posibil.(...) E adevărat. Muritorii obişnuiţi şi cei care au devenit nemuritori nu cred întotdeauna lucrul ăsta, motiv pentru care iadul are o asemenea putere asupra lumii. Şi nu spun că dacă o să crezi are să se întâmple cu adevărat. Nu întotdeauna iese bine, dar chiar se întâmplă miracole, Georgina. Trebuie doar să te ridici din mizerie ca să le înfăptuieşti. Trebuie să încerci."
Deja familiarizaţi cu frământările interioare ale frumosului sucub Georgina Kincaid, nu credeam că această carte va reuşi să ne mai surprindă cu ceva. Şi totuşi, mai mult ca niciodată, vom "plonja" şi vom petrece o bună parte din lectură efectiv în mintea şi sufletul eroinei noastre. Vom asista în continuare la ciudata "frăţie" a anturajului Georginei, compus din "supranaturali" şi oameni, pe care îi vom vedea uniţi într-un interes comun de această dată. La fel de "picant", acest volum se va citi cu aceeaşi plăcere ca şi anterioarele, cu excepţia şi plusul în acelaşi timp, că cititorul va simţi cum un flux de speranţă străbate întreaga poveste, relizând astfel că lucruri bune o vor aştepta pe Georgina până la finalul seriei.
"Crima a fost dintotdeauna o insultă, de la prima mână ce a zdrobit cu piatra un craniu omenesc. Dar crima sângeroasă şi brutală, a unei familii întregi, în propria lor casă, în timp ce dormeau, era un altfel de rău, cu mult diferit."
Mai mult decât oricând, această carte va surprinde cititorul prin umanitatea ce răzbate din paginile ei. "Martorul" se înscrie în seria de succes ce o are drept protagonistă pe locotenent Eve Dallas şi echipa acesteia. O crimă multiplă zguduie viaţa unei micuţe de 9 ani, iar Eve va trebui să facă faţă nu numai investigaţiilor dar şi valului de sentimente reprimate, sentimentele unei fetiţe, adânc ascunsă după scutut poliţistei dure, fetiţă chinuită de o viaţă nedreaptă. Vei avea senzaţia palpabilă că în faţa tragediei adultul se transformă într-un copil, şi vei privi uimit cum un copil gestionează o situaţie limită: "Sunt copii pe care poţi să-i salvezi, să-i păstrezi, se gândi el...şi alţii pe care nu poţi."
"Martorul" este un thriller ce îţi va fi pe plac, atât cu suspans cât şi cu suflet, în concentraţie perfectă, o carte exact cum suntem obişnuiţi să primim din partea autoarei, o carte pe care nu vei regreta că ai ales-o.
"Focul îşi croi drum spre est, consumând crânguri şi luminişuri deopotrivă, mistuit de o foame furioasă şi de o bucurie lacomă ce-i întinse trupul peste două state.
Gull îşi înfipse pintenii într-un pin de coastă, urcând tot mai sus spre cerul de un roşu funingine. Sudoarea i se prelingea pe faţă, scurgându-se în bandana pe care şi-o legase ca un haiduc modern, măcinând cu dinţii fierăstrăului scoarţa şi lemnnul copacilor. Bucăţi mari de lemn se rostogoliră şi se zdobiră sub el în vreme ce începu să coboare, tăind din mers.
Vâlvătaia pe care încercau s-o aducă sub control dansa, sălta sprintenă dintr-un copac într-altul, înşiruind pale de lumină pe crengi, în timp ce-şi tuna cântarea."
"Dantry, privind-o pe Lady Groton, văzu după un timp că şi ea înţelegea frumuseţea dansului. Uitase să-şi bea cafeaua. Ţigara i se stinsese, şi stătea complet nemişcată, privind. Se temuse că s-ar fi aşteptat la ceva ieftin, fiind dezamăgită de dansatoare, astfel făcându-l şi pe el să fie dezamăgit. Într-un sens era un fel de test. Cu mult timp în urmă, fusese convins că ar fi înţeles, dar acum, în seara asta, devenise nesigur şi cam tulburat.
Nu-l decepţionase. Nu-şi pierduse, de-a lungul acelor ani, nici gustul, nici puterea de înţelegere, iar acum, aşezat lângă ea, era din nou acut conştient de perfecţiunea ei, de buna ei creştere şi ţinuta ei distinsă, de îmbrăcăminte şi bijuterii, de părul ei, de graţia mişcărilor, a poziţiei puţin lăsate pe spate, absorbită, ascultând şi privind. Şi, dintr-odată, i se păru că descoperise însăşi esenţa existenţei ei. Îşi spuse: "Face parte dintre ultimele exemple ale unei părţi din lume care va dispărea curând, fiindcă nu mai e loc pentru ea.""
