|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Poţi să te izolezi şi să te detaşezi de lume. Poţi crede că eşti un naufragiat permanent. Dar inocenţa unui copil te va aduce înapoi şi-ţi va da acel scut de bucurie care să te protejeze. Am învăţat târziu în viaţă toate aceste lucruri, dar nu prea târziu. Niciodată nu e prea târziu."
Un detectiv particular şi o agentă FBI vor face front comun în urmărirea unui periculos de inteligent criminal în serie, Poetul, fost agent FBI şi mentor al agentei Rachel. Cunoscător al tuturor metodelor de investigaţie, Robert Backus, Poetul, se dovedeşte întotdeauna cu un pas înaintea celor ce-l urmăresc.
Intrigă, suspans, tensiune la maximum, atracţie, sunt ingredientele folosite de Michael Connelly pentru a realiza acest thriller. Cu siguranţa autorului stăpân pe arta sa, Connelly oferă cititorului cu generozitate detaliile menite să-l ajute în investigaţiile proprii, pentru că, aşa cum explică: " ... detaliile erau foarte importante. Rezolvarea enigmelor stătea întotdeauna în detalii. Ceea ce putea părea acum lipsit de importanţă, mai târziu, se putea dovedi crucial. Ceea ce acum este criptic şi disparat, devine mai târziu o lupă cu ajutorul căreia vezi totul mult mai clar."
"Şi deodată îl cuprinsese un val de milă, nu milă pentru cei care meritau mila, sau care o cereau, sau care nu erau demni de ea, ci milă tocmai pentru cei care nu o meritau, nu o cereau şi nu erau defel demni de ea.(...) Lacrimi îi ţâşniră din ochi şi-i îngheţară pe obraji. Simţea că iubeşte Biserica rusă, cu defectele şi micimile ei, cu bătrânele vrăjitoare insuportabile şi preoţii ei tiranici şi cu credincioşii ei superstiţioşi, că, dincolo de limba rusă, iubea ortodoxia, greacă, sârbă, americană şi că, dincolo de ortodoxie, iubea întreaga Biserică, aşa cum a lăsat-o Hristos oamenilor (...) şi, aşa cum oamenii o sfâşiaseră, o fragmentaseră, o sfărâmaseră, o pulverizaseră, că iubea umanitatea, cu persecuţiile şi persecutorii ei, mai ales pe persecutori fiindcă aveau nevoie de mai multă iubire decât ceilalţi."
"Cînd e cel mai bine, viaţa e inimaginabil de simplă şi bună... Aşa cum ar trebui să fie. (...)
Cazul mă înfricoşa şi cu siguranţă nu fiindcă aş fi crezut în vampiri.
Credeam, însă, în lucrurile ciudate şi oribile pe care oamenii sînt uneori în stare să şi le facă unii altora: muşcături sălbatice, spînzurări sadice, drenarea corpurilor de sînge, atacuri cu tigri. Pentru început, nu puteam să-mi imaginez cam cum ar trebui să fie ucigaşii."
Dacă credeai că "Violetele sînt albastre" este numai continuarea thrillerului "Trandafirii sînt roşii" atunci te aşteaptă o surpriză de proporţii, pentru că, aşa cum însuşi autorul afirmă, "Nici un lucru nu începe vreodată de acolo de unde credem noi." Povestea "Creierului" (numit aici, probabil datorită traducerii, "Geniul") continuă într-adevăr, iar între acesta şi detectivul Cross interacţiunea devine un fel de joacă "de-a şoarecele şi pisica". Şi totuşi aspectul cel mai important al cărţii este reprezentat de un nou caz, mai sângeros decât te-ai fi putut aştepta, cu personaje diabolice şi carismatice "în acelaşi ambalaj", cu pagini care-ţi ridică tensiunea la maxim, cu răsturnări de situaţie pe cât de neaşteptate, pe atât de incitante.
"Constantine s-a aşezat lângă mine la masa din bucătărie. I-am auzit gleznele umflate trosnind. Mi-a pus degetul mare în palmă şi a apăsat tare, ceva ce amândouă ştiam că înseamnă: Ascultă-mă. Ia aminte la mine.
-în fiece dimineaţă, pân'o să te faci oale şi ulcele, o să trebuiască să iei hotărârea asta.(...)
-Va trebui să te-ntrebi: O să cred ce-o să zică despre mine proştii ăia azi?
A continuat să-şi ţină degetul mare apăsat în palma mea. Am dat din cap în semn că da, înţeleg. În ciuda vârstei, eram destul de deşteaptă încât să pricep că se referea la albi. Şi, deşi încă mă simţeam groaznic şi ştiam că sunt aproape sigur, urâtă, aceea a fost prima oară când Constantine a vorbit cu mine ca şi cum n-aş fi fost doar copilul alb al mamei mele. Toată viaţa mi se spusese ce să cred despre politică, despre negri, despre ce înseamnă să fii fată. Dar, cu degetul mare al lui Constantine strivit în palma mea, mi-am dat seama că, de fapt, aveam posibilitatea să aleg ce cred."
"Ca de obicei, sultanul părăsi cetatea cu mare pompă, cu un fast demn de cel mai bogat suveran din Europa. Căteva mii de spahii, trei regimente de ieniceri, suita Marii Camere, precum şi o armată de servitori. Era prezent şi marele maestru şoimar şi alţi înalţi dregători, care răspundeau de vânătoare.
Cortegiul străbătu artera principală a oraşului; de-a lungul străzii se buluceau sute de oameni, care îl aclamau pe tânărul monarh îmbrăcat într-o superbă ţinută din mătase albă brodată cu aur."
Se spune că istoria nu este deloc blândă cu cei ce o scriu. Iată că exemplul marelui stăpânitor otoman Suleyman vine să contrazică această idee şi asta pentru că multele scrieri ce l-au avut ca protagonist nu au reuşit să arunce nici o umbră asupra măreţiei lui. "Ultimul vis al lui Suleyman" îţi va purta din nou paşii în timpuri tulburi, unde, de cele mai multe ori, viaţa era incertă, iar războaiele de cucerire erau un fapt obişnuit. Cele patru destine analizate în cartea de faţă, al cavalerului Ogier de Mercoeur, al Alexandrei Lisowska, viitoarea sultană Hurrem, al lui Ibrahim, mare vizir şi prieten al sultanului, şi însuşi destinul lui Suleyman, al devenirii lui, se vor întretăia de-a lungul perioadei prezentate, pe fondul unei fresce istorice de excepţie.
"Până în acea secundă, ea chiar nu avusese timp să se gândească la acele evenimente. Nici acum nu-şi dorea să reflecteze la imaginea acelor scrisori -bombă care făcuseră ţăndări editorialele sale, cariera ei, şi, foarte posibil, întreaga sa existenţă.
Cine o ura atât de mult? Cine o voia mutilată sau moartă? Cum de se putuse întâmpla una ca asta? Inspectorii poştali o întrebaseră dacă nu cumva primise ameninţări, de orice tip, iar Shelby le mărturisise cu toată sinceritatea că nu primise niciuna."
Un straniu val de atentate cu bombă îi tulbură viaţa liniştită jurnalistei Shelby Simon, mai ales că ea este cea vizată. Astfel se vede nevoită să-şi întoarcă existenţa pe dos şi să îşi pună toate speranţele în ancheta poliţiei, în timp ce încearcă să rămână în viaţă, cu ajutorul locotenentului Mike Callahan.
Dincolo de un thriller reuşit, cu accente romance, succesul cărţii este susţinut de personaje şi de poveştile lor particulare. Autoarea reuşeşte să capteze atenţia cititorului prin vieţile ce se întrepătrund, prin poveştile ce se desfăşoară pe scena acestui roman, toate adunate pentru a oferi o cât mai largă plajă de caractere.
"Casa era mult mai aproape de ruine decât era apartamentul ei. Singurul lucru care se întindea între ea şi marele zid era parcul imens care se afla dedesubt. Apropierea însemna diferenţă. Aici era şi mai conştientă de energia psi emanată de Oraşul Mort decât era când se afla la ea în apartament. Când ieşea pe balconul ei nu sesiza decât mişcări ocazionale ale fenomenului. Dar în aceste locuri atmosfera era saturată."
Iată că aventurile arheologului Lydia Smith continuă în această a doua parte a seriei "Vânătoarea de fantome". Dacă în volumul anterior se făcea referire la întâmplările ce au dus-o pe Lydia în catacombe, de această dată investigaţiile acelui episod nelămurit din trecutul ei o vor purta într-o aventură pe cât de incitantă, pe atât de periculoasă. Răsturnări de situaţie, aparenţe înşelătoare, tensiuni de tot felul vor transforma lectura într-o plăcere deosebită, iar evoluţia relaţiei Lydiei cu şarmantul Emmett, devenit Şef interimar al Breslei din Cadence, suplimentează această plăcere. La finalul învolburatei acţiuni nu-ţi va rămâne decât gândul de a începe următoarea parte a acestei serii surprinzătoare.
"Dumneavoastră nu vă place nimic! Iată de ce vi se pare totul trist şi urât. Viaţa e frumoasă când ştim s-o iubim; dar, ca să fim fericiţi, trebuie să ieşim din cercul propriului nostru eu. E de ajuns să trăim puţin alături de ceilalţi, să comparăm fericirea noastră cu durerea altuia, durerea noastră cu fericirea altuia, şi să încercăm să cunoaştem, să luptăm, să trăim în strânsă legătură cu natura, să o admirăm când e frumoasă, să i ne împotrivim când e rea, şi să ne simţim mândri că suntem oameni, fericiţi că suntem sănătoşi, mulţumiţi că suntem folositori, nouă şi celorlalţi."
"Dragoste şi speranţă" ne propune o nouă poveste de viaţă din decorul sard. Autoarea va aduce în faţa cititorului atât realitatea orăşelului din Sardinia, cu întâmplările şi oamenii săi pitoreşti, cât şi povestea Gavinei Sulis şi a lui Priamo, viitor preot catolic. Sentimentele lor sunt cum nu se poate mai nepotrivite într-o lume dominată de puternica influenţă a bisericii, iar vinovăţia ce se cuibăreşte în sufletul Gavinei îi va determina acesteia alegerile.
"Spre uimirea acestor oameni îngroziţi şi nedumeriţi a căror atitudine merge înapoi pînă în timpurile biblice, oameni care pălind de teamă, cu capetele descoperite, au îndrăznit să privească spre cer - soarele a tremurat violent cît se poate de clar. Soarele s-a deplasat lateral cu mişcări bruşte, nemaivăzute pînă atunci."
Ce faci când prezenţa Răului devine un fapt evident? Ce faci când te confrunţi cu damnarea veşnică? Ce-ţi rămâne de făcut? Să te întorci spre credinţă. Să te forţezi să vezi miracole la tot pasul, să-ţi păstrezi flacăra speranţei aprinsă.
"Alertă de gradul Zero" îţi va dezvălui o altă latură creativă a lui James Patterson, prolificul şi mereu surprinzătorul autor, unul dintre preferaţii celor ce savurează cărţile de suspans. Un scenariu apocaliptic presărat cu mistere religioase, investigaţii ale Vaticanului, apariţii demonice şi personaje carismatice, toate se combină într-o lectură extrem de alertă, susţinută şi de structura concisă a capitolelor, ce se succed ca diapozitivele, purtând cititorul către un final la fel de neaşteptat ca întreaga desfăşurare a evenimentelor.
Lumină versus Întuneric, Credinţă versus Damnare, Speranţă versus Disperare, le vei găsi pe toate în această carte, o nouă reuşită a lui James Patterson.
"Prinţul Întunericului pornise la acţiune.
Dyson puse telefonul jos şi simţi un fior de emoţie la gândul celor ce urmau să se întâmple. Îl angajase pe cel mai bun (întotdeauna îi angaja numai pe cei mai buni); acest savant al lumii subterane a terorismului îşi va îndeplini misiunea."
Un thriller la intensitate maximă, "Ora zero" va purta cititorul în miezul unui complot terorist ce poate avea consecinţe dezastruoase. Vom asista fascinaţi la ampla desfăşurare a forţelor de ordine, de la simplul poliţist, până la agenţii diverselor organizaţii guvernamentale, lucrând cu toţii pentru a prinde... un singur om. Teroristul Henrik Baumann este un personaj atipic. Deşi categoric de partea greşită a baricadei, autorul crează acest personaj într-atât de carismatic, încât cititorul se vede iremediabil vrăjit de sud-africanul alb, ucigaş cu sânge rece, de o inteligenţă feroce, ce reuşeşte să pună la cale o operaţiune extrem de bine gândită. Această carismă este folosită şi în cadrul poveştii, creând impresia că priveşti un păianjen ce-şi ţese abil pânza pentru a captura prada.
Vei citi "Ora zero" cu o deosebită plăcere şi vei savura întreaga acţiune alături de personaje , până la ultima filă a cărţii.
