|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Crescută într-un ţinut pustiu, neglijată de tatăl ei, trăind în mijlocul sclavilor, pe care nu-i putea ajuta şi nici consola, decât cu compasiunea şi lacrimile sale ea se obişnuise să spună:"Va veni o zi când totul se va schimba în viaţa mea, când voi face bine celorlalţi; o zi când voi fi iubită, când voi da inima mea întreagă celui ce mi-o va da pe a sa; până atunci, să sufăr; să tac şi să păstrez dragostea mea drept răsplată celui ce mă va elibera." Acest eliberator, acest mesia nu venise; Indiana încă îl mai aştepta. Nu mai îndrăznea, este adevărat, să-şi mărturisească toate gândurile."
"Dantry, privind-o pe Lady Groton, văzu după un timp că şi ea înţelegea frumuseţea dansului. Uitase să-şi bea cafeaua. Ţigara i se stinsese, şi stătea complet nemişcată, privind. Se temuse că s-ar fi aşteptat la ceva ieftin, fiind dezamăgită de dansatoare, astfel făcându-l şi pe el să fie dezamăgit. Într-un sens era un fel de test. Cu mult timp în urmă, fusese convins că ar fi înţeles, dar acum, în seara asta, devenise nesigur şi cam tulburat.
Nu-l decepţionase. Nu-şi pierduse, de-a lungul acelor ani, nici gustul, nici puterea de înţelegere, iar acum, aşezat lângă ea, era din nou acut conştient de perfecţiunea ei, de buna ei creştere şi ţinuta ei distinsă, de îmbrăcăminte şi bijuterii, de părul ei, de graţia mişcărilor, a poziţiei puţin lăsate pe spate, absorbită, ascultând şi privind. Şi, dintr-odată, i se păru că descoperise însăşi esenţa existenţei ei. Îşi spuse: "Face parte dintre ultimele exemple ale unei părţi din lume care va dispărea curând, fiindcă nu mai e loc pentru ea.""
"Recunoştinţa era ca un câine la călcâiul lui. După câteva blocuri rări pasul fiindcă venise ora lui preferată, seara cu un întuneric matern, ferestre mici şi strălucitoare, feţele de pe stradă la fel de strălucitoare ca ferestrele. În acest moment al zilei se simţea ca într-o Moscovă din ultimele cinci secole şi n-ar fi fost surprins să audă sunetul copitelor prin noroi.(...) Omul nu s-a născut criminal, ci a căzut în greşeală în împrejurări nefericite sau sub influenţa unor elemente negative. Toate delictele mari şi mici îşi au originea în avariţia postcapitalistă, egoism, trândăvie, parazitism, beţie, prejudecăţi religioase sau depravare moştenită."
"Atunci, în vremurile îndepărtate ale adolescenţei sale, familia era bogată şi puternică. Slugi, cerşetori, copii sărmani, femei umile, oaspeţi din ţinuturile învecinate însufleţeau ograda. Un pescar venea în fiecare zi să aducă păstrăvi.
Darurile ieşeau şi intrau. Câte un oaspete zăbovea în casa familiei Decherchi câte patru sau cinci zile şi masa era veşnic întinsă.(...)
Ea luase parte la toate evenimentele familiei, în casa aceea unde o zvârlise destinul, aşa cum vântul de martie azvârle sămânţa pe stâncă, lângă arborele ce stă să cadă. Şi crescuse aşa, ca iedera, încolăcindu-se pe trunchiul bătrân, lăsându-se doborâtă de ruina care-l smulge din rădăcini."
Un decor sard, o familie de bogătaşi scăpătaţi în urma vieţilor irosite şi o frescă a unei mici comunităţi reprezintă esenţa romanului "Iedera". Personaje pitoreşti se vor perinda prin faţa ochilor tăi, dar, deasupra tuturor, se va ridica Annesa care, deşi nu pare să aibe vreo importanţă, fiind acea fiinţă luată "din milă" şi din generozitatea marii familii Decherchi, se va dovedi liantul întregii acţiuni, acea "iederă" ce se înfăşoară în jurul bătrânelor ziduri ale conacului.
"Pentru Roxelana, bâb us-Sa'âde era uşa care se deschidea spre Suleyman, deci uşa care se deschidea spre lume. Această lume pe care jefuitorii barbari i-o răpiseră altădată, smulgând-o din sânul familiei, din casa şi din satul ei, din imensele întinderi cu grâu galben care odinioară constituiseră universul său întreg şi pe care îl iubea nespus. Acolo, era liberă să plece şi să vină, fără aparenţe, ocupându-se de nevoile întregii case şi de curte, de care era răspunzătoare. Dar ce însemna libertatea într-un sătuc sordid?"
Dincolo de impresionanta cronică a Imperiului Otoman, condus cu mână de fier de Suleyman Magnificul, ne aflăm în faţa împlinirii unui destin, a unei poveşti de dragoste secondată de o ambiţie extraordinară. Cititorul va descoperi în "Suleyman Magnificul şi Sultana Hurrem" o carte deosebit de bine documentată, care îmbină perfect realitatea istorică cu poveştile de serai. Păstrarea anumitor cuvinte în limba turcă va spori autenticitatea şi farmecul acestei scrieri, oferind cititorului senzaţia că face efectiv parte din acea lume. Această senzaţie va fi întreţinută cu succes atât de descrierile ample şi deosebit de frumoase, cât şi de intrigile de curte, minuţios analizate, nici un aspect nefiind lăsat la voia întâmplării.
"Viaţa o primea cu tot calmul necesar şi cu aceleaşi păreri cumpănite, izvorâte dintr-un suflet fără elanuri prea mari, dar plin de generozitate.(...)
-Aici e răscrucea înre două lumi de o parte libertatea, de cealaltă belşugul. E greu să te decizi încotro s-o apuci. Ar trebui să întrebi Sfinxul, acest bătrân paznic al veacurilor scurse între cele două lumi, care priveşte fără să clipească la ce îi aduce timpul izvorât din infinit."
Mai mult decât un roman de dragoste victorian, povestea lui Jane şi Garth va face din "Mătăniile" o pledoarie despre dificilele alegeri cu care un individ se confruntă în decursul vieţii, despre aparenţele înşelătoare, despre faptul că te poţi răzgândi şi poţi lupta pentru ceea ce credeai că ai pierdut, despre a doua şansă şi despre triumful asupra greutăţilor, atunci când ai un sprijin.
"Simţi apropierea visului. Îl simţea prelingându-i-se din subconştient asemeni sângelui care ţâşnea dintr-o rană proaspătă. Se zvârcoli în somn şi mâinile i se strânseră în pumni. dar nu se putea lupta cu el, aşa că îi căzu pradă.(...) Întotdeauna vor fi mai mulţi - şi agresori, şi victime. Întotdeauna vor fi mai mulţi, şi eu nu-i pot opri pe toţi. Dar pot foarte bine să-mi fac treaba şi să-i opresc măcar pe o parte din ei. Trebuie."
Ce justifică monstruozitatea comportamentală? O copilărie schilodită? O altă percepţie asupra binelui şi a răului? Iată ca într-un viitor nu atât de îndepărtat constatăm că umanitatea îşi continuă nestingherită declinul, iar cititorul este poftit la înfruntarea memorabilă dintre un criminal în serie, de o bestialitate extremă, şi un locotenent de poliţie, Eve Dallas, confruntare ce va ţine naraţiunea la cote alarmant de tensionate. Vom pătrunde, cu ajutorul autoarei, adânc în minţile celor doi principali pioni şi vom înţelege că omul singur îşi alege propriul drum, indiferent de mediu sau conjuncturi.
"În arşiţa nopţii" se înscrie pe drumul unei noi tipologii de erou al genului poliţist, prin personajul Eve, criptic, taciturn, dur, dar în acelaşi timp o femeie atrăgatoare,empatică şi, mai ales, extrem de determinată.
" Îmi indică, pătruns de veneraţie aproape, un scaun cu spătar înalt, lângă masă. L-am privit ca în vis. Nimic din ce vedeam nu părea să ţină de realitate. Nu mi-l puteam imagina pe Ambrose în această casă sau în odaia aceasta. Nu era posibil ca el să fi păşit pe aici, cu mersul său familiar, fluierând, vorbind, lăsându-şi bastonul rezemat de scaun, lângă masa aceasta."
În binecunoscutul său stil, Daphne du Maurier, creează în "Verişoara mea Rachel" aceeaşi atmosferă tensionată şi prevestitoare de rău ca şi în alte scrieri ale sale, ţinând cititorul în alertă şi nelăsând nicicum impresia că adevărul este mai evident decât pare. Ambrose Ashley moare în urma unei febre suspecte la scurt timp după casătoria cu misterioasa văduvă Rachel. Philip Ashley se vede nevoit să investigheze suspiciunea că soţia lui Ambrose ar fi avut vreun amestec în această moarte prematură. Venirea lui Rachel la domeniul pe care îl moşteneşte Philip, îi va înfrânge acestuia determinarea şi-i va cădea în mreje exact ca şi vărul său, în ciuda evidentului pericol ce o înconjoara pe Rachel ca un văl dens. Acest joc al incertitudinii, pe care autoarea îl susţine din primele pagini până la final, va face deliciul suprem al lecturii, iar personajele de excepţie vor întregi tabloul unei scrieri de top.
"Ce înseamnă într-adevăr marele tavan? Pentru a-l înţelege cu adevărat, trebuie să îl parcurgem ca pe o experienţă, în felul în care Michelangelo l-a creat şi a vrut să fie interpretat: pas cu pas, nivel cu nivel.(...) Existau atât de multe informaţii şi decoraţiuni, încât această cea mai mare frescă pictată din lume, cu o suprafaţă de peste 1000 de metri pătraţi, pare supraîncărcată şi exagerată. Să fim bine înţeleşi: aşa şi este - şi acest lucru este realizat dinadins. (...)
Pentru a dezvălui şi înţelege secretele Capelei Sixtine va trebui să procedăm cu grijă, într-o manieră neoplatonică şi cabalistică: pornind de la margini şi croindu-ţi drumul înăuntru, element cu element, până în miezul semnificaţiei."
Întotdeauna marile creaţii ale umanităţii vor fi învăluite într-o aură misterioasă şi creatorii lor investiţi cu puteri nebănuite. Iată că acum vine rândul lui Michelangelo şi al operelor sale să ne înflăcăreze minţile, iar autorii cărţii de faţă reuşesc magistral să convingă cititorul că pătrunde pe o "cale" misterioasă şi plină de înţelesuri oculte.
"Stătu o vreme nemişcat, apoi puse cardul de acces în buzunarul cămăşii. Întinse mâna după receptor, dar renunţă (...) Pierce îşi zise că se afla în cea mai disperată situaţie din viaţa lui, şi se întrebă pe cine să sune ca să ceară ajutor.
Răspunsul era: Pe nimeni. Simţi un fior rece pe şira spinării."
Crezi în fatalitate? Crezi că un om poate fi angrenat într-o aventură aşa, printr-o înşiruire de coincidenţe? O astfel de întâmplare va reprezenta punctul de pornire a situaţiilor limită şi debutul misterelor ce înconjoară dispariţia unei persoane în "Darling Lilly". Chimistul Henry Pierce va descoperi că nu întotdeauna curiozitatea cercetătorului duce la rezultate pozitive şi va fi astfel prins într-un mister periculos, ce ameninţă să-i distrugă viaţa şi cariera. Cititorul va urmări cu sufletul la gură implicarea eroului în investigarea dispariţiei unei dame de companie, dispariţie de care se pare că nu este interesat decât el. Pe parcursul lecturii intriga se va complica, pentru a se sfârşi într-o surpriză de proporţii.
