|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Gingis-Han i-a unificat pe mongoli şi a fondat Imperiul. Succesorilor săi le-a rămas datoria de a-i continua opera şi încercarea de a cuceri lumea întreagă, pentru ca pământul să aibă un singur stăpân, după cum cerul are un singur Dumnezeu. Conduşi de prinţi geniali, ei se vor război în China, în Coreea, în Asia de Sud-est, în Iran şi în India, în Orientul Apropiat, în Rusia şi în Europa Orientală, susţinând o intensă activitate diplomatică. Timp de mai mult de jumătate de veac, au făcut să tremure Orientul şi Occidentul."
"Vine un moment când sinele autentic încetează să fie o noţiune abstractă, ci devine experienţă de viaţă. (...) Este momentul când mintea discursivă se opreşte şi armonia îi ia locul. (...) Atunci când ne aflăm pe acest nivel, avem libertatea să alegem în ce mod dorim să ne implicăm în Visul Planetei."
Potrivit tradiţiei toltece fiecare individ poate deveni artistul propriei sale vieţi. Întrega noastră existenţă se desfăşoară ca o pânză pe care putem picta în funcţie de credinţele, convingerile şi percepţiile noastre. Dar pentru a accede la perfecţiunea adevărului, avem nevoie de o viziune limpede, netulburată de ataşare: "Orice lucru de care ne ataşăm începe să ne modeleze experienţele şi să ne limiteze percepţia a ceea ce există în afara vocabularului nostru curent. Ataşamentele acţionează asemeni ochelarilor de cal, ne limitează câmpul vizual şi ne impun o anumită direcţie în viaţă. Cu cât este mai mare nivelul ataşamentului, cu atât mai puţin putem vedea."
"Iertarea ne eliberează de atât de multe lucruri, de atât de multe conflicte interioare. Ea ne ajută să înţelegem mai bine cine suntem cu adevărat. Dacă reuşim să cultivăm în inima noastră sentimentul sincer al iertării, noi putem să experimentăm în sfârşit adevărata noastră esenţă lăuntrică, şi anume iubirea.
Iertarea este marele vindecător care ne permite să ne simţim conectaţi şi uniţi unii cu ceilalţi, şi implicit cu întreaga lume.
Iertarea are puterea de a ne vindeca deopotrivă viaţa lăuntrică şi cea exterioară. Ea ne poate schimba dramatic felul în care ne percepem pe noi înşine şi în care îi privim pe cei din jur. Poate schimba radical felul în care privim viaţa. Poate pune capăt o dată pentru totdeauna conflictelor interioare pe care atât de mulţi oameni le poartă în suflet ca pe o povară în fiecare moment al zilei.(...)
Iertarea ne învaţă să fim împăcaţi şi să acceptăm fără rezerve misterul vieţii. Ea ne creează cele mai bune oportunităţi pentru a ne împlini menirea pentru care ne-am născut în această viaţă."
Trăim într-o lume dominată de negativism, în care noţiunea de iertare nu pare să-şi găsească ecoul. A ierta rămâne în continuare, pentru mare parte din umanitate, un verb imposibil de conjugat.
"Religia, oricare ar fi caracterul şi adevărata ei natură, va împrumuta întotdeauna o nuanţă din obiceiurile şi firea celor celor care o adoptă. Nimic nu poate ilustra mai bine adevărul acestei observaţii decât istoria religiei creştine. Oricine deschide Evanghelia şi o citeşte fără idei preconcepute şi prejudecăţi nu poate să nu recunoască imediat pietatea raţională şi ardentă, bunăvoinţa activă, moralitatea pură, libertatea nobilă faţă de opreliştile lumii, unită cu despovărarea plină de râvnă de toate îndatoririle sociale, pe care le insuflă fiecare pagină a ei. Totuşi, în răsărit găsim această religie degenerată în supersiţie lamentabilă şi subterfugii metafizice (...) în timp ce în apus a asumat un caracter fanatic şi feroce considerând sabia un instrument de convertire superior raţiunii şi argumentului."
"A suferi fără a cunoaşte cauzele suferinţelor, şi a nu înţelege temeiul a tot ce se manifestă, este propriu doar omului obişnuit să nu gândească.(...) Din tot ce s-a spus, rezultă că este necesar să îndurăm cu blândeţe toate încercările vieţii şi să ne dăm silinţa să le lecuim prin înţelegerea adevăratelor lor cauze; totodată trebuie să înţelegem că nu este cu putinţă ca Providenţa să-l părăsească pe cel ce s-a arătat om bun, chiar dacă acesta mai poartă încă semnele pedepselor pe care faptele sale trecute le-au trimis asupră-i."
Pentru cititorul curios să afle mai multe despre Pitagora şi despre revoluţia în gândire începută de acesta, cartea de faţă va reprezenta o alegere mai mult decât inspirată. Împărţită în trei secţiuni, cuprinde "Viaţa lui Pitagora", "Imnurile sacre" şi "Comentariile" lui Hierocles la versurile respective. Scurtimea şi concizia versurilor sunt suplimentate şi susţinute perfect de aceste comentarii, care te vor ajuta să descoperi multitudinea de înţelesuri ascunse.
"Ţi-am dat înţelepciune ţie şi copiilor tăi
Ca ei să o dea copiilor lor neam după neam
Acestă înţelepciune care este peste cugetarea lor.
Cei care o vor înţelege nu vor dormi,
Ci vor asculta cu urechea lor pentru a învăţa această înţelepciune,
Şi va fi pe placul celor care o vor găsi mai gustoasă decât mâncarea cea bună."
"...sufletul include viaţă, moarte, divinitate, dragoste, sens, adâncime şi intensitate. Dar sufletul este, dincolo de toate, la fel de mult un mod de a fi şi de a percepe ca şi un datum. În acest sens, sufletul este dependent de om pentru întrupare la fel cum omul este dependent de suflet pentru profunzime. Rezultă că activitatea analizei nu este de a vindeca sufletul, ci, mai degrabă a facilita acea "făurire a sufletului.""
Cartea de faţă oferă specialiştilor, şi nu numai lor, o privire asupra teoriilor lui Jung, dar şi felul cum au dus mai departe post-jungienii aceste idei, ce au respins sau adaptat din acest model şi ce au adaptat din alte surse. Vei găsi în "Jung şi post-jungienii" nume precum Adler, Hillman, Neumann sau Fordham şi te vei familiariza cu modul lor de interpretare a teoriilor fundamentale ale lui Jung, dar vei găsi totodată şi impactul acestor modificări în abordarea analizei psihologice.
O carte complexă, scrisă dintr-o perspectivă obiectivă, "Jung şi post-jungienii" are darul de a te provoca în a-ţi îmbogăţi cunoştinţele cu o vastă colecţie de teorii ale psihologiei analitice, precum şi modul lor de abordare practică.
"Sunt aici, în camera de lucru nu ştiu cum, ezit, mai văd pentru o clipă locul de unde am venit. Acolo e staţia de tramvai, lângă cutia cu gulere, pe care am cumpărat-o azi. Nu mai fac asta niciodată, nu te poţi afunda tot timpul în detaliile amintirii.(...) Sau îmi imaginez, a fost o singură amintire mare cu detalii inventate? Şi atunci femeia care mi-a cerut indicaţii... gustul crochetei, îl mai simt încă. Patronul care a acceptat lira ca şi cum ar fi fost cel mai obişnuit lucru din lume."
O plimbare pe aleea amintirilor, cartea "Unde ai fost" va readuce în atenţia cititorului motivul lumilor paralele, a "săriturii" dintr-o lume în alta, motiv extrem de bine reprezentat în literatură. Albumele foto vechi, obiectele desuete, locurile ce-şi păstrează şarmul vremurilor apuse, sunt adevărate portaluri pentru personajul central, Ruud, prin care acesta poate trece în lumea colorată a copilăriei, lumea descoperirii primilor fiori ai dragostei, lumea în care simpla prezenţă părintească asigură senzaţia de "bine" deplin.
Gustul crochetelor declanşează personajului valuri de emoţii, aidoma celebrelor "madeleine", iar limbajul folosit de K. Schippers, modalitatea de îmbinare a frazelor şi măiestria de a jongla cu cele două lumi, sunt comparabile cu opera proust-iană.
"Sandwork-ul expresiv este o adaptare a Tehnicii Lumii şi a terapiei sandplay pentru situaţii în care psihoterapia individuală nu este posibilă. În prezent este aplicată în diferite instituţii publice şi private din Asia, Africa de Sud şi America Latină.(...) Diferenţa majoră faţă de tratamentul psihoterapeutic obişnuit este că adulţii nu sunt psihoterapeuţi, ci profesori, studenţi la psihologie şi pedagogie, asistenţi sociali şi voluntari, care au beneficiat de un scurt instructaj."
Este bine ştiut că, de multe ori, experienţele traumatizante nu-şi pot găsi metode de exprimare potrivite. Acest lucru duce la blocaje şi suferinţe ce trec dincolo de fizic. Poate, cel mai adesea, copiilor le este greu să-şi exprime emoţiile verbal. Asfel, în sandplay, emoţia este transformată într-o formă sau imagine în nisip. Importanţa imaginilor a fost dovedită în studiul traumelor, iar metodele care folosesc imaginaţia au devenit indispensabile în tratarea tulburărilor posttraumatice.
"Dezvoltarea sănătoasă şi neîntreruptă a simţurilor, corpului, emoţiilor şi intelectului unui copil constituie temelia identităţii de sine. O identitate de sine puternică face posibil un contact bun cu mediul înconjurător şi cu oamenii din acel mediu.
Copiii descoperă curând că viaţa nu este perfectă, că trăim într-o lume foarte haotică, o lume a contradicţiilor şi a dihotomiei. Mai mult decât atât, părinţii care cresc copii au propriile dificultăţi cu care trebuie să se confrunte. Copiii învaţă să facă faţă şi să compenseze. Mulţi se descurcă destul de bine să trăiască, să crească şi să înveţe."
În zilele noastre, mai mult ca oricând, copiii au nevoie de aliaţi, indiferent dacă aceşti aliaţi sunt reprezentaţi de părinţi, profesori sau terapeuţi. Şi asta pentru că metoda de exprimare a sentimentelor, specifică copiilor, diferă radical de cea a adulţilor.
