|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Din pricina dorinţelor noastre mistuitoare, spune Buddha, ne dorim ca lucrurile să fie uşor de înţeles. Simplificăm, concretizăm sau permanentizăm experienţe sau sentimente care sunt, prin însăşi natura lor, trecătoare sau efemere. Procedând în acest fel, ne definim pe noi înşine prin stările noastre de spirit şi prin gândurile noastre. De exemplu, nu lăsăm să fim de la natură aşa cum suntem noi înşine, fericiţi sau trişti; ne propunem să devenim o persoană fericită sau una tristă. Aceasta este tendinţa cronică a minţii ignorante sau amăgitoare să facă "lucruri" din ceea ce nu este niciun lucru. Când înţelegi că este vorba despre o dorinţă mistuitoare, această înclinaţie începe să se zdruncine; nu mai are nici un sens să vezi permanenţă acolo unde nu există aşa ceva. Materialul din care ne construim identităţile noastre devine inutil şi se fărâmă când acoperişul ignoranţei este spulberat."
Dorinţa de echilibru mental a omului modern l-a determinat pe acesta să caute răspunsuri în culturi şi religii ce se îndepărtează vizibil de tumultul vieţii cotidiene. Astfel noi cercetări au luat fiinţă şi, surprinzător, a reieşit că abordarea modernistă are multe puncte comune cu tehnicile antice de echilibrare a individului.
"Suntem cu toţii supuşi ispitelor şi frământărilor lăuntrice, şi ne este adesea anevoie a da întâietate celor ale sufletului. În momentele noastre de pace şi de inspiraţie, ajungem să recunoaştem nevoia de a avea un ţel înalt pentru care să trăim. A trăi însă la înălţimea acestuia, a avea tăria de a nu ne abate de la calea cea dreaptă, nu este lesne. (...) Prăpastia dintre ceea ce dorim să fim şi ceea ce suntem devine atât de adâncă încât fie n-o mai băgăm în seamă, fie nu ne mai străduim să micşorăm diferenţa dintre cei care suntem cu adevărat şi ţelul înalt pe care l-am ales."
Multora dintre noi ni se întâmplă adeseori ca, atunci când citim ceva, o anumită frază sau un paragraf, să ne trezească o emoţie aparte. Atunci ne notăm acea idee, pentru a o putea accesa rapid şi altă dată. Acelaşi lucru îl vom întâlni în cartea de faţă. "În căutarea perfecţiunii" este o "privire pe furiş" în însemnările autorului, o culegere de citate, în versuri sau în proză, din scrierile care i-au luminat sufletul şi mintea lui O.P.Ghai.
"Timp de generaţii aceste mituri au rămas tăinuite - împreună cu amintirea zeilor şi popoarelor despre care ele narează - în spatele unui strat gros de praf. Astăzi mulţi savanţi se străduiesc să îmbogăţească cunoştinţele noastre despre civilizaţiile din Mexic şi Peru. Din păcate, la miturile acestor popoare nu mai putem adăuga nimic, întrucât cele mai multe dintre ele au pierit (...) Însă pentru cele care au supravieţuit trebuie să fim recunoscători, deoarece ne-au permis să deschidem multe ferestre prin care putem capta strălucirea unor civilizaţii îndepărtate şi atât de diferite de cele din Orient."
Aztecii, mayaşii, incaşii... Civilizaţii dispărute, dar care au reuşit să ne înflăcăreze dintotdeauna imaginaţia. Iată că această carte va reuni între paginile ei mare parte dintre miturile, legendele şi credinţele acestor civilizaţii. Fără pretenţii de "manual" "Mituri Precolumbiene" va reuşi să capteze atenţia cititorului prin simplitatea discursului, care curge fluent şi deloc greoi şi, mai ales, prin prospeţimea cu care sunt redate toate aspectele analizate: arhitectură, artă, obiceiuri, organizare socială.
"Dezvoltarea sănătoasă şi neîntreruptă a simţurilor, corpului, emoţiilor şi intelectului unui copil constituie temelia identităţii de sine. O identitate de sine puternică face posibil un contact bun cu mediul înconjurător şi cu oamenii din acel mediu.
Copiii descoperă curând că viaţa nu este perfectă, că trăim într-o lume foarte haotică, o lume a contradicţiilor şi a dihotomiei. Mai mult decât atât, părinţii care cresc copii au propriile dificultăţi cu care trebuie să se confrunte. Copiii învaţă să facă faţă şi să compenseze. Mulţi se descurcă destul de bine să trăiască, să crească şi să înveţe."
În zilele noastre, mai mult ca oricând, copiii au nevoie de aliaţi, indiferent dacă aceşti aliaţi sunt reprezentaţi de părinţi, profesori sau terapeuţi. Şi asta pentru că metoda de exprimare a sentimentelor, specifică copiilor, diferă radical de cea a adulţilor.
"Şi eu consider lumea fermecătoare, deşi de abia ştiu cine sunt şi în mod sigur nu ştiu de ce mă aflu aici. Poate doar ca să mă minunez şi să privesc oamenii, să văd că viaţa îşi este propria consolare deşi cred că eşti în stare să vezi lucrul acesta doar dacă socoţi că această lume este cea mai rea dintre toate lumile posibile, deznădăjduită, tristă şi hărăzită declinului, dar tocmai de aceea atât de uimitoare stârnind tandreţe şi fermecătoare, peste măsură de fermecătoare."
Un tânăr la început de drum, Philip, porneşte într-o călătorie menită să-l ajute să găsească certitudini, răspunsuri la marile întrebări ce-l frământă, sau, pur şi simplu să găsească pe cineva. În călătoria sa iniţiatică de autodescoperire, în primul rând, şi de descoperire a lumii, în cele din urmă, va oscila între realitate şi "realitatea de dincolo de realitatea vizibilă", acestea două confundându-se de cele mai multe ori.
"Religia, oricare ar fi caracterul şi adevărata ei natură, va împrumuta întotdeauna o nuanţă din obiceiurile şi firea celor celor care o adoptă. Nimic nu poate ilustra mai bine adevărul acestei observaţii decât istoria religiei creştine. Oricine deschide Evanghelia şi o citeşte fără idei preconcepute şi prejudecăţi nu poate să nu recunoască imediat pietatea raţională şi ardentă, bunăvoinţa activă, moralitatea pură, libertatea nobilă faţă de opreliştile lumii, unită cu despovărarea plină de râvnă de toate îndatoririle sociale, pe care le insuflă fiecare pagină a ei. Totuşi, în răsărit găsim această religie degenerată în supersiţie lamentabilă şi subterfugii metafizice (...) în timp ce în apus a asumat un caracter fanatic şi feroce considerând sabia un instrument de convertire superior raţiunii şi argumentului."
"Într-adevăr, oamenii au ajuns să exploreze spaţiile cosmice, adâncimile oceanelor şi ale pământului, alergând încolo şi încoace pentru "a se descoperi pe sine". Foarte puţini dintre ei se gândesc însă să privească în interior. Divinitatea noastră este ascunsă în inima fiecăruia dintre noi, unde aşteaptă să fie descoperită, pentru a ne oferi toate răspunsurile, ghidarea şi alinarea de care avem nevoie.
Numai înarmându-ne cu această cunoaştere, potrivit căreia în interiorul nostru există o prezenţă divină, vom reuşi noi să scăpăm de convingerea că "nu sunt decât un om", identificându-ne cu o dimensiune superioară a conştiinţei."
De câte ori nu ne-am propus cu hotărâre: "Gata! De mâine îmi schimb viaţa!", ca până la urmă să recădem în rutina cotidiană... "Transformarea de sine" te va ajuta să înlături oportunităţile de eschivare. Concepută ca un ghid practic şi oarecum "interactiv", având posibilitatea de a nota direct pe filele cărţii, în spaţiile special create, această carte te va purta pas cu pas spre descoperirea adevăratului tău potenţial. Oarecum asemănătoare cu celebra carte "Secretul", "Transformarea de sine" este mult mai bine ancorată în realitate, explicând şi dificultăţile pe care trebuie să le surmnontezi în dorinţa ta de autodescoperire.
"Învăţăturile din India, cele ale toltecilor, ale creştinilor, ale grecilor, ale tuturor culturilor din întreaga lume, s-au născut din acelaşi adevăr. Toate vorbesc despre scânteia divină care există înlăuntrul omului şi despre necesitatea revelării lui Dumnezeu în sine. Toate vorbesc despre deschiderea completă a inimii şi despre revelarea înţelepciunii. Vă puteţi imagina cum ar arăta această lume dacă toţi oamenii şi-ar deschide inimile şi ar descoperi iubirea din ele?
Orice om poate face acest lucru, mergând pe propria sa cale. Nu trebuie să urmaţi o cale bătătorită, ci să vă descoperiţi pe dumneavoastră înşivă,să vă exprimaţi pe sine în propria dumneavoastră manieră. De aceea viaţa este o artă. Cuvântul toltec înseamnă "artist al spiritului". Toltecii sunt cei care se exprimă cu inima, care manifestă iubirea necondiţionată."
"...eşti un copil al universului. Aparţii acestei frumoase existenţe. Existenţa aceasta a avut nevoie de tine, altminteri nu te-ai fi aflat aici. Şi a avut nevoie de tine aşa cum eşti tu, altminteri nu te-ar fi creat în felul în care eşti. Nu încerca, deci, să fii altcineva.(...) Aparţii universului! Nu eşti un străin. Nu eşti aici în mod accidental; eşti în mod intrinsec necesar. Reţineţi că cea mai mare nevoie în viaţă e de a şti că e nevoie de tine, iar dacă poţi să simţi că întreaga existenţă are nevoie de tine, vei deveni extrem de voios, vei fi impulsionat!(...) Nu eşti nenecesar, nu eşti de prisos; ai o însemnătate uriaşă."
"Astfel, izvoarele, principiile esenţiale de la care s-a inspirat Bushido-ul au fost puţine şi simple. Deşi puţine şi simple au fost însă suficiente ca să ne procure norme sigure de conducere în viaţă, chiar în zilele de restrişte ale istoriei noastre naţionale.
Natura plină de viaţă şi nemeşteşugită a strămoşilor noştri luptători s-a născut dintr-un mănunchi spiritual de învăţăminte generale şi răzleţe, spicuite de pe drumurile înalte ale vechii gândiri, au format un nou tip de rasă umană."
Dacă Europa medievală avea cavaleri ce respectau cu sfinţenie un cod, iată că şi în Ţara Soarelui Răsare, samuraii aveau propriul cod, "Bushido". Pornind de la concepte religioase shintoiste sau budhiste Zen, acest cod se va transforma într-un mod de viaţă, ajungând să exprime însuşi sufletul japonez. Învăţăturile Bushido explicate cu atâta graţie şi delicateţe de autor, vor fi comparate pe parcursul întregii cărţi cu obiceiurile europene, fiindu-ne mai uşor să ne înţelegem atât diferenţele, cât şi asemănările culturale. Sunt trecute în revistă curajul, onoarea, politeţea, sinceritatea, locul femeii în cultura japoneză, prin prisma codului, cu ajutorul povestirilor, a maximelor, a paralelelor, rezultând un "întreg" extrem de captivant.
