|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Tulburările noastre mentale contemporane nu sunt numai exagerări persistente ale răspunsurilor arhaice: ele reprezintă de asemenea şi o încercare disperată din partea omului de două milioane de ani de a se adapta la lumea contemporană."
Este foarte interesant cum o carte de analiză psihologică poate deveni atât de captivantă atunci când e scrisă de autorul potrivit. Anthony Stevens ne va prezenta complexele teorii ale lui Jung, unul din părinţii psihologiei moderne, analizând totodată ruptura omului modern de formele evoluţiei sale anterioare. Vom înţelege că suntem sclavii pattern-urilor comportamentale şi asta pentru că experienţa noastră personală este ghidată de istoria colectivă a speciei umane: "În cele din urmă, viaţa fiecărui individ este în acelaşi timp viaţa eternă a speciei."
Visul va fi investit cu puterea de a reconecta angoasatul om modern cu sinele său arhaic, în vederea restabilirii echilibrului pierdut: "În timp ce rătăcim tot mai departe în deşertul materialist al civilizaţiei noastre, visele noastre sunt singurele oaze de spiritualitate pe care le mai avem. Ele reprezintă habitatul nostru primordial, ultima oază de sălbăticie, şi trebuie să le protejăm cu la fel de multă fervoare ca şi pădurile tropicale, stratul de ozon, elefanţii şi balenele."
"Din pricina dorinţelor noastre mistuitoare, spune Buddha, ne dorim ca lucrurile să fie uşor de înţeles. Simplificăm, concretizăm sau permanentizăm experienţe sau sentimente care sunt, prin însăşi natura lor, trecătoare sau efemere. Procedând în acest fel, ne definim pe noi înşine prin stările noastre de spirit şi prin gândurile noastre. De exemplu, nu lăsăm să fim de la natură aşa cum suntem noi înşine, fericiţi sau trişti; ne propunem să devenim o persoană fericită sau una tristă. Aceasta este tendinţa cronică a minţii ignorante sau amăgitoare să facă "lucruri" din ceea ce nu este niciun lucru. Când înţelegi că este vorba despre o dorinţă mistuitoare, această înclinaţie începe să se zdruncine; nu mai are nici un sens să vezi permanenţă acolo unde nu există aşa ceva. Materialul din care ne construim identităţile noastre devine inutil şi se fărâmă când acoperişul ignoranţei este spulberat."
Dorinţa de echilibru mental a omului modern l-a determinat pe acesta să caute răspunsuri în culturi şi religii ce se îndepărtează vizibil de tumultul vieţii cotidiene. Astfel noi cercetări au luat fiinţă şi, surprinzător, a reieşit că abordarea modernistă are multe puncte comune cu tehnicile antice de echilibrare a individului.
"Viaţa este o realitate complexă, cu binecuvântări pentru care merită să fim recunoscători, cu dificultăţi pe care trebuie să le depăşim, cu oportunităţi de explorat, cu decizii de luat şi cu anumite dureri şi suferinţe ocazionale. Numai astfel putem câştiga experienţă, ne putem exersa credinţa, putem dobândi cunoaştere şi ne putem dezvolta iubirea. Întreaga familie umană este conectată şi tot ceea ce i se întâmplă unui membru al ei îi afectează pe toţi ceilalţi într-o măsură mai mare sau mai mică. Experienţele noastre ne dau ocazia să ne întărim această conexiune şi să ne dezvoltăm înţelegerea şi compasiunea unii faţă de ceilalţi."
Pornind de la un argument cum nu se poate mai plauzibil, şi anume cel al emoţiilor reprimate care ajung să se manifeste în plan fizic, autorul dezvăluie prin această carte o nouă metodă de vindecare alternativă. Această metodă constă în eliberarea emoţiilor captive prin intermediul forţei magnetice.
"Ce înseamnă într-adevăr marele tavan? Pentru a-l înţelege cu adevărat, trebuie să îl parcurgem ca pe o experienţă, în felul în care Michelangelo l-a creat şi a vrut să fie interpretat: pas cu pas, nivel cu nivel.(...) Existau atât de multe informaţii şi decoraţiuni, încât această cea mai mare frescă pictată din lume, cu o suprafaţă de peste 1000 de metri pătraţi, pare supraîncărcată şi exagerată. Să fim bine înţeleşi: aşa şi este - şi acest lucru este realizat dinadins. (...)
Pentru a dezvălui şi înţelege secretele Capelei Sixtine va trebui să procedăm cu grijă, într-o manieră neoplatonică şi cabalistică: pornind de la margini şi croindu-ţi drumul înăuntru, element cu element, până în miezul semnificaţiei."
Întotdeauna marile creaţii ale umanităţii vor fi învăluite într-o aură misterioasă şi creatorii lor investiţi cu puteri nebănuite. Iată că acum vine rândul lui Michelangelo şi al operelor sale să ne înflăcăreze minţile, iar autorii cărţii de faţă reuşesc magistral să convingă cititorul că pătrunde pe o "cale" misterioasă şi plină de înţelesuri oculte.
"Astfel, atunci când pantofii ţi se potrivesc, uiţi de picioare; când cureaua e nimerită, uiţi de pântec; iar când inima e armonioasă, "pentru" şi "împotrivă" sunt date uitării.
Fără imbolduri, fără tendinţe necontrolate, fără nevoi, fără atracţii: atunci eşti stăpân pe toate ale tale. Eşti liber."
Fiecare om este unic şi frumos. Natura este frumoasă. Suntem parte din ea şi suntem creaţi de graţia divină. Este oare nevoie să intervenim în frumuseţea creată de Divinitate? Dacă nu vei mai fi preocupat de ce cred alţii şi te vei concentra pe propria viaţă îţi vei vedea adevărata valoare. Vei deveni autentic, vei trece peste angoasa omului modern, vei reuşi să te accepţi.
"...să nu depindeţi de lumina altora. E mai bine până şi să orbecăiţi pe întuneric - dar întunericul să fie al vostru! Lumina altcuiva nu este bună. Chiar şi întunericul propriu este mai bun. Cel puţin este al vostru, este realitatea voastră. Şi dacă veţi trăi în propriul vostru întuneric, chiar şi întunericul va deveni din ce în ce mai puţin adânc; veţi putea să orbecăiţi, veţi învăţa cum s-o faceţi, nu veţi cădea.(...) Chiar şi întunericul propriu este bun, propriile erori sunt mai bune decât virtuţile altora."
Cine este Osho? În marea maeştrilor învăţaţi ce încearcă să trezească sinele latent existent în fiecare dintre noi, Osho poate fi perceput ca o briză plăcută pe de-o parte, sau, de ce nu, ca un duş rece, pe de altă parte. Dacă unele discuţii se desfăşoară într-o direcţie plăcută şi senină, pildele fiind "despicate" în mai mult de patru şi corelate cu mesajul potrivit, alte teorii pot bulversa auditoriul, sau cititorul în acest caz. În definitiv asta este şi intenţia: unii, pentru a fi "treziţi", trebuie scuturaţi energic.
"Umanitatea e un pod. Nu îţi poţi face o casă pe el. Podul trebuie să fie trecut. Nu e pentru a fi locuit (...) Nu încerca să fii doar uman, pentru că astfel vei deveni inuman. Încearcă să devii suprauman; aceasta e singura cale de a deveni uman. Încearcă să devii un zeu; aceasta e singura cale de a fi uman. Nu există o altă cale.(...)
Omul se află aici ca să devină supraom. Să devii supraom trebuie să fie ţelul tău. Abia atunci vei reuşi să fii om, şi cu uşurinţă.
Cu cât te vei transforma într-un supraom, cu atât vei descoperi că nu mai suferi, că nu mai ai nelinişti. Copacii vor înmuguri curând, va fi prilej de mare bucurie. În curând vor apărea florile. Poţi aştepta, poţi spera, poţi visa.
Când nu te îndrepţi nicăieri, când încerci să fii doar om, atunci râul a încetat să curgă. Atunci râul nu se mai îndreaptă spre ocean. Pentru că a te îndrepta către ocean înseamnă să ai dorinţa de a deveni oceanul. (...) Dumnezeirea este ţelul. Poţi fi uman numai dacă continui să depui toate eforturile, toate eforturile posibile pentru a deveni divin. Chiar în acele eforturi, umanitatea ta va începe să strălucească. Tocmai prin acele eforturi, vei deveni viu."
"În casa aceasta, durată de peste o sută cincizeci de ani, am urzit o ţesătură deasă de slăvire fără preget. Lucrurile vor fi aşa cum au fost şi până acum; doar că mai bune, mai îndestulate, ritualul veneraţiei în sfârşit împlinit. Trebuie să mă duc să mă rog.
Dar îşi dădu seama că încă nu se va duce să se roage nici chiar în această măreaţă zi de fericire pentru el. Şi izbucni din nou în râs, de cea mai pură bucurie; ştiind de ce nu se va duce, ştiind parcă dintotdeauna care era tiparul zilei; ştiind cine cerceta, cine predica, cine înlocuia pe cine, cunoscând cât de apărată îi era corabia de piatră, cât de apărat îi era echipajul."
" Puterea personală şi puterea asupra altora sunt două lucruri complet diferite. Nu doar că sunt diferite, ci sunt diametral opuse.
Persoana care se cunoaşte pe sine, îşi înţelege propria fiinţă, înţelege semnificaţia viaţii sale, are brusc parte de o expozie de putere. Dar aceasta seamănă mai mult cu iubirea, cu compasiunea. Seamănă mai mult cu lumina lunii decât cu lumina soarelui - rece, calmă, frumoasă. Un astfel de om nu are nici un fel de complex de inferioritate. Este atât de plin, de mulţumit, atât de fericit, încât nu are nici un motiv de a simţi vreo ambiţie de putere asupra altora.
Eu numesc asta puterea misticului. Puterea asupra altora este politică, iar oamenii interesaţi de puterea asupra altora sunt oameni care au un profund complex de inferioritate."
Din seria discursurilor lui Osho nu putea lipsi o dezbatere cu privire la politică şi la puterea exercitată de aceasta asupra oamenilor.
Cu aceeaşi nonşalanţă binecunoscută, Osho va puncta motivele dorinţei omeneşti de a-şi întinde "stăpânirea" asupra altora, cu repercursiuni marcante asupra societăţii în care ne ducem existenţa.
"Şi eu consider lumea fermecătoare, deşi de abia ştiu cine sunt şi în mod sigur nu ştiu de ce mă aflu aici. Poate doar ca să mă minunez şi să privesc oamenii, să văd că viaţa îşi este propria consolare deşi cred că eşti în stare să vezi lucrul acesta doar dacă socoţi că această lume este cea mai rea dintre toate lumile posibile, deznădăjduită, tristă şi hărăzită declinului, dar tocmai de aceea atât de uimitoare stârnind tandreţe şi fermecătoare, peste măsură de fermecătoare."
Un tânăr la început de drum, Philip, porneşte într-o călătorie menită să-l ajute să găsească certitudini, răspunsuri la marile întrebări ce-l frământă, sau, pur şi simplu să găsească pe cineva. În călătoria sa iniţiatică de autodescoperire, în primul rând, şi de descoperire a lumii, în cele din urmă, va oscila între realitate şi "realitatea de dincolo de realitatea vizibilă", acestea două confundându-se de cele mai multe ori.
