|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"La lumina zilei, când o adiere de vânt agita copacii şi lăsa impresia de viaţă, Pripiat arăta foarte rău. Arkadii aproape că putea să vadă lungul şir de oameni şi felul în care aceştia trebuie să se fi uitat peste umeri la apartamentele lor şi la tot ceea ce aveau.(...) Rudele trebuie să fi tras de tinerii încăpăţânaţi şi să îi fi împins pe cei mai în vârstă, derutaţi, şi să îşi ferească pruncii de soare. Urechi trebuie să se fi închis la întrebarea "De ce?".
Răbdarea trebuie să fi fost o calitate, în vreme ce medicii dădeau fiecărui copil tablete cu iod - prea târziu!"
" Dacă un om caută să schimbe lumea, ar trebui mai întâi s-o înţeleagă.(...) Fierarul trebuie să înveţe rosturile metalelor, tâmplarul rosturile lemnului, altfel munca lor va preţui puţin. Magia de rând e nestăpânită şi periculoasă, căci vine din cealaltă Parte şi să recurgi la lumea de jos e periculos. Magul potenţează vraja cu ştiinţă şi astfel realizează Înalta Artă, dar, asemenea fierarului sau tâmplarului, el trebuie să caute să schimbe doar ceea ce înţelege. Cu fiecare lucru pe care îl învaţă, puterea lui este sporită. Aşadar, magul trebuie să năzuiască să înveţe tot, să înţeleagă lumea întreagă. Copacul e puternic doar pe măsura rădăcinii sale, iar cunoaşterea este rădăcina puterii.(...) Să cunoşti cu adevărat şi să înţelegi chiar şi un fir de iarbă înseamnă să studiezi o viaţă întregă, iar lumea e în continuă schimbare.(...) Cu cât înveţi mai mult, cu atât îţi dai seama cât de puţine ştii.
"Îi venea greu să creadă în miracole şi în fenomene ciudate care îi scrântesc la cap pe oamenii evlavioşi şi pe care Biserica le încurajează, adăpostindu-se în spatele unor verdicte ştiinţifice puţin riguroase; dar ceea ce tocmai văzuse cu ochii săi îl impresionase. Ce era povestea aceea şi ce explicaţie avea? se întrebă, punându-se în gardă ca nu cumva să cadă în aceeaşi capcană pe care o denunţa. Dacă se întâmplă ceva care contrazice legile naturii, se spunea, trebuie să te situezi în defensivă şi să ceri explicaţii ştiinţei.(...) Ca să mergi prin viaţă, (...) ai nevoie de două puncte de sprijin indispensabile: ştiinţa şi gândirea critică."
Este evident încă de la primele rânduri că această carte este adresată adolescentelor: de la descrierea minusculelor fustiţe, până la cea a pantofilor versus tenişii "de firmă". Ce-i interesant de observat este că autoarea concepe anumite tipologii, astfel că o gamă largă de adolescente se vor putea regăsi în tiparele personajelor redate în carte, odată prietene, şi pe cale să reînoiască vechile legături, o idee destul de discutabilă, în contextul enormelor diferenţe dintre ele. Dar exact de aceea este vorba de ficţiune, nu-i aşa? În rest ai o senzaţie de "episod pilot" pe parcursul întregii lecturi, un fel de tatonare a terenului în vederea lansării unui nou "trend". Şi totuşi, dacă lăsăm de-o parte frustrarea că adevărata acţiune "o să se întâmple", cartea mi-a plăcut, are potenţial, dar rămâne în sfera de "fără pretenţii" şi potrivită cumva vremurilor pe care le trăim.
Trebuie să recunoaştem că această carte reprezintă continuarea firească a "Tristeţilor de sucub", într-o asemenea măsură încât nu prea merge "de la sine". Adică trebuie să ai "baza" pusă de primul volum, pentru a putea intra în atmosferă. În rest nu putem decât să cititm fascinaţi despre frământările pământeşti ale "nepământenei" Georgina Kincaid. Picanteriile continuă şi în acest volum, dar am constatat cu plăcere că un autor bun va reuşi să strecoare şi ceva fraze memorabile, într-o lectură de weekend. Astfel, rămâi şi cu ceva mai mult decât distracţie. Şi ca o invitaţie la lectură citez: "...tot ceea ce dă dependenţă are un preţ - în principal te înrobeşte şi te face să te simţi oribil când n-o ai. Însă celălalt adevăr e că fiinţele umane nu sunt menite să fie perfecte. Asta e umanitatea: o serie de succese şi insuccese, permanenta punere la încercare a propriei naturi şi a propriilor aptitudini.
"De parcă senzaţia de irealitate pe care o trăiam nu era suficient de vie, pe la jumătatea drumului cerul se deschise şi deveni cenuşiu ca fierul cam pe o porţiune de un kilometru şi ceva. Aveam senzaţia că mersesem printr-un fel de zid poros şi că intram din nou în normalitate."
"Astfel, atunci când pantofii ţi se potrivesc, uiţi de picioare; când cureaua e nimerită, uiţi de pântec; iar când inima e armonioasă, "pentru" şi "împotrivă" sunt date uitării.
Fără imbolduri, fără tendinţe necontrolate, fără nevoi, fără atracţii: atunci eşti stăpân pe toate ale tale. Eşti liber."
Fiecare om este unic şi frumos. Natura este frumoasă. Suntem parte din ea şi suntem creaţi de graţia divină. Este oare nevoie să intervenim în frumuseţea creată de Divinitate? Dacă nu vei mai fi preocupat de ce cred alţii şi te vei concentra pe propria viaţă îţi vei vedea adevărata valoare. Vei deveni autentic, vei trece peste angoasa omului modern, vei reuşi să te accepţi.
"Acum, forţa mea este o povară, setea permanentă de sânge, un blestem, iar făgăduinţa nemuririi, o cumplită cruce de purtat. Vampirii sunt monştri, criminali. Nu trebuie să uit niciodată, în veci, adevărul acesta. Niciodată nu trebuie să-l las pe monstru să preia comanda. Chiar dacă voi purta pururi vinovăţia pentru ce i-am făcut fratelui meu - alegerea pe care am făcut-o în numele lui - tot va trebui să mă feresc veşnic de calea întunericului pe care e atât de îndârjit s-o urmeze. El se desfată în violenţa şi libertatea noii sale vieţi, în timp ce eu nu pot decât s-o regret."
"Societatea noastră promovează deşteptăciunea în locul înţelepciunii şi proslăveşte aspectele cele mai superficiale, mai grosiere şi mai puţin utile ale inteligenţei noastre. Am devenit atât de fals sofisticaţi şi de nevrotici încât luăm îndoiala însăşi drept adevăr, şi această îndoială, care nu este decât încercarea disperată a egoului de a se feri de înţelepciune, este divinizată ca ţelul şi rodul adevăratei cunoaşteri.(...) Educaţia noastră contemporană ne îndoctrinează, aşadar, în glorificarea îndoielii, ea a creat de fapt ceea ce s-ar putea numi aproape o religie sau o teologie a îndoielii, în care pentru a fi consideraţi inteligenţi trebuie să apărem ca îndoindu-ne de orice, întotdeauna arătând ce este greşit şi doar rareori întrebând ce este corect sau bun, denigrând în mod cinic toate idealurile spirituale şi filosofiile moştenite, sau orice este făcut cu simplă bunăvoinţă sau cu o inimă curată."
"Arta ţine de vedere, nu? Ei bine, ghiciţi? Nu este aşa, nu în totalitate. Arta ţine şi de simţul tactil, şi de cel olfactiv... şi, în mod categoric, de senzaţii. Însă, în cea mai mare măsură, este vorba despre eliberare. Este vorba să luaţi tot ceea ce credeaţi că este adevărat şi să aruncaţi pe fereastră. Este vorba să îmbrăţişaţi imprevizibilul vieţii, să renunţaţi la limitări şi s-o porniţi de la început."
