"Din studiul formulelor genetice ale antraxului şi ale altor bacterii toxice, microbiologii au prezis existenţa unui şir de viruşi care vin din cele mai vechi timpuri. Un şir care a dat naştere strămoşilor iniţiali ai antraxului şi ai altor bacterii cauzatoare de boli grave. Oamenii de ştiinţă au dat chiar un nume acestui străvechi şir de viruşi care transformă nişte vietăţi prietenoase în duşmani de moarte: virusul lui Iuda"
Putem afirma cu cetitudine că pământul pe care trăim încă nu şi-a dezvăluit pe deplin secretele. dacă, din când în când, descoperim câte o nouă specie sau aflăm ceva inedit de ordin biologic, ce ne-am face în cazul în care am înţelege că organismul uman ar putea fi înfrânt de o mână de bacterii din "noroiul primordial"? Aceasta ar reprezenta premiza de la care James Rollins creeaza prin "Virusul lui Iuda" un thriller surprinzător de concentrat, în care, pe lângă o savuroasă intrigă ştiinţifică, vei desoperi şi pagini despre scrierea angelică, despre Marco Polo, despre istoria khmerilor şi a ruinelor Angkorului.
"Aş vrea să-ţi pot scrie o melodie atât de curată
Încât de nebunie, dragă doamnă, să fii salvată
Liniştită, răcorită şi încetând durerea toată
A zadarnicei şi inutilei tale cunoaşteri..."
(Bob Dylan)
Am certitudinea că cei ce iubesc scrierile lui Stephen King nu aveau cum să ocolească volumul de faţă, sau ecranizarea cărţii. Şi totuşi s-a spus totul despre "Carrie"? Cred că subiectul în sine este la fel de actual ca şi în momentul publicării pentru prima dată a cărţii. Reprezintă o frescă a societăţii, o redare la "cald" a marginalizării unor indivizi şi o rezolvare "explozivă" a acestui tratament inuman.
"Crezuse şi acceptase scuzele lui. Chiar înţelesese o parte din motivaţii. Dar asta nu anula faptul că era ca un butoi de pulbere cu fitilul foarte scurt. Nu voia să-i iasă în cale, dacă exploda din nou.
Şi apoi, nici ea nu era lipsită de temperament. Poate avea un fitil mai lung, dar, într-o oarecare măsură, calitatea explozibilului era aceeaşi."
O licitaţie de obiecte obişnuite, la limita kitsch-ului, se va transforma într-o poveste tensionată, pigmentată cu crime şi investigaţii. Pe fondul acestor întâmplări se va desfăşura şi povestea "de suflet" în care Isadora Conroy şi Jed Skimmerhorn sunt protagoniştii.
Încă un exemplu de virtuozitate din partea Norei Roberts, care ştie exact cum să atragă cititorul prin intriga minuţios ţesută, prin dozarea atentă, atât a adrenalinei, cât şi a emoţiilor, "Comori tăinuite" se citeşte cu o deosebită plăcere, devorând pagină după pagină, pentru a afla deznodământul poveştii. Proaspătă şi echilibrată, cartea de faţă îţi oferă atât satisfacţia sufletească a unei poveşti de viaţă, cât şi participarea activă la o investigaţie desfăşurată pe mai multe planuri. Cum perspectiva se va muta de la personajele pozitive, la cele negative, experienţa devine una completă şi fascinantă, demnă de o carte de top.
"Invocă doar puterea care este a ta, chemând elementele sau acele trăsături ale lumii naturale care sunt cel mai aproape de sufletul tău. Aceste puteri te vor ajuta să treci peste rău: puterea soarelui, a lunii, a stelelor şi tot ce aparţine pământului.(...) Nu e nimic înfricoşător în întuneric dacă îl înfrunţi."
"La fel ca vârful aisbergului, numai o fracţiune infimă din realitatea fiinţei tale este vizibilă în lumea fizică. Nevăzut şi adeseori ignorat, sufletul uman reprezintă un loc al tuturor ambiguităţilor, contradicţiilor şi paradoxurilor. Acest lucru este cât se poate de normal, căci manifestările sale sunt experienţele noastre în această lume a dualităţii şi a contrastelor. Nimeni nu poate avea o experienţă în absenţa contrastelor de tip lumină şi umbră, plăcere şi durere, sus şi jos, înainte şi înapoi, cald şi rece. Dacă nu ar exista aceste diviziuni, nu ar exista nici o manifestare. Conştiinţa nu ar fi altceva decât un câmp infinit şi gol, la fel ca un deşert.(...)
Umbra noastră este alcătuită din gânduri, emoţii şi impulsuri pe care le considerăm prea dureroase, prea stânjenitoare sau prea dizgraţioase pentru a le accepta. De aceea, în loc să le privim în faţă, noi preferăm să le reprimăm."
"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri, zisese Jojen. Un om care nu citeşte nu trăieşte decât una singură. Cântăreţii pădurii n-aveau nicio carte. Nici cerneală, nici pergamente, niciun limbaj scris. Aveau, în schimb, copaci şi, mai presus de toţi aceştia, copacii inimii. Când mureau, intrau în pădure, în frunză, în ramură şi în rădăcină şi copacii îşi aminteau. Toate cântecele şi toate descântecele lor, istoriile şi rugăciunile, tot ce ştiau despre lumea asta. Maesterii îţi vor spune că toţi copacii inimii le sunt închinaţi vechilor zei. Cântăreţii cred că ei sunt vechii zei. Când mor, devin o parte a divinităţii."
"Să fie vânători de umbre e toată viaţa lor. Şi se uită de sus la toţi ceilalţi. Pe noi ne numesc mundani. De parcă n-ar fi şi ei tot fiinţe omeneşti. Nu sunt prieteni cu oamenii obişnuiţi, nu frecventează aceleaşi locuri, nu ştiu aceleaşi bancuri, se cred superiori nouă."
"Când termini cu toate aiurelile - cum ar fi cariera, statutul şi banii - , în final tot ce contează cu adevărat e dragostea şi familia."
Două personaje carismatice, două personalităţi debordante, două contrarii care se atrag: Victoria şi Steve reprezintă nucleul acestui roman captivant. Chiar dacă nu te atrag neapărat thriller-urile juridice, vei găsi în această carte o poveste de excepţie, captivantă, tensionată, pigmentată de dialoguri efervescente şi cu personaje fermecătoare. Vom vedea că linia de demarcaţie între lege şi încălcarea acesteia este extrem de fină, drept pentru care se ajunge la conjuncturi..."delicate", şi mai ales vom înţelege că, pus într-o anume situaţie, orice om este capabil de crimă. Îl vom privi pe doctorul Kreeger cum va ţese o pânză perfidă de păianjen în jurul avocatului Steve Solomon şi a celor dragi lui, împingându-i acestuia limitele.
"Moartea nu vine chiar pentru toţi dintre noi, şi nici trecerea timpului nu ne şterge treptat amintirea, şi nu ne preface trupul în ţărână. (...)Eu am învins moartea. Eu nu mai sunt un efemer vizitator al lumii. Sunt stăpânul ei şi am o întreagă eternitate la dispoziţie ca s-o fac să se aplece în faţa voinţei mele."
"Cu decenii în urmă, strămoşii noştri au înţeles că nu ideologiile politice, crezurile religioase, deosebirile de rasă sau naţionalitate sunt de vină pentru războaiele din lume. Mai degrabă, au tras concluzia că de vină este personalitatea umană... înclinaţia omenirii către rău, în oricare formă ar fi. Ei s-au împărţit în facţiuni care caută eradicarea acelor însuşiri considerate de ei răspunzătoare pentru neorânduiala lumii.(...) Lucrând laolaltă, aceste cinci facţiuni au trăit în pace vreme de mulţi ani, fiecare contribuind la câte un alt sector al societăţii.