|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Moartea nu vine chiar pentru toţi dintre noi, şi nici trecerea timpului nu ne şterge treptat amintirea, şi nu ne preface trupul în ţărână. (...)Eu am învins moartea. Eu nu mai sunt un efemer vizitator al lumii. Sunt stăpânul ei şi am o întreagă eternitate la dispoziţie ca s-o fac să se aplece în faţa voinţei mele."
Deşi cititorul poate pleca de la premisa că seria "Jurnalele Vampirilor" era deja suficient de "stufoasă" şi fără apariţia "altor amănunte", acest volum îl va surprinde prin prospeţimea poveştii şi prin acţiunea captivantă. Dacă până acum ne formaserăm o părere despre personajele seriei, iată că "Jurnalele lui Stefan" vor arunca o cu totul altă lumină asupra personalităţii fermecătorilor fraţi Salvatore, Damon şi Stefan, astfel încât această nouă viziune te va determina la citirea "pe nerăsuflate" a volumului. Plasarea acţiunii în timpul Războiului Civil (american evident) te face să te simţi ca şi cum ai fi făcut un salt în timp, iar savoarea Sudului american din acea epocă te duce cu gândul la celebra "Pe aripile vântului", cu "învolburarea" bărbaţilor şi cu frumoasele rochii cu crinolină etalate în sălile de bal, totul cu Războiul în fundal şi cu o altă ameninţare în prim plan.
"Aş vrea să-ţi pot scrie o melodie atât de curată
Încât de nebunie, dragă doamnă, să fii salvată
Liniştită, răcorită şi încetând durerea toată
A zadarnicei şi inutilei tale cunoaşteri..."
(Bob Dylan)
Am certitudinea că cei ce iubesc scrierile lui Stephen King nu aveau cum să ocolească volumul de faţă, sau ecranizarea cărţii. Şi totuşi s-a spus totul despre "Carrie"? Cred că subiectul în sine este la fel de actual ca şi în momentul publicării pentru prima dată a cărţii. Reprezintă o frescă a societăţii, o redare la "cald" a marginalizării unor indivizi şi o rezolvare "explozivă" a acestui tratament inuman.
În acea clipă Susan îşi dădu seama de ce îl respecta atât de mult pe Trevor Strathmore. De zece ani el îi deschisese drumul şi îi fusese alături, la bine şi la rău. Cu mână fermă. Fără a ezita. Devotamentul lui o uimea - ataşamentul de nezdruncinat faţă de principiile, ţara şi idealurile lui. Orice s-ar fi întâmplat, comandantul Trevor Strathmore reprezenta o lumină călăuzitoare într-un univers al deciziilor imposibile."
Pentru agenţia NSA, al cărei moto era: "Totul este posibil. Imposibilul ia doar mai mult timp.", lovitura pregătită de Ensei Tankado, un fost angajat, pare mai mult decât imposibilă. Acesta finalizează o formulă matematică ce poate genera coduri impenetrabile, lucru ce ar pune capăt definitiv serviciilor secrete americane: Fortăreaţa digitală.
Susan Fletcher şi logodnicul ei vor fi pionii principali în efortul agenţiei de a ieşi din impas, acţiune ce va genera evenimente "mustind" de adrenalină, ritmul lecturii transformându-se într-un adevărat "montagne russe". Dan Brown reuşeşte să creeze o intrigă stufoasă, dar lejer de urmărit, antrenând personaje puternice într-o scriere dinamică şi "cu substanţă", astfel că cititorul va "goni" pagina după pagină, în dorinţa de a-şi satisface curiozitatea şi de a vedea cum se soluţionează tensionata criză.
"Acum sunt înger păzitor.Toţi ştiu asta şi mai ştiu şi că am devenit astfel pentru că te-am salvat de la moarte. Acum, mult mai mulţi dintre ei au impresia că puteau să-şi înşele destinul. Fie salvând un om şi recăpătându-şi aripile, fie ucigându-şi nefilimul vasal şi transformându-şi trupul din înger căzut în om."
"Imaginaţi-vă că zâmbiţi după o palmă pe care aţi primit-o peste faţă. Apoi, gândiţi-vă că faceţi asta douăzeci şi patru de ore pe zi.
Asta era ocupaţia de a ascunde un evreu."
Cum vedeaţi până acum ...Moartea? Ca pe "Doamna cu Coasa", o hârcă rece şi detestabilă, ce te înhaţă când ţi-e viaţa mai dulce? Mai gândiţi-vă puţin..."Hoţul de carţi" o va aduce la rampă, în lumina reflectoarelor pe Ea, Doamna Moarte, prinsă până peste cap "în treabă", mulţumită Fuhrerului şi care, totuşi, îşi permite o mică indulgenţă: Liesel Meminger, hoaţa de cărţi, a cărei poveste îşi va face timp să ne-o transmită. Cinică pe alocuri, melancolică de multe ori, picturală şi metaforică "peste poate", această naratoare inedită va face din povestea fetiţei, prinsă în vâltoarea evenimentelor celui De-al Doilea Război Mondial, un exemplu de virtuozitate artistică.
"Constantine s-a aşezat lângă mine la masa din bucătărie. I-am auzit gleznele umflate trosnind. Mi-a pus degetul mare în palmă şi a apăsat tare, ceva ce amândouă ştiam că înseamnă: Ascultă-mă. Ia aminte la mine.
-în fiece dimineaţă, pân'o să te faci oale şi ulcele, o să trebuiască să iei hotărârea asta.(...)
-Va trebui să te-ntrebi: O să cred ce-o să zică despre mine proştii ăia azi?
A continuat să-şi ţină degetul mare apăsat în palma mea. Am dat din cap în semn că da, înţeleg. În ciuda vârstei, eram destul de deşteaptă încât să pricep că se referea la albi. Şi, deşi încă mă simţeam groaznic şi ştiam că sunt aproape sigur, urâtă, aceea a fost prima oară când Constantine a vorbit cu mine ca şi cum n-aş fi fost doar copilul alb al mamei mele. Toată viaţa mi se spusese ce să cred despre politică, despre negri, despre ce înseamnă să fii fată. Dar, cu degetul mare al lui Constantine strivit în palma mea, mi-am dat seama că, de fapt, aveam posibilitatea să aleg ce cred."
"Cum se face că atunci când muritorii vor ceva, singura posibilitate e să facă un pact cu iadul şi să-şi vândă sufletul? De ce nu pot face un pact cu Dumnezeu în schimbul promisiunii că or să se poarte frumos?"
Dacă până acum ne-am întrebat cum ar fi dacă Georgina Kincaid ar fi mai mult "umană" decât "sucubică", în volumul "Patimi de sucub" vom avea satisfacţia de a descoperi şi de a trece cu ajutorul eroinei printr-o gamă de sentimente şi trăiri, amplificate de condiţia ei de "stază", care, după cum vom vedea, are şi avantaje şi dezavantaje.
Erotismul se menţine în continuare la cote ridicate, devenind parcă şi mai descriptiv, astfel că lectura este recomandată celor cu "inima tare". În rest, deşi trece prin momente mai tensionate ca până acum, Georgina rămâne la fel, personajul ei nu va suferi mari modificări şi ne va surprinde în continuare latura ei loială şi de "fată bună", în ciuda menirii ei în lume. Balanţa între acţiunea propriu-zisă şi frământările sufleteşti ale personajelor este echilibrată, astfel că întreaga carte este frumos compusă şi se citeşte cu o deosebită plăcere.
Pentru fanii urban fantasy, care au citit în mare parte cam tot ce a apărut la noi în ultima vreme, şi care au mai şi văzut din apariţiile cinematografice pe aceeaşi temă, această carte va părea un fel de compilaţie a celor "cunoscute" până acum. Ca exemplu aş putea aminti atât folosirea imaginii cinematografice a lui Edward Cullen ("Amurg") cântând la pian, cât şi a vampirului de culoare, Laurent, cu tot cu "dread-urile" lui, iar amestecul lui Simon, băiatul bun şi normal din vecini, care este părtaş la toată tevatura, ne aminteşte de scrierile lui Holly Black. Avem câte ceva din toate dar şi ceva în plus, pentru că cine va citi cartea nu va fi deloc dezamăgit.
"Să fie vânători de umbre e toată viaţa lor. Şi se uită de sus la toţi ceilalţi. Pe noi ne numesc mundani. De parcă n-ar fi şi ei tot fiinţe omeneşti. Nu sunt prieteni cu oamenii obişnuiţi, nu frecventează aceleaşi locuri, nu ştiu aceleaşi bancuri, se cred superiori nouă."
