Această a şasea parte din " Jurnalele Vampirilor " reuşeşte să aducă un plus de savoare întregii serii, iar povestea salvării lui Stefan este extrem de bine închegată. Prima parte a acţiunii este orientată mai mult către interior, redând frământările sufleteşti atât ale Elenei cât şi ale lui Damon. Atracţia dintre ei se adânceşte, iar acest lucru sporeşte tensiunile, pentru că nici unul din cei doi nu uită că de fapt misiunea de salvarea a lui Stefan i-a adus împreună.
În spatele oricărei vieţi de invidiat se poate ascunde altceva. Ne-am obişnuit să fim sclavii aparenţelor şi să nu vedem doncolo de ele. Elena este imaginea perfectă a adolescentei răsfăţate, regina liceului, frumuseţea oraşului, invidiată de toate fetele şi dorită de toţi băieţii. Şi totuşi golul lăsat în sufletul ei de moartea părinţilor nu reuşeşte să-l umple cu nimic. În ziua în care se trezeşte cu sentimentul neplăcut că o nenorocire planează asupra ei, într-adevăr viaţa i se complică. Apare Stefan, un tânăr exotic, pe care Elena şi-l doreşte "în palmares", dar care nu reprezintă decât o faţă a "medaliei", cealaltă parte , mai întunecată, fiind reprezentată de Damon, fratele lui. Rivalitatea dintre fraţi va fi dusă la extremă, căpătând chiar valenţe "biblice"( Cain şi Abel), iar Elena, prietenii ei şi orăşelul în care trăieşte, sunt prinşi în mijlocul animozităţii dintre cei doi. Ca şi stil de scris n-aş putea spune că aduce prea multe noutăţi.
Acest volum, potrivit pentru cei mai tineri dintre noi, dar nu numai, reprezintă o lectură destul de uşoară, o carte gen "intermezzo" pentru orice alte activităţi, o poveste interesantă, cu uşoare accente horror. Acţiunea se petrece pe plaiuri transilvănene, iar atmosfera întregii cărţi este sumbră şi apăsătoare, frigul şi iarna în sine devenind sinonime ale ameninţării Răului. Nu se vrea o carte moralizatoare, sau vreo culegere de pilde, ci pur şi simplu o alternativă interesantă de a-ţi petrece timpul. Totuşi mi-a atras atenţia aplecarea extraordinară a autorului asupra studiului legendelor populare autohtone şi mi s-a parut extrem de interesant să citeşti balada "Mioriţa" trecută prin filtrul occidental. Pentru că ne-am complăcut în a exporta legendele vampireşti ca pe o marcă înregistrată românească, nu ne mai miră că, în opinia străinilor, în continuare pe plaiuri mioritice "pândim cu colţii pe-afară".
Deşi la început această nouă abordare a poveştilor cu vampiri este un pic derutantă - îţi ia ceva vreme până pricepi diferenţa între moroi, strigoi, dhampiri - reuşeşti totuşi să apreciezi stilul în care este scrisă cartea. Este cam ciudată frenezia religioasă din Academie (au capelă, slujbe, preot, tot "tacâmul") şi până inţelegi legătura profundă dintre cele două prietene, relaţia lor ţi se pare confuză. Dar, încet, încet, pe măsură ce citeşti, vei descoperi modul în care autoarea structurează această societate, iar pe aceşti moroi începi să-i vezi ca pe nişte fiinţe cu anumite abilităţi magice şi cu apetit pentru sânge oferit benevol de donatori. Oricum, toată această delimitare între cei buni şi cei răi, mai precis cei care aleg să fie răi, reuşeşte să umanizeze cumva personajele.
Continuă povestea rivalităţii între cei doi fraţi "supraumani", rivalitate ce traversează secolele. Damon găseşte o nouă modalitate de a-l irita pe Stefan, fiind hotărât s-o aibe pe Elena pentru el. Pe de altă parte, ideea de a ţine un jurnal se dovedeşte o alegere extrem de proastă, mai ales când gânduriletale, pe care nu le poţi împărtăşi nici familiei, nici prietenilor, nici iubitului, ajung tocmai în mâna duşmanilor. Te face să te gândeşti de două ori înainte de a ţine un jurnal, nu? Elena este pusă în faţa unor alegeri extrem de dificile, iar atitudinea lui Damon, gen păianjen care încolţeşte o gâză, te ţine într-o continuă tensiune. Din păcate Stefan în acest volum este o apariţie cumva "slabă", în sensul că te întrebi ce-i cu afecţiunea asta de mamă a Elenei pentru el, dar pot spune că recuperează către final.
Foarte interesantă şi inovativă noua abordare a mult "fumatului" mit vampiresc. Şi cel mai interesant lucru este că în această carte vânătorul devine vânat. Adică, pe bune: "Tot naşul îşi află naşul". Pătrundem într-o lume elitistă, o lume în care mii de dolari sunt risipiţi pe distracţii frivole, o lume în care dacă nu ai bani nu esti luat în seamă. O lume împărţită în" Noi" şi "Ei", unde "sângele albastru" nu este reprezentat numai prin apartenenţa la vampirism, ci şi prin apartenenţa la "nobilimea" creeată atât de o istorie de familie, cât şi de un "portofel gros". Deşi face parte din cei cu "sânge albastru", Shuyler nu se simte cu adevărat în largul ei printre toţi aceşti snobi, şi vom decoperi că această senzaţie a ei de "diferită" este cum nu se poate mai potrivită în context.
Trebuie să recunosc că dacă am ajuns cu cititul la volumul 4 din această sagă, ceva tot ne-a plăcut. Chiar nu mai este o chestie gen "o citesc, sau nu", pentru că nu te opreşti la volumul 4 şi zici că ţi-a ajuns. După atâtea volume o părticică din tine tot a devenit fan. Dacă până acum viaţa lui Zoey ţi se părea complicată, deja întâmplările prin care trece te vor ţine şi mai mult în tensiune. Cu stupoare îţi dai seama că se mai adaugă elemente halucinante la firul narativ. Este o "salată" de legende amerindiene, combinate cu, evident, legende vampireşti, secondate de accente creştine. Deci avem: vampiri, măicuţe, femei ghigua, nefilimi, demoni, zombi. Lipsesc: vârcolacii, zânele, centaurii. Rămân cu impresia că întotdeauna mai mult nu înseamnă şi mai bine. Un pic mai simplificată şi mai la "obiect" povestea lui Zoey şi a "pensionului" Casa Nopţii ar fi mai digerabilă.
Dacă începutul cărţii se axează mai mult pe strategii politice şi cumva "lupte" diplomatice pentru consolidarea puterii într-o societate care se clatină din temelii, observăm totuşi că, subtil, planează asupra întregii poveşti şi ameninţarea externă, la început mai mult ca o senzaţie, ca mai apoi să lovească în forţă. În acest volum Rose îşi desăvârşeşte educaţia şi antrenamentele, dar, în acelaşi timp, va afla şi lucruri mult mai profunde şi mai covârşitoare despre ea însăşi. Va fi pusă în faţa multor întrebări, la care doar ea poate răspunde şi va trebui să facă anumite alegeri care-i vor determina viitorul curs al vieţii. O povară destul de grea pe umerii oricui, dar suntem fascinaţi de felul cum se descurcă Rose. Cartea rămâne la fel de bine scrisă şi, pagină după pagină, nu putem decât să ne lăsăm purtaţi de magie.
Deşi de-acum suntem mai mult decât familiarizaţi cu poveştile despre Dracula, şi, din nefericire, despre romanţatele impresii vampireşti cu Vlad Ţepeş, cartea de faţă reuşeşte prin rafinamentul scrierii să te captiveze şi să te îndepărteze deopotivă de ceea ce ai citit până acum din acest gen. O poveste care se întinde pe mai multe generaţii, fire de poveste care se intersectează din când în când, sau care se despart, o scriere oscilând între jurnal, scrisori şi redare obişnuită, toate aceste lucruri se combină în a te ţine captivat de la primele pagini până la ultimele. Acţiunea se desfăşoară în decoruri diferite, eroii călătorind din ţară în ţară pentru a desăvârşi misiunea pe care au început-o. Ce mi s-a părut mai mult decât interesant este că, în această carte "sângerosul" Dracula este prezentat mai mult ca un avid de cultură şi de istorie, care încearcă să-şi găsească un erudit drept bibliotecar.
Registrul se schimbă, la fel ca şi decorul care se mută în Rusia. Rose porneşte într-o goană nebună pentru a-şi regăsi iubirea, oare? Un joc al pierderii, al regăsirii, al pierderii din nou... Autoarea jonglează cu sentimentele eroinei, dar, în acelaşi timp, şi cu ale noastre. Se schimbă oamenii cu adevărat? Sau nu? Poate se schimbă numai percepţia noastră asupra lor... Legăturile dintre Lissa şi Rose reuşesc, chiar în ciuda distanţei, să se aprofundeze şi o nouă idilă îşi va face loc în şi aşa mult prea complicata viaţă a eroinei noastre. Cunoaşte noi oameni, îşi vede iubitul prin ochii familiei lui şi lupta din sufletul ei se adânceşte. Cartea ne oferă şi o amăgire de "happy end", deşi uşa va rămâne deschisă spre noi aventuri, pe care nu avem decât să le aşteptăm.