Deşi nu se specifică în mod clar, cartea este continuarea celor 4 volume "Jurnalele Vampirilor". Întoarcerea Elenei, din finalul surprinzător al volumului anterior, nu este atât de uşoară, iar energiile eliberate în micul orăşel - care oricum este situat într-un nod de convergenţă a multor forţe - vor face această locaţie şi mai atrăgătoare pentru orice "supranatural" care şi-ar dori să chinuiască oamenii. Senzaţia de "serial tv" nu te părăseşte în tot timpul lecturii şi efectele speciale, descrise cu atâta lux de amănunte, mai mult ca sigur arată mai bine pe ecran decât citite. Dacă primele volume aveau un gram de supranatural, dar accentul cădea mai mult pe interacţiunea celor două lumi, cartea de faţă abundă în manifestări ce ne depăşesc cu mult imaginaţia. Lectura acestui volum rămâne totuşi o experienţă incitantă, mai ales că în mijlocul tuturor acestor întâmplări ne vom găsi şi personajele preferate.
Registrul se schimbă, la fel ca şi decorul care se mută în Rusia. Rose porneşte într-o goană nebună pentru a-şi regăsi iubirea, oare? Un joc al pierderii, al regăsirii, al pierderii din nou... Autoarea jonglează cu sentimentele eroinei, dar, în acelaşi timp, şi cu ale noastre. Se schimbă oamenii cu adevărat? Sau nu? Poate se schimbă numai percepţia noastră asupra lor... Legăturile dintre Lissa şi Rose reuşesc, chiar în ciuda distanţei, să se aprofundeze şi o nouă idilă îşi va face loc în şi aşa mult prea complicata viaţă a eroinei noastre. Cunoaşte noi oameni, îşi vede iubitul prin ochii familiei lui şi lupta din sufletul ei se adânceşte. Cartea ne oferă şi o amăgire de "happy end", deşi uşa va rămâne deschisă spre noi aventuri, pe care nu avem decât să le aşteptăm.
Deşi la început această nouă abordare a poveştilor cu vampiri este un pic derutantă - îţi ia ceva vreme până pricepi diferenţa între moroi, strigoi, dhampiri - reuşeşti totuşi să apreciezi stilul în care este scrisă cartea. Este cam ciudată frenezia religioasă din Academie (au capelă, slujbe, preot, tot "tacâmul") şi până inţelegi legătura profundă dintre cele două prietene, relaţia lor ţi se pare confuză. Dar, încet, încet, pe măsură ce citeşti, vei descoperi modul în care autoarea structurează această societate, iar pe aceşti moroi începi să-i vezi ca pe nişte fiinţe cu anumite abilităţi magice şi cu apetit pentru sânge oferit benevol de donatori. Oricum, toată această delimitare între cei buni şi cei răi, mai precis cei care aleg să fie răi, reuşeşte să umanizeze cumva personajele.
"Acum, forţa mea este o povară, setea permanentă de sânge, un blestem, iar făgăduinţa nemuririi, o cumplită cruce de purtat. Vampirii sunt monştri, criminali. Nu trebuie să uit niciodată, în veci, adevărul acesta. Niciodată nu trebuie să-l las pe monstru să preia comanda. Chiar dacă voi purta pururi vinovăţia pentru ce i-am făcut fratelui meu - alegerea pe care am făcut-o în numele lui - tot va trebui să mă feresc veşnic de calea întunericului pe care e atât de îndârjit s-o urmeze. El se desfată în violenţa şi libertatea noii sale vieţi, în timp ce eu nu pot decât s-o regret."
Dacă reuşeşti să treci peste începutul cărţii, care este redactat într-un limbaj ostentativ de puştoaice, iritant de-a dreptul, pe parcurs firul narativ reuşeşte să te prindă. Scrisă la persoana întâi, cartea are şi câteva pasaje penibile, cum ar fi apropourile la vedete şi mai ales la presupusa lor apartenenţă la cei "neumani", iar ritualurile redate cu foarte mare emfază sunt deosebit de ridicole. Împărţirea tranşantă gen: noi "aleşii" versus restul "proştii", precum şi inversarea societăţii lor la matriarhat, te sâcâie chiar dacă ai fi feministă convinsă. E prea ţipător! Lectura este totuşi salvată pentru că personajul principal, Zoey, este foarte bine conturat. O placi din primele pagini şi citeşti cartea numai ca să vezi prin ce aventuri mai trece. Dacă în tot acest efort mai apare şi un grup de prietene simpatice, plus un tip bine, "te-ai aranjat".
Deşi cititorul poate pleca de la premisa că seria "Jurnalele Vampirilor" era deja suficient de "stufoasă" şi fără apariţia "altor amănunte", acest volum îl va surprinde prin prospeţimea poveştii şi prin acţiunea captivantă. Dacă până acum ne formaserăm o părere despre personajele seriei, iată că "Jurnalele lui Stefan" vor arunca o cu totul altă lumină asupra personalităţii fermecătorilor fraţi Salvatore, Damon şi Stefan, astfel încât această nouă viziune te va determina la citirea "pe nerăsuflate" a volumului. Plasarea acţiunii în timpul Războiului Civil (american evident) te face să te simţi ca şi cum ai fi făcut un salt în timp, iar savoarea Sudului american din acea epocă te duce cu gândul la celebra "Pe aripile vântului", cu "învolburarea" bărbaţilor şi cu frumoasele rochii cu crinolină etalate în sălile de bal, totul cu Războiul în fundal şi cu o altă ameninţare în prim plan.
"Mi se terminase programul în slujba sărbătorilor.
Desigur, pe când traversam din nou mallul, nu puteam să nu remarc că, în schimb, programul de la principala mea muncă, cea de sucub aflat în ilustra slujbă a iadului, nu mi se termina niciodată. Secolele de pângărire şi ispitire a sufletelor îmi formaseră un al şaselea simţ, acela de a-i detecta pe cei mai vulnerabili la farmecele mele. Deşi sărbătorile erau aparent o perioadă a veseliei, în acelaşi timp aveau tendinţa de a scoate tot ce era mai rău din oameni."
În aparenţă, simpaticului sucub Georgina Kincaid i se acordă o şansă la fericire. În sfârşit îşi trăieşte povestea alături de scriitorul Seth şi este înconjurată de gaşca ei de prieteni neconvenţionali. Însă, în realitate, se pare că iadul are alte planuri pentru ea, aşa că liniştea Georginei se tulbură iarăşi şi fericirea îi este spulberată.
"Să fie vânători de umbre e toată viaţa lor. Şi se uită de sus la toţi ceilalţi. Pe noi ne numesc mundani. De parcă n-ar fi şi ei tot fiinţe omeneşti. Nu sunt prieteni cu oamenii obişnuiţi, nu frecventează aceleaşi locuri, nu ştiu aceleaşi bancuri, se cred superiori nouă."