"În jurul nostru există o putere, care trăieşte prin ea însăşi. La fel ca râurile, care ne hrănesc, dar care ne şi pot distruge. Indiferent dacă ne aduc belşug sau dacă ne înecăm în ele, apele râurilor rămân aceleaşi. Aşa este şi puterea. Când ea ne înalţă şi ne deschide ochii în faţa bunătăţii şi minunilor, înnobilându-ne şi făcându-ne dornici de fapte bune sau eroice o numim Dumnezeu. Dar când este folosită pentru a da naştere suferinţei, durerii şi depravării, o numim Satana. Puterea este şi în Dumnezeu şi în Satana. Doar noi, oamenii, prin felul în care o folosim, o facem să devină Dumnezeu ori Satana."
Trebuie să recunosc că această carte m-a determinat la un scurt intermezzo de cercetare cu privire la Saint-Germain. "Mea culpa" pentru a nu fi ştiut până acum nimic despre acest personaj. Faptul că acest conte a existat cu adevărat în istorie şi mai ales poveştile legate de el, au făcut lectura acestei cărţi şi mai interesantă. După o grămadă de scrieri moderne cu şi despre vampiri, iată că această carte încearcă să explice "natura" controversatului conte de Saint-Germain prin vampirism. În rest cartea ne va reda lupta dintre Bine şi Rău, luptă în care - surpriză! - Binele va fi reprezentat de Saint-Germain ( al cărui nume s-ar traduce prin "Sfântul Frate"). Evident cartea va face aluzie şi la liberul arbitru, la posibilitatea şi la puterea deţinută de om pentru a se pune ori în slujba binelui, ori în cea a răului. Abordarea mi s-a părut extrem de interesantă, iar dacă Binele este reprezentat de un vampir, cititorul îşi va da seama că Răul este extrem. Nebunia sadică a "Cercului", adunarea de adoratori ai Diavolului conduşi de Saint Sebastien, ne va aminti de cartea Marchizului de Sade "Justine", atât prin chinurile la care sunt supuse bietele femei cât şi prin epoca în care au loc evenimentele.
Şi totuşi această carte prezintă toate motivele pentru a fi citită. Autoarea va concepe pagini de o deosebită măiestrie literară, iar faptul că putem citi o istorie relativ romanţată a unui personaj ce a înfierbântat imaginaţia de-a lungul epocilor, este iarăşi un mare plus. În ceea ce priveşte scenele de o mare cruzime combinate cu lascivitate, ne demonstrează că nu "modernismul" şi societatea actuală au darul de a transforma omul într-un animal sadic, ci acest Rău este vechi de când lumea, iar în trecut ideile de a provoca suferinţă atingeau un "rafinament" pe care mintea umană modernă, pot eu să sper, nu-l va atinge.
Post new comment