|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Cred că toţi cei ce au citit această trilogie a "Jocurilor Foamei" vor fi de acord că aceste cărţi sunt aparte. Nu sunt genul de cărţi pe care le citeşti, îţi plac şi apoi le pui jos şi le uiţi. Sunt cărţi care trezesc în tine trăiri amorţite. Şi pe acest al treilea volum îl citeşti exact ca pe anterioarele: cu sufletul. Tumultul luptelor de pe parcursul lecturii este secondat de valuri de sentimente puternice, care nu pălesc nici măcar la ultimele pagini, ci, din contră, se intensifică. La finalul călătoriei prin această trilogie rămâne senzaţia de real şi de mai mult ca posibil a subiectului. Rămane ideea că un rău poate fi înlocuit de un alt rău dacă umanitatea îşi pierde starea de alertă; ideea că răul, deşi depăşit, lasă răni adânci, răni ce se redeschid din când în când; ideea că depinde de oameni să-şi păstreze verticalitatea şi să fie întotdeauna atenţi la cei care-i conduc.
Pentru fanii declaraţi ai dragonilor, această carte va reprezenta un regal, iar ideea autoarei, de a rescrie istoria creionând o lume populată de aceste fiinţe de poveste, va surprinde în mod plăcut cititorul. Căpitanul de Marină Will Laurence va ajunge fără voia sa în Forţele Aeriene prin capturarea unui ou de dragon, care eclozând, va provoca această mare schimbare în viaţa şi în cariera eroului nostru.
Pentru cei care definesc răsfăţul prin a se deconecta citind o carte bună, cea de faţă reprezintă una din alegerile fireşti. Dinamismul este şi va rămâne până la final cuvântul care guvernează întreaga acţiune, iar planurile se îmbină perfect sfârşind în a creea o experienţă unică.
"Cum e făcută lumea. Adevărul care te înconjoară, limpede ca lumina zilei. Noaptea e întunecoasă şi plină de spaime, ziua strălucitoare şi frumoasă şi plină de speranţă. Una este neagră. Cealaltă albă. Există gheaţă şi există foc. Ură şi iubire. Amar şi dulce. Bărbat şi femeie. Durere şi încântare. Iarnă şi vară. Rău şi bine. (...) Moarte şi viaţă. Peste tot, contrarii. Peste tot, lupta."
"Am simţit cum începi să gândeşti, să te întrebi şi să te îndoieşti. Îndoiala este duşmanul magiei. Noi învăţăm să facem asemenea lucruri ca să-i uimim pe oamenii obişnuiţi cu minuni şi miracole sau ca să ne păzim când suntem în pericol. Dar trebuie să înveţi (...) că nu este bine să faci minuni doar de dragul de a-i uimi pe cei neiniţiaţi. Chiar şi pentru a te feri de primejdii, trebuie să faci cu prudenţă lucruri care par a fi miracole."
"Reflex" ne va aduce continuarea aventurilor teleportului Davy, pe care-l vom regăsi "om serios", căsătorit cu Millie şi colaborator guvernamental NSA. Şi cum bine ştim că atunci când ai un "dar" aparte este cel mai bine să-l ţii pentru tine, Davy va trebui să-şi asume dezvăluirea statutului de "teleport". Adică? Va deveni cobai pentru o organizaţie obscură, iar cititorul va trece îngrozit alături de el, prin chinurile la care este supus. Deşi teleportarea nu pare a fi o boală contagioasă, se pare că "se ia" astfel încât acest al doilea volum al seriei "Jumper" i se va părea cititorului şi mai interesant ca primul.
Răsturnarea de situaţii care va face din dragonul "Imperial" oferit împăratului Bonaparte, Temeraire, un "Celest", va determina o înşiruire de evenimente incitante pe care cititorul le va savura cu siguranţă. Astfel Will Laurence şi prietenul său înaripat vor porni într-o aventură extraordinară spre China, călătorie menită atât să reconfirme apartenenţa lui Temeraire la Forţele Aeriene Britanice, cât şi să stabilească anumite legături diplomatice. Delegaţia chineză se va dovedi foarte greu de convins, iar Will şi Temeraire vor trebui să aştepte să ajungă la destinaţie pentru a descoperi dacă vor rămâne împreună. Întâmplările prin care trece grupul pornit spre China, pe calea apelor, vor ţine cititorul în tensiune, iar momentele de acalmie vor fi presărate cu informaţii şi cu efortul celor două părţi, cea chineză şi cea britanică, de a se cunoaşte, de a se înţelege şi de a ajunge la un acord cu privire la binele lui Temeraire.
Cu siguranţă omul modern este şi va fi întotdeauna fascinat de Egiptul Antic. Extaziaţi de secole în faţa construcţiilor şi a comorilor egiptene, vom constata că "Ochiul lui Nefertiti" se vrea o cronică a epocii, reuşind să surprindă atât de bine savoarea timpului de mult apus, încât nici un cititor nu va putea spune cu certitudine unde se sfârşeşte adevărul istoric şi unde încep legendele şi speculaţiile. Asistăm cu plăcere la "spectacolul" umanizării marilor faraoni, care se autoproclamau zei pământeni, în aparenţă invincibili, dar supuşi atât frământărilor sufleteşti ale muritorilor de rând, cât şi presiunilor şi maşinaţiilor anturajului şi a celor două mari puteri: preoţii şi armata, astfel încât cu greu supravieţuiau anilor de tinereţe. De la descrierea minuţioasă a moravurilor din palatele faraonului până la cea a meselor servite şi a veşmintelor purtate în epocă, cartea reprezintă o frescă vie, un tablou animat, pe care-l contemplăm fascinaţi.
"De ce viaţa trebuie să ceară atât de mult şi să ofere atât de puţin?"
Acest volum continuă cartea "Talismanul", nu neapărat ca subiect, ci, mai degrabă, continuă ideea lumilor paralele între care câţiva aleşi pot călători. Îl regăsim pe Jack Sawyer de data aceasta matur, fost poliţist retras într-un "orăşel liniştit". "Casa Întunericului" nu mai are aceeaşi abordare fantasy ca şi "Talismanul" decât pe alocuri, ci este o cronică a realităţii crude, aşa cum este ea, fără nici un fel de "cosmetizare", o extraordinară analiză de comportament vis-a-vis de pericol şi de oroare.
"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri, zisese Jojen. Un om care nu citeşte nu trăieşte decât una singură. Cântăreţii pădurii n-aveau nicio carte. Nici cerneală, nici pergamente, niciun limbaj scris. Aveau, în schimb, copaci şi, mai presus de toţi aceştia, copacii inimii. Când mureau, intrau în pădure, în frunză, în ramură şi în rădăcină şi copacii îşi aminteau. Toate cântecele şi toate descântecele lor, istoriile şi rugăciunile, tot ce ştiau despre lumea asta. Maesterii îţi vor spune că toţi copacii inimii le sunt închinaţi vechilor zei. Cântăreţii cred că ei sunt vechii zei. Când mor, devin o parte a divinităţii."
