|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
-Ted_Dekker.png "Negru - Matca Răului (seria Trilogia Cercului 1) - Recenzii carti bune")
Acest volum, potrivit pentru cei mai tineri dintre noi, dar nu numai, reprezintă o lectură destul de uşoară, o carte gen "intermezzo" pentru orice alte activităţi, o poveste interesantă, cu uşoare accente horror. Acţiunea se petrece pe plaiuri transilvănene, iar atmosfera întregii cărţi este sumbră şi apăsătoare, frigul şi iarna în sine devenind sinonime ale ameninţării Răului. Nu se vrea o carte moralizatoare, sau vreo culegere de pilde, ci pur şi simplu o alternativă interesantă de a-ţi petrece timpul. Totuşi mi-a atras atenţia aplecarea extraordinară a autorului asupra studiului legendelor populare autohtone şi mi s-a parut extrem de interesant să citeşti balada "Mioriţa" trecută prin filtrul occidental. Pentru că ne-am complăcut în a exporta legendele vampireşti ca pe o marcă înregistrată românească, nu ne mai miră că, în opinia străinilor, în continuare pe plaiuri mioritice "pândim cu colţii pe-afară".
"Vulturul habsburgic va stăpâni deasupra întregii Evrope. În ajutorul Balcanilor vor sări ruşii şi parte din republicile italiene împinse de papă, care va fi indignat de ticăloşiile păgânilor asupra lumii creştine. Totodată, eliberând ţările asuprite de Semilună, papa îşi închipuie că influenţa catolică s-ar extinde asupra întregii Evrope."
Păşeşte, cititorule, în epoca Brâncovenilor, gustând din fastul curţii domneşti, din glumele târgoveţilor, din dramele caselor boiereşti. Vei nimeri în mijlocul manevrelor politice, când Valahia, ca întotdeauna, era disputată atât de puterile occidentului, cât şi de semiluna turcească. Trimişi ai celor ce încearcă să-şi întindă influenţa asupra întregii Europe vor fi găzduiţi pe teritoriul românesc, iar intrigile politice, culminând cu intervenţia misteriosului spion al turcilor, Trandafirul, vor face deliciul lecturii.
Pe fondul frământărilor la nivel înalt, iată că se găseşte timp şi pentru dragoste, astfel încât Smaragda Cherchez, promisă de Vodă Brâncoveanu cneazului sârb Alexandru, găseşte de cuviinţă să fugă cu alesul inimii sale, Gheorghiţă Filipescu.
"Una din rarele bucurii de care are parte un principe este dragostea nefăţărită a supuşilor săi. Istoria cunoaşte puţini dintre aceştia, căci cel ce stăpâneşte într-o mână ţine sceptrul, în cealaltă cnutul.(...) Alexandru Ioan Cuza făcea parte dintre cei puţini. Nu o dată avusese ocaziunea să constate dragostea pe care i-o dăruia poporul său: plugari, târgoveţi, o parte din boierimea ţării - luminaţii - îi închinau cele mai nobile simţăminte, Alexandru Ioan era steaua lor, norocul unui popor urgisit, depozitar de idealuri şi nădejdi, părinte şi cârmuitor blând. Cuza nu urcase treptele tronului retezând capete, nu-l păstra cu flinta, barca lui nu plutise niciodată pe o mare de sânge şi lacrimi. De aceea nici nu simţea teama."
Puţini autori reuşesc să schimbe registrul şi să adapteze limbajul, şi naraţiunea în sine, epocii în care se petrece acţiunea. Iată că Rodica Ojog Braşoveanu nu va avea nevoie decât de câteva pagini pentru a te fermeca şi a te prinde în această aventură a protipendadei bucureştene din timpul domniei lui Cuza. Vei petrece timpul atât în casele boierilor de partea lui Vodă, cât şi în cele ale "ţesătorilor" de intrigi şi vei savura cu aceeaşi voluptate descrierile decorurilor, caracterizările personajelor, simţind şi văzând cu proprii ochi fastul epocii.
Este o carte fermecătoare, cu un uşor iz desuet, care, surprinzător, contribuie la şarmul volumului. Îmbinând erudiţia şi o deosebită stăpânire a artei literare pe de-o parte, iar pe de alta suspansul unei cărţi poliţiste clasice, autorul reuseste sa te ţină strans în mreje, iar Lordul Peter Wimsey, cu toate excentricităţile sale, îţi face lectura şi mai captivantă.
"Sunt expert în pictura lui Caravaggio, dar înainte de asta, sunt un admirator al artei sale. În al treilea rând, sunt poliţist. Poate că acest lucru nu este un titlu de glorie, dar nu prea am cu ce să mă laud. Sunt şi soţ. Şi cam atât. Accentul pe care îl acord detaliilor mă transformă într-un tip meticulos. Conştiincios. Serios. Unii ar spune obsedat. Eu aş spune că sunt pasionat. Cândva eram pasionat. Asta înseamnă că nu mai sunt cum eram odată. Chiar dacă sunt cel mai bun în meseria mea."
"Nu mai suntem decât şase. Şase dintre noi, împotriva unui număr oricât de mare dintre ei. Şi neavând cum să aflăm în ce mod ne-am putea găsi unii pe alţii. Noi suntem ultima speranţă. Unirea înseamnă putere. Puterea celor şase."
"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri, zisese Jojen. Un om care nu citeşte nu trăieşte decât una singură. Cântăreţii pădurii n-aveau nicio carte. Nici cerneală, nici pergamente, niciun limbaj scris. Aveau, în schimb, copaci şi, mai presus de toţi aceştia, copacii inimii. Când mureau, intrau în pădure, în frunză, în ramură şi în rădăcină şi copacii îşi aminteau. Toate cântecele şi toate descântecele lor, istoriile şi rugăciunile, tot ce ştiau despre lumea asta. Maesterii îţi vor spune că toţi copacii inimii le sunt închinaţi vechilor zei. Cântăreţii cred că ei sunt vechii zei. Când mor, devin o parte a divinităţii."
"Aş vrea să-ţi pot scrie o melodie atât de curată
Încât de nebunie, dragă doamnă, să fii salvată
Liniştită, răcorită şi încetând durerea toată
A zadarnicei şi inutilei tale cunoaşteri..."
(Bob Dylan)
Am certitudinea că cei ce iubesc scrierile lui Stephen King nu aveau cum să ocolească volumul de faţă, sau ecranizarea cărţii. Şi totuşi s-a spus totul despre "Carrie"? Cred că subiectul în sine este la fel de actual ca şi în momentul publicării pentru prima dată a cărţii. Reprezintă o frescă a societăţii, o redare la "cald" a marginalizării unor indivizi şi o rezolvare "explozivă" a acestui tratament inuman.
" Dacă un om caută să schimbe lumea, ar trebui mai întâi s-o înţeleagă.(...) Fierarul trebuie să înveţe rosturile metalelor, tâmplarul rosturile lemnului, altfel munca lor va preţui puţin. Magia de rând e nestăpânită şi periculoasă, căci vine din cealaltă Parte şi să recurgi la lumea de jos e periculos. Magul potenţează vraja cu ştiinţă şi astfel realizează Înalta Artă, dar, asemenea fierarului sau tâmplarului, el trebuie să caute să schimbe doar ceea ce înţelege. Cu fiecare lucru pe care îl învaţă, puterea lui este sporită. Aşadar, magul trebuie să năzuiască să înveţe tot, să înţeleagă lumea întreagă. Copacul e puternic doar pe măsura rădăcinii sale, iar cunoaşterea este rădăcina puterii.(...) Să cunoşti cu adevărat şi să înţelegi chiar şi un fir de iarbă înseamnă să studiezi o viaţă întregă, iar lumea e în continuă schimbare.(...) Cu cât înveţi mai mult, cu atât îţi dai seama cât de puţine ştii.
"Roza e un cifru, semnifică atingerea înţelepciunii divine, ţelul întregii omeniri. (...) Singura cale către acea înţelepciune este cea a iubirii şi a cunoaşterii; roza înflorită tălmăceşte întregul sens al universului- într-adevăr, întregul adevăr, întregul înţeles al acestuia ni se poate dezvălui printr-un trandafir precum cel din faţa noastră. A înţelege misterul rozei înseamnă a desluşi esenţa universului. Prin simpla sa perfecţiune ne putem desăvârşi noi înşine."
