|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Dacă primul volum al seriei te va familiariza cu atmosfera, decorul şi epoca în care se petrece acţiunea, volumul "Suspiciuni" îţi va oferi..."luxul" de a putea plonja direct în mijlocul intrigilor şi a maşinaţiilor ce iau naştere în această lume. Şi dacă până acum cititorul a privit fascinat la strălucirea şi somptuozitatea cercurilor în care se desfăşoară subiectul seriei, acum va descoperi că în spatele unei feţe adorabile se poate ascunde un temperament de viperă. Vor fi urmărite poveştile deja începute în volumul "Lux", pe fondul aceleaşi vieţi lipsite de surprize a elitei new york-eze. Lina, servitoarea rafinatei Elizabeth, se va reinventa în Carolina, o presupusă moştenitoare a unei averi fabuloase. Deşi Will rămâne comoara de la capătul curcubeului pentru ea, Lina se va simţi atrasă în această lume şi va deveni dependentă de rafinamentul care-i fusese refuzat până atunci.
"Dacă încerci să ocoleşti soarta sau să amâni suferinţele, nu faci decât să te condamni la suferinţă îndoită în altă viaţă." Prin intermediul acestei cărţi cititorul va pătrunde într-un univers magic, stăpânit de legende, într-un timp îndepărtat, o lume scindată între două credinţe: creştinii, pe de-o parte, şi Vechiul Popor, ce crede în Marea Mamă şi consortul ei, Cel Încornorat, pe de altă parte. În aceast timp al frământărilor, vom cunoaşte necesitatea apariţiei unui conducător capabil să îmbine cele două credinţe, în slujba binelui şi a dreptăţii: "Lumile se vor îndepărta fără putinţă de apropiere, iar amintirea Avalonului nu va rămâne nici măcar în legende, pentru a mai oferi speranţă omenirii. Nu, ne trebuie un conducător care să câştige credinţa tuturor popoarelor din ambele Britanii - Britania preoţilor şi lumea ceţurilor, stăpânită din Avalon.
"În cele din urmă, am hotărât să-mi îndrept paşii spre mansardă şi acolo m-am aşezat, sprijinit de perete, după care m-am întins pe podea, cu privirea încâlcită în pânzele de păianjen care păreau să acopere totul, mirându-mă de precizia lor implacabilă şi meditând că aşa ar putea fi timpul oamenilor, un fel de pânză de păianjen gigantică, al cărui desen secret ne este necunoscut şi de care atât viaţa, cât şi moartea ascultă cu aceeaşi docilitate cu care liniile şi planurile urmează principiile geometriei. M-am speriat un pic atunci când m-am gândit câte veacuri grăbite vor urma acestuia care ne-a fost dat nouă să-l străbatem, cu ce jovialitate iritantă se vor scurge zilele fără mine atunci când eu nu voi fi al lor, nici ele ale mele, şi am reuşit cu greu să mă consolez cu gândul că timpul care nu trebuia să-mi aparţină nu era nici el timp."
Cred că toţi cei ce au citit această trilogie a "Jocurilor Foamei" vor fi de acord că aceste cărţi sunt aparte. Nu sunt genul de cărţi pe care le citeşti, îţi plac şi apoi le pui jos şi le uiţi. Sunt cărţi care trezesc în tine trăiri amorţite. Şi pe acest al treilea volum îl citeşti exact ca pe anterioarele: cu sufletul. Tumultul luptelor de pe parcursul lecturii este secondat de valuri de sentimente puternice, care nu pălesc nici măcar la ultimele pagini, ci, din contră, se intensifică. La finalul călătoriei prin această trilogie rămâne senzaţia de real şi de mai mult ca posibil a subiectului. Rămane ideea că un rău poate fi înlocuit de un alt rău dacă umanitatea îşi pierde starea de alertă; ideea că răul, deşi depăşit, lasă răni adânci, răni ce se redeschid din când în când; ideea că depinde de oameni să-şi păstreze verticalitatea şi să fie întotdeauna atenţi la cei care-i conduc.
"Aş vrea să-ţi pot scrie o melodie atât de curată
Încât de nebunie, dragă doamnă, să fii salvată
Liniştită, răcorită şi încetând durerea toată
A zadarnicei şi inutilei tale cunoaşteri..."
(Bob Dylan)
Am certitudinea că cei ce iubesc scrierile lui Stephen King nu aveau cum să ocolească volumul de faţă, sau ecranizarea cărţii. Şi totuşi s-a spus totul despre "Carrie"? Cred că subiectul în sine este la fel de actual ca şi în momentul publicării pentru prima dată a cărţii. Reprezintă o frescă a societăţii, o redare la "cald" a marginalizării unor indivizi şi o rezolvare "explozivă" a acestui tratament inuman.
Incursiunea fascinantă în lumea creată de Robin Hobb continuă şi în această carte. Fitz Chivalry Farseer rămâne acelaşi slujitor fidel al binelui, sacrificându-şi iubirea, confortul şi siguranţa personală pentru idealurile pe care le apără. Şi acest volum rămâne extrem de complex în ceea ce priveşte intrigile de la curtea regală şi interesele politice. Nu poţi să nu te gândeşti totuşi că s-ar fi putut comprima un pic mai mult acţiunea, pentru că de multe ori ai senzaţia că aceleaşi imagini defilează la nesfârşit în faţa ta. Oricât de mult te atrage această lume ajungi să te simţi cumva prizonier şi aştepţi cu nerăbdare să se întâmple ceva mai mult şi mai ales mai repede. Din multele personaje care s-au perindat prin jurul lui Fitz timp de trei volume, va rămâne "crema" celor care i-au stat aproape în mod dezinteresat: Burrich, Chade şi Patience. Dacă eşti adeptul happy end-urilor nu pot spune decât că rămâi cu o speranţă destul de palidă.
Acest volum, potrivit pentru cei mai tineri dintre noi, dar nu numai, reprezintă o lectură destul de uşoară, o carte gen "intermezzo" pentru orice alte activităţi, o poveste interesantă, cu uşoare accente horror. Acţiunea se petrece pe plaiuri transilvănene, iar atmosfera întregii cărţi este sumbră şi apăsătoare, frigul şi iarna în sine devenind sinonime ale ameninţării Răului. Nu se vrea o carte moralizatoare, sau vreo culegere de pilde, ci pur şi simplu o alternativă interesantă de a-ţi petrece timpul. Totuşi mi-a atras atenţia aplecarea extraordinară a autorului asupra studiului legendelor populare autohtone şi mi s-a parut extrem de interesant să citeşti balada "Mioriţa" trecută prin filtrul occidental. Pentru că ne-am complăcut în a exporta legendele vampireşti ca pe o marcă înregistrată românească, nu ne mai miră că, în opinia străinilor, în continuare pe plaiuri mioritice "pândim cu colţii pe-afară".
" Dacă un om caută să schimbe lumea, ar trebui mai întâi s-o înţeleagă.(...) Fierarul trebuie să înveţe rosturile metalelor, tâmplarul rosturile lemnului, altfel munca lor va preţui puţin. Magia de rând e nestăpânită şi periculoasă, căci vine din cealaltă Parte şi să recurgi la lumea de jos e periculos. Magul potenţează vraja cu ştiinţă şi astfel realizează Înalta Artă, dar, asemenea fierarului sau tâmplarului, el trebuie să caute să schimbe doar ceea ce înţelege. Cu fiecare lucru pe care îl învaţă, puterea lui este sporită. Aşadar, magul trebuie să năzuiască să înveţe tot, să înţeleagă lumea întreagă. Copacul e puternic doar pe măsura rădăcinii sale, iar cunoaşterea este rădăcina puterii.(...) Să cunoşti cu adevărat şi să înţelegi chiar şi un fir de iarbă înseamnă să studiezi o viaţă întregă, iar lumea e în continuă schimbare.(...) Cu cât înveţi mai mult, cu atât îţi dai seama cât de puţine ştii.
"Roza e un cifru, semnifică atingerea înţelepciunii divine, ţelul întregii omeniri. (...) Singura cale către acea înţelepciune este cea a iubirii şi a cunoaşterii; roza înflorită tălmăceşte întregul sens al universului- într-adevăr, întregul adevăr, întregul înţeles al acestuia ni se poate dezvălui printr-un trandafir precum cel din faţa noastră. A înţelege misterul rozei înseamnă a desluşi esenţa universului. Prin simpla sa perfecţiune ne putem desăvârşi noi înşine."
Dacă în primul volum pentru eroina noastră, Katniss, era vorba pur şi simplu de supravieţuire, în acest al 2-lea volum viaţa ei se va complica peste măsură, şi, dintr-o puştoaică călită în arena "Jocurilor Foamei", va deveni "scânteia", simbolul faptului că cei mulţi şi înfometaţi se vor putea ridica împotriva duşmanului comun. "Am ştiut întotdeauna cine e duşmanul. Cine ne înfometează, cine ne torturează şi cine ne ucide în arenă. Cine îi va ucide în curând pe toţi cei care-mi sunt dragi (...) Da, ştiu cine este duşmanul." Focul mocnit al nemulţumirilor se va converti într-o grandioasă explozie vulcanică, un spectacol de excepţie la care cititorul asistă fascinat. O carte care-ţi strârneşte o multitudine de sentimente trecând prin duioşie, furia neputinţei, speranţă, curaj şi deznădejde, sentimente pe care le împărţim cu eroii cărţii şi care te răscolesc şi după ce ai pus cartea jos.
