|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Dantry, privind-o pe Lady Groton, văzu după un timp că şi ea înţelegea frumuseţea dansului. Uitase să-şi bea cafeaua. Ţigara i se stinsese, şi stătea complet nemişcată, privind. Se temuse că s-ar fi aşteptat la ceva ieftin, fiind dezamăgită de dansatoare, astfel făcându-l şi pe el să fie dezamăgit. Într-un sens era un fel de test. Cu mult timp în urmă, fusese convins că ar fi înţeles, dar acum, în seara asta, devenise nesigur şi cam tulburat.
Nu-l decepţionase. Nu-şi pierduse, de-a lungul acelor ani, nici gustul, nici puterea de înţelegere, iar acum, aşezat lângă ea, era din nou acut conştient de perfecţiunea ei, de buna ei creştere şi ţinuta ei distinsă, de îmbrăcăminte şi bijuterii, de părul ei, de graţia mişcărilor, a poziţiei puţin lăsate pe spate, absorbită, ascultând şi privind. Şi, dintr-odată, i se păru că descoperise însăşi esenţa existenţei ei. Îşi spuse: "Face parte dintre ultimele exemple ale unei părţi din lume care va dispărea curând, fiindcă nu mai e loc pentru ea.""
"Tu m-ai întrebat dacă dragostea există realmente, dar de fapt te refereai doar la aspectul romantic. Eu ştiu că există. Însă oamenii au percepţii diferite despre ea. De multe ori "dragostea romantică" înseamnă de fapt atracţie fizică. Contează şi asta foarte mult, dar fără prietenie şi respect nu poate constitui o bază solidă pentru un mariaj. (...) Concepţia ta despre iubirea romantică ar putea fi extrem de greu de atins în realitate. Dacă tu însă ştii exact ce înseamnă "dragostea" pentru tine, atunci ar trebui să-ţi fie uşor să îţi răspunzi singură la întrebarea dacă există sau nu."
Un decor de epocă populat de personaje frivole şi strălucitoare, "Caruselul inimilor", un "romance" în toată puterea cuvântului, îţi oferă un surprinzător tango al sentimentelor confuze şi amestecate între cele patru personaje centrale ale poveştii, invitându-te să participi, amuzat şi intrigat, la dezlegarea iţelor amoroase ale celor două cupluri instabile.
Interesant, extrem de deconectant şi cu un şarm incontestabil, romanul celebrei Mary Jo Putney se savureză ca un film simpatic într-o după-amiază mohorâtă, reuşind să te învăluie în căldura unei lumi pline de emoţie şi culoare.
"Cele mai înalte expresii artistice ale religiei - pictură, sculptură, poezie, muzică, teatru - au fost create şi executate de oameni care de la bun început fuseseră exclusiv artişti. Probabil că acelaşi lucru s-ar putea spune şi despre arta de a vindeca. Cei care au contribuit în cea mai mare măsură la progresul medicinii şi al chirurgiei n-au fost cei pătrunşi de o sfântă compasiune pentru suferinţele oamenilor; ei nu s-au dedicat ştiinţei fiind mişcaţi de durerea fiinţei umane, ci deoarece erau curioşi din punct de vedere intelectual şi urmăreau să afle până în ce străfunduri îi va conduce ştiinţa căreia i se hărăziseră."
Un medic desăvârşit, un supraom, aproape un demiurg, sau un medic obişnuit, cu o viaţă obişnuită şi trăiri "lumeşti"? Acestea sunt cele două alternative între care trebuie să aleagă aspirantul Jack Beaven, pentru a se ridica la pretenţiile mentorului său, profesorul Milton Forrester. Apariţia în scenă a exoticei Audrey Hilton este în măsură să destabilizeze parametrii succesului în carieră deja stabiliţi de medicul Beaven. Şi totuşi, chiar nu există şi o soluţie de compromis? Autorul reuşeşte să capteze atenţia cititorului expunându-i această antiteză şi răscolindu-i opiniile personale, pentru a-l conduce mai apoi către deznodământul extrem de satisfăcător.
"Kate Powell nu avea de gând să renunţe la viaţă, şi-a spus hotărâtă. Ea făcea faţă. Numai cei slabi renunţau la speranţă. Mai avea ani întregi de fericire în faţă. Ani întregi.Şi nu avea de gând să stea acolo şi să plângă de dragul unei monede şi a unei legende neclare.
Aceasta era realitatea. A clipit ca să nu lase lacrimile să curgă. Era realitatea ei şi ştia exact ce are de făcut."
Kate Powell, o femeie de succes, cu o carieră de invidiat, vede cum lumea ei se păbuşeşte, atât în urma unei descoperiri din trecutul propriu, cât şi datorită unor acuzaţii nefondate de delapidare. Se întoarce la căminul familiei adoptive Templeton, unde speră într-o "repliere" strategică, ce-i va putea pune viaţa înapoi pe făgaşul normal. Apariţia total neaşteptată a lui Byron de Witt în decor este menită să complice şi mai mult viaţa lui Kate. Cititorul este invitat să ia parte şi să empatizeze cu reuşitul personaj feminin, ce se poate erija într-o adevărată reprezentantă a celor loviţi de nedreptate, făcând astfel întâmplările prin care trece şi mai uşor de urmărit.
"Visele sunt entităţi misterioase asemănătoare mesajelor venite din partea unui prieten necunoscut, care este grijuliu, dar obiectiv. Scrisul de mână şi limbajul său sunt uneori neclare, dar nu există niciodată vreo îndoială cu privire la preocuparea lui faţă de binele nostru suprem - care poate fi diferit de starea de bine pe care ne-o imaginăm noi pentru noi înşine.
Smerenia este necesară. Nici un vis nu este vreodată înţeles pe deplin; evenimentele viitoare şi visele viitoare pot modifica ceea ce în prezent pare a fi o interpretare completă. Trebuie întotdeauna să fim conştienţi de caracterul misterios al viselor, care se află la limita înţelegerii noastre cu privire la creier şi minte, conştient şi inconştient, viaţă personală şi viaţă transpersonală."
Fascinaţia umană în a înţelege mecanismul complex al formării viselor, precum şi simbolismul lor, va găsi un excelent suport în cartea de faţă. Distanţându-se de abordarea freudiană conform căreia rolul visului ar fi acela de "gardian al somnului, vigilent în faţa iruperii impulsurilor refulate", "Interpretarea jungiana a viselor" va considera fiecare vis precum expresia directă a inconştientului. Astfel cititorului i se oferă, într-un limbaj destul de accesibil, un punct de plecare în descifrarea semnificaţiei viselor.
"Pentru Roxelana, bâb us-Sa'âde era uşa care se deschidea spre Suleyman, deci uşa care se deschidea spre lume. Această lume pe care jefuitorii barbari i-o răpiseră altădată, smulgând-o din sânul familiei, din casa şi din satul ei, din imensele întinderi cu grâu galben care odinioară constituiseră universul său întreg şi pe care îl iubea nespus. Acolo, era liberă să plece şi să vină, fără aparenţe, ocupându-se de nevoile întregii case şi de curte, de care era răspunzătoare. Dar ce însemna libertatea într-un sătuc sordid?"
Dincolo de impresionanta cronică a Imperiului Otoman, condus cu mână de fier de Suleyman Magnificul, ne aflăm în faţa împlinirii unui destin, a unei poveşti de dragoste secondată de o ambiţie extraordinară. Cititorul va descoperi în "Suleyman Magnificul şi Sultana Hurrem" o carte deosebit de bine documentată, care îmbină perfect realitatea istorică cu poveştile de serai. Păstrarea anumitor cuvinte în limba turcă va spori autenticitatea şi farmecul acestei scrieri, oferind cititorului senzaţia că face efectiv parte din acea lume. Această senzaţie va fi întreţinută cu succes atât de descrierile ample şi deosebit de frumoase, cât şi de intrigile de curte, minuţios analizate, nici un aspect nefiind lăsat la voia întâmplării.
"Şi eu consider lumea fermecătoare, deşi de abia ştiu cine sunt şi în mod sigur nu ştiu de ce mă aflu aici. Poate doar ca să mă minunez şi să privesc oamenii, să văd că viaţa îşi este propria consolare deşi cred că eşti în stare să vezi lucrul acesta doar dacă socoţi că această lume este cea mai rea dintre toate lumile posibile, deznădăjduită, tristă şi hărăzită declinului, dar tocmai de aceea atât de uimitoare stârnind tandreţe şi fermecătoare, peste măsură de fermecătoare."
Un tânăr la început de drum, Philip, porneşte într-o călătorie menită să-l ajute să găsească certitudini, răspunsuri la marile întrebări ce-l frământă, sau, pur şi simplu să găsească pe cineva. În călătoria sa iniţiatică de autodescoperire, în primul rând, şi de descoperire a lumii, în cele din urmă, va oscila între realitate şi "realitatea de dincolo de realitatea vizibilă", acestea două confundându-se de cele mai multe ori.
"Aceasta este o carte despre importanţa vieţii sociale a copiilor, despre tendinţa inevitabilă a acestora de a-şi chinui şi respinge colegii şi despre puterea terapeutică a prieteniei. Orice profesor şi părinte priveşte în fiecare zi cum decurg relaţiile dintre copii.(...) Foarte puţini adulţi înţeleg pe deplin ce se întâmplă, de fapt, atunci când copiii rănesc sentimentele celorlalţi, când se tachinează şi se trădează reciproc. Sunt oare copiii pur şi simplu "răi"? De ce este atât de greu să împiedicăm copiii să se excludă unii pe alţii? De ce unor copii le este atât de greu să îşi facă prieteni? Cum obţin alţii atâta popularitate? Şi de ce se mulţumesc unii copii cu un prieten sau doi, fără să le pese dacă sunt populari, în timp ce aceasta este pentru alţii o chestiune de viaţă şi de moarte?
Sper ca până la finalul acestei cărţi să fi găsit răspunsuri la aceste întrebări, dar şi la multe alte întrebări deconcertante."
O frumoasă şi mai ales utilă carte de parentaj, "Prieteni buni, duşmani aprigi" va încerca să ghideze părintele prin urzeala vieţii sociale a copilului, trecând prin principalele puncte demne de atins ca prieteniile devotate ce se leagă la vârste fragede, prin luptele pentru popularitate, dar şi prin angoasa parentală în ceea ce priveşte cruzimea socială.
"Harry era bine cunoscut pentru calmul cu care se achita de îndatoriri şi pentru logica lui imposibil de învins. Adevărul era însă că nu şi-ar fi putut duce sarcinile la capăt altfel. Dacă şi-ar fi permis să se lase cuprins de emoţie, ar fi paralizat. Fiecare mişcare, fiecare contramişcare, fiecare decizie, analiză sau estimare ar fi fost împovărată de teama paroxistică de a nu face nici o greşeală.
Logica rece, limpede, fusese singurul lui aliat, dar sub expresia lui atât de impasibilă se ascundeau furia şi frustarea."
Harry, conte de Graystone şi Augusta Bellinger, clocotitoare şi ieşită din canoanele epocii, fac un cuplu cum nu se poate mai nepotrivit. Însă tocmai aceste divergenţe şi nepotriviri dau autoarei "materialul" pentru crearea acestei poveşti spumoase şi încântătoare.
Cunoscută autoare a genului"romance", Amanda Quick nu-şi pierde nici de această dată măiestria şi oferă iubitorilor genului un alt exemplu al inepuizabilei sale imaginaţii. Limbajul simplu, punctat pe alocuri cu "preţiozităţi" specifice epocii, se dovedeşte armonios şi echilibrat, oferind cititorului atât satisfacţia unei cărţi de dragoste cât şi suspansul aventurii şi dezlegării de mistere.
"Dumneavoastră nu vă place nimic! Iată de ce vi se pare totul trist şi urât. Viaţa e frumoasă când ştim s-o iubim; dar, ca să fim fericiţi, trebuie să ieşim din cercul propriului nostru eu. E de ajuns să trăim puţin alături de ceilalţi, să comparăm fericirea noastră cu durerea altuia, durerea noastră cu fericirea altuia, şi să încercăm să cunoaştem, să luptăm, să trăim în strânsă legătură cu natura, să o admirăm când e frumoasă, să i ne împotrivim când e rea, şi să ne simţim mândri că suntem oameni, fericiţi că suntem sănătoşi, mulţumiţi că suntem folositori, nouă şi celorlalţi."
"Dragoste şi speranţă" ne propune o nouă poveste de viaţă din decorul sard. Autoarea va aduce în faţa cititorului atât realitatea orăşelului din Sardinia, cu întâmplările şi oamenii săi pitoreşti, cât şi povestea Gavinei Sulis şi a lui Priamo, viitor preot catolic. Sentimentele lor sunt cum nu se poate mai nepotrivite într-o lume dominată de puternica influenţă a bisericii, iar vinovăţia ce se cuibăreşte în sufletul Gavinei îi va determina acesteia alegerile.
