|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Care este scopul vieţii noastre de acum? Ce înseamnă, esenţial vorbind, a fi uman? Mă gândesc adesea la aceste întrebări. Cred că putem spune că scopul vieţii noastre este de a fi fericiţi. Dacă oamenii practică o religie sau o cale spirituală de vreun fel, o fac pentru a fi fericiţi; nu există nici un alt motiv.(...) Trebuie să ne folosim minţile şi inteligenţa. Referitor la problemele din tărâmul minţii, trebuie să le găsim o explicaţie, să le descoperim cauzele, şi să le înţelegem mai bine. Este vital ca noi să le tratăm în mod direct, în acest fel, şi să nu le ignorăm. Pentru că aşa ne vom găsi o pace a minţii şi o bunăstare statornice, care nu pot fi tulburate prea uşor."
Căutarea echilibrului interior devine din ce în ce mai mult preocuparea omului modern. Într-o lume haotică şi zgomotoasă, ne este tot mai greu să ne păstrăm acea minte senină şi liniştită, necesară unui trai armonios. Iată că prin această carte vor ajunge la noi cuvintele pline de înţelepciune ale lui Dalai Lama, cuvinte ce ne vor oferi atât "împământarea" necesară pentru a parcurge paşii spre spiritualizare, cât şi principiile de bază ce trebuie avute în vedere pentru îndeplinirea acestui demers.
"Visele sunt entităţi misterioase asemănătoare mesajelor venite din partea unui prieten necunoscut, care este grijuliu, dar obiectiv. Scrisul de mână şi limbajul său sunt uneori neclare, dar nu există niciodată vreo îndoială cu privire la preocuparea lui faţă de binele nostru suprem - care poate fi diferit de starea de bine pe care ne-o imaginăm noi pentru noi înşine.
Smerenia este necesară. Nici un vis nu este vreodată înţeles pe deplin; evenimentele viitoare şi visele viitoare pot modifica ceea ce în prezent pare a fi o interpretare completă. Trebuie întotdeauna să fim conştienţi de caracterul misterios al viselor, care se află la limita înţelegerii noastre cu privire la creier şi minte, conştient şi inconştient, viaţă personală şi viaţă transpersonală."
Fascinaţia umană în a înţelege mecanismul complex al formării viselor, precum şi simbolismul lor, va găsi un excelent suport în cartea de faţă. Distanţându-se de abordarea freudiană conform căreia rolul visului ar fi acela de "gardian al somnului, vigilent în faţa iruperii impulsurilor refulate", "Interpretarea jungiana a viselor" va considera fiecare vis precum expresia directă a inconştientului. Astfel cititorului i se oferă, într-un limbaj destul de accesibil, un punct de plecare în descifrarea semnificaţiei viselor.
"Apus pe mal. Foarte romantic. Era perfect dacă puteam avea şi o muzică în fundal şi doi adulţi capabili să discute despre relaţia lor fără să facă referiri la maşini, reparaţii ale casei şi alte subiecte similare.
Am rămas tăcuţi şi ne-am uitat la valuri.
Avea să fie pentru totdeauna prima mea iubire, dar problema cu titulatura aceea era că ţinea de trecut. N-am fi putut niciodată să ne întoarcem la lucrurile pe care le făcuserăm când eram mai tineri."
Forţată de împrejurări şi de necazurile surorii sale mai mici, Faith, o jurnalistă de călătorie se vede nevoită să se reîntoarcă în Minnesota, în orăşelul din care fugise în urmă cu zece ani, părăsindu-l pe Patrick Flynn. Întoarcerea sa se dovedeşte cum nu se poate mai dificilă, Faith fiind obligată să rezolve dezastrul financiar produs de defectuoasa administrare a afacerii de familie, dar să facă faţă şi resentimentelor lui Flynn.
"Un prost se străduia-n zadar
să-nveţe carte un măgar.
Un om îi spuse: La ce bun?
Vei fi luat drept un nebun!
Cum vita să vorbească n-o poţi face,
tu de la ea învaţă cum se tace.
.............................................
De vrei să dai răspuns pe negândite
nu vei gasi cuvinte potrivite.
Vorbeşte ca un înţelept dibaci
ori vitelor te-asemuie şi taci!"(Saadi)
Înainte de toate, tu, cititorule, trebuie să te pleci cu smerenie în faţa sublimei strădanii a umilului traducător, acel literat ce trudeşte asupra tâlcului cuvintelor şi care adesea este uitat în laudele aduse unei carţi de succes. Aici şi acum este momentul să ne plecăm în faţa artei lui Otto Starck, fără de care n-am fi putut "gusta" cu aşa nesaţ din "Poemele persane".
"Zenul înseamnă a stopa totul, a abandona totul, a te descotorosi de orice gând, de orice idee, a te debarasa de orice vis şi de orice iluzie, a pierde toate noţiunile şi concepţiile, a te elibera de toate elementele conştiinţei. Atitudine foarte puternică...(...) Prin abandonul total al oricărei voinţe, al tuturor gândurilor şi concepţiilor, se manifestă spiritul pur veritabil. Creierul este curăţat, purificat, clarificat."
În zgomotul de fond care ne înconjoară în orice clipă, ne agăţăm de tot ce ne-ar putea restabili echilibrul interior, iar un creier "curăţat, purificat, clarificat" sună extraordinar de bine. În cartea de faţă, chiar dacă vei găsi toate explicaţile necesare pentru a încerca să-ţi schimbi viaţa, acesta nu este un demers facil, iar satisfacţia pe care poate o aştepţi nu este, nici pe departe, imediată.
"De regulă, Alec nu era genul care să se trezească în zorii zilei. Acasă, ţinea trase draperiile groase. Dacă lumina dimineţii nu avea cum să-i invadeze camera, atunci putea să doarmă bucuros toată ziua. Dacă razele soarelui îi atingeau însă faţa, atunci se trezea imediat şi nu mai avea nici un rost să încerce să se culce la loc.
În clipa în care văzuse camera pe care o primise la conacul Finchley, ştiuse că avea să se trezească în zori."
O petrecere privată organizată de Carolyn, marchiza de Finchley, la conacul ei, pentru a-i prezenta fratelui ei, Hugh Dunne, toate domnişoarele de măritat din zonă, se transformă într-un iureş de emoţii, trăiri, frivolităţi, oferindu-ţi o frescă a societăţii privilegiate, a celor ce, având toate mijloacele necesare existenţei mai mult decât asigurate, nu au altă preocupare decât să-şi unească averile cu tilurile nobiliare, prin căsătorii bine chibzuite.
"Pentru Roxelana, bâb us-Sa'âde era uşa care se deschidea spre Suleyman, deci uşa care se deschidea spre lume. Această lume pe care jefuitorii barbari i-o răpiseră altădată, smulgând-o din sânul familiei, din casa şi din satul ei, din imensele întinderi cu grâu galben care odinioară constituiseră universul său întreg şi pe care îl iubea nespus. Acolo, era liberă să plece şi să vină, fără aparenţe, ocupându-se de nevoile întregii case şi de curte, de care era răspunzătoare. Dar ce însemna libertatea într-un sătuc sordid?"
Dincolo de impresionanta cronică a Imperiului Otoman, condus cu mână de fier de Suleyman Magnificul, ne aflăm în faţa împlinirii unui destin, a unei poveşti de dragoste secondată de o ambiţie extraordinară. Cititorul va descoperi în "Suleyman Magnificul şi Sultana Hurrem" o carte deosebit de bine documentată, care îmbină perfect realitatea istorică cu poveştile de serai. Păstrarea anumitor cuvinte în limba turcă va spori autenticitatea şi farmecul acestei scrieri, oferind cititorului senzaţia că face efectiv parte din acea lume. Această senzaţie va fi întreţinută cu succes atât de descrierile ample şi deosebit de frumoase, cât şi de intrigile de curte, minuţios analizate, nici un aspect nefiind lăsat la voia întâmplării.
"Vine un moment când sinele autentic încetează să fie o noţiune abstractă, ci devine experienţă de viaţă. (...) Este momentul când mintea discursivă se opreşte şi armonia îi ia locul. (...) Atunci când ne aflăm pe acest nivel, avem libertatea să alegem în ce mod dorim să ne implicăm în Visul Planetei."
Potrivit tradiţiei toltece fiecare individ poate deveni artistul propriei sale vieţi. Întrega noastră existenţă se desfăşoară ca o pânză pe care putem picta în funcţie de credinţele, convingerile şi percepţiile noastre. Dar pentru a accede la perfecţiunea adevărului, avem nevoie de o viziune limpede, netulburată de ataşare: "Orice lucru de care ne ataşăm începe să ne modeleze experienţele şi să ne limiteze percepţia a ceea ce există în afara vocabularului nostru curent. Ataşamentele acţionează asemeni ochelarilor de cal, ne limitează câmpul vizual şi ne impun o anumită direcţie în viaţă. Cu cât este mai mare nivelul ataşamentului, cu atât mai puţin putem vedea."
"Eu am fost optimist, dar pe măsură ce a trecut timpul şi am cunoscut tot mai îndeaproape prostia omenească... Eu încă sper, dar numai din obişnuinţă; în realitate, inima mea a acceptat faptul că numai câţiva oameni pot fi salvaţi. Umanitatea în întregul ei e hotărâtă să se distrugă. Şi aceştia sunt oamenii... dacă le spui cum pot fi salvaţi, te vor răstigni. Te vor omorî cu pietre. Mergând prin lume, eu încă mai râd, dar râsul meu are o tristeţe subtilă. Încă dansez cu voi, dar n-o mai fac cu acelaşi entuziasm de acum zece ani.(...) Un singur lucru aştept de la voi toţi: să fiţi voi înşivă, să vă descoperiţi frumuseţea interioară, puritatea conştiinţei, splendoarea ascunsă - şi s-o răspândiţi către cât mai mulţi oameni cu putinţă. Oamenii trăiesc în nefericire. Ajută-i să râdă puţin, să cânte puţin, să danseze puţin."
"Tu m-ai întrebat dacă dragostea există realmente, dar de fapt te refereai doar la aspectul romantic. Eu ştiu că există. Însă oamenii au percepţii diferite despre ea. De multe ori "dragostea romantică" înseamnă de fapt atracţie fizică. Contează şi asta foarte mult, dar fără prietenie şi respect nu poate constitui o bază solidă pentru un mariaj. (...) Concepţia ta despre iubirea romantică ar putea fi extrem de greu de atins în realitate. Dacă tu însă ştii exact ce înseamnă "dragostea" pentru tine, atunci ar trebui să-ţi fie uşor să îţi răspunzi singură la întrebarea dacă există sau nu."
Un decor de epocă populat de personaje frivole şi strălucitoare, "Caruselul inimilor", un "romance" în toată puterea cuvântului, îţi oferă un surprinzător tango al sentimentelor confuze şi amestecate între cele patru personaje centrale ale poveştii, invitându-te să participi, amuzat şi intrigat, la dezlegarea iţelor amoroase ale celor două cupluri instabile.
Interesant, extrem de deconectant şi cu un şarm incontestabil, romanul celebrei Mary Jo Putney se savureză ca un film simpatic într-o după-amiază mohorâtă, reuşind să te învăluie în căldura unei lumi pline de emoţie şi culoare.
