"Noi, rătăcitorii, mereu în căutarea drumului cel mai singuratic, nu începem niciodată o zi acolo unde s-a terminat cea dinainte; şi niciodată răsăritul nu ne găseşte unde ne-a lăsat apusul soarelui.
Chiar când pământul doarme noi călătorim,
Fiindcă suntem seminţele unei plante îndârjite şi stă în maturitatea şi bogăţia inimii noastre să fim daţi şi răspândiţi în vânt."
"Dacă vrei să eviţi să depinzi de societate, nu lăsa critica sau lauda să-ţi tulbure inima. Când veţi putea să cultivaţi arta fără să permiteţi celor lumeşti să-şi facă sălaş în inima voastră, atunci spiritul şi tehnica artistică se vor maturiza în mod natural, iar voi veţi fi capabili mai târziu să atingeţi rafinamentul spiritual. Aceasta este calea care conduce de la întuneric către lumină."
Te afli în faţa unei antologii de povestiri cu tâlc, dintr-un timp în care meditaţia şi studiile zen nu reprezentau un "trend", ci un mod de viaţă. Aceste povestiri nu se vor nici file de istorie moralizatoare, nici exemple neapărat de urmat, ci, mai degrabă, prezintă eforturile depuse de maeştri zen pentru realizarea spirituală, din care vei înţelege că numai meditaţia nu este deajuns. O anumită conduită, o educare a întregii fiinţe, o ridicare deasupra ipocriziei, păstrându-ţi în acealaşi timp umilinţa, şi găsirea frumuseţii în tot ce te înconjoară, toate acestea pot reprezenta modul de a cunoaşte adevărul sublim.
"Cum vreţi să învăţaţi Zen? De ce nu priviţi în inimile voastre? Peştii trăiesc în mijlocul apei şi totuşi ei nu ştiu că apa este acolo; oamenii trăiesc în mijlocul adevărului sublim şi totuşi nu cunosc adevărul."
"Este bine că oamenii nu au ferestre în frunte fiindcă, dacă ar avea, ar vedea toată lumea ce gândesc. Ar fi o problemă foarte mare pentru că ceea pretind ei că sunt şi ceea ce sunt cu adevărat sunt două lucruri complet diferite. Faţa pe care o arată este doar persona, o mască. Ce sunt cu adevărat în interiorul lor? Un flux de o mie de gânduri."
Întotdeauna curiozitatea ne-a împins în a cerceta vieţile celor ce s-au desprins din marea umanitaţii, celor ce şi-au adus într-un fel sau altul contribuţia în istorie, şi asta în dorinţa de a-i înţelege mai bine, sau de a pricepe ce anume a determinat înălţarea acelui individ deasupra semenilor. Iată că Osho, cu nonconformismul său proverbial, ne va satisface şi această dorinţă şi ne va face părtaşi la povestea devenirii unui om neasemuit, a unui înţelept controversat şi a unui vorbitor cu o carismă fără limite.
"Din pricina dorinţelor noastre mistuitoare, spune Buddha, ne dorim ca lucrurile să fie uşor de înţeles. Simplificăm, concretizăm sau permanentizăm experienţe sau sentimente care sunt, prin însăşi natura lor, trecătoare sau efemere. Procedând în acest fel, ne definim pe noi înşine prin stările noastre de spirit şi prin gândurile noastre. De exemplu, nu lăsăm să fim de la natură aşa cum suntem noi înşine, fericiţi sau trişti; ne propunem să devenim o persoană fericită sau una tristă. Aceasta este tendinţa cronică a minţii ignorante sau amăgitoare să facă "lucruri" din ceea ce nu este niciun lucru. Când înţelegi că este vorba despre o dorinţă mistuitoare, această înclinaţie începe să se zdruncine; nu mai are nici un sens să vezi permanenţă acolo unde nu există aşa ceva. Materialul din care ne construim identităţile noastre devine inutil şi se fărâmă când acoperişul ignoranţei este spulberat."
Dorinţa de echilibru mental a omului modern l-a determinat pe acesta să caute răspunsuri în culturi şi religii ce se îndepărtează vizibil de tumultul vieţii cotidiene. Astfel noi cercetări au luat fiinţă şi, surprinzător, a reieşit că abordarea modernistă are multe puncte comune cu tehnicile antice de echilibrare a individului.
"Suntem cu toţii supuşi ispitelor şi frământărilor lăuntrice, şi ne este adesea anevoie a da întâietate celor ale sufletului. În momentele noastre de pace şi de inspiraţie, ajungem să recunoaştem nevoia de a avea un ţel înalt pentru care să trăim. A trăi însă la înălţimea acestuia, a avea tăria de a nu ne abate de la calea cea dreaptă, nu este lesne. (...) Prăpastia dintre ceea ce dorim să fim şi ceea ce suntem devine atât de adâncă încât fie n-o mai băgăm în seamă, fie nu ne mai străduim să micşorăm diferenţa dintre cei care suntem cu adevărat şi ţelul înalt pe care l-am ales."
Multora dintre noi ni se întâmplă adeseori ca, atunci când citim ceva, o anumită frază sau un paragraf, să ne trezească o emoţie aparte. Atunci ne notăm acea idee, pentru a o putea accesa rapid şi altă dată. Acelaşi lucru îl vom întâlni în cartea de faţă. "În căutarea perfecţiunii" este o "privire pe furiş" în însemnările autorului, o culegere de citate, în versuri sau în proză, din scrierile care i-au luminat sufletul şi mintea lui O.P.Ghai.
"Fiecare adult are sufletul său, care se află în cele mai diverse locuri. Filozofia şamanilor la străvechii tuvini stă mărturie faptului că, de locul unde se găseşte sufletul depinde dacă omul duce o viaţă bună sau rea. Fiecare tuvin are două suflete, de la vârsta de treisprezece ani şi până la sfârşitul vieţii. Primul suflet, anume Kijinin bora sunezini este sufletul cenuşiu al omului.
În percepţia tuvinilor, durata vieţii omului depinde de locul unde se află sufletul său principal. Dacă acesta se află pe artea mâinii stângi a omului, acestuia îi este sortită o viaţă lungă. Dacă este pe partea mâinii drepte, acesta se va îmbolnăvi des şi va muri prematur."
Curiozitatea antropologului amator, ce se găseşte în fiecare cititor pasionat, va găsi în această carte o impresionantă cronică a şamanismului siberian. Dacă până acum doar auzisei, în mare, ce este şamanismul, aici vei descoperi, cu ajutorul serioasei documentări, ritualurile, istoria, obiectele de cult, mijloacele şi circumstanţele desfăşurării acestui fenomen. Un popor mic, despre care, personal, nu cunoşteam prea multe, va transmite prin reprezentantul său, autorul acestei cercetări în scris, tradiţii străvechi reînviate pe această cale şi menite să fascineze pe deplin cititorul.
"Trăirea conştientă a emoţiilor noastre legitime este eliberatoare, nu doar pentru că descarcă tensiuni îndelung acumulate în corp, ci, mai presus de orice, fiindcă ne deschide ochii la realitate (atât cea trecută, cât şi cea actuală) şi ne eliberează de minciuni şi iluzii. Ne dă înapoi amintiri refulate şi ajută la eliminarea simptomelor adiacente.Prin urmare, este dătătoare de putere fără să fie distructivă.
Emoţia refulată poate fi rezolvată de îndată ce este simţită, înţeleasă şi recunoascută ca legitimă. Detaşarea de ea devine posibilă, iar acest lucru este complet diferit de refulare."
O altă reuşită a seriei de parentaj, cartea "Drama copilului dotat" va supune atenţiei greşelile pe care un adult le poate face în creşterea copilului, greşeli izvorâte din propriile lacune emoţionale şi greşeli ce pot duce la crearea unui adult cu probleme de diverse etiologii. Punctată cu numeroase exemple concrete, cu analize repide de caz, cartea de faţă poate reprezenta un ghid în a-ţi explica anumite comportamente, dar nu vei găsi neapărat metodele de rezolvare a problemelor, acestea rămânând apanajul exclusiv al terapeuţilor.
"Puterea voinţei este excelentă pentru supravieţuire, dar ca să învăţăm să trăim şi să primim abundenţa reală a universului avem nevoie de unelte interioare mai avansate, ca de pildă autocunoaşterea, curajul, abandonul de sine şi încrederea. (...) Voinţa ne ajută o bună parte din drum. Dar dincolo de punctul în care calea pe care o putem "construi" noi înşine se sfârşeşte, începe o cale pe care trebuie să mergem pur şi simplu. O cale necunoscută, fără asigurări şi fără garanţii."
Pornind de la propria experienţă nefericită de viaţă, care a transformat-o în invalidă, autoarea va încerca să explice că existenţa nu reprezintă o lungă înşiruire de coincidenţe, o consecinţă a voinţei unui "deus ex machina", sau un flux asupra căruia nu poţi interveni. În plus, chiar şi experienţele aparent negative au importanţa lor covârşitoare asupra destinului individual. Prin exemplul personal, Annemarie Postma se vrea un ghid pentru cei ce vor să-şi impună inima asupra egoului, transformând această carte într-o lecţie de viaţă, într-un îndreptar spre îmbunătăţirea personală.
"Timp de generaţii aceste mituri au rămas tăinuite - împreună cu amintirea zeilor şi popoarelor despre care ele narează - în spatele unui strat gros de praf. Astăzi mulţi savanţi se străduiesc să îmbogăţească cunoştinţele noastre despre civilizaţiile din Mexic şi Peru. Din păcate, la miturile acestor popoare nu mai putem adăuga nimic, întrucât cele mai multe dintre ele au pierit (...) Însă pentru cele care au supravieţuit trebuie să fim recunoscători, deoarece ne-au permis să deschidem multe ferestre prin care putem capta strălucirea unor civilizaţii îndepărtate şi atât de diferite de cele din Orient."
Aztecii, mayaşii, incaşii... Civilizaţii dispărute, dar care au reuşit să ne înflăcăreze dintotdeauna imaginaţia. Iată că această carte va reuni între paginile ei mare parte dintre miturile, legendele şi credinţele acestor civilizaţii. Fără pretenţii de "manual" "Mituri Precolumbiene" va reuşi să capteze atenţia cititorului prin simplitatea discursului, care curge fluent şi deloc greoi şi, mai ales, prin prospeţimea cu care sunt redate toate aspectele analizate: arhitectură, artă, obiceiuri, organizare socială.
"Oricărui fizic monstruos îi corespunde o metafizică: monstrul, această fiinţă de neconceput, constituie, într-adevăr, o provocare pentru gândire. Monstrul trebuie înţeles, integrat într-un sistem filosofic sau religios, descifrat, depăşindu-se aceste fenomene care îi tulbură atat de mult pe oameni şi explicându-le existenţa."
Acest nou volum din seria "Enciclopedica" îţi va supune atenţiei conceptul de "monstru-monstruos" trecându-l prin filtrul întregii istorii a umanităţii. De ce această alegere? Autorul constată că, pe lângă faptul că monstruosul a provocat întotdeauna reacţii ambivalente, fascinaţie versus oroare, şi excesive, în orice caz nelăsându-i niciodată indiferenţi pe oameni, întrebările legate de acest subiect sunt practic întrebări despre propria identitate.
Dacă în antichitate monstrul joacă un rol fundamental în explicarea genezei şi a lumii aşa cum este ea, având o importantă încărcătură simbolică, monoteismul creştin îi va reduce aria în domeniul răului. În prezent orice monstru occidental este o apocalipsă, adică un avertisment din care trebuie trase învăţături. După ce va parcurge toate argumentele prezentate în carte, cititorul va înţelege că monstrul nu este contra naturii, ci doar contra a ceea ce numim noi natură.