|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Wow! Cam asta a fost reacţia mea când am terminat de citit. Ce atâta demoni, îngeri, nefilimi, sucubi şi incubi? E despre o tipă super, cu o viaţă ceva mai complicată decât a altora; şi ceva mai lungă. Ce importanţă ar avea că este sucub, adică un fel de demon care te ispiteşte sexual pentru a te secătui de energie, când de fapt toate trăirile ei sunt prin excelenţă umane? Cam asta e şi povestea: un demon care se comportă uman. Ideea în sine e halucinantă, dar chiar creativă. Nu poţi să nu-i acorzi credit cărţii tocmai pentru originalitate. Oscilaţia eroinei între două tentaţii umane, te ţine parcă mai în suspans decât faptul că cineva încearcă să elimine "nemuritorii" din peisaj. Toate acestea conjugate cu ceva scene "picante"(e vorba despre un sucub doar) şi răsturnări de situaţie fac din această carte o experienţă mai mult decât interesantă.
"Majoritatea cuplurilor nu petreceau fiecare secundă împreună, numai că noi nu eram un cuplu obişnuit. Amândoi aveam probleme, nesiguranţe şi o dependenţă de celălalt care avea nevoie de contact continuu ca să putem funcţiona cum trebuie. Uram gândul de a fi despărţită de el. Şi rar se întâmpla să treacă mai mult de două ore fără să mă gândesc la el."
Când trecutul dureros te prinde din urmă, întreaga ta existenţă îţi este dată peste cap. Dacă la asta se mai adaugă şi o relaţie explozivă, atunci avem reţeta perfectă a unui dezastru. Povestea Evei şi a lui Gideon Cross continuă cu acelaşi erotism de până acum, dar autoarea optează pentru complicarea vieţilor celor doi aducând în prim plan lucruri dureroase, ce se credeau adânc îngropate. Încet, suntem purtaţi dinspre sfera exclusiv erotică într-un mediu plin de suspans, lucru ce nu poate decât spori şarmul lecturii.
Din nefericire "Revelaţia" rămâne numai mijlocul prin care cititorul este atras mai adânc în poveste, neoferindu-ţi decât parţial satisfacţia lucrurilor rezolvate, lăsând restul pe seama continuării seriei. Frustrarea cititorului, declanşată de acest fapt, este îndulcită însă de carisma personajelor principale şi de relaţia lor umbrită de demonii interiori.
"Oamenii nu se nasc buni sau răi. Poate că se nasc cu ambele tendinţe, dar modul în care îţi trăieşti viaţa contează."
Fără a insista asupra subiectului, care, ajunşi la a treia parte a "Instrumentelor Mortale", categoric "ne-a prins" până acum, "Oraşul de Sticlă" este mult mai profundă decât anterioarele părţi, iar eterna luptă a Binelul cu Răul va fi analizată şi expusă extrem de reuşit. Vom pătrunde şi mai adânc în sufletele personajelor şi vom prelua asupra noastră multe din frământările lor. Dinamismul întregii acţiuni şi precipitarea evenimentelor către deznodământul mult aşteptat, vor face din această lectură un mod excelent de evadare, de a-ţi petrece timpul în altă lume. Şi poate că cel mai important mesaj pe care-l va transmite "Oraşul de Sticlă" este să-ţi asculţi inima, chiar şi atunci când totul pare să te contrazică.
"Viaţa o primea cu tot calmul necesar şi cu aceleaşi păreri cumpănite, izvorâte dintr-un suflet fără elanuri prea mari, dar plin de generozitate.(...)
-Aici e răscrucea înre două lumi de o parte libertatea, de cealaltă belşugul. E greu să te decizi încotro s-o apuci. Ar trebui să întrebi Sfinxul, acest bătrân paznic al veacurilor scurse între cele două lumi, care priveşte fără să clipească la ce îi aduce timpul izvorât din infinit."
Mai mult decât un roman de dragoste victorian, povestea lui Jane şi Garth va face din "Mătăniile" o pledoarie despre dificilele alegeri cu care un individ se confruntă în decursul vieţii, despre aparenţele înşelătoare, despre faptul că te poţi răzgândi şi poţi lupta pentru ceea ce credeai că ai pierdut, despre a doua şansă şi despre triumful asupra greutăţilor, atunci când ai un sprijin.
"Spunem că viaţa e plăcută, că satisfacţiile ei sunt adânci. Spunem toate acestea păşind ca nişte somnambuli prin timp, de-a lungul anilor şi zilelor şi nopţilor. Lăsăm timpul să se prăvălească peste noi asemenea unei cascade, gândind că n-o să se isprăvească nicicând. Şi totuşi, fiecare zi care ne atinge e unică, irecuperabilă, terminată. (...)
Şi totuşi cu ce scop se prăvăleşte cascada timpului? Doar ca să se piardă în valuri? De ce eram medic? De ce practicam? Cu ce folos dădeam îngrijiri atente, dar lipsite de dragoste?
Cei care sunt norocoşi ar trebui să se ascundă. Ar trebui să-şi strige recunoştinţa. Ar trebui să spere că zilele mâniei n-or să calce niciodată pragul casei lor. Ar trebui să alerge să pună la adăpost tot ce-i al lor şi să-l plângă pe vecinul lovit de urgie. Dar cu calm şi de la distanţă."
Stephen Fleming îşi trăieşte viaţa precum un actor mediocru rolul într-o piesă de teatru. Fără prea multă dramă, fără entuziasm, fără tristeţe. Doar există. Apariţia Annei Barton, logodnica fiului său, va însufleţi existenţa plată a doctorului Fleming, iar aventura celor doi sfidează regulile moralităţii şi împinge pasiunea până la limita patologicului.
"Cecilia nu-şi arătă ciuda. Lăsă să zboare durerea sufletească, pe care vântul marin o luă cu el, lăsând drum liber furiei purtate de sângele ei rebel. Dar nu lăsă să apară nimic pe faţa ei fardată. Obrajii nu i se roşiră. Nu trebuia să arate slăbiciune. Nu în momentul întâlnirii cu cadâna. Zora o învăţase să se controleze. Nu uitase lecţiile celei care se sacrificase de bunăvoie însoţind-o la Topkapi.
În faţa duşmanilor, fii la fel de netedă şi de dură ca marmura unei statui, îi spunea ea. Compune-ţi zâmbetele, dar fă în aşa fel încât ironia să lipsească, pentru că nu vei fi iertată dacă vei vrea să semeni cu cadâna Hurrem."
Din fascinantele palate veneţiene, unde luxul se îmbină în mod natural cu intrigile, cititorul va fi absorbit de vârtejul evenimentelor ce o vor duce pe Cecilia Baffo drept în mijlocul seraiurilor otomane. Pentru cei familiarizati cu legendele despre iubirea dintre cadâna Hurrem şi puternicul stăpân al Imperiului otoman, Suleyman, această carte va readuce în atenţie şarmul şi exotismul acelor timpuri, iar celor ce descoperă pentru prima oară această lume le va oferi magia culorilor, a tradiţiilor şi a manevrelor politice desfăşurate chiar şi în mijlocul palatelor plăcerii.
"Pentru prima oară mă simt şi eu pe drumul aventurii. Nu mai sunt sub supravegherea domnului Seurel, în căutare de scoici sau de plante, pe care nici institutorul nu le cunoştea; nu mai sunt nici pe câmpul lui moş Martin, în căutarea acelei fântâni adânci şi sleite, acoperită cu un grătar şi pitită sub atâtea bălării, că totdeauna îmi trebuia mult timp până s-o găsesc... Acum caut ceva şi mai tainic. Caut trecătoarea de care se povesteşte în cărţi: ieşirea la lumină pe care prinţul, zdrobit de oboseală, n-a mai putut-o găsi, rătăcind pe vechiul drum fără zarişte."
O frumoasă aventură, o poveste redată într-un limbaj fără cusur, "Cărarea pierdută" va prezenta în faţa cititorului trecerea dinspre adolescenţă spre maturitate a doi prieteni, Augustin şi Francois. Călătoria iniţiatică a lui Augustin în căutarea iubirii "de poveste" se va transforma într-un ideal de urmat pentru cei doi, deşi par extrem de greu de realizat. Ca mai toate visele şi acesta va deveni o realitate uşor diferită de ce sperau cei doi.
"Cărarea pierdută" este o scriere remarcabilă, iar Alain Fournier un scriitor de excepţie. Pagini minunate, ce se citesc cu o reală plăcere, vor transforma cu siguranţă această carte într-o lectură de referinţă.
"Casa era mult mai aproape de ruine decât era apartamentul ei. Singurul lucru care se întindea între ea şi marele zid era parcul imens care se afla dedesubt. Apropierea însemna diferenţă. Aici era şi mai conştientă de energia psi emanată de Oraşul Mort decât era când se afla la ea în apartament. Când ieşea pe balconul ei nu sesiza decât mişcări ocazionale ale fenomenului. Dar în aceste locuri atmosfera era saturată."
Iată că aventurile arheologului Lydia Smith continuă în această a doua parte a seriei "Vânătoarea de fantome". Dacă în volumul anterior se făcea referire la întâmplările ce au dus-o pe Lydia în catacombe, de această dată investigaţiile acelui episod nelămurit din trecutul ei o vor purta într-o aventură pe cât de incitantă, pe atât de periculoasă. Răsturnări de situaţie, aparenţe înşelătoare, tensiuni de tot felul vor transforma lectura într-o plăcere deosebită, iar evoluţia relaţiei Lydiei cu şarmantul Emmett, devenit Şef interimar al Breslei din Cadence, suplimentează această plăcere. La finalul învolburatei acţiuni nu-ţi va rămâne decât gândul de a începe următoarea parte a acestei serii surprinzătoare.
"Dragostea...mai este cu putinţă să vorbeşti despre dragoste? O astfel de încercare nu e oare zadarnică, inutilă? Timp de mii de ani, începând cu aurora omenirii, poeţii şi artiştii au cântat, au explorat, au lăudat, analizat şi disecat acest sentiment. Rare sunt operele care să nu fie însufleţite de suflul lui creator. Atunci, la ce bun să mai vorbim despre el? Ce mai rămâne de spus, după atâtea şi atâtea cântece, poeme şi romane de dragoste? (...) Dragostea este cu mult mai presus decât tot ce s-a spus despre ea, şi tocmai din pricina asta nu vom sfârşi niciodată să vorbim despre dânsa.(...) Căci orice dragoste adevărată trece dincolo de inefabil şi de atemporal. E o victorie asupra timpului şi asupra morţii. Şi asta din pricină că dragostea, ca şi moartea, predomină asupra veşniciei, pe care poate s-o înfrunte şi s-o biruie."
O carte ce se înscrie cu succes în galeria romanelor "saga", binecunoscute cititorului împătimit, "Torente" va urmări de-a lungul volumelor sale destinul chirurgului Jan Ivarsen. Povestea acestuia va trece prin schimbări marcante de-a lungul timpului, cititorului rămânându-i plăcuta sarcină de a descoperi momentele ce au dus la formarea caracterului puternic al acestuia.
"Crescută într-un ţinut pustiu, neglijată de tatăl ei, trăind în mijlocul sclavilor, pe care nu-i putea ajuta şi nici consola, decât cu compasiunea şi lacrimile sale ea se obişnuise să spună:"Va veni o zi când totul se va schimba în viaţa mea, când voi face bine celorlalţi; o zi când voi fi iubită, când voi da inima mea întreagă celui ce mi-o va da pe a sa; până atunci, să sufăr; să tac şi să păstrez dragostea mea drept răsplată celui ce mă va elibera." Acest eliberator, acest mesia nu venise; Indiana încă îl mai aştepta. Nu mai îndrăznea, este adevărat, să-şi mărturisească toate gândurile."
