|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Se continuă povestea Elenei, femeia vârcolac, din prima carte. Un pic cam prea aglomerată acţiunea, multe personaje, mai mult sau mai puţin paranormale, un ritm alert, un limbaj pe alocuri cam prea "colorat", dar în ansamblu lectura nu este o pierdere de vreme. Are cam tot ce-i trebuie să-ţi ofere o relaxare de excepţie. Bineînţeles, nu lipsesc nici picantele scene de hârjoneală între cei doi protagonişti principali. Hm... O chestie de-a lupilor probabil, dar sunt la fel de incitante ca-n primul volum. Per global, cartea pare un pic mai "dark" decât prima; cam mult sânge şi împuşcături, dar cumva toate sunt echilibrate prin descrierea trăirilor interioare ale Elenei. Evident că povestea este cu "va urma", asa că rămâne de văzut cum va evolua seria.
Dacă "Blestemul Chalionului" ne-a plăcut, vom adora "Paladinul sufletelor". Trecând peste izul de "Chanson de geste" medieval, subiectul ne va dezvălui o lume în care "domniţele la ananghie" nu mai sunt ce erau odinioară. Din abundenţa de personaje a volumului anterior, va trece în prim plan Roina Ista, "nebuna" din "Blestemul Chalionului". Vom remarca, plăcut surprinşi, că nebunia aceasta este de fapt o adâncă spiritualizare a credinţei, iar aventura doamnei ne va purta pe tărâmul luptelor cavalereşti, dar, în egală măsură, şi pe tărâmul zeilor, vrăjitorilor şi demonilor. Pagini deosebit de frumoase se vor aşterne în faţa cititorului, iar pelerinajul Istei, care refuză "lâncezeala" între zidurile cetăţii pentru a porni în călătoria care îi va schimba nu numai ei viaţa, ci multor alte personaje, reprezintă un pretext pentru a aprofunda virtuozitatea folosirii cuvintelor.
"...înţelege că există o serie de calităţi ale sufletului care nici nu sunt veştejite de timp şi nici nu sunt supuse capriciului ochiului. Caută-le în sufletul tău şi le vei găsi. Nu ţi se va întâmpla la fel cum ţi se întâmplă cu frumuseţea, pe care, oricât ai căuta-o în oglindă, cu greu o vei găsi. Caută calităţile acelea preţioase, cultivă-le. Iar când le vei vedea mari şi înflorite, nu te teme; cazna ţi se va domoli. Atunci ai să depăşeşti cu uşurinţă situaţia umilitoare în care te vezi astăzi şi, înălţându-te, vei avea o frumuseţe pe care poate nu o vor admira ochii, dar care ţie însăţi are să-ţi fie tihnă şi mândrie."
"Marianela" ne propune o temă abordată de multe ori în literatura universală, dar cu o prospeţime şi o delicateţe ce cu siguranţă te vor încânta. Ce este mai exact "frumosul"? Cum trebuie înţeles?
"În timp ce, în faţa mea se închidea uşă după uşă izolându-mă inima mea se deschidea tot mai mult.(...) Nu îmi puteam controla activităţile (...) însă emoţiile mele rămâneau libere şi neatinse. Ajunsesem să cred că, în parte, boala mea derivă din acest conflict între control şi dorinţă. În dragoste, nu avem control. Inima şi mintea noastră sunt tulburate, stârnite şi fermecate de puterea copleşitoare a emoţiilor care ne fac să încercăm să uităm de lumea adevărată. (...) Prin lecţii, aforisme şi abilităţi dobândite suntem modelate... şi controlate."
"Îmi aminteam fereastra circulară. Îmi aminteam statuia sfântului de pe mormântul lui. Şi oamenii care cântau...Ce putea să însemne? m-am întrebat. Demonul acesta este, de fapt, un sfânt? Nu, nu. Un înger rău, căzut în iad. Ce anume? Nu ştiu. Sau poate slujea vreun sfânt, îl venera, aşadar...ce? Dar, fără îndoială, erau amintirile unui muritor. Creatura îşi amintea că avusese un trup omenesc; iar amintirile lui îmi fuseseră lăsate mie, iar eu eram probabil singurul care ar fi putut să le analizeze. (...) În mintea mea s-a născut o idee. De fiecare dată, aminteşte-ţi mai mult. Fii diavolul, cunoaşte-l, şi în cele din urmă, vei afla adevărul despre el. Dacă nici adevărul nu te poate ajuta, atunci ce?"
Deşi considerată a fi a treia parte a trilogiei "Blestemul Chalionului" vom regăsi ca numitor comun numai epoca, aceleaşi scheme sociale şi aceleaşi zeităţi. Personajele, teritoriile şi mai ales ponderea supranaturalului sunt complet diferite de celelalte volume. Îmbinarea spiritului uman cu cel animal şi implicaţiile acestui fapt reuşesc să te farmece, dar să te şi deruteze. Introspecţiile, visele premonitorii, psihozele şi blestemele abundă încă din primele pagini, iar acţiunea propriu zisă va prelua conducerea abia din a doua jumătate a cărţii, răsplătind răbdarea şi consecvenţa cititorului. Stilul plăcut al autoarei nu suferă nici o modificare, aşa că în continuare ne vom bucura de magia cuvintelor foarte bine îmbinate, iar pe ici pe colo vom găsi şi ceva mesaje demne de reţinut: "Să trăieşti veşnic! Cum nu ar reuşi un om să găsească fericirea, cu atâtea ocazii de a depăşi greşelile trecutului, pentru a îndrepta lucrurile?
_L.J._Smith.png "Furia (seria Jurnalele Vampirilor 3) - Recenzii carti bune")
Constatăm cu stupoare că orice animozitate pare să dispară la apariţia unui pericol. Rivalitatea celor doi fraţi, în loc să fie potenţată de transformarea Elenei, se converteşte într-un fel de alianţă, ca şi concesie făcută rugăminţilor fetei. Cei trei, ajutaţi de prieteni din viaţa umană a Elenei şi de către noi cunoştinţe, se confruntă cu un rău mult mai mare, care ameninţă întregul oraş. În sfârşit Bonnie începe să se obişnuiască cu puterile ei de medium, Matt duce definiţia de "băiat bun" pe alte culmi, iar tainele lui Meredith nu sunt chiar aşa de sumbre pe cât ar părea. Ne va surprinde întruchiparea răului din acest volum şi cred sincer că nici unul dintre noi nu se aştepta la asta, dar e chiar interesantă "găselniţa" autoarei. Asediul asupra orăşelului pare un pic cam prea teatral şi finalul nu m-a convins, dar aştept continuarea cu interes.
"- Va veni o vreme, am spus eu, când vom fi cu toţii morţi. Cu toţii. Va veni o vreme când nu vor mai fi oameni rămaşi care să-şi aducă aminte că ar fi existat vreunul şi că specia noastră ar fi făcut vreodată ceva. Nu va mai fi rămas niciunul să-şi amintească de Aristotel sau de Cleopatra, darămite de tine. Tot ceea ce noi am făcut şi am construit, şi am scris, şi am gândit, şi am descoperit va fi uitat, iar toate astea - am făcut un gest cuprinzător - vor fi fost în zadar. Poate că vremea asta se apropie sau poate că e la milioane de ani distanţă, dar chiar dacă vom supravieţui prăbuşirii sistemului nostru solar, tot nu vom supravieţui pentru vecie. A existat o vreme înainte ca organismele să fi avut conştiinţă şi va exista un timp şi după aceea. Şi dacă inevitabilitatea uitării omeneşti te îngrijorează, eu te încurajez s-o ignori. Dumnezeu e martor că aşa fac toţi ceilalţi."
"Şi, astfel, îmi creez o rutină: trezit, serviciu, plâns, somn. Mă rog, încerc să dorm. Nu pot scăpa de el nici măcar în vis. Ochii lui scăpărători, privirea lui pierdută, părul lui neted şi lucios - toate mă urmăresc. Şi muzica... atât de multă muzică... Acum, nu mai suport niciun fel de muzică. Fac tot ce-mi stă în putinţă s-o evit. Chiar şi acordurile din reclame îmi dau fiori.
N-am stat de vorbă cu nimeni, nici măcar cu mama sau cu Ray. În perioada asta nu mă simt în stare să port conversaţii de complezenţă. Nu am chef de aşa ceva. Sunt ca un stat insular. Un ţinut pârjolit, distrus de război, unde nimic nu creşte, iar cerul e mohorât. Da, exact aşa sunt acum."
Al doilea volum al Trilogiei "Fifty Shades" nu ne îndepărtează prea mult în timp de acţiunea primului, redescoperind personajele la o distanţă de numai câteva zile de frământările dramatice ale finalului volumului anterior. Anastasia Steel se vede nevoită să-şi regândească hotărârea tranşantă de a se îndepărta de controversatul Christian Gray, suferinţa despărţirii celor doi fiind simţită aproape la nivel personal de cititor, graţie desăvârşitei tehnici a autoarei.
"În clipa când am ieşit afară, aromele şi sunetele Manhattanului m-au învăluit, invitându-mă să-l explorez. (...)
Informaţiile senzoriale erau uluitoare - mirosul gazelor de eşapament, amestecat cu cel de mâncare dinspre rulotele vânzătorilor, strigătele negustorilor ambulanţi şi cântecele muzicanţilor de pe străzi, chipurile, stilurile şi accentele copleşitor de stranii, minunăţiile arhitecturale absolut uluitoare... (...)
Adevăraţii newyorkezi traversau drept prin mijlocul acestei nebunii, iar iubirea lor pentru acest oraş era la fel de confortabilă şi de familiară ca pentru perechea preferată de pantofi. Nu se uitau cu o încântare romantică la aburul ce ieşea unduitor din gurile de aerisire din trotuare şi nici măcar nu clipeau atunci când pământul se zguduia sub picioarele lor, în timp ce metroul mugea din strafunduri; eu, în schimb, rânjeam ca o proastă şi-mi ridicam degetele de la picioare. New York era o iubire cât se poate de nouă pentru mine. Ochii îmi străluceau de încântare şi asta se vedea prea bine."
