|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Focul îşi croi drum spre est, consumând crânguri şi luminişuri deopotrivă, mistuit de o foame furioasă şi de o bucurie lacomă ce-i întinse trupul peste două state.
Gull îşi înfipse pintenii într-un pin de coastă, urcând tot mai sus spre cerul de un roşu funingine. Sudoarea i se prelingea pe faţă, scurgându-se în bandana pe care şi-o legase ca un haiduc modern, măcinând cu dinţii fierăstrăului scoarţa şi lemnnul copacilor. Bucăţi mari de lemn se rostogoliră şi se zdobiră sub el în vreme ce începu să coboare, tăind din mers.
Vâlvătaia pe care încercau s-o aducă sub control dansa, sălta sprintenă dintr-un copac într-altul, înşiruind pale de lumină pe crengi, în timp ce-şi tuna cântarea."
"În cariera ei de model, Amber călătorise în întreaga lume. Pozase în mătase fâlfâitoare pe Marele Zid Chinezesc, ieşise într-un costum de baie minuscul din Marea Caraibilor pe nisipurile roz ale insulei Eleuthera din Bahamas şi participase la o sesiune fotografică în Veneţia în care fusese nevoită să stea întinsă într-o gondolă îmbrăcată doar în lenjerie... (...)
Dar îşi amintea prea puţin din călătoriile ei. În tot acest timp fusese sub efectul unei combinaţii de pastile, într-o ceaţă plăcută, aproape ca o transă, indusă de medicamente, ce îi oferise un strat de protecţie psihologică..."
Amber, Skye, Petal sunt cele trei protagoniste ale căror destine se vor desfăşura în faţa ochilor noştri. Atât de diferite şi totuşi cu atâtea lucruri în comun, cele trei se vor întâlni la centru de reabilitare Cascabel, unde împreună cu alte "nave în derivă" încearcă să-şi pună ordine în viaţă.
"Par a fi nebună acum, ştiu. Însă niciodată nu mi-am dat seama că nu am aşa de mult timp. Niciodată n-am auzit tic-tacul ceasului.
Dacă am şti toţi - dacă ar fi o plăcintă cu răvaş pe care s-o deschizi şi să afli cât timp ţi-a mai rămas, oare am trăi vieţi complet diferite? Oare am irosi mai puţin timp? Am aplica mai sârguincios îndemnul carpe diem? Oare?"
Barbara, mamă a patru fete şi soţia lui Mark, se vede înfrântă de destin astfel încât, în puţinul timp rămas, încearcă prin intermediul unor scrisori şi a unui jurnal personal, să transmită ceea ce nu va mai putea prin viu grai celor ce vor rămâne fără ea. Cartea devine atât o impresionantă poveste a unei mame ce încearcă să-şi facă datoria şi dincolo de această lume, cât şi povestea unei familii ce rămâne fără factorul catalizator.
Am citit această carte prin filtru personal, ca pe o punere în scris a propriei drame, cu invidia celui ce nu a beneficiat de vreo scrisoare sau de vreun jurnal, care să îndulcească, poate, realitatea crudă. Cititorul se poate regăsi în personalităţile atât de diferite ale celor patru fiice, cât şi ale celorlalte personaje atinse de pierderea suferită.
"Simţi aerul rece. Nu era chiar spaimă. Era o înţelegere profundă, o acceptare a faptului că viaţa era mai mult decât ceea ce putea fi văzut, atins, gustat, auzit, mirosit. Era timpul însuşi. Timpul nesfârşit, descris de poeţi şi filosofi, timpul încătuşat de ziduri sau de mâinile celor puternici, timpul desfăcut în bucăţi mici de matematicieni şi oameni de ştiinţă până la nivelul în care fiecare bucăţică primea un nume, un număr, definit de inima vie a unui atom... Şi niciodată înţeles. Îşi dădu seama că timpul nu avea să fie înţeles vreodată pentru că nimeni nu putea înţelege copilul care trăieşte înaintea adultului împărţind acelaşi corp de-a lungul existenţei."
Serena Charters, o tânără atipică provenind dintr-o familie atipică, se vede pusă în pericol chiar de moştenirea ei. Câteva pagini dintr-un manuscris străvechi, "Cartea Învăţaţilor", vor pune în mişcare interesele celor lipsiţi de scrupule, Serena devenind peste noapte ţinta lăcomiei căutătorilor acestei cărţi. Erik North va fi sprijinul Serenei în iureşul întâmplărilor pe care cititorul le va găsi peste măsură de antrenante.
"Perspectiva promiţătoare a unui viitor aşa cum şi-l imaginase ea, fără nici un temei real, în lunga şi însingurata noapte de acum şase luni se dovedise mult mai greu de transpus în fapte decât crezuse ea atunci. Banii reprezentau cea mai stringentă problemă. Avea absolută nevoie de acest angajament.
Era posibil ca St. Merryn să fie nebun, însă nu părea nici depravat, nici beţiv, aşa cum se prezentase situaţia în cele două cazuri din acea după-amiază.
De fapt, îşi spuse ea, bărbatul aducea din ce în ce mai mult cu un om de afaceri priceput în arta negocierii. Admira această calitate la un domn."
Pentru a putea investiga în linişte uciderea unchiului său, contele de St. Merryn, un burlac râvnit în cercurile înaltei societăţi, se vede nevoit să-şi angajeze o "logodnică". Astfel Elenora Lodge acceptă neobişnuita propunere şi cum ea însăşi încearcă să-şi croiască o viaţă independentă, devine, în ochii lumii, logodnica acestuia. Întâmplările prin care trec îi apropie din ce în ce mai mult, astfel încât întreaga înşelăciune tinde să devină realitate.
"Noi am oprit simularea - îmi aminteşte asta hard diskul din buzunarul de la spate -, dar nu am stat după aceea să vedem urmările. Ce s-a întâmplat cu prietenii noştri, camarazii noştri, liderii noştri, facţiunile noastre? Nu avem nici o modalitate de-a afla."
Lumea oricum disfuncţională în care trăiau Tris şi Tobias nu mai există. Facţiunile sunt în conflict. Abnegaţia supravieţuieşte doar prin câţiva membri, iar Neînfricaţii sunt scindaţi, la fel fiind şi Erudiţii. În situaţia aceasta, în care orice decizie luată poate face diferenţa şi în care locul Divergenţilor nu este pe deplin stabilit, Tris face totul pentru a putea merge înainte. Însă, zi după zi, se simte tot mai nelalocul ei în mijlocul evenimentelor în care a fost târâtă fără voie. Cumva trăirile ei te duc cu gândul la "mixtul" de sentimente din sufletul oricărui adolescent în tranziţie, trăiri confuze şi "divergente", oscilând între dorinţa de a te lăsa ocrotit ca un copil şi cea de a lupta până la capăt ca să îţi demonstrezi valoarea.
Povestea lui Tris este despre maturizare, despre formarea unui caracter puternic, devenind astfel o poveste ce nu-şi are limitele strict în decorul oferit de carte, ci care-şi poate întinde mesajul dincolo de paginile ei.
"Ceea ce neglijasem în gândirea mea a fost un punct central, o inimă coordonatoare care să-i adune pe toţi laolaltă, şi care fusese acolo tot timpul. Spitalul Municipal este acela care se află în centrul tuturor lucrurilor. Indiferent cât de tare mă îndepărtez de centru, întotdeauna mă întorc la el, pentru că nu se poate altfel. (...) Pentru că acest lucru e valabil pentru multe din vieţile noastre. Oricât de departe s-ar părea că ne abatem, ne întoarcem întotdeauna la Spitalul Municipal ca la un punct focal. Spitalul Municipal este ca o roată uriaşă, iar noi suntem spiţele."
Romanul în două volume al Barbarei Harrison va supune atenţiei cititorului viaţa ce se desfăşoară pe coridoarele Spitalului Municipal din New York, lumea de dincolo de acesta fiind relativ estompată şi lăsată în planul doi. Când o bogată moştenitoare ajunge să fie internată în acest spital, lipsit de fonduri dar bogat în specialişti, lupta acerbă a medicilor lipsiţi de mijloace pentru a reda miracolul vieţii va capta cu siguranţă atenţia cititorului.
"Există oameni (...) care cred că nu suntem în stare să ne conducem singuri, pentru că în puţinele dăţi când am încercat am dat greş, de parcă celor care se conduc singuri în zilele noastre le-a ieşit din prima. E ca şi cum i-ai spune unui copil, care încearcă să facă primii paşi şi cade înapoi în fund, să rămână jos. De parcă adulţii care merg pe lângă el nu au mers niciodată de-a buşilea."
"Hibiscus purpuriu" este o carte de o frumuseţe rară. Cuvintele sunt atât de încărcate de semnificaţie şi transmit atâta emoţie încât cititorul va prelua întreaga povestire ca pe o experienţă personală.
"Arta ţine de vedere, nu? Ei bine, ghiciţi? Nu este aşa, nu în totalitate. Arta ţine şi de simţul tactil, şi de cel olfactiv... şi, în mod categoric, de senzaţii. Însă, în cea mai mare măsură, este vorba despre eliberare. Este vorba să luaţi tot ceea ce credeaţi că este adevărat şi să aruncaţi pe fereastră. Este vorba să îmbrăţişaţi imprevizibilul vieţii, să renunţaţi la limitări şi s-o porniţi de la început."
"Atunci, în vremurile îndepărtate ale adolescenţei sale, familia era bogată şi puternică. Slugi, cerşetori, copii sărmani, femei umile, oaspeţi din ţinuturile învecinate însufleţeau ograda. Un pescar venea în fiecare zi să aducă păstrăvi.
Darurile ieşeau şi intrau. Câte un oaspete zăbovea în casa familiei Decherchi câte patru sau cinci zile şi masa era veşnic întinsă.(...)
Ea luase parte la toate evenimentele familiei, în casa aceea unde o zvârlise destinul, aşa cum vântul de martie azvârle sămânţa pe stâncă, lângă arborele ce stă să cadă. Şi crescuse aşa, ca iedera, încolăcindu-se pe trunchiul bătrân, lăsându-se doborâtă de ruina care-l smulge din rădăcini."
Un decor sard, o familie de bogătaşi scăpătaţi în urma vieţilor irosite şi o frescă a unei mici comunităţi reprezintă esenţa romanului "Iedera". Personaje pitoreşti se vor perinda prin faţa ochilor tăi, dar, deasupra tuturor, se va ridica Annesa care, deşi nu pare să aibe vreo importanţă, fiind acea fiinţă luată "din milă" şi din generozitatea marii familii Decherchi, se va dovedi liantul întregii acţiuni, acea "iederă" ce se înfăşoară în jurul bătrânelor ziduri ale conacului.
