|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Pune-mă ca o pecete pe inima ta, ca o pecete pe braţul tău; căci dragostea este tare ca moartea, şi gelozia este neînduplecată ca locuinţa morţilor", zise Jem. Cântarea Cântărilor."
"North Dormer este un colţ uitat de lume, aproape pierdut în imensitatea spaţiului înconjurător; poate că acest colţ uitat ar fi putut deveni un centru important, armonizându-se într-o mai mare măsură cu amploarea peisajului, dacă aceia care au fost obligaţi să se întoarcă ar fi revenit cu sentimentul că vor să rămână aici cu adevărat, adică, mă înţelegeţi, să propage binele nu să semene seminţele răului sau, pur şi simplu, să treacă nepăsători prin viaţă.(...) Credeţi-mă, toţi cei care mă ascultaţi, cel mai bun mod de a face bine locului în care exişti, este să trăieşti acolo fiind fericit că trăieşti acolo."
Charity Royall, o tânără adoptată pentru a fi salvată de o viaţă în mizerie petrecută pe Munte, realizează că nici viaţa în micul orăşel North Dormer nu se ridică la nivelul aşteptărilor sale. La vârsta marilor vise şi speranţe, la vârsta descoperirii miracolului vieţii şi iubirii, îl întâlneşte pe Lucius Harney, un tânăr în trecere prin orăşelul uitat de lume. Raza de lumină pe care acesta o aruncă asupra vieţii cenuşii a lui Charity este de scurtă durată, la fel ca o stea căzătoare, dura realitate a vieţii luând în stăpânire existenţa tinerei.
"Crescută într-un ţinut pustiu, neglijată de tatăl ei, trăind în mijlocul sclavilor, pe care nu-i putea ajuta şi nici consola, decât cu compasiunea şi lacrimile sale ea se obişnuise să spună:"Va veni o zi când totul se va schimba în viaţa mea, când voi face bine celorlalţi; o zi când voi fi iubită, când voi da inima mea întreagă celui ce mi-o va da pe a sa; până atunci, să sufăr; să tac şi să păstrez dragostea mea drept răsplată celui ce mă va elibera." Acest eliberator, acest mesia nu venise; Indiana încă îl mai aştepta. Nu mai îndrăznea, este adevărat, să-şi mărturisească toate gândurile."
"O expresie franţuzească, l`heure bleue sau "ora albastră" se referă la ora trăită între lumină şi întuneric. Un timp apreciat pentru calitatea luminii şi totodată timpul când parfumul florilor este cel mai intens."
"Cineva veni şi se aplecă asupra lui Altamirano pentru a-i şopti ceva şi, în clipa aceea gândul îmi zbură la Norma Reyes. Unde se afla în timp ce soţul ei era închis? Fusese oare înştiinţată, într-un fel sau altul? Ştia în ce primejdie se aflase acesta?(...) Îndrăgostită până la pasiune, cum fusesem asigurat că era, cât de deznădăjduită ar fi fost ea dacă Reyes, demascat, ar fi sfârşit în vreo grămadă de cadavre, sub un strat de var nestins? În seara aceea n-am deschis acest subiect cu Altamirano. Cum oare să începi să vorbeşti din nou despre Norma, această femeie cu inima înmărmurită, a cărei viaţă era făcută din spaimă, aşteptare zadarnică, dragoste neîmpărtăşită, fără să-ţi dai în vileag interesul exagerat?"
Redate la persoana întâi, întâmplările din această carte se vor grupa în jurul perspectivei lui Charles Peyrac, literat, traducător şi secretar personal al dizidentului argentinian Rodolfo Reyes, refugiat acum în Franţa. În mijlocul banalităţii vieţii sale personale, Peyrac dezvoltă o obsesie pentru soţia argentinianului, pe care nu a întâlnit-o niciodată, dar cunoscând-o prin povestirile despre Reyes, ajunge s-o ridice la rang de simbol al feminităţii şi al sacrificiului de sine pentru iubire.
"Dantry, privind-o pe Lady Groton, văzu după un timp că şi ea înţelegea frumuseţea dansului. Uitase să-şi bea cafeaua. Ţigara i se stinsese, şi stătea complet nemişcată, privind. Se temuse că s-ar fi aşteptat la ceva ieftin, fiind dezamăgită de dansatoare, astfel făcându-l şi pe el să fie dezamăgit. Într-un sens era un fel de test. Cu mult timp în urmă, fusese convins că ar fi înţeles, dar acum, în seara asta, devenise nesigur şi cam tulburat.
Nu-l decepţionase. Nu-şi pierduse, de-a lungul acelor ani, nici gustul, nici puterea de înţelegere, iar acum, aşezat lângă ea, era din nou acut conştient de perfecţiunea ei, de buna ei creştere şi ţinuta ei distinsă, de îmbrăcăminte şi bijuterii, de părul ei, de graţia mişcărilor, a poziţiei puţin lăsate pe spate, absorbită, ascultând şi privind. Şi, dintr-odată, i se păru că descoperise însăşi esenţa existenţei ei. Îşi spuse: "Face parte dintre ultimele exemple ale unei părţi din lume care va dispărea curând, fiindcă nu mai e loc pentru ea.""
Cum ar fi dacă într-o fracţiune de secundă viaţa ta s-ar întoarce cu susul în jos? Cum ar fi să treci de la o existenţă obişnuită gen "familia fericită americană" la "ciudata din ultimul an de liceu"? Prin asta trece eroina cărţii, Ever, care, în urma unui accident tragic, îşi pierde familia, dar în acelaşi timp "câştigă" ceea ce mai mult ca sigur nimeni nu-şi doreşte: să vadă aure, fantome, să citească gânduri, să "vizioneze" diverse evenimente din viaţa celor din jur. Pare incredibil cum în tot acest "zgomot de fond" cineva poate să meargă înainte. O carte despre vinovăţia pe care o simţi ca singur supravieţuitor al unei catastrofe, o carte în care paranormalul se îmbină perfect cu normalitatea (oare?) vieţii de zi cu zi. O carte despre cum apariţia Lui, a băiatului perfect, îţi poate da senzaţia că-l cunoşti "de când lumea" şi mai ales superba explicaţie a faptului că ţi se pare atât de cunoscut.
"Când eşti copil, lumea ţi se pare un teren de joacă nesfârşit şi e a ta. E necunoscută, interesantă şi e a ta aşa cum o visezi tu. Nu ştii viitorul, dar crezi că-l poţi modela după bunul-plac al inimii. Totul, dar absolut totul, este posibil. Tot ce este frumos pe lumea asta e posibil.(...)
Când îmbătrâneşti, ai mai puţine opţiuni. Te uiţi în jurul tău ştiind că nu le vei putea avea pe toate şi spui "asta este". Nu mai eşti în stare să te identifici cu personajele dintr-o carte. Treci pe sub panoul invizibil pe care scrie: "Bine aţi venit în epoca fericirii limitate! Bine aţi venit în lumea faptelor reale!" Înveţi să te mulţumeşti cu puţin; oare acesta este singurul lucru pe care trebuie să-l înveţi?
De fapt, viaţa ia sfârşit în tinereţe. Toată povestea cu a doua primăvară a vieţii nu este decât o mare vrăjeală. De data asta, lumea a pus stăpânire pe tine, iar tu trebuie să te resemnezi."
Cei ce au aşteptat cu nerăbdare cel de-al 3-lea volum al seriei "Vampirii din Morganville" nu vor fi dezamăgiţi. Aceleaşi personaje convingătoare şi extrem de bine conturate ne vor face lectura captivantă, iar aventurile prin care trec ne vor ţine cu sufletul la gură. Claire devine din ce în ce mai implicată atât în sentimentele sale cu privire la Shane, cât şi în secretele întunecate ale oraşului. Rivalităţile din lumea vampirilor se răsfrâng şi asupra celorlalţi locuitori ai oraşului, iar întâmplările devin mai sumbre ca în volumele anterioare. Este captivant de urmărit cum face faţă Claire noilor şi mult prea solicitantelor provocări cu care se confruntă. Şi deşi credeam că această serie se va opri la vol.3 vom constata că mai mult ca sigur va continua, astfel că nu ne mai rămâne decât să aşteptăm. Iarăşi...
"Binele poate exista chiar şi când se întâmplă lucruri rele, exact cum există şi răul deşi se întâmplă lucruri bune.(...) Sunt de ajuns bunele intenţii pentru a mântui un suflet? Totul e posibil.(...) E adevărat. Muritorii obişnuiţi şi cei care au devenit nemuritori nu cred întotdeauna lucrul ăsta, motiv pentru care iadul are o asemenea putere asupra lumii. Şi nu spun că dacă o să crezi are să se întâmple cu adevărat. Nu întotdeauna iese bine, dar chiar se întâmplă miracole, Georgina. Trebuie doar să te ridici din mizerie ca să le înfăptuieşti. Trebuie să încerci."
Deja familiarizaţi cu frământările interioare ale frumosului sucub Georgina Kincaid, nu credeam că această carte va reuşi să ne mai surprindă cu ceva. Şi totuşi, mai mult ca niciodată, vom "plonja" şi vom petrece o bună parte din lectură efectiv în mintea şi sufletul eroinei noastre. Vom asista în continuare la ciudata "frăţie" a anturajului Georginei, compus din "supranaturali" şi oameni, pe care îi vom vedea uniţi într-un interes comun de această dată. La fel de "picant", acest volum se va citi cu aceeaşi plăcere ca şi anterioarele, cu excepţia şi plusul în acelaşi timp, că cititorul va simţi cum un flux de speranţă străbate întreaga poveste, relizând astfel că lucruri bune o vor aştepta pe Georgina până la finalul seriei.
