|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
_L.J._Smith.png "Furia (seria Jurnalele Vampirilor 3) - Recenzii carti bune")
Deşi cititorul poate pleca de la premisa că seria "Jurnalele Vampirilor" era deja suficient de "stufoasă" şi fără apariţia "altor amănunte", acest volum îl va surprinde prin prospeţimea poveştii şi prin acţiunea captivantă. Dacă până acum ne formaserăm o părere despre personajele seriei, iată că "Jurnalele lui Stefan" vor arunca o cu totul altă lumină asupra personalităţii fermecătorilor fraţi Salvatore, Damon şi Stefan, astfel încât această nouă viziune te va determina la citirea "pe nerăsuflate" a volumului. Plasarea acţiunii în timpul Războiului Civil (american evident) te face să te simţi ca şi cum ai fi făcut un salt în timp, iar savoarea Sudului american din acea epocă te duce cu gândul la celebra "Pe aripile vântului", cu "învolburarea" bărbaţilor şi cu frumoasele rochii cu crinolină etalate în sălile de bal, totul cu Războiul în fundal şi cu o altă ameninţare în prim plan.
"Tot ce văzuse din Wales prin ferestrele trăsurii era verdele: un verde întunecat, plin de viaţă, care părea înmuiat în apă şi vânt. Nu mai mirosise marea, însă o recunoscu de îndată, undeva adânc în oaselel ei. Era sălbatică, liberă, plină de vietăţi şi o făcea să viseze la lungi călătorii pe apă, spre insule despre care nu auzise niciodată.
Când nu contempla marea, se gândea la doctorul fioros şi strălucit cu care avea să se căsătorească. După spusele tatălui său, fusese considerat pe nedrept o bestie, din cauza nerăbdării sale cu decrepiţii săi colegi."
Linnet Thrynne categoric nu este o tânără potrivită epocii în care trăieşte. Mult prea isteaţă, cu limba extrem de ascuţită şi cu prea puţin respect pentru convenienţe, se vede pusă în situaţia stânjenitoare de a fi nevoită să părăseacă Londra pentru a opri valul de bârfe răutăcioase la adresa ei. Piers Yelverton, conte de Marchant, invalid, medic, şi om peste măsură de morocănos, va fi cel cu care Linnet ar trebui să se căsătorească. Sau poate că nu....?
Trebuie să recunoaştem că această carte reprezintă continuarea firească a "Tristeţilor de sucub", într-o asemenea măsură încât nu prea merge "de la sine". Adică trebuie să ai "baza" pusă de primul volum, pentru a putea intra în atmosferă. În rest nu putem decât să cititm fascinaţi despre frământările pământeşti ale "nepământenei" Georgina Kincaid. Picanteriile continuă şi în acest volum, dar am constatat cu plăcere că un autor bun va reuşi să strecoare şi ceva fraze memorabile, într-o lectură de weekend. Astfel, rămâi şi cu ceva mai mult decât distracţie. Şi ca o invitaţie la lectură citez: "...tot ceea ce dă dependenţă are un preţ - în principal te înrobeşte şi te face să te simţi oribil când n-o ai. Însă celălalt adevăr e că fiinţele umane nu sunt menite să fie perfecte. Asta e umanitatea: o serie de succese şi insuccese, permanenta punere la încercare a propriei naturi şi a propriilor aptitudini.
Evident , titlul ne face să ne intrebăm: vârcolaci din nou? Suntem atât de intoxicaţi de legendele şi poveştile cu vampiri şi vârcolaci, incât desfinţâm incă din start o astfel de apariţie editorială. Şi totusi, dacă vei risca să o citeşti nu vei fi dezamăgit. Scrisă la persoana intâi, cartea te prinde incă de la primele pagini. Oricare dintre noi a văzut clipul Shakirei "She Wolfe", va avea ce imagine să suprapună peste fizicul Elenei, eroina din carte. Din toată cartea răzbate puternic dualismul care ne caracterizează pe majoritatea, sfâşierea şi lupta între ceea ce suntem şi ceea ce ne dorim să fim. Până şi picantele scene de dragoste sunt impărţite între fiorul tandreţii şi focul animalic. O reinterpretare magistrală a mitului, o demolare a multor idei preconcepute şi legende şi o poveste captivantă care iţi garantează o seară super.
"Diavolul era pus pe rele în acea seară. Prudence se convinsese de asta o oră mai târziu, când Sebastian plecă de lângă ea şi se îndreptă spre uşă.
În ultimele câteva zile ajunsese să se apropie destul de mult de acel bărbat enigmatic. Simţea în adâncul ei, fără s-o înţeleagă pe deplin, că îl cunoştea. Credea că poate vedea dincolo de faţada rece pe care o afişa pentru restul lumii. Credea că putea chiar să citească semnele aproape imperceptibile care indicau schimbări subtile de dispoziţie."
O tânără cu veleităţi paranormale, Prudence Merryweather, ajunge să se logodească cu întunecatul Sebastian Angelstone. Atracţia celor doi spre investigarea misterelor îi va arunca în miezul unei afaceri pe cât de încurcată, pe atât de periculoasă. Stilul Amandei Quick nu suferă mari modificări nici în această carte, iar inclinaţia ei de a crea o aventură tumultuoasă, este extrem de clară. Singurul neajuns îl poate reprezenta limbajul uşor desuet pe alocuri, parcă forţâdu-se punerea acţiunii în acea epocă. Totuşi cartea în sine şi intriga nu vor avea de suferit, lectura oferindu-ţi deconectarea pe care o căutai, secondată de suspans, investigaţii, crime, şi, evident, dragoste.
Dacă la începutul cărţii frământările personajelor sunt mai ales de natură interioară - să nu uităm că acţiunea se petrece într-un soi de casă de corecţie, până la final totul se va comprima într-o supremă bătălie între bine şi rău. Într-un internat în care toţi rezidenţii ascund câte un secret, şi în care nici profesorii nu par mai "luminoşi", Luce se confruntă atât cu demonii interiori şi cu umbrele care-i înconjoară viaţa, şi pe care le vede dintotdeauna, cât şi cu inexplicabilele ei sentimente profunde pentru Daniel, un coleg care-i dă din prima clipă senzaţia de deja vu şi o nelinişte inexplicabilă. Nu este insensibilă nici la atenţiile lui Cam şi astfel declanşează o ostilitate între cei doi, care poate duce la ceva mult mai grav. O carte despre conceptul de iubire eternă, despre suflete pereche şi despre o dragoste nepermis de mare, care sfidează chiar regulile "de bază" ale credinţei, drept pentru care este blestemată.
"Focul îşi croi drum spre est, consumând crânguri şi luminişuri deopotrivă, mistuit de o foame furioasă şi de o bucurie lacomă ce-i întinse trupul peste două state.
Gull îşi înfipse pintenii într-un pin de coastă, urcând tot mai sus spre cerul de un roşu funingine. Sudoarea i se prelingea pe faţă, scurgându-se în bandana pe care şi-o legase ca un haiduc modern, măcinând cu dinţii fierăstrăului scoarţa şi lemnnul copacilor. Bucăţi mari de lemn se rostogoliră şi se zdobiră sub el în vreme ce începu să coboare, tăind din mers.
Vâlvătaia pe care încercau s-o aducă sub control dansa, sălta sprintenă dintr-un copac într-altul, înşiruind pale de lumină pe crengi, în timp ce-şi tuna cântarea."
" -Păreţi a fi un maniac al controlului.
Cuvintele mi-au ieşit din gură înainte să le pot opri.
-Oh, exercit controlul asupra tuturor lucrurilor, domnişoară Steele, spune el fără nici o umbră de umor în zâmbet.
Mă uit la el, iar el îmi susţine privirea neabătut, impasibil. Pulsul mi se accelerează, iar faţa mi se înroşeşte din nou.
De ce are un efect atât de neliniştitor asupra mea? Poate faptul că arată copleşitor de bine? Felul intens în care mă privesc ochii lui? Felul cum îşi mângâie buza de jos cu indexul? Ce bine-ar fi dacă ar înceta să facă asta!
-În plus, poţi să dobândeşti o putere imensă dacă te asiguri pe tine însuţi, în reveriile tale secrete, că ai fost născut ca să controlezi lucrurile, continuă el cu o voce blândă."
"Baxter St.Yves era de departe cel mai interesant om pe care îl cunoscuse, conchise Charlotte. Dar aceleaşi calităţi care îl făceau fascinant puteau să-l facă şi periculos. Sau, cel puţin, îl făceau mai puţin maleabil. Avea nevoie de un administrator care să primească instrucţiunile fără să le discute, nu de unul care să necesite permanent explicaţii şi justificări. Nu credea că Baxter era uşor de comandat. În cel mai bun caz, avea să se dovedească dificil."
Deşi nu era pe deplin convinsă, Charlotte Arkendale îl angajează pe Baxter St. Yves drept administrator neştiind că acesta îi solicitase postul din alte motive. Combinaţia dintre Baxter, pasionat de ştiinţe, şi controversata Charlotte, un fel de detectiv particular pentru doamnele cu avere, pigmentată cu mistere şi situaţii extreme, va constitui farmecul romanului. Personajele îşi trăiesc cu dezinvoltură maximă atât pasiunile, cât şi momentele limită, oferind cititorului un spectacol pe măsura aşteptărilor. Povestea lor neconvenţională te învăluie şi te "leagă" de lectură de la început până la tumultuosul final, fără a-ţi da vreun motiv să te smulgi din lumea lor, înapoi în realitate.
Dacă "Blestemul Chalionului" ne-a plăcut, vom adora "Paladinul sufletelor". Trecând peste izul de "Chanson de geste" medieval, subiectul ne va dezvălui o lume în care "domniţele la ananghie" nu mai sunt ce erau odinioară. Din abundenţa de personaje a volumului anterior, va trece în prim plan Roina Ista, "nebuna" din "Blestemul Chalionului". Vom remarca, plăcut surprinşi, că nebunia aceasta este de fapt o adâncă spiritualizare a credinţei, iar aventura doamnei ne va purta pe tărâmul luptelor cavalereşti, dar, în egală măsură, şi pe tărâmul zeilor, vrăjitorilor şi demonilor. Pagini deosebit de frumoase se vor aşterne în faţa cititorului, iar pelerinajul Istei, care refuză "lâncezeala" între zidurile cetăţii pentru a porni în călătoria care îi va schimba nu numai ei viaţa, ci multor alte personaje, reprezintă un pretext pentru a aprofunda virtuozitatea folosirii cuvintelor.
