|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
_L.J._Smith.png "Furia (seria Jurnalele Vampirilor 3) - Recenzii carti bune")
-L.J._Smith.png "Trezirea (seria Jurnalele Vampirilor 1) - Recenzii carti bune")
"Există cunoaştere, şi există şi credinţă (...). Sunt două lucruri diferite. Cunoaşterea are nevoie de fapte. Credinţa are nevoie de crezare. Dacă ar exista dovezi ale existenţei lui Dumnezeu, atunci n-ar fi credinţă, nu crezi?"
Design foarte atrăgător şi promisiunea unei lecturi captivante. Ei şi totuşi, ştiţi zicala: "Nu judeca o carte după copertă". Ca şi măiestrie în mânuirea cuvintelor este bunicică, dar ca subiect.... Chiar ne doream "Frumoasa şi Bestia" reinterpretată? Dacă ne place povestea de ce să nu citim originalul? Lăsând la o parte lipsa de originalitate în alegerea subiectului, cartea ridică câteva probleme care ne-ar putea atrage; să vedem un puşti enervant "de bani gata" cum o păţeşte şi nici măcar milioanele "lui Tati" nu-l pot salva. Paradoxal, ca un apropo la "Nu judeca... ", tuturor ni se întâmplă să cunoaştem oameni frumoşi ca fizic, şi mai apoi să descoperim că au un suflet hidos. Cam asta ar fi ideea forţată pe care ar trebui s-o reţinem dacă tot am citit cartea. A! Şi tot ca o trimitere la un clasic mi-a amintit de "Portretul lui Dorian Gray". Nu mi s-a părut nici prea romantică, nici prea aventuroasă, nici prea captivantă, nici prea rea...
"Nu exista un nenoroc mai mare, sau în orice caz, o situaţie mai neplăcută, reflectă ea în continuare, decât să fii făcut pentru a exista şi în acelaşi timp a înţelege. În acest caz, înţelegeai mereu altceva decât ceea ce erai în realitate şi nu dobândeai, ca urmare, nimic din liniştea condiţiei tale. Dar întrucât n-o lăsa niciodată pe Marian să vadă cum era ea de fapt, se putea foarte bine ca Marian să nu-şi dea seama ceea ce ea, Kate, înţelegea. Kate nu era, prin urmare, după câte credea ea, o ipocrită a virtuţii, căci ceda; dar era o ipocrită a stupidităţii, căci păstra pentru sine lucrurile cu care nu era de acord."
Se spune că nu este bine să te afli în calea unei femei îndrăgostite... Kate Croy va ridica aceasta la rang de "artă" şi va ţese, în povestea fascinantă ce ne este oferită de Henry James, o intrigă complexă pentru a-şi păstra capriciul inimii. Consecinţele ce decurg din alegerile pe care le face Kate pentru a-şi păstra relaţia cu Merton Denscher, în ciuda dorinţei mătuşii bogate, vor antrena în vâltoarea evenimentelor întregul val de personaje ce gravitează în jurul puternicului caracter feminin central.
" Îl aşteptase încă de dimineaţă şi când se convinsese că nu va mai veni, începu să se gândescă la ceea ce-i spusese bunica ei. Dacă tatăl lui Silas îi interzicea să o mai vadă? Dacă îl convinsese pe Silas să o uite, spunându-i că nu era femeia potrivită pentru el şi că un mariaj între ei era imposibil? Dacă Silas se lăsase convins aşa de uşor? Dacă nu o iubea atât de mult pe cât îi spusese? Dacă? Dacă?
Din atâtea întrebări - doar una în mod special nu-i dădea pace. Care era adevărul din biletul pe care i-l trimisese? Silas nu o minţise niciodată, dar simţea că de data asta o minţise prin ceea ce-i scrisese la repezeală. Se anunţa o urgenţă în biletul trimis, care o îngrijora."
O frumoasă poveste de dragoste supusă canoanelor societăţii dar şi intrigilor, "Puterea dragostei" va aduce în atenţia cititorului un cuplu de excepţie, Cathleen şi Silas, ce vor deveni atât victimele poziţiilor lor sociale cât şi a datoriei filiale. Silas se vede nevoit să se sacrifice pentru a-şi salva familia de la ruină, iar Cathleen îşi va părăsi căminul pentru a-i feri de consecinţele alegerilor ei. Şi când totul pare pierdut, o speranţă încă mai pâlpâie în întuneric...
Este evident încă de la primele rânduri că această carte este adresată adolescentelor: de la descrierea minusculelor fustiţe, până la cea a pantofilor versus tenişii "de firmă". Ce-i interesant de observat este că autoarea concepe anumite tipologii, astfel că o gamă largă de adolescente se vor putea regăsi în tiparele personajelor redate în carte, odată prietene, şi pe cale să reînoiască vechile legături, o idee destul de discutabilă, în contextul enormelor diferenţe dintre ele. Dar exact de aceea este vorba de ficţiune, nu-i aşa? În rest ai o senzaţie de "episod pilot" pe parcursul întregii lecturi, un fel de tatonare a terenului în vederea lansării unui nou "trend". Şi totuşi, dacă lăsăm de-o parte frustrarea că adevărata acţiune "o să se întâmple", cartea mi-a plăcut, are potenţial, dar rămâne în sfera de "fără pretenţii" şi potrivită cumva vremurilor pe care le trăim.
Această a 5-a parte a seriei "Vampirii din Morganville" va fi, într-adevăr, guvernată de haos. Întreaga acţiune va fi acaparată de goană,disperare, supravieţuire, într-un orăşel transformat în câmp de bătălie între Amelie şi Bishop, la care se adaugă şi grupul oamenilor sătui să fie controlaţi. Pentru Claire loialitatea faţă de Amelie nu este ceva negociabil, dar, în acelaşi timp, nici soarta prietenilor ei nu va trece în plan secund. În continuare pe umerii puştoaicei noastre vor apăsa responsabilităţi mult prea mari, dar cărora le va face faţă cu brio. "Domnia Haosului" n-aş caracteriza-o drept preferata mea dintre părţile acestei serii. Este cu adevărat parcă şi mai dinamică decât volumele anterioare, dar acest accent pe dinamism creează lacune în alte locuri. Liniştea lipseşte aproape în întregime, şi acest lucru devine pe alocuri obositor.
"Vulturul habsburgic va stăpâni deasupra întregii Evrope. În ajutorul Balcanilor vor sări ruşii şi parte din republicile italiene împinse de papă, care va fi indignat de ticăloşiile păgânilor asupra lumii creştine. Totodată, eliberând ţările asuprite de Semilună, papa îşi închipuie că influenţa catolică s-ar extinde asupra întregii Evrope."
Păşeşte, cititorule, în epoca Brâncovenilor, gustând din fastul curţii domneşti, din glumele târgoveţilor, din dramele caselor boiereşti. Vei nimeri în mijlocul manevrelor politice, când Valahia, ca întotdeauna, era disputată atât de puterile occidentului, cât şi de semiluna turcească. Trimişi ai celor ce încearcă să-şi întindă influenţa asupra întregii Europe vor fi găzduiţi pe teritoriul românesc, iar intrigile politice, culminând cu intervenţia misteriosului spion al turcilor, Trandafirul, vor face deliciul lecturii.
Pe fondul frământărilor la nivel înalt, iată că se găseşte timp şi pentru dragoste, astfel încât Smaragda Cherchez, promisă de Vodă Brâncoveanu cneazului sârb Alexandru, găseşte de cuviinţă să fugă cu alesul inimii sale, Gheorghiţă Filipescu.
Cassie este captivă. Captiva propriilor sentimente, captiva vinovăţiei de a-şi trăda prietena; şi cu fiecare faptă se afundă tot mai adânc, precum în nisipuri mişcătoare: "La fel ca ultima dată când se aflase în camera aceea, Cassie simţi cum din trup i se scurg sufletul şi voinţa. Era mai prinsă în capcană decât fusese vreodată. Era pierdută."
"Diavolul era pus pe rele în acea seară. Prudence se convinsese de asta o oră mai târziu, când Sebastian plecă de lângă ea şi se îndreptă spre uşă.
În ultimele câteva zile ajunsese să se apropie destul de mult de acel bărbat enigmatic. Simţea în adâncul ei, fără s-o înţeleagă pe deplin, că îl cunoştea. Credea că poate vedea dincolo de faţada rece pe care o afişa pentru restul lumii. Credea că putea chiar să citească semnele aproape imperceptibile care indicau schimbări subtile de dispoziţie."
O tânără cu veleităţi paranormale, Prudence Merryweather, ajunge să se logodească cu întunecatul Sebastian Angelstone. Atracţia celor doi spre investigarea misterelor îi va arunca în miezul unei afaceri pe cât de încurcată, pe atât de periculoasă. Stilul Amandei Quick nu suferă mari modificări nici în această carte, iar inclinaţia ei de a crea o aventură tumultuoasă, este extrem de clară. Singurul neajuns îl poate reprezenta limbajul uşor desuet pe alocuri, parcă forţâdu-se punerea acţiunii în acea epocă. Totuşi cartea în sine şi intriga nu vor avea de suferit, lectura oferindu-ţi deconectarea pe care o căutai, secondată de suspans, investigaţii, crime, şi, evident, dragoste.
"Focul îşi croi drum spre est, consumând crânguri şi luminişuri deopotrivă, mistuit de o foame furioasă şi de o bucurie lacomă ce-i întinse trupul peste două state.
Gull îşi înfipse pintenii într-un pin de coastă, urcând tot mai sus spre cerul de un roşu funingine. Sudoarea i se prelingea pe faţă, scurgându-se în bandana pe care şi-o legase ca un haiduc modern, măcinând cu dinţii fierăstrăului scoarţa şi lemnnul copacilor. Bucăţi mari de lemn se rostogoliră şi se zdobiră sub el în vreme ce începu să coboare, tăind din mers.
Vâlvătaia pe care încercau s-o aducă sub control dansa, sălta sprintenă dintr-un copac într-altul, înşiruind pale de lumină pe crengi, în timp ce-şi tuna cântarea."
