Maimuta de piatra (seria Lincoln Rhyme)


Autor carte: 
Jeffery Deaver
Editura: 
Rao
Anul: 
2009
Traducator: 
Daniela Trutia
Maimuta de piatra (seria Lincoln Rhyme) de Jeffery Deaver  -Carti bune de citit

   "Experienţa îl învăţase că o răsturnare de situaţie nu era decât un dezechilibru temporar: până şi cele mai oribile evenimente din viaţa lui fuseseră în cele din urmă compensate de noroc. Principiul după care se călăuzea dintotdeauna era concentrat într-un singur cuvânt: naixin. În limba chineză asta însemna "răbdare", dar pentru Strigoi cuvântul avea şi un alt sens. Echivalentul englezesc ar fi fost "toate la timpul lor". Contrabandistul supravieţuise vreme de peste patruzeci de ani tocmai pentru că depăşise greutăţile, pericolele şi suferinţa."
    "Maimuţa de piatră" reprezintă o nouă reuşită a seriei Lincoln Rhyme, în care Jeffery Deaver îşi foloseşte întreg arsenalul de scriitor de top, reuşind să capteze atenţia cititorului atât prin povestea în sine, cât şi prin discursurile alternative ce vizează, pe rând, diferite personaje.
    În timpul investigaţiei ce poate duce la prinderea traficantului de carne vie supranumit Strigoiul, criminalistul Lincoln Rhyme va privi şi în adâncul său, analizând motivele care îl determină să încerce riscanta operaţie ce i-ar putea mări mobilitatea. Popiţistul sub acoperire chinez, Sonny Li, pătrunde dincolo de zidurile ridicate de Rhyme şi-i devine prieten, iar Amelia, deşi distrasă de probleme personale, rămâne personajul central al investigaţiilor, fiind ochii, nasul şi mâinile criminalistului paraplegic Lincoln la locul faptei.
    Maimuţa de piatră, talismanul ce străbate întraga intrigă, va avea o importanţă covârşitoare în rezolvarea cazului simbolizând totodată, în opinia lui Sonny Li, determinarea uneori prostească a individului ce nu-şi recunoaşte propria stare de echilibru şi tinde spre ceva ce-i poate dăună. "Poate începi să mergi din nou, dar ai să pierzi altceva, poate chiar mai important."
    Vei iubi această carte nu numai pentru că ştii că Deaver este un artist al thriller-ului psihologic, ci pentru întreaga experienţă senzorială pe care ţi-o oferă lectura, luând efectiv parte la tot ce ţine de analiza cazului şi rămânând fascinat de mintea criminalistului nostru preferat, Lincoln Rhyme.

 





S-ar putea să vă placă şi ...

<<
  • Anul Scorpionului de Michael Hartland  -Carti bune de citit
  • Soldat si Dragon (seria Odiseea Dragonului 2) de Timothy Zahn  -Carti bune de citit
  • Jumper - oriunde, oricand de Steven Gould  -Carti bune de citit
  • Puterea dragostei de Josephine Cox  -Carti bune de citit
  • Alchimistul de Paulo Coelho  -Carti bune de citit
  • Drumul spre Omaha de Robert Ludlum  -Carti bune de citit
  • Misterul Manuscrisului de Ian Caldwell &amp; Dustin Thomason  -Carti bune de citit
  • Violeta din safe de Rodica Ojog Brasoveanu  -Carti bune de citit
>>

Comments

Post new comment

The content of this field is kept private and will not be shown publicly.