Mastile lui Tutankhamon (seria Furtuni pe Nil 2)


Autor carte: 
Gerald Messadie
Editura: 
Nemira
Anul: 
2009
Traducator: 
Mihaela Stan
Mastile lui Tutankhamon (seria Furtuni pe Nil 2) de Gerald Messadie  -Carti bune de citit

Acest al 2-lea volum al seriei "Furtuni pe Nil" continuă fresca epocii marilor faraoni, având de această dată în atenţie domnia lui Tutankhamon. Se ştie că, de-a lungul timpului, copilul-faraon a "înfierbântat" cel mai tare imaginaţia şi a stârnit cele mai multe controverse. În abundenţa de personaje, le vom recunoaşte, în mare, pe cele din volumul "Ochiul lui Nefertiti", sau, mai bine spus, pe cele care au supravieţuit. O adevărată mare de decese se vor perinda în faţa ochilor cititorului, pe fondul revoltelor şi a încercărilor de uzurpare a puterii. În continuare, scenele în care suntem "poftiţi", parcă pe furiş, în apartamentele faraonului şi ale reginei rămân magistrale, reuşind să redea cu acurateţe calea spre maturizarea forţată a doi copii, a căror soartă este dictată de alţii.

 





Din aceeaşi serie:

Ochiul lui Nefertiti (seria Furtuni pe Nil 1) de Gerald Messadie  -Carti bune de citit
Triumful lui Seth (seria Furtuni pe Nil 3) de Gerald Messadie  -Carti bune de citit




S-ar putea să vă placă şi ...

<<
  • Al 13-lea apostol de Richard &amp; Rachael Heller  - recenzie
  • Rivala din harem 2 vol. de Jean-Michel Thibaux  -Carti bune de citit
  • Ultimul vis al lui Suleyman de Alain Paris  -Carti bune de citit
  • Codul Shakespeare de Jennifer Lee Carrell  -Carti bune de citit
  • Dragonii Marilor (seria Saga Arcului Lung 2) de Judson Roberts  -Carti bune de citit
  • Promisiunea Ingerului de Frederic Lenoir si Violette Cabesos  -Carti bune de citit
  • Vulturul dincolo de cornul lunii de Rodica Ojog Brasoveanu  -Carti bune de citit
  • Drumul spre Ierusalim vol.1 Trilogia Cruciadelor de Jan Guillou  -Carti bune de citit
>>

Comments

Post new comment

The content of this field is kept private and will not be shown publicly.