|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"În casa aceasta, durată de peste o sută cincizeci de ani, am urzit o ţesătură deasă de slăvire fără preget. Lucrurile vor fi aşa cum au fost şi până acum; doar că mai bune, mai îndestulate, ritualul veneraţiei în sfârşit împlinit. Trebuie să mă duc să mă rog.
Dar îşi dădu seama că încă nu se va duce să se roage nici chiar în această măreaţă zi de fericire pentru el. Şi izbucni din nou în râs, de cea mai pură bucurie; ştiind de ce nu se va duce, ştiind parcă dintotdeauna care era tiparul zilei; ştiind cine cerceta, cine predica, cine înlocuia pe cine, cunoscând cât de apărată îi era corabia de piatră, cât de apărat îi era echipajul."
Sunt cărţi în faţa cărora orice părere devine de prisos. Cărţi pe care nu le mai poţi judeca, ci care-ţi pătrund adânc în suflet. "Turnul" lui William Golding este una din aceste cărţi. Povestea prelatului ce doreşte să-şi închine un impresionant monument propriei credinţe, reprezintă numai mijlocul prin care suntem determinaţi să reflectăm la însăşi condiţia umană. Pentru că pofta aceasta de a depăşi orice obstacol şi încăpăţânarea de a nu lua în calcul realele consecinţe în urmărirea unui ţel ce poate aduce recunoaştere din partea celorlalţi, este în firea umană. Autorul va împărţi indivizii în "trei feluri de oameni. Cei care au fugit, cei care au stat şi cei care au fost zidiţi." Cât de adevărat...Cei care refuză să fie implicaţi în ceva ce le depăşeşte înţelegerea, cei ce rămân să ia parte, dar la fel de absenţi ca şi cei ce pleacă, şi, în cele din urmă, cei ce se jertfesc pentru a realiza acel "ceva" suprem.
Poate cel mai clar fragment al capodoperei "Turnul", care aruncă lumină asupra încărcăturii simbolice a textului este următorul: "Te agiţi prea mult, Părinte. Stricăciunea este mare, aşa e, dar ai construit cu credinţă, chiar dacă ai greşit. Un păcat mic, între toate păcatele. Viaţa însăşi este o construcţie şubredă."
S-ar mai putea spune multe, dar cuvintele devin prea sărace. Astfel îi rămâne cititorului plăcerea de a descoperi această scriere desăvârşită de cultură şi de a o aşeza în galeria preferinţelor personale. Şi pentru că arta lui William Golding este suficient de convingătoare, vă mai ofer încă un fragment din minunatul roman:
"La început a fost atât de simplu totul. Bineînţeles, la nivelul pur omenesc este vorba de o poveste de ruşine şi nebunie - Nebunia lui Jocelin aşa i se spune. Am avut o viziune, vezi, domnia ta, o viziune limpede şi clară. Era atât de simplu! Avea să fie lucrarea mea. Am fost ales pentru aceasta. Apoi, însă, au început complicaţiile. Mai întâi doar o singură mlădiţă verde, apoi cârcei agăţători, ramuri, şi până la urmă o confuzie clocotitoare - n-am ştiut ce avea să mi se ceară, chiar şi când m-am oferit pe mine însumi."
Post new comment