"- Teleportare.
Spus cu voce tare, cuvântul a răsunat în cameră încărcat cu o semnificaţie teribilă, nerecunoscut în accepţiunile normale ale realităţii, posibil doar în anumite situaţii: sub umbrela ficţiunii, a filmului şi a jocurilor pe calculator.
Dacă într-adevăr mă teleportam, cum de izbuteam? De ce eu? Ce anume mă ajuta? Oare puteau şi alţii?"
Ce este "Jumper"? - un roman SF proaspăt, cu tineri, pentru tineri, abordând o constantă a SF-ului dintotdeauna: teleportarea. Steven Gould va reuşi să redea cititorului folosirea acestul "dar" exact cu viziunea ludică, nonconformistă şi lejer iresponsabilă a unui adolescent, astfel încât întreaga poveste a lui Davy va fi cu atât mai autentică.
O carte foarte bună, pe alocuri terifiantă, dinamică, te ţine captivat şi oripilat în acelaşi timp. Se vede că autorul a reuşit să surprindă epoca în care a plasat acţiunea foarte veridic: noroi, borfaşi, miros de canale, zdrenţe, şobolani. Încă un roman despre prietenie în mijlocul unei vieţi infecte, presărat cu accente de mister, aventură şi paranormal. Un volum pe care trebuie să-l citeşti tocmai pentru faptul că aduce un suflu diferit la ceea ce este pe piaţă la ora actuală. Avem un ritm alert, dur, presărat şi cu câteva nuanţe de duioşie în ceea ce-l priveşte pe cel care dă numele cărţii, Tersias. O carte pe care o citeşti cu toate simţurile.
"Auzea din nou în minte cuvintele Doamnei: "Fiu a O Sută de Regi". Ce voise să spună? De ce tocmai el? Întrebările îi stăruiau în gând.(...) Închise ochii şi-şi ţinu respiraţia, iar o clipă toate aceste sunete neînsemnate adunate din lume în jurul lui se transformară în muzică. Deveni conştient de un cântec, n-ar fi putut spune însă dacă venea dinlăuntrul său ori din afară sau dacă spiritul lui îl intona, dar auzea tot mai bine dulcea melodie."
Lasă-te învăluit din nou în magia Avalonului cu această carte ce continuă impresionanta serie fantasy. Mai mult ca până acum, vei simţi magia străveche a tărâmului, neîntinat de trecerea timpului sau de luptele şi frământările ce se desfăşoară dincolo de ceţurile ce-l apără. Personajele se vor perinda într-o poveste ce se întinde pe sute de ani de istorie, cititorul putând urmări cu interes descendenţa Marilor Preotese ale Avalonului. Vom lua parte la instruirea novicilor şi vom înţelege că, deşi trăiesc într-o lume magică, Preotesele se supun întotdeauna voinţei Zeiţei, voinţă care de multe ori nu corespunde propriilor lor dorinţe. Din nou creştinismul se va "atinge" de străvechile credinţe, iar lecţia transmisă va fi că habotnicia este un mare deserviciu indiferent de Dumnezeul la care te inchini.
"În mijlocul frumuseţilor naturale, eşecul e sinistru. Disperarea devine palpabilă, ca şi succesul şi realizările (...) Cadrul frumuseţii oferă un contrast pentru fiecare întreprindere umană. O scobitură în piatră se poate transforma într-o diastolă periculoasă, ca atunci când se inversează polii pământului. În timp ce viaţa ta se duce pe apa sâmbetei, tu te pomeneşti admirând seninătatea divină a lacului prin care te scurgi."
"Vocea cărţilor este uneori asurzitoare, dar eu am iubit întotdeauna sunetele care-mi invadau mintea, ele reprezintă plângerea oamenilor dincolo de timp...""Este mai uşor să te refugiezi într-un trecut mort şi familiar decât să-ţi asumi riscul unui viitor necunoscut şi viu."
"Timpul este ceva ciudat - atârnă cel mai greu pe umerii celor care nu îl au. Nimic nu este mai uşor decât să fii tânăr şi să ai lumea întreagă de cucerit. Lucrul ăsta îţi dă sentimentul că te aşteaptă oportunităţi nelimitate, iar gândul acesta este atât de seducător încât pur şi simplu simţi că poţi face ceva mult mai important decât să înveţi pentru examene.(...) Paul îmi spusese odată că speranţa, cea care ieşise din cutia Pandorei numai după ce scăpaseră toate molimele şi necazurile, este cel mai bun lucru din lume. Fără ea nu există decât timpul. Iar timpul ne împinge de la spate, forţându-ne să ne îndepărtăm până când ne aruncă în neant.(...) Ca de altfel toate lucrurile din univers, suntem predestinaţi încă de la naştere să ne depărtăm de centru. Timpul reprezintă pur şi simplu jalonul separării noastre. Dacă suntem particule într-un ocean al distanţei, părţi dintr-un întreg originar, atunci există o ştiinţă a însingurării noastre. Suntem singuri în relaţie direct proporţională cu anii pe care îi avem."
"Katherine, ne-am născut într-o epocă minunată. Schimbarea este iminentă. Fiinţa umană se află în pragul unei noi ere, când îşi va întoarce iar privirile spre natură şi spre ceea ce a fost... spre ideile din cărţi precum "Zoharul" şi alte texte străvechi din lumea întreagă. Adevărurile semnificative îşi au propria forţă gravitaţională şi, în cele din urmă, atrag oamenii spre ele. Va veni o zi în care ştiinţa modernă va începe să studieze cu atenţie înţelepciunea anticilor.Aceea va fi ziua în care omenirea va începe să afle răspunsurile la marile întrebări ale vieţii, încă neelucidate."
"Îi venea greu să creadă în miracole şi în fenomene ciudate care îi scrântesc la cap pe oamenii evlavioşi şi pe care Biserica le încurajează, adăpostindu-se în spatele unor verdicte ştiinţifice puţin riguroase; dar ceea ce tocmai văzuse cu ochii săi îl impresionase. Ce era povestea aceea şi ce explicaţie avea? se întrebă, punându-se în gardă ca nu cumva să cadă în aceeaşi capcană pe care o denunţa. Dacă se întâmplă ceva care contrazice legile naturii, se spunea, trebuie să te situezi în defensivă şi să ceri explicaţii ştiinţei.(...) Ca să mergi prin viaţă, (...) ai nevoie de două puncte de sprijin indispensabile: ştiinţa şi gândirea critică."
"Dacă ştiinţa este duşmanul credinţei, atunci pergamentul de la Orvieto este otrava."
Descoperirea unui manuscris antic declanşează o serie de evenimente explozive, aventura expusă fiind de factură "globală". Dacă acţiunea va porni în fire separate, în multiple colţuri ale lumii, cu personaje care aparent nu au nici o legătură unele cu altele, aceste fire vor fi desăvârşit îmbinate, oferindu-ne un thriller nemaipomenit. Subiectul, fascinaţia epocii moderne de a demola mituri şi de a distruge credinţe, va aborda o altă variantă a "teoriei conspiraţiei", iar Biserica va rămâne tot personajul "fără scrupule", ca şi în scrierile lui Dan Brown.
Trebuie să recunoaştem de la început că această carte se bazează, în primul rând, pe aspiraţia omului dintotdeauna: nemurirea. Este o carte scindată între două acţiuni,una ancorată în prezent, şi cealaltă în finalul anilor 1600, ideea comună făcând legătura peste secole. Explicaţia acestei fascinaţii pentru "marile secrete" ale omenirii o putem înţelege atât în ceea ce-i priveşte pe savanţii gen Newton, supuşi ignoranţei epocii în care trăiau, cât şi în ceea ce-i priveşte pe cercetătorii "moderni", care găsesc în asta un refugiu din faţa societăţii. De fapt acesta este numitorul comun: oameni cu o inteligenţă sclipitoare, ale căror interese sunt împinse la extrem, pentru a descoperi ceva ce le va aduce nemurirea, nu neapărat în plan fizic.