"În mijlocul frumuseţilor naturale, eşecul e sinistru. Disperarea devine palpabilă, ca şi succesul şi realizările (...) Cadrul frumuseţii oferă un contrast pentru fiecare întreprindere umană. O scobitură în piatră se poate transforma într-o diastolă periculoasă, ca atunci când se inversează polii pământului. În timp ce viaţa ta se duce pe apa sâmbetei, tu te pomeneşti admirând seninătatea divină a lacului prin care te scurgi."
"Codex Siracuza" este o carte aparte, în special prin felul în care autorul concepe întregul discurs. Sarcasmul guvernează limbajul, iar lumea artistică şi elitistă, în care personajul nostru central este atras, va fi privită şi caracterizată de acesta cu cinism. De altfel toată acţiunea cărţii este filtrată şi explicată prin intermediul lui şi a "monologului" său, această redare la persoana întâi făcând parte din şarmul volumului. "Outiz"( "nimeni" în greacă) este cuvântul care leagă personajele şi investigaţia, şi aruncă acţiunea în trecutul istoric, în timpul Imperiului Roman condus de Iustinian şi Teodora. Povestea împărătesei îşi va găsi reflexia şi în prezent ( pentru că istoria are obiceiul să se repete), lucru care v-a declanşa o serie de crime şi o goană nebună după două artefacte: "Manuscrisul de la Siracuza şi inelul lui Teodosus reprezintă mai mult decât cultura Zeitgeist(...) Sunt istorie. Artefacte dintr-o poveste atemporală, în jurul lor au apărut istorii apocrife." Extrem de interesant mi s-a părut şi fragmentul de caracterizare a acţiunilor din carte, caracterizare ce păstrează aceeaşi linie sarcastică: "Singurul lucru clar în toată povestea asta (...) e că toţi sunt confuzi. Oamenii care au de-a face cu Manuscrisul de la Siracuza îşi pierd simţul realităţii."
În concluzie pot afirma că această carte mi-a plăcut tocmai prin registrul diferit de folosire a limbajului, prin relaţia dintre personaje, dar şi prin subiectul abordat, aflând astfel şi lucruri interesante despre personaje istorice celebre.
Post new comment