|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Visele sunt entităţi misterioase asemănătoare mesajelor venite din partea unui prieten necunoscut, care este grijuliu, dar obiectiv. Scrisul de mână şi limbajul său sunt uneori neclare, dar nu există niciodată vreo îndoială cu privire la preocuparea lui faţă de binele nostru suprem - care poate fi diferit de starea de bine pe care ne-o imaginăm noi pentru noi înşine.
Smerenia este necesară. Nici un vis nu este vreodată înţeles pe deplin; evenimentele viitoare şi visele viitoare pot modifica ceea ce în prezent pare a fi o interpretare completă. Trebuie întotdeauna să fim conştienţi de caracterul misterios al viselor, care se află la limita înţelegerii noastre cu privire la creier şi minte, conştient şi inconştient, viaţă personală şi viaţă transpersonală."
Fascinaţia umană în a înţelege mecanismul complex al formării viselor, precum şi simbolismul lor, va găsi un excelent suport în cartea de faţă. Distanţându-se de abordarea freudiană conform căreia rolul visului ar fi acela de "gardian al somnului, vigilent în faţa iruperii impulsurilor refulate", "Interpretarea jungiana a viselor" va considera fiecare vis precum expresia directă a inconştientului. Astfel cititorului i se oferă, într-un limbaj destul de accesibil, un punct de plecare în descifrarea semnificaţiei viselor.
"Încă de la aşezarea coloniilor, labirintul de cuarţ verde-luminos oferise un refugiu, periculos, e adevărat, unui întreg clan de hoţi, criminali, evadaţi, dealeri de droguri, şefi ai unor culturi şi alţii care nu doreau să-şi ducă activităţile la lumina zilei.
Jos, aici, în nesfârşita reţea de pasaje, necartografiate în cea mai mare parte, exista întotdeauna un loc unde te puteai ascunde, cu condiţia să îţi asumi riscurile. O singură greşeală făcută în catacombe putea sfârşi printr-o condamnare la moarte sau chiar mai rău."
Seria "Vânătoarea de fantome" continuă cu această savuroasă parte a treia. Deşi începută în Aurora Springs, acţiunea descrisă se va muta în cunoscutul oraş din primele două părţi, Cadence. În prim plan se vor afla alte fermecătoare personaje ale lumii create de autoare. Astfel Elly St.Clair şi Cooper Boone vor lua locul de onoare, iar aventurile prin care trec, atât în interesul Breslei, cât şi în plan profesional, vor stimula toate simţurile cititorului, încă fascinat de paneta Harmony şi capcanele ei.
"Dacă există un şef de trib numit Vârful Norilor, nu e de găsit nicăieri. Oamenii mei nu pot afirma că nu există. De câte ori au menţionat numele ăsta în faţa celor care au mai rămas din tribul Wopotami, au fost întâmpinaţi cu tăcere, amestecată cu şoapte de neînţeles în limba wopotami.(...) Sincer vorbind (...) cred că şeful Vârful Norilor e un amalgam simbolic al unor interese speciale definite cu grijă, fără îndoială bine intenţionate, şi legate de nefericitul tratament aplicat indienilor americani de către guvernul nostru."
Sam Devereaux, tânărul avocat pe care-l cunoaştem din "Drumul spre Gandolfo", încă se străduie să depăşească amintirea aventurilor catastrofale în care a fost târât fără voie de către generalul în rezervă MacKenzie Hawkins. Chiar când credea că ţicnitul general îi va da pace, acesta concepe o strategie şi mai diabolică de a tulbura apele administraţiei americane: revendicarea, pe baza unor tratate vechi de 150 de ani, a unui teritoriu aparţinând tribului de indieni Wopotami. Din păcate acest teritoriu nu este altul decât cel pe care se află Comandamentul Strategic al Aviaţiei americane.
"Trecutul este asemenea unei pietre uriaşe care zace pe fundul unui râu, ascunsă vederii, dar dând formă curenţilor apei, atunci când curge. Nu poţi citi curenţii râului propriei tale vieţi şi nu poţi naviga în siguranţă dacă nu înţelegi ce anume îi stârneşte. Trebuie să îţi cunoşti trecutul, căci el îţi va croi viitorul."
În decorul Franţei anilor 1500, eşti introdus într-o aventură atât de complexă, încât îţi va fi imposibil să întrerupi lectura cărţii odată ce ai început-o. Scena va fi dominată de familia arendaşului Leterrier, sau mai precis de femeile supravieţuitoare ale acestei familii. Într-o epocă în care cei cu bani şi titluri nobiliare, la umbra legilor favorabile lor, aveau dreptul de a profita de cei sărmani, această familie va cunoaşte cruzimea nobilului Francois de Chazeron, iar din acel moment se vor declanşa evenimentele surprinzătoare ale acestui volum. Vom pătrunde atât în lumea femeilor-lup, înţelegându-le motivaţia şi determinarea, cât şi în laboratorul autointitulatului alchimist Francois, aflat într-o nebună goană pentru obţinerea celebrei pietre filosofale.
"Cele mai multe dintre persoanele care au murit în acel accident erau mai tinere decât mine. Aveau o viaţă înaintea lor. Iar eu am fost cruţată. De ce? În ce scop? Trebuie să existe o finalitate, ceva ce nu are legătură cu viaţa mea de până acum. Mai am ceva de înfăptuit. Nu că ar trebui să schimb eu lumea. Problema este doar a mea, a împlinirii mele, ca fiinţă umană."
Julia Bechtel primeşte o a doua şansă la viaţă. Supravieţuitoare a unui accident nautic, îşi va analiza pentru prima dată cu adevărat viaţa, conştientă fiind de oportunitatea nesperată de a o lua de la capăt. Prizonieră a unei căsnicii lipsită de afecţiune, legată de o viaţă stearpă, Julia va descoperi pe insula din Maine că niciodată nu este prea târziu să trăieşti aşa cum îţi doreşti şi cum meriţi.
"Mai bine mai târziu" este o frumoasă poveste de viaţă, în decorul aspru al Maine-ului, populată de personaje la fel de aspre şi puternice precum valurile ce se izbesc de insula Big Sawyer, cititorul având ocazia să participe la pescuitul de homari şi să cunoască ceva din manevrele necesare acestei meserii. O lecţie despre cum ar trebui să trecem peste convenienţe şi să încercăm să ne găsim propriul drum spre fericirea pe care o merită fiecare dintre noi.
Prin intermediul acestei cărţi vom pătrunde în sumbra lume a traficului de persoane. Cu siguranţă, am auzit cu toţii de acest gen de infracţiune, dar aici vom beneficia de o analiză amănunţită a fenomenului, nu de o privire de ansamblu. Vom privi adânc în sufletul chinuit al fetelor est-europene ce caută "visul american", transformat rapid într-un coşmar. După debutul terifiant în încăperile reci ale Medicinei Legale, unde "gustăm" dintr-un teribil mit urban, vom vedea că există lucruri de departe mai rele ca moartea, şi situaţii în care cei dragi nu reprezintă decât o modalitate de a-ţi prelungi agonia: "Asta îţi face dragostea(...). Te face să-ţi fie frică, nu să fii curajos. Dă lumii dinţi ascuţiţi care sunt pregătiţi să rupă în orice moment bucăţi din viaţa ta." Vom constata că aparenţele sunt mai înşelătoare ca niciodată: "Oamenii văd ceea ce vor să vadă.
"Constantine s-a aşezat lângă mine la masa din bucătărie. I-am auzit gleznele umflate trosnind. Mi-a pus degetul mare în palmă şi a apăsat tare, ceva ce amândouă ştiam că înseamnă: Ascultă-mă. Ia aminte la mine.
-în fiece dimineaţă, pân'o să te faci oale şi ulcele, o să trebuiască să iei hotărârea asta.(...)
-Va trebui să te-ntrebi: O să cred ce-o să zică despre mine proştii ăia azi?
A continuat să-şi ţină degetul mare apăsat în palma mea. Am dat din cap în semn că da, înţeleg. În ciuda vârstei, eram destul de deşteaptă încât să pricep că se referea la albi. Şi, deşi încă mă simţeam groaznic şi ştiam că sunt aproape sigur, urâtă, aceea a fost prima oară când Constantine a vorbit cu mine ca şi cum n-aş fi fost doar copilul alb al mamei mele. Toată viaţa mi se spusese ce să cred despre politică, despre negri, despre ce înseamnă să fii fată. Dar, cu degetul mare al lui Constantine strivit în palma mea, mi-am dat seama că, de fapt, aveam posibilitatea să aleg ce cred."
"-Trebuie să faci ce vrei tu. Dacă îţi place să călătoreşti, atunci ar trebui să vezi lumea. Nu cred că e atât de important să te ridici la nivelul aşteptărilor altora. Până la urmă, e viaţa ta şi nu ştii cât te mai poţi bucura de ea. (...)
-Nu te cunosc îndeajuns de bine încât să ştiu dacă eşti nerecunoscătoare. Dar cunosc Natura umană destul de bine încât să ştiu că niciodată n-o să fii fericită trăindu-ţi viaţa pentru alţii. Trebuie s-o iei pe drumul tău şi să te lămureşti singură."
Micuţa Floriana, părăsită de mamă şi nevoită să-şi îngrijească beţivul tată, găseşte în prietenia lui Dante Bonifanti şi în vila La Magdalena refugiul din viaţa proprie. Astfel începe călătoria ei şi povestea fascinantă ce se va dezvălui în faţa cititorului. Şarm, emoţie, suspans, mistere, toate se vor conjuga în a-ţi oferi o aventură extraordinară. Limbajul perfect adaptat naraţiunii, scenele ce se succed cu o minuţiozitate de ceasornic, vor face din Santa Montefiore o surpriză pentru cititorul ce îi descoperă stilul literar. Personajele concepute de autoare îşi vor dezvălui treptat nuanţele şi vei ajunge să le înţelegi, să empatizezi cu ele şi să trăieşti toate experienţele lor ca parte din tine.
"În primul rând Catinca îmbina - şi trebuie să vă spun că n-am întâlnit caz similar într-o viaţă care a fost departe de a fi monotonă - o frumuseţe uluitoare cu o minte excepţională. E adevărat, s-a născut într-o epocă în care cucoanele aveau mai mult rol decorativ şi de culise... Pe plan social, erau total ignorate, n-ar fi putut ajunge niciodată "şefe de promoţie"...Învăţătoare, profesoare, ici-colo câte o farmacistă... Cam ăsta era nivelul la care aveau dreptul să aspire."
Un telefon misterios la o secţie de poliţie, îl determină pe locotenentul Andrei Dumitraşcu să pornească într-o cursă contra-cronometru pentru salvarea unei potenţiale victime. Astfel începe firul poveştii în care autoarea va urmări destinele întrepătrunse ale Catincăi Varlam şi Nataliei Racoviceanu. Descoperirea cadavrului Catincăi Varlam declanşează o anchetă ce va scoate la lumină multe taine din viaţa acesteia.
Cititorul va savura romanul "Apel din necunoscut" ca pe o nouă dovadă de virtuozitate literară a Rodicăi Ojog Brasoveanu, ce reuşeşte să jongleze cu personaje din abundenţă, acordând atenţie atât celor ce se află "în prima linie", cât şi celor ce se situează în umbră, analizându-le în acelaşi timp şi evoluţia de-a lungul anilor.
