|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
-Ted_Dekker.png "Negru - Matca Răului (seria Trilogia Cercului 1) - Recenzii carti bune")
"Hitler a fost cel mai învederat şi candid optimist din ultima sută de ani. De aceea a fost cel mai mare monstru. Ai mai auzit vreodată de ceva atât de optimist ca "Soluţia finală"? Nu doar că ar putea exista o soluţie- pentru orice,ia aminte, când de fapt încă n-am găsit leacul pentru banala răceală - ci nici mai mult, nici mai puţin decât una finală!(...) Iată o regulă de aur în viaţă, Kugel, oriunde-ar fi să trăieşti, oricând ar fi să te naşti: când cineva se ridică şi promite că va fi mai bine, ia-o la fugă. Ascunde-te. Pesimiştii nu construiesc camere de gazare.(...)
În mintea lui se distilase, într-un fel, esenţa întregii gândiri occidentale şi orientale a ultimelor două mii de ani şi acum stătea semeţ, cum numai cineva trăind în ziua de azi ar fi putut, pe culmea celui de-al douăzeci şi unulea secol al întregii istorii, moştenind toată experienţa, înţelepciunea şi ştiinţa omenirii şi de acolo, de la înălţimea aceea ameţitoare, spunea că izvorul tuturor relelor de pe lume, cea mai importantă cauză a suferinţei şi a urii şi a tristeţii şi a morţii, nu e nici boala, nici rasa, nici religia.
"A suferi fără a cunoaşte cauzele suferinţelor, şi a nu înţelege temeiul a tot ce se manifestă, este propriu doar omului obişnuit să nu gândească.(...) Din tot ce s-a spus, rezultă că este necesar să îndurăm cu blândeţe toate încercările vieţii şi să ne dăm silinţa să le lecuim prin înţelegerea adevăratelor lor cauze; totodată trebuie să înţelegem că nu este cu putinţă ca Providenţa să-l părăsească pe cel ce s-a arătat om bun, chiar dacă acesta mai poartă încă semnele pedepselor pe care faptele sale trecute le-au trimis asupră-i."
Pentru cititorul curios să afle mai multe despre Pitagora şi despre revoluţia în gândire începută de acesta, cartea de faţă va reprezenta o alegere mai mult decât inspirată. Împărţită în trei secţiuni, cuprinde "Viaţa lui Pitagora", "Imnurile sacre" şi "Comentariile" lui Hierocles la versurile respective. Scurtimea şi concizia versurilor sunt suplimentate şi susţinute perfect de aceste comentarii, care te vor ajuta să descoperi multitudinea de înţelesuri ascunse.
"Un nou adevăr ştiinţific nu triumfă prin convingere celor care se opun şi prin a-i face să vadă lumina, ci mai degrabă din pricina faptului că cei care se opun vor muri în cele din urmă, şi va veni o generaţie care va fi familiarizată cu el.(...) Dacă este adevărat (...) atunci trecutul a fost curăţat de adevăruri uitate, şters de multă vreme. Şi, la fel, anumiţi oameni ar putea fi ucişi, astfel încât să predomine viziunea ucigaşilor asupra lumii." Şi totuşi: "Există multe uşi spre trecut. Ele stau ascunse, fără a fi la îndemână, dacă nu ştii ce cauţi."
Ce-ai face dacă, ori în urma unor cercetări amănunţite, sau ca urmare a hazardului, ai descoperi că lumea, aşa cum o ştii, se apropie de final? Şi dacă ai înţelege că tot acest proces nu este nimic nou, ci este ceva ce se repetă ciclic, în ce fel ţi-ar schimba asta viaţa? Acestea ar fi întrebările ce vor izvorî din lectura acestei cărţi. Catherine Donovan şi James Rutherford vor porni în aventura vieţii lor, aventură la care vom lua parte şi noi, într-un iureş de mituri, simboluri, legende şi credinţe din toate colţurile lumii, iureş care ne va dezvălui şi latura comună în toată această diversitate.
O îmbinare interesantă între trădare, prietenie, dragoste. O poveste halucinantă despre cum un părinte care-şi uită rolul în relaţia cu copilul său, îl determină să ajungă pe străzi. O adolescentă care găseşte prietenia printre tomberoanele de gunoi şi care descoperă o lume supranaturală în mijlocul metropolei supra aglomerate. Un pic cam stranie descrierea senzaţiilor resimţite în urma consumului de droguri, şi relativ nepotrivită, mai ales că publicul căruia i se adresează cartea poate fi uşor influenţat. Cu tot acest neajuns, cartea merită citită tocmai pentru curajul pe care îl are eroina de a-şi depăşi decepţiile personale pentru a-şi apăra în primul rând prietenii şi mai apoi iubirea, care apare în cel mai neaşteptat moment şi care depăşeşte atât graniţa umanului, cât şi graniţa ideii preconcepute în ceea ce priveşte frumuseţea şi atractivitatea.
"Moartea o găseşti întotdeauna la hotarul clipei de acum. Moartea ne pândeşte şi e mereu sigură pe prada ei. Nu e un lucru asupra căruia să stăruim, dar toţi ştim că el există...Timpul. Eram prins în capcana lui, înghesuit în clipa prezentului, singura pe care o puteam schimba. Toate zilele de mâine, toate momentele care aveau, poate, să urmeze curând erau stafiile zilelor care mi se furau în orice moment. Intenţiile n-aveau nici o valoare. Nu aveam la dispoziţie decât momentul de faţă.(...) Trebuie să încetez să mă port ca şi cum ar veni ziua de mâine, când voi putea îndrepta lucrurile. Toate trebuie făcute acum, chiar acum, fără să mă gândesc la ziua de mâine. Fără să mai cred în ea. Fără să mă mai tem pentru ea."
"Viaţa o primea cu tot calmul necesar şi cu aceleaşi păreri cumpănite, izvorâte dintr-un suflet fără elanuri prea mari, dar plin de generozitate.(...)
-Aici e răscrucea înre două lumi de o parte libertatea, de cealaltă belşugul. E greu să te decizi încotro s-o apuci. Ar trebui să întrebi Sfinxul, acest bătrân paznic al veacurilor scurse între cele două lumi, care priveşte fără să clipească la ce îi aduce timpul izvorât din infinit."
Mai mult decât un roman de dragoste victorian, povestea lui Jane şi Garth va face din "Mătăniile" o pledoarie despre dificilele alegeri cu care un individ se confruntă în decursul vieţii, despre aparenţele înşelătoare, despre faptul că te poţi răzgândi şi poţi lupta pentru ceea ce credeai că ai pierdut, despre a doua şansă şi despre triumful asupra greutăţilor, atunci când ai un sprijin.
"...eşti un copil al universului. Aparţii acestei frumoase existenţe. Existenţa aceasta a avut nevoie de tine, altminteri nu te-ai fi aflat aici. Şi a avut nevoie de tine aşa cum eşti tu, altminteri nu te-ar fi creat în felul în care eşti. Nu încerca, deci, să fii altcineva.(...) Aparţii universului! Nu eşti un străin. Nu eşti aici în mod accidental; eşti în mod intrinsec necesar. Reţineţi că cea mai mare nevoie în viaţă e de a şti că e nevoie de tine, iar dacă poţi să simţi că întreaga existenţă are nevoie de tine, vei deveni extrem de voios, vei fi impulsionat!(...) Nu eşti nenecesar, nu eşti de prisos; ai o însemnătate uriaşă."
"Închise, iar ea îşi şterse lacrimile,sperând că nimeni nu va observa că plânsese. Cu două minute în urmă, fusese fericită. Richard, iubitul ei secret, atât de special, în ciuda - sau poate tocmai de aceea - faptului că nu avea să danseze cu el în public vreodată şi nu avea să-i dăruiască niciodată un copil. Doi ani scurţi de fericire şi acum pleca departe şi ea simţea că era vorba de Moscova. Visul fusese spulberat şi avea o presimţire cumplită că nu o să-l mai vadă niciodată. Rămase aplecată, pe scaun, acolo unde el stătuse adesea, şi se strădui să-şi compună o figură calmă. Avea să plângă mâine, sau restul vieţii, dar acum trebuia să se prefacă a fi o gospodină prostuţă, o hausfrau nemţoaică."
O viaţă întreagă dedicată spionajului, o viaţă în care idealurile ei au fost puse mai presus de iubire, familie, stabilitate... Sonia Werner va fi cea care, ajunsă la optzeci de ani, priveşte în urmă la tot acest sacrificiu. Când unul din fii ei încearcă să părăseacă blocul comunist, cerând ajutor în schimbul informaţiilor, agenţii britanici se văd nevoiţi să intervină, mai ales pentru a descoperi "cârtiţa" din propriile rânduri.
"Noi, rătăcitorii, mereu în căutarea drumului cel mai singuratic, nu începem niciodată o zi acolo unde s-a terminat cea dinainte; şi niciodată răsăritul nu ne găseşte unde ne-a lăsat apusul soarelui.
Chiar când pământul doarme noi călătorim,
Fiindcă suntem seminţele unei plante îndârjite şi stă în maturitatea şi bogăţia inimii noastre să fim daţi şi răspândiţi în vânt."
După saga "Amurg", citind această nouă carte, ţi se pare complet ciudat că ar fi scrisă de aceeaşi autoare. Îţi ia câteva pagini bune să te obişnuieşti cu "altceva", şi totuşi, dacă te laşi purtat, vei descoperi că în Stephenie Meyer există mai mult decât poveşti cu vampiri. Este un subiect interesant, despre un pământ invadat de fiinţe extraterestre, despre oameni care devin pur şi simplu carcase goale, mijloace de transport şi existenţă pentru aceste fiinţe. În acelaşi timp este şi o poveste despre puterea voinţei umane, atât despre fragilitatea noastră, cât şi despre extraordinara capacitate de a ne depăşi pe noi înşine. O poveste despre rezistenţă şi încăpăţânare în faţa inevitabilului, dar şi o poveste de dragoste mai mult decât ciudată, lucru pe care nu l-aş explica, pentru că nu vreau să-i răpesc cititorului plăcerea de a descoperi el însuşi acest lucru.
