|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"În interiorul cercului format de zid, mai multe pietre negre, înalte de optsprezece sau douăzeci de picioare, se înălţau din pământ ca nişte degete imense. Odată ce le vedeai, nu-ţi mai puteai lua ochii de la ele.(...) Aceste nouă pietre erau Mormintele din Atuan. Se spunea că fuseseră înălţate de pe vremea primilor oameni, încă de când fusese creat ţinutul Terramare. Fuseseră plantate pe întuneric când pământurile se ridicaseră din adâncurile oceanelor. Erau de departe mai străvechi decât Regii-Zei din Kargad, mai vechi decât zeii Gemeni, mai străvechi decât lumina. Erau mormintele celor care fuseseră stăpâni înainte ca lumea oamenilor să ia fiinţă, a celor nenumiţi, iar cea care-i slujea nu avea nume."
Este evident încă de la primele rânduri că această carte este adresată adolescentelor: de la descrierea minusculelor fustiţe, până la cea a pantofilor versus tenişii "de firmă". Ce-i interesant de observat este că autoarea concepe anumite tipologii, astfel că o gamă largă de adolescente se vor putea regăsi în tiparele personajelor redate în carte, odată prietene, şi pe cale să reînoiască vechile legături, o idee destul de discutabilă, în contextul enormelor diferenţe dintre ele. Dar exact de aceea este vorba de ficţiune, nu-i aşa? În rest ai o senzaţie de "episod pilot" pe parcursul întregii lecturi, un fel de tatonare a terenului în vederea lansării unui nou "trend". Şi totuşi, dacă lăsăm de-o parte frustrarea că adevărata acţiune "o să se întâmple", cartea mi-a plăcut, are potenţial, dar rămâne în sfera de "fără pretenţii" şi potrivită cumva vremurilor pe care le trăim.
"Dintotdeauna avusese senzaţii ciudate în anumite case sau camere, dar în mare parte erau slabe şi nu o deranjau prea tare. Le acceptase ca pe ceva normal, şi poate că aşa şi erau până la un anumit nivel de percepţie. La urma urmei, mulţi oameni vorbeau de senzaţia de deja vu sau de nelinişte când intrau prima dată într-o anume casă sau cameră.
Apoi, în anii aceia de singurătate petrecuţi la facultate, când se interiorizase timp îndelungat, reacţiile ei la diversele spaţii se acutizaseră."
Zoe Luce, o decoratoare cu capacităţi paranormale îl angajează pe detectivul patricular Ethan Truax să-i confirme bănuielile cu privire la un client. Povestea se complică în momentul în care trecutul lui Zoe devine o ameninţare pentru siguranţa ei. Astfel va descoperi că neconvenţionalul detectiv foloseşte într-adevăr metode inedite de a rezolva cazurile.
"Mintea este premergătoarea tuturor condiţionărilor (rele).
Mintea este conducătoarea şi ele sunt produsele minţii.
Vorbind sau acţionând cu o minte impură,
Suferinţa te urmează aşa cum roata urmează copita boului.
Mintea este premergătoarea tuturor condiţionărilor (bune).
Mintea este conducătoarea şi ele sunt produsele minţii.
Vorbind sau acţionând cu o minte pură,
Fericirea te urmează la fel de sigur ca umbra." (Dhammapada)
Încă de la primele pagini eşti copleşit de sentimentul "de acasă". Ca şi volumul anterior, cartea continuă să te fascineze, atât prin felul în care este scrisă, cât şi prin subiect. Continuă călătoria iniţiatică a lui Fitz Chivalry, iar acum urmărim cu interes cum va reuşi să jongleze între a stăpâni Meşteşugul, dar şi Harul. Astfel legătura cu prinţul Verity, unchiul său, se adânceşte, devenind mai mult omul lui decât al regelui, mai ales că aşa poate experimenta şi desăvârşi Meşteşugul.
"Orice băiat e sensibil şi orice băiat suferă. Asta e o idee înspăimântătoare pentru mulţi adulţi, care, în mod conştient sau inconştient, nu vor să recunoască vulnerabilitatea emoţională a unui băiat. (...) Dacă îi învăţăm pe fiii noştri să îşi onoreze şi să-şi aprecieze vieţile emoţionale, dacă le putem preda băieţilor un vocabular emoţional şi îi încurajăm să-l folosească, atunci îşi vor deschide în sfărşit, inimile."
Povestea lui Cain va fi raportată la vieţilie băieţilor din ziua de azi. Prinşi într-o existenţă emoţională sărăcită de aşteptările sociale, îndepărtaţi de propriile sentimente şi insensibili la sentimentele celorlalţi, aceştia sunt condamnaţi să devină, din tinerii furioşi de azi, adulţii înverşunaţi de mâine.
Vei găsi în această carte un sprijin în a înţelege şi a gestiona comportamentul băieţilor, realizând în acelaşi timp cât de greşit a fost abordată această problemă până acum. Vei fi ajutat să pătrunzi dincolo de suprafaţa opacă a vieţilor impuse băieţilor de societatea tip "macho" şi vei reuşi să te familiarizezi cu reprimatele trăiri interioare ale acestora. Vei subscrie cu entuziasm la ideea de alfabetizare emoţională şi vei parcurge, cu acelaşi patos, capitolele dedicate atât relaţiei copilului -băiat cu tatăl, cât şi cu mama.
"Acum sunt înger păzitor.Toţi ştiu asta şi mai ştiu şi că am devenit astfel pentru că te-am salvat de la moarte. Acum, mult mai mulţi dintre ei au impresia că puteau să-şi înşele destinul. Fie salvând un om şi recăpătându-şi aripile, fie ucigându-şi nefilimul vasal şi transformându-şi trupul din înger căzut în om."
"Ceea ce neglijasem în gândirea mea a fost un punct central, o inimă coordonatoare care să-i adune pe toţi laolaltă, şi care fusese acolo tot timpul. Spitalul Municipal este acela care se află în centrul tuturor lucrurilor. Indiferent cât de tare mă îndepărtez de centru, întotdeauna mă întorc la el, pentru că nu se poate altfel. (...) Pentru că acest lucru e valabil pentru multe din vieţile noastre. Oricât de departe s-ar părea că ne abatem, ne întoarcem întotdeauna la Spitalul Municipal ca la un punct focal. Spitalul Municipal este ca o roată uriaşă, iar noi suntem spiţele."
Romanul în două volume al Barbarei Harrison va supune atenţiei cititorului viaţa ce se desfăşoară pe coridoarele Spitalului Municipal din New York, lumea de dincolo de acesta fiind relativ estompată şi lăsată în planul doi. Când o bogată moştenitoare ajunge să fie internată în acest spital, lipsit de fonduri dar bogat în specialişti, lupta acerbă a medicilor lipsiţi de mijloace pentru a reda miracolul vieţii va capta cu siguranţă atenţia cititorului.
"Ea ştia. Înţelegea perfect ce voia el să spună. Şi îşi mai aminti că şi tatăl ei rostise aceleaşi cuvinte cu câteva minute în urmă. Se întrebă dacă nu cumva ea era aceea care trăia în alt ritm. Poate că se înşelase atunci când spusese că viaţa alături de trupa Montage era plină de satisfacţii. Poate că fusese mioapă când crezuse că viaţa de acasă, alături de tatăl ei, era de ajuns. poate şi ea avea nevoie de mai mult."
Flautista Rachel Busek, la finalul unui concert, va primi vizita lui Jim Guthrie. Acesta, angajat al tatălui ei, îi aduce vestea că Tom Busek este bolnav. Viaţa lipsită de griji a lui Rachel se va da peste cap şi împreună cu Jim va încerca să-şi convingă tatăl că operaţia complicată care i se recomandă, este singura lui şansă.
Deşi este catalogat drept roman poliţist, "Fantoma Trecutului" este o carte pe care cu greu o putem încadra în tiparele unui roman poliţist clasic. Este ceva mai complicată de-atât, iar situarea cărţii în anumite tipare, ar însemna limitarea ei. Este o carte în care, de la prima pagină până la ultima, nimic nu este scris la întâmplare sau în plus. Chiar dacă ai senzaţia că totul "sare" de la o epocă la alta şi de la o acţiune la alta, realizezi că totul se leagă. Este ca şi cum autorul nu ne invită la lectură, ci ne deschide o uşă pentru a-i pătrunde efectiv în gânduri.
