"Îşi ridică amândouă braţele spre cer, iar tunetul bubui din cerul senin de toamnă, rostogolindu-se de-a lungul pădurii cu o forţă care zgâlţâi copacii. Leah tresări, iar el văzu spaima din ochii ei. (...) Cu excepţia muzicii ei, ea era pentru el un mister la fel de mare cum era el pentru ea. Oare din pricină că era muritoare sau, pur şi simplu, pentru că era femeie?"
Trufaşul Lord al Pădurii, Ranulph, este fermecat de muzica lui Leah Marlowe, o fată absolut banală, ce nu are alt atu decât talentul său muzical. În spiritul proverbului "Ai grijă ce-ţi doreşti, că poate ţi se îndeplineşte." Leah face o învoială cu Ranulph pentru a-şi îndeplini visul de a străluci în saloanele mondene londoneze. Va fi oare dispusă să plătească şi preţul măririi?...
"Daruri periculoase" va îmbina mai multe mituri şi legende, de la cele cu zâne ale pădurii, până la legenda lui Orfeu, trecând, de ce nu, şi prin pactul faustian, oferind astfel cititorului o poveste fascinantă şi surprinzător de închegată. Autoarea reuşeşte îmbinarea elementelor firesc şi cursiv, întregul volum captivându-te şi transpunându-te în lumea unei ficţiuni cu elemente magice, dar şi cu un mesaj extrem de clar: numai alegând ce se găseşte dincolo de aparenţe se poate ajunge la fericirea mult visată.
"... un asemenea sistem, în care cineva îţi dictează fiecare mişcare - fie el zeu, sau diavol, sau subconştientul nostru, sau genele noastre tiranice -, este imposibil. Viaţa însăşi trebuie să se bazeze pe posibilitatea infinită a alegerii şi a întâmplării. dacă nu putem dovedi asta, trebuie să credem că aşa este.
Încă de la primele pagini eşti copleşit de sentimentul "de acasă". Ca şi volumul anterior, cartea continuă să te fascineze, atât prin felul în care este scrisă, cât şi prin subiect. Continuă călătoria iniţiatică a lui Fitz Chivalry, iar acum urmărim cu interes cum va reuşi să jongleze între a stăpâni Meşteşugul, dar şi Harul. Astfel legătura cu prinţul Verity, unchiul său, se adânceşte, devenind mai mult omul lui decât al regelui, mai ales că aşa poate experimenta şi desăvârşi Meşteşugul.
"...mintea şi închipuirea făpturilor omeneşti sunt misterioase şi uimitoare. Fără ele, nimic din ce-a izbutit omul să afle despre sine şi despre univers n-ar fi fost cu putinţă. Lipseşte-l pe om de visuri şi de fantezie, şi-ai să ai în faţă animalul cel mai stângaci, mai primitiv şi mai lipsit de apărare de pe Pământ."
"Nu vei trăi pentru totdeauna, nici un om şi nici un lucru nu trăiesc veşnic. Nimic nu este nemuritor. Doar nouă ne este dat să ştim că trebuie să murim. Iar acesta este un dar însemnat, darul individualităţii. Căci avem doar ceea ce ştim că trebuie să pierdem, ceea ce suntem dispuşi să pierdem...acea conştiinţă de sine care este suferinţa noastră, dar şi comoara, umanitatea noastră, nu durează. Se schimbă, se pierde ca un val pe mare.(...) Sunt două părţi, Arren, două care împreună fac una: lumea şi umbra, lumina şi întunericul. Cei doi poli ai Balanţei. Viaţa izvorăşte din moarte, iar moartea izvorăşte din viaţă: fiind contrare, tânjesc una după alta, îşi dau naştere una celeilalte şi renasc mereu. Şi, o dată cu ele renaşte totul, floarea din măr, lumina stelelor. În viaţă este moartea. În moarte este renaşterea. Aşadar, ce este viaţă fără de moarte? Viaţa neschimbată, interminabilă, eternă?
"Încă de la aşezarea coloniilor, labirintul de cuarţ verde-luminos oferise un refugiu, periculos, e adevărat, unui întreg clan de hoţi, criminali, evadaţi, dealeri de droguri, şefi ai unor culturi şi alţii care nu doreau să-şi ducă activităţile la lumina zilei.
Jos, aici, în nesfârşita reţea de pasaje, necartografiate în cea mai mare parte, exista întotdeauna un loc unde te puteai ascunde, cu condiţia să îţi asumi riscurile. O singură greşeală făcută în catacombe putea sfârşi printr-o condamnare la moarte sau chiar mai rău."
Seria "Vânătoarea de fantome" continuă cu această savuroasă parte a treia. Deşi începută în Aurora Springs, acţiunea descrisă se va muta în cunoscutul oraş din primele două părţi, Cadence. În prim plan se vor afla alte fermecătoare personaje ale lumii create de autoare. Astfel Elly St.Clair şi Cooper Boone vor lua locul de onoare, iar aventurile prin care trec, atât în interesul Breslei, cât şi în plan profesional, vor stimula toate simţurile cititorului, încă fascinat de paneta Harmony şi capcanele ei.
Dacă în volumul anterior totul era sumbru şi ameninţarea îşi întindea tentaculele asupra celor două lumi, în această carte răul devine palpabil. În lumea lui Elyon, roşul va deveni culoarea predominantă, pentru că totul este un război, o confruntare sângeroasă, nesfârşită şi obositoare între puţinii rămaşi fideli legilor lui şi "Marii Romanţe" şi "scabioşii ", acei dintre ei a căror minte fusese otrăvită de înşelătorie. Salturile între cele două lumi devin din ce în ce mai dramatice odată cu precipitarea acţiunii, şi Thomas Hunter va descoperi noi legături între aceste două lumi. Cumva existenţa unui univers paralel, deci nu o lume de vis, devine posibilă: "Îi ascultase pe unii susţinând că dacă omul ar deschide ochii cum trebuie, ar vedea o altă lume." Stranie, dar absolut adevărată, mi se pare surprinderea atitudinii umane în faţa unei iminente dispariţii: războiul total. Dacă nici o tragedie nu ne poate uni, atunci mai merităm să fim salvaţi?
"În schimb, aleg dragostea - lucrul pe care l-aţi uitat cu toţii. Eu aleg iubirea şi vă las cu războiul vostru.(...) Tot ce e bun în Cer şi pe Pământ este născut din iubire."
"O expresie franţuzească, l`heure bleue sau "ora albastră" se referă la ora trăită între lumină şi întuneric. Un timp apreciat pentru calitatea luminii şi totodată timpul când parfumul florilor este cel mai intens."
"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri, zisese Jojen. Un om care nu citeşte nu trăieşte decât una singură. Cântăreţii pădurii n-aveau nicio carte. Nici cerneală, nici pergamente, niciun limbaj scris. Aveau, în schimb, copaci şi, mai presus de toţi aceştia, copacii inimii. Când mureau, intrau în pădure, în frunză, în ramură şi în rădăcină şi copacii îşi aminteau. Toate cântecele şi toate descântecele lor, istoriile şi rugăciunile, tot ce ştiau despre lumea asta. Maesterii îţi vor spune că toţi copacii inimii le sunt închinaţi vechilor zei. Cântăreţii cred că ei sunt vechii zei. Când mor, devin o parte a divinităţii."