"Orice băiat e sensibil şi orice băiat suferă. Asta e o idee înspăimântătoare pentru mulţi adulţi, care, în mod conştient sau inconştient, nu vor să recunoască vulnerabilitatea emoţională a unui băiat. (...) Dacă îi învăţăm pe fiii noştri să îşi onoreze şi să-şi aprecieze vieţile emoţionale, dacă le putem preda băieţilor un vocabular emoţional şi îi încurajăm să-l folosească, atunci îşi vor deschide în sfărşit, inimile."
Povestea lui Cain va fi raportată la vieţilie băieţilor din ziua de azi. Prinşi într-o existenţă emoţională sărăcită de aşteptările sociale, îndepărtaţi de propriile sentimente şi insensibili la sentimentele celorlalţi, aceştia sunt condamnaţi să devină, din tinerii furioşi de azi, adulţii înverşunaţi de mâine.
Vei găsi în această carte un sprijin în a înţelege şi a gestiona comportamentul băieţilor, realizând în acelaşi timp cât de greşit a fost abordată această problemă până acum. Vei fi ajutat să pătrunzi dincolo de suprafaţa opacă a vieţilor impuse băieţilor de societatea tip "macho" şi vei reuşi să te familiarizezi cu reprimatele trăiri interioare ale acestora. Vei subscrie cu entuziasm la ideea de alfabetizare emoţională şi vei parcurge, cu acelaşi patos, capitolele dedicate atât relaţiei copilului -băiat cu tatăl, cât şi cu mama.
" Îmi indică, pătruns de veneraţie aproape, un scaun cu spătar înalt, lângă masă. L-am privit ca în vis. Nimic din ce vedeam nu părea să ţină de realitate. Nu mi-l puteam imagina pe Ambrose în această casă sau în odaia aceasta. Nu era posibil ca el să fi păşit pe aici, cu mersul său familiar, fluierând, vorbind, lăsându-şi bastonul rezemat de scaun, lângă masa aceasta."
În binecunoscutul său stil, Daphne du Maurier, creează în "Verişoara mea Rachel" aceeaşi atmosferă tensionată şi prevestitoare de rău ca şi în alte scrieri ale sale, ţinând cititorul în alertă şi nelăsând nicicum impresia că adevărul este mai evident decât pare. Ambrose Ashley moare în urma unei febre suspecte la scurt timp după casătoria cu misterioasa văduvă Rachel. Philip Ashley se vede nevoit să investigheze suspiciunea că soţia lui Ambrose ar fi avut vreun amestec în această moarte prematură. Venirea lui Rachel la domeniul pe care îl moşteneşte Philip, îi va înfrânge acestuia determinarea şi-i va cădea în mreje exact ca şi vărul său, în ciuda evidentului pericol ce o înconjoara pe Rachel ca un văl dens. Acest joc al incertitudinii, pe care autoarea îl susţine din primele pagini până la final, va face deliciul suprem al lecturii, iar personajele de excepţie vor întregi tabloul unei scrieri de top.
"Pentru prima oară mă simt şi eu pe drumul aventurii. Nu mai sunt sub supravegherea domnului Seurel, în căutare de scoici sau de plante, pe care nici institutorul nu le cunoştea; nu mai sunt nici pe câmpul lui moş Martin, în căutarea acelei fântâni adânci şi sleite, acoperită cu un grătar şi pitită sub atâtea bălării, că totdeauna îmi trebuia mult timp până s-o găsesc... Acum caut ceva şi mai tainic. Caut trecătoarea de care se povesteşte în cărţi: ieşirea la lumină pe care prinţul, zdrobit de oboseală, n-a mai putut-o găsi, rătăcind pe vechiul drum fără zarişte."
O frumoasă aventură, o poveste redată într-un limbaj fără cusur, "Cărarea pierdută" va prezenta în faţa cititorului trecerea dinspre adolescenţă spre maturitate a doi prieteni, Augustin şi Francois. Călătoria iniţiatică a lui Augustin în căutarea iubirii "de poveste" se va transforma într-un ideal de urmat pentru cei doi, deşi par extrem de greu de realizat. Ca mai toate visele şi acesta va deveni o realitate uşor diferită de ce sperau cei doi.
"Cărarea pierdută" este o scriere remarcabilă, iar Alain Fournier un scriitor de excepţie. Pagini minunate, ce se citesc cu o reală plăcere, vor transforma cu siguranţă această carte într-o lectură de referinţă.
"Nu mă spăl în fiecare zi; mă pieptăn dacă am chef, iar guler tare îmi pun numai duminica, pentru slujbă.
Port beretă pentru că nu-mi plac cozoroacele, dar nu mă supăr când ţăranii spun "şapca dumneavoastră", ca despre a lor.
Prietenii mei de la oraş se miră. Cum am putut, fără bani, să-mi creez o viaţă liberă la ţară? N-au decât să încerce. Nimic mai simplu. E de-ajuns să nu mai ai nevoie de bani. Cei care îi au îi ignoră."
Îmbinând umorul, amar pe alocuri, cu ironia şi autoironia, oferindu-ţi descrieri minunate şi personaje memorabile, "În saboţi" te va cuceri fără îndoială. Pentru cei care au încercat această experienţă, sau pentru cei care cochetează cu ideea de a-şi reîncărca spiritul urmând un mod de viaţă simplificat, "În saboţi" va deveni un fermecător ghid pentru aventura salutară şi, de ce nu?, posibilă. Şarmul întregului, stilul inedit şi captivant, perspectiva proaspătă şi "mirosind" a fân cosit a autorului te poartă instantaneu afară din prăfuita existenţă urbană, oferindu-ţi pauza de la viaţa care te copleşeşte de multe ori.
"De regulă, Alec nu era genul care să se trezească în zorii zilei. Acasă, ţinea trase draperiile groase. Dacă lumina dimineţii nu avea cum să-i invadeze camera, atunci putea să doarmă bucuros toată ziua. Dacă razele soarelui îi atingeau însă faţa, atunci se trezea imediat şi nu mai avea nici un rost să încerce să se culce la loc.
În clipa în care văzuse camera pe care o primise la conacul Finchley, ştiuse că avea să se trezească în zori."
O petrecere privată organizată de Carolyn, marchiza de Finchley, la conacul ei, pentru a-i prezenta fratelui ei, Hugh Dunne, toate domnişoarele de măritat din zonă, se transformă într-un iureş de emoţii, trăiri, frivolităţi, oferindu-ţi o frescă a societăţii privilegiate, a celor ce, având toate mijloacele necesare existenţei mai mult decât asigurate, nu au altă preocupare decât să-şi unească averile cu tilurile nobiliare, prin căsătorii bine chibzuite.
"Trăirea conştientă a emoţiilor noastre legitime este eliberatoare, nu doar pentru că descarcă tensiuni îndelung acumulate în corp, ci, mai presus de orice, fiindcă ne deschide ochii la realitate (atât cea trecută, cât şi cea actuală) şi ne eliberează de minciuni şi iluzii. Ne dă înapoi amintiri refulate şi ajută la eliminarea simptomelor adiacente.Prin urmare, este dătătoare de putere fără să fie distructivă.
Emoţia refulată poate fi rezolvată de îndată ce este simţită, înţeleasă şi recunoascută ca legitimă. Detaşarea de ea devine posibilă, iar acest lucru este complet diferit de refulare."
O altă reuşită a seriei de parentaj, cartea "Drama copilului dotat" va supune atenţiei greşelile pe care un adult le poate face în creşterea copilului, greşeli izvorâte din propriile lacune emoţionale şi greşeli ce pot duce la crearea unui adult cu probleme de diverse etiologii. Punctată cu numeroase exemple concrete, cu analize repide de caz, cartea de faţă poate reprezenta un ghid în a-ţi explica anumite comportamente, dar nu vei găsi neapărat metodele de rezolvare a problemelor, acestea rămânând apanajul exclusiv al terapeuţilor.
"Zenul înseamnă a stopa totul, a abandona totul, a te descotorosi de orice gând, de orice idee, a te debarasa de orice vis şi de orice iluzie, a pierde toate noţiunile şi concepţiile, a te elibera de toate elementele conştiinţei. Atitudine foarte puternică...(...) Prin abandonul total al oricărei voinţe, al tuturor gândurilor şi concepţiilor, se manifestă spiritul pur veritabil. Creierul este curăţat, purificat, clarificat."
În zgomotul de fond care ne înconjoară în orice clipă, ne agăţăm de tot ce ne-ar putea restabili echilibrul interior, iar un creier "curăţat, purificat, clarificat" sună extraordinar de bine. În cartea de faţă, chiar dacă vei găsi toate explicaţile necesare pentru a încerca să-ţi schimbi viaţa, acesta nu este un demers facil, iar satisfacţia pe care poate o aştepţi nu este, nici pe departe, imediată.
"... cinstiţi-l pe Domnul ca autor al întregului bine; cinstiţi Virtutea, ca fiind destinată să păstreze binele pe care Domnul l-a creat. Dumnezeu ne-a dat minte tocmai pentru a ne deosebi de dobitoace, pentru a putea distinge răul de bine, adevărul de minciună. Cultivaţi-vă raţiunea, ca fiind modalitatea cea mai sigură de a fi pe placul divinităţii şi de a fi utili semenilor voştri. Cultivaţi ştiinţele, ca fiind cele mai sigure mijloace pentru a face raţiunea profitabilă, pentru a restabili dragostea pentru umanitate şi pentru a vă mântui de ravagiile pe care le fac minciunile şi greşelile."
Ritualuri, cronologie, împărţirea pe regiuni, toate aceste aspecte le vei găsi în cartea ce-ţi va satisface curiozitatea cu privire la francmasonerie. Chiar dacă, fără îndoială, din paginile carţii răzbate simpatia autorului faţă de această mişcare, informaţiile sunt în măsură să ne lumineze în ce priveşte aspecte necunoscute ce ţin de "bucătăria" internă a francmasonerie. Simbolurile masonice îşi vor găsi asemănări în tradiţia egipteană, evreiască şi creştină, iar secretele, semnele de recunoaştere, parolele şi doctrinele sunt de asemenea izvorâte din religiile străvechi.
"...sufletul include viaţă, moarte, divinitate, dragoste, sens, adâncime şi intensitate. Dar sufletul este, dincolo de toate, la fel de mult un mod de a fi şi de a percepe ca şi un datum. În acest sens, sufletul este dependent de om pentru întrupare la fel cum omul este dependent de suflet pentru profunzime. Rezultă că activitatea analizei nu este de a vindeca sufletul, ci, mai degrabă a facilita acea "făurire a sufletului.""
Cartea de faţă oferă specialiştilor, şi nu numai lor, o privire asupra teoriilor lui Jung, dar şi felul cum au dus mai departe post-jungienii aceste idei, ce au respins sau adaptat din acest model şi ce au adaptat din alte surse. Vei găsi în "Jung şi post-jungienii" nume precum Adler, Hillman, Neumann sau Fordham şi te vei familiariza cu modul lor de interpretare a teoriilor fundamentale ale lui Jung, dar vei găsi totodată şi impactul acestor modificări în abordarea analizei psihologice.
O carte complexă, scrisă dintr-o perspectivă obiectivă, "Jung şi post-jungienii" are darul de a te provoca în a-ţi îmbogăţi cunoştinţele cu o vastă colecţie de teorii ale psihologiei analitice, precum şi modul lor de abordare practică.
"Souldrama poate fi comparată cu o lungă călătorie care ne permite să facem orice schimbare în viaţă cu conştiinţa lucidă a ceea ce lăsăm în urmă şi, de asemenea, ne oferă un ghid pentru a facilita "intrarea necunoscutului din viitor."(...)Poţi doborî orice obstacol, poţi rezolva orice problemă şi poţi realiza orice obiectiv atingând puterile incredibile ale minţii tale şi având încredere în intuiţia ta. Odată ce începi să-ţi dezvolţi şi să-ţi foloseşti intuiţia, vei deveni mai rapid, mai conştient, mai inteligent şi mai eficient în tot ceea ce faci."
Fără a fi întotdeauna conştienţi de asta, oamenii tânjesc după pacea şi echilibrul pe care le pot atinge doar atunci când mintea, spiritul şi trupul lucrează împreună. Dacă egoul nostru nu face decât să ne îndepărteze de scopul final, Souldrama vine ca o soluţie, ca o alternativă viabilă de a alege calea potrivită spre spiritualizare.