|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Cu decenii în urmă, strămoşii noştri au înţeles că nu ideologiile politice, crezurile religioase, deosebirile de rasă sau naţionalitate sunt de vină pentru războaiele din lume. Mai degrabă, au tras concluzia că de vină este personalitatea umană... înclinaţia omenirii către rău, în oricare formă ar fi. Ei s-au împărţit în facţiuni care caută eradicarea acelor însuşiri considerate de ei răspunzătoare pentru neorânduiala lumii.(...) Lucrând laolaltă, aceste cinci facţiuni au trăit în pace vreme de mulţi ani, fiecare contribuind la câte un alt sector al societăţii.
""După părerea mea", spuse Walter cel Sărac, "vechea orânduială a dispărut. S-a terminat. Nu mai vrem extraordinarul, reprezentat de domniile voastre şi de faimosul vostru rege. A venit vremea celor de rând, a celor absolut neîndemânatici. Un electorat foarte vast. Fiinţe obişnuite, dotate cu suflet şi inimă şi ce le mai trebuie. Voi, domnilor, oricât de respectabili aţi fi, aţi ajuns nişte anacronisme. Ştiţi ce s-a întâmplat când cavaleria poloneză a atacat tancurile germane. Ei bine, călăreţii au fost făcuţi una cu pământul. Un tanc nu e altceva decât expresia voinţei celor o sută de muncitori care l-au asamblat. Iar ei vor triumfa!""
Aventura galactică a lui Jack Morgan, a dragonului său simbiot, Draykos şi a unchiului virtual, Virgil, continuă şi în acest volum. Deşi crescut după principiile unchiului său, Jack dovedeşte că este mai mult decât un hoţ şi un escroc, astfel încât salvarea shontinilor şi a k`dailor devine şi cauza sa, nu numai a lui Draykos. În aceste condiţii, cititorul va fi introdus în lumea mercenarilor plătiţi, şi va constata că lipsurile pot determina oamenii să facă lucruri reprobabile, cum ar fi să-şi vândă copiii pentru a fi instruiţi ca soldaţi. Acţiunea întregii cărţi devine şi mai zbuciumată în clipa când tinerii recruţi sunt prinşi în iureşul luptei, după doar câteva zile de pregătire. Jack, înrolat pentru a obţine informaţii, va constata că onoarea de războinic nu este cea pe care o propăvăduieşte Draykos, şi că, indiferent de partea pe care ar alege-o, tot nu va fi cea dreaptă: "Acum realiza că nu existau tabere bune şi rele.
"Răbdare.
Acesta era un joc al aşteptării, nu-i aşa? Măcar atâta înţelegeam şi eu despre evenimentele din seara aceea.(...) Aveam sentimentul că eram un om mort. Momentan, nu vedeam nici o modalitate de ieşire din impas."
Un val de cazuri suspecte de crimă, aparent fără legătură între ele, ajunge în atenţia detectivului Alex Cross care, alături de partenerul şi prietenul său, ne va purta paşii în vâltoarea unor evenimente pe cât de surprinzătoare, pe atât de periculoase. Folosindu-se de carismaticul personaj întâlnit şi în alte romane ale sale, James Patterson va demonstra şi prin această carte că este unul dintre marii scriitori ai genului.
"Aceste obiecte erau singurele lucruri care aparţineau trecutului meu, cu excepţia câtorva amintiri - senzaţii, de fapt - cu o mamă care îmi pieptăna buclele umede, sau mirosul parfumului ei când mă legăna în pat. Citisem odată despre persoane cu membre amputate, şi despre cum aveau ei durere acolo unde fuseseră cândva picioarele sau braţele lor. Erau numite membre-fantomă. Mereu crezusem că acesta era cel mai bun mod de a descrie sentimentele în legătură cu mama mea. Acum, ea nu mai era decât un dor pentru ceva ce avusesem odată, dar pierdut acum."
"Ca de obicei, sultanul părăsi cetatea cu mare pompă, cu un fast demn de cel mai bogat suveran din Europa. Căteva mii de spahii, trei regimente de ieniceri, suita Marii Camere, precum şi o armată de servitori. Era prezent şi marele maestru şoimar şi alţi înalţi dregători, care răspundeau de vânătoare.
Cortegiul străbătu artera principală a oraşului; de-a lungul străzii se buluceau sute de oameni, care îl aclamau pe tânărul monarh îmbrăcat într-o superbă ţinută din mătase albă brodată cu aur."
Se spune că istoria nu este deloc blândă cu cei ce o scriu. Iată că exemplul marelui stăpânitor otoman Suleyman vine să contrazică această idee şi asta pentru că multele scrieri ce l-au avut ca protagonist nu au reuşit să arunce nici o umbră asupra măreţiei lui. "Ultimul vis al lui Suleyman" îţi va purta din nou paşii în timpuri tulburi, unde, de cele mai multe ori, viaţa era incertă, iar războaiele de cucerire erau un fapt obişnuit. Cele patru destine analizate în cartea de faţă, al cavalerului Ogier de Mercoeur, al Alexandrei Lisowska, viitoarea sultană Hurrem, al lui Ibrahim, mare vizir şi prieten al sultanului, şi însuşi destinul lui Suleyman, al devenirii lui, se vor întretăia de-a lungul perioadei prezentate, pe fondul unei fresce istorice de excepţie.
O carte bună, la un nivel la care nici nu te aşteptai. Nu aş fi putut începe altfel descrierea. Deşi pentru cei pasionaţi de "teoria conspiraţiei" şi de povestirile gen "Dosarele X" această carte va avea, într-o oarecare măsură, un "gust " cunoscut, tot periplul, de la început până la "marele final", te va prinde, într-o aşa măsură, încât, nu te vei putea dezlipi de ea. Este printre puţinele lecturi din ultima vreme care reuşeşte să-ţi pună adevărate scene de acţiune în minte , şi care îţi descrie atât de bine totul încât o citeşti "în imagini". Este o carte despre supravieţuire, despre prietenie necondiţionată, despre datoria faţă de ceva mai presus de tine, despre dragoste şi, nu în ultimul rând, despre speranţă. Pentru că: "E prea devreme ca să renunţi la speranţă. Speranţa dispare ultima. Dacă o pierzi, pierzi totul.
"Bărbaţii şi femeile au nevoie, mai înainte de toate, de încurajare. Puterile lor fireşti de stăpânire ar trebui întărite, nu slăbite... În loc de a stărui mereu asupra greşelilor unui om, vorbeşte-i despre virtuţile lui. Încearcă să-l abaţi de la obiceiurile lui rele. Arată-i ceea ce are el mai bun, eul său adevărat, care îndrăzneşte şi acţionează şi câştigă! Influenţa unui caracter frumos, generos, optimist este molipsitoare şi poate schimba din temelii un oraş întreg... Oamenii răspândesc în jur ceea ce au mai bun în mintea şi în inima lor. Dacă un om este prietenos şi binevoitor, vecinii lui vor fi şi ei aşa, în curând. Dar dacă se ceartă şi se mânie şi judecă, vecinii lui vor răspunde la mânie cu mânie, şi vor adăuga şi pe deasupra! Când cauţi răul şi te aştepţi la rău, îl vei dobândi. Când ştii că vei găsi binele, îl vei primi..."
"Spunem că viaţa e plăcută, că satisfacţiile ei sunt adânci. Spunem toate acestea păşind ca nişte somnambuli prin timp, de-a lungul anilor şi zilelor şi nopţilor. Lăsăm timpul să se prăvălească peste noi asemenea unei cascade, gândind că n-o să se isprăvească nicicând. Şi totuşi, fiecare zi care ne atinge e unică, irecuperabilă, terminată. (...)
Şi totuşi cu ce scop se prăvăleşte cascada timpului? Doar ca să se piardă în valuri? De ce eram medic? De ce practicam? Cu ce folos dădeam îngrijiri atente, dar lipsite de dragoste?
Cei care sunt norocoşi ar trebui să se ascundă. Ar trebui să-şi strige recunoştinţa. Ar trebui să spere că zilele mâniei n-or să calce niciodată pragul casei lor. Ar trebui să alerge să pună la adăpost tot ce-i al lor şi să-l plângă pe vecinul lovit de urgie. Dar cu calm şi de la distanţă."
Stephen Fleming îşi trăieşte viaţa precum un actor mediocru rolul într-o piesă de teatru. Fără prea multă dramă, fără entuziasm, fără tristeţe. Doar există. Apariţia Annei Barton, logodnica fiului său, va însufleţi existenţa plată a doctorului Fleming, iar aventura celor doi sfidează regulile moralităţii şi împinge pasiunea până la limita patologicului.
"... un asemenea sistem, în care cineva îţi dictează fiecare mişcare - fie el zeu, sau diavol, sau subconştientul nostru, sau genele noastre tiranice -, este imposibil. Viaţa însăşi trebuie să se bazeze pe posibilitatea infinită a alegerii şi a întâmplării. dacă nu putem dovedi asta, trebuie să credem că aşa este.
