|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Nu mai suntem decât şase. Şase dintre noi, împotriva unui număr oricât de mare dintre ei. Şi neavând cum să aflăm în ce mod ne-am putea găsi unii pe alţii. Noi suntem ultima speranţă. Unirea înseamnă putere. Puterea celor şase."
"Timpul este ceva ciudat - atârnă cel mai greu pe umerii celor care nu îl au. Nimic nu este mai uşor decât să fii tânăr şi să ai lumea întreagă de cucerit. Lucrul ăsta îţi dă sentimentul că te aşteaptă oportunităţi nelimitate, iar gândul acesta este atât de seducător încât pur şi simplu simţi că poţi face ceva mult mai important decât să înveţi pentru examene.(...) Paul îmi spusese odată că speranţa, cea care ieşise din cutia Pandorei numai după ce scăpaseră toate molimele şi necazurile, este cel mai bun lucru din lume. Fără ea nu există decât timpul. Iar timpul ne împinge de la spate, forţându-ne să ne îndepărtăm până când ne aruncă în neant.(...) Ca de altfel toate lucrurile din univers, suntem predestinaţi încă de la naştere să ne depărtăm de centru. Timpul reprezintă pur şi simplu jalonul separării noastre. Dacă suntem particule într-un ocean al distanţei, părţi dintr-un întreg originar, atunci există o ştiinţă a însingurării noastre. Suntem singuri în relaţie direct proporţională cu anii pe care îi avem."
"Invocă doar puterea care este a ta, chemând elementele sau acele trăsături ale lumii naturale care sunt cel mai aproape de sufletul tău. Aceste puteri te vor ajuta să treci peste rău: puterea soarelui, a lunii, a stelelor şi tot ce aparţine pământului.(...) Nu e nimic înfricoşător în întuneric dacă îl înfrunţi."
"Abia acum, întorcându-se pe loc, Mandy văzu pentru prima dată faţada impunătoare şi specataculoasă a clădirii Innocent House - patru etaje de marmură colorată şi de piatră aurie care, pe măsură ce lumina se schimba, părea să îşi schimbe şi ea cu subtilitate culoarea devenind mai deschisă şi apoi transformându-se într-un auriu foarte intens. (...) Mandy nu ştia numele nici unui detaliu arhitectural, dar mai văzuse asemenea case, într-o excursie şcolară vijelioasă şi prost organizată la Veneţia când avea treisprezece ani.(...) Acum, pentru prima dată în viaţa ei, privind minunăţia de clădire Innocent House, simţi o reacţie întârziată faţă de acea experienţă îndepărtată, un amestec de bucurie şi de veneraţie care o surprinse şi o sperie puţin."
În tradiţia marilor scriitoare de suspans ale literaturii britanice, P.D.James aduce în atenţia cititorului acest roman concentrat, bogat în personaje, în întâmplări, în indicii şi în neaşteptate schimbări de situaţie. Începutul relativ monoton nu lasă să se întrevadă escaladarea ulterioară a evenimentelor, însă dacă te cufunzi în lectură vei fi curând convins să urmăreşti evenimentele cu atenţie, descoperind noi şi noi fire, ce se vor împleti în cele din urmă, formând o intrigă reuşită cu un final surprinzător.
"Când eşti copil, lumea ţi se pare un teren de joacă nesfârşit şi e a ta. E necunoscută, interesantă şi e a ta aşa cum o visezi tu. Nu ştii viitorul, dar crezi că-l poţi modela după bunul-plac al inimii. Totul, dar absolut totul, este posibil. Tot ce este frumos pe lumea asta e posibil.(...)
Când îmbătrâneşti, ai mai puţine opţiuni. Te uiţi în jurul tău ştiind că nu le vei putea avea pe toate şi spui "asta este". Nu mai eşti în stare să te identifici cu personajele dintr-o carte. Treci pe sub panoul invizibil pe care scrie: "Bine aţi venit în epoca fericirii limitate! Bine aţi venit în lumea faptelor reale!" Înveţi să te mulţumeşti cu puţin; oare acesta este singurul lucru pe care trebuie să-l înveţi?
De fapt, viaţa ia sfârşit în tinereţe. Toată povestea cu a doua primăvară a vieţii nu este decât o mare vrăjeală. De data asta, lumea a pus stăpânire pe tine, iar tu trebuie să te resemnezi."
"Viaţa mi s-a schimbat brusc! Scopul existenţei a căpătat iarăşi trup, speranţele, temerile, caznele, preocupările şi sacrificiile s-au îndreptat brusc într-o nouă direcţie - iată perspectiva ce mi se deschide acum în faţă, aidoma panoramei largi care îţi desfată ochiul, subit, când ai ajuns în vârf de munte. Mi-am întrerupt povestirea printre umbrele tăcute ale bisericii din Limmeridge, o reiau, cu o săptămână mai târziu, în forfota şi agitaţia unei străzi londoneze."
Un mister ce învăluie o apariţie stranie, Anne Catherick, o poveste delicată de dragoste între profesorul de desen Walter Hartrightşi Laura Fairlie şi un personaj controversat, Sir Percival Glyde, toate în decorurile unui romantism britanic târziu, vor reprezenta atuurile cărţii "Femeia în alb". Autorul demonstrează ce înseamnă cu adevărat îmbinarea artistică a cuvintelor, fără a avea un stil încărcat sau desuet, şi reuşeşte să creeze şi să susţină atmosfera tensionată pe tot parcursul scrierii. Interesantă este şi abordarea subiectului filtrat prin perspectiva personajelor principale, fără a da impresia de fragmentare.
"Vaccinul miraculos nu era decât rodul imaginaţiei lui debordante şi al desăvârşitei arte de a convinge. Îi înşelase pe toţi aceşti oameni care investiseră atâţia bani în compania lui, adesea economiile de-o viaţă sau toate bunurile. Bineînţeles că ei speraseră în primul rând să facă bani, dar nu puţini credeau şi că investiţia lor avea să facă din vaccin o realitate."
În urma a ceea ce pare o escrocherie de proporţii, o mulţime de oameni rîmân fără economiile de-o viaţă. Astfel jurnalista Marcia DeCarlo, Carley, este implicată în investigarea circumstanţelor ce au dus la dispariţia lui Nicholas Spencer şi la prăbuşirea companiei de cercetări medicale a acestuia. Beneficiind atât de determinare cât şi de şarm, Carley va reuşi să descurce iţele complicatei poveşti şi să păstreze tensiunea lecturii la cote ridicate.
"Vulturul habsburgic va stăpâni deasupra întregii Evrope. În ajutorul Balcanilor vor sări ruşii şi parte din republicile italiene împinse de papă, care va fi indignat de ticăloşiile păgânilor asupra lumii creştine. Totodată, eliberând ţările asuprite de Semilună, papa îşi închipuie că influenţa catolică s-ar extinde asupra întregii Evrope."
Păşeşte, cititorule, în epoca Brâncovenilor, gustând din fastul curţii domneşti, din glumele târgoveţilor, din dramele caselor boiereşti. Vei nimeri în mijlocul manevrelor politice, când Valahia, ca întotdeauna, era disputată atât de puterile occidentului, cât şi de semiluna turcească. Trimişi ai celor ce încearcă să-şi întindă influenţa asupra întregii Europe vor fi găzduiţi pe teritoriul românesc, iar intrigile politice, culminând cu intervenţia misteriosului spion al turcilor, Trandafirul, vor face deliciul lecturii.
Pe fondul frământărilor la nivel înalt, iată că se găseşte timp şi pentru dragoste, astfel încât Smaragda Cherchez, promisă de Vodă Brâncoveanu cneazului sârb Alexandru, găseşte de cuviinţă să fugă cu alesul inimii sale, Gheorghiţă Filipescu.
"Cu decenii în urmă, strămoşii noştri au înţeles că nu ideologiile politice, crezurile religioase, deosebirile de rasă sau naţionalitate sunt de vină pentru războaiele din lume. Mai degrabă, au tras concluzia că de vină este personalitatea umană... înclinaţia omenirii către rău, în oricare formă ar fi. Ei s-au împărţit în facţiuni care caută eradicarea acelor însuşiri considerate de ei răspunzătoare pentru neorânduiala lumii.(...) Lucrând laolaltă, aceste cinci facţiuni au trăit în pace vreme de mulţi ani, fiecare contribuind la câte un alt sector al societăţii.
"Ceva trebuie să existe, pentru a se face lumină. Energie, mişcare, entropie...(...) Dumnezeu, confirmă liniştit Mogens. Indiferent ce. Ceva trebuie să fie totuşi. Şi tot ceea ce există este vremelnic. Întunericul este veşnic. El reprezintă scena pe care se joacă piesa vieţii. Dar după ce cade ultima cortină, întunericul va continua să existe."
