|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Un nou adevăr ştiinţific nu triumfă prin convingere celor care se opun şi prin a-i face să vadă lumina, ci mai degrabă din pricina faptului că cei care se opun vor muri în cele din urmă, şi va veni o generaţie care va fi familiarizată cu el.(...) Dacă este adevărat (...) atunci trecutul a fost curăţat de adevăruri uitate, şters de multă vreme. Şi, la fel, anumiţi oameni ar putea fi ucişi, astfel încât să predomine viziunea ucigaşilor asupra lumii." Şi totuşi: "Există multe uşi spre trecut. Ele stau ascunse, fără a fi la îndemână, dacă nu ştii ce cauţi."
Ce-ai face dacă, ori în urma unor cercetări amănunţite, sau ca urmare a hazardului, ai descoperi că lumea, aşa cum o ştii, se apropie de final? Şi dacă ai înţelege că tot acest proces nu este nimic nou, ci este ceva ce se repetă ciclic, în ce fel ţi-ar schimba asta viaţa? Acestea ar fi întrebările ce vor izvorî din lectura acestei cărţi. Catherine Donovan şi James Rutherford vor porni în aventura vieţii lor, aventură la care vom lua parte şi noi, într-un iureş de mituri, simboluri, legende şi credinţe din toate colţurile lumii, iureş care ne va dezvălui şi latura comună în toată această diversitate.
"Noi am oprit simularea - îmi aminteşte asta hard diskul din buzunarul de la spate -, dar nu am stat după aceea să vedem urmările. Ce s-a întâmplat cu prietenii noştri, camarazii noştri, liderii noştri, facţiunile noastre? Nu avem nici o modalitate de-a afla."
Lumea oricum disfuncţională în care trăiau Tris şi Tobias nu mai există. Facţiunile sunt în conflict. Abnegaţia supravieţuieşte doar prin câţiva membri, iar Neînfricaţii sunt scindaţi, la fel fiind şi Erudiţii. În situaţia aceasta, în care orice decizie luată poate face diferenţa şi în care locul Divergenţilor nu este pe deplin stabilit, Tris face totul pentru a putea merge înainte. Însă, zi după zi, se simte tot mai nelalocul ei în mijlocul evenimentelor în care a fost târâtă fără voie. Cumva trăirile ei te duc cu gândul la "mixtul" de sentimente din sufletul oricărui adolescent în tranziţie, trăiri confuze şi "divergente", oscilând între dorinţa de a te lăsa ocrotit ca un copil şi cea de a lupta până la capăt ca să îţi demonstrezi valoarea.
Povestea lui Tris este despre maturizare, despre formarea unui caracter puternic, devenind astfel o poveste ce nu-şi are limitele strict în decorul oferit de carte, ci care-şi poate întinde mesajul dincolo de paginile ei.
"Din studiul formulelor genetice ale antraxului şi ale altor bacterii toxice, microbiologii au prezis existenţa unui şir de viruşi care vin din cele mai vechi timpuri. Un şir care a dat naştere strămoşilor iniţiali ai antraxului şi ai altor bacterii cauzatoare de boli grave. Oamenii de ştiinţă au dat chiar un nume acestui străvechi şir de viruşi care transformă nişte vietăţi prietenoase în duşmani de moarte: virusul lui Iuda"
Putem afirma cu cetitudine că pământul pe care trăim încă nu şi-a dezvăluit pe deplin secretele. dacă, din când în când, descoperim câte o nouă specie sau aflăm ceva inedit de ordin biologic, ce ne-am face în cazul în care am înţelege că organismul uman ar putea fi înfrânt de o mână de bacterii din "noroiul primordial"? Aceasta ar reprezenta premiza de la care James Rollins creeaza prin "Virusul lui Iuda" un thriller surprinzător de concentrat, în care, pe lângă o savuroasă intrigă ştiinţifică, vei desoperi şi pagini despre scrierea angelică, despre Marco Polo, despre istoria khmerilor şi a ruinelor Angkorului.
"...am urmărit schimbările din lume (...) Dar îmi place să cred că cred că lumea s-a schimbat în bine(...) Oamenii au făcut progrese surprinzătoare în ultimele secole, au creat minuni.(...) Şi, în graba lor de a crea minuni, au ignorat minunile din jurul lor, au ignorat misterele, frumuseţea. Mituri şi legende trec nevăzute pe lângă ei, ignorate, nerecunoscute."
"În vis îi apărură imagini ciudate, dar fragmentate. Apoi se visă într-un gol, în care nu vedea decât ceaţă şi negură, din care dorea să scape cât mai repede, căci o ameninţa o mare primejdie. Trebuia să ajungă undeva, la o insulă îndepărtată ale cărei ţărmuri nu le putea distinge, căci nu era înconjurată decât de întuneric. La un moment dat reuşi să desluşească nişte figuri, una foarte cunoscută, care semăna mult cu ea însăşi şi altele mai ciudate. Se străduia să se ţină pe picioare, să înainteze în acea atmosferă nepământeană, în vreme ce figurile pe care le distingea se îndepărtau, se separau sau se adunau pentru a se despărţi din nou. Încerca în van să le ajungă, ele se îndepărtau tot mai mult. Înspăimântată, îşi strigă fratele; el n-o va lăsa singură în acest abis..."
Rory Matthews, o tânără de 21 de ani, ce consideră că totul i se cuvine în viaţă, este determinată să trăiască o aventură pornind alături de Daniel, fratele ei,într-o expediţie pe un gheţar. Viaţa în sălbăticie nu se compară cu petrecerile şi discotecile unde Rory obişnuia să-şi petreacă timpul, iar apariţia lui Eric Clarkson, sponsorul expediţiei, tulbură şi mai mult apele.
" În teorie, dragostea fulgerătoare nu există; cel puţin în ceea ce-i priveşte pe bărbaţi nu poate exista cineva care să-şi reverse întreaga pasiune într-o singură iubire. În realitate există astfel de oameni - oameni care riscă orice; calmi şi închişi în sine, ei sunt ultimii care să creadă că natura le-ar putea juca o asemenea festă, ultimii care să-şi dorească o astfel de capitulare sau care să ştie când le sună ceasul."
Nu-i poţi dicta inimii să nu simtă. Nu poţi reprima sentimentele. Sau... poţi? Gyp Winton încearcă din răsputeri acest lucru şi aparent şi reuşeşte. Fructul unei pasiuni sfârşite tragic, Gyp refuză să se lase pradă sentimentelor ce au provocat atâtea necazuri părinţilor săi. Căsătoria cu violonistul suedez Gustav Fiorsen, împotriva voinţei tatălui ei, va fi încununarea acestei atitudini calculate. Eroina Gyp va atinge sufletul cititorului, iar evenimentele cărora trebuie să le facă faţă ne vor întări convingerea că este un personaj remarcabil. Va reuşi ea oare să treacă ..."dincolo" de nepăsarea autoimpusă şi să descopere ce înseamnă cu adevărat să iubeşti?
"- Va veni o vreme, am spus eu, când vom fi cu toţii morţi. Cu toţii. Va veni o vreme când nu vor mai fi oameni rămaşi care să-şi aducă aminte că ar fi existat vreunul şi că specia noastră ar fi făcut vreodată ceva. Nu va mai fi rămas niciunul să-şi amintească de Aristotel sau de Cleopatra, darămite de tine. Tot ceea ce noi am făcut şi am construit, şi am scris, şi am gândit, şi am descoperit va fi uitat, iar toate astea - am făcut un gest cuprinzător - vor fi fost în zadar. Poate că vremea asta se apropie sau poate că e la milioane de ani distanţă, dar chiar dacă vom supravieţui prăbuşirii sistemului nostru solar, tot nu vom supravieţui pentru vecie. A existat o vreme înainte ca organismele să fi avut conştiinţă şi va exista un timp şi după aceea. Şi dacă inevitabilitatea uitării omeneşti te îngrijorează, eu te încurajez s-o ignori. Dumnezeu e martor că aşa fac toţi ceilalţi."
"Există oameni (...) care cred că nu suntem în stare să ne conducem singuri, pentru că în puţinele dăţi când am încercat am dat greş, de parcă celor care se conduc singuri în zilele noastre le-a ieşit din prima. E ca şi cum i-ai spune unui copil, care încearcă să facă primii paşi şi cade înapoi în fund, să rămână jos. De parcă adulţii care merg pe lângă el nu au mers niciodată de-a buşilea."
"Hibiscus purpuriu" este o carte de o frumuseţe rară. Cuvintele sunt atât de încărcate de semnificaţie şi transmit atâta emoţie încât cititorul va prelua întreaga povestire ca pe o experienţă personală.
Nu credeam că după atâtea apariţii fantasy voi mai întâlni o carte de o asemenea anvergură. Chiar dacă dimensiunile epopeice nu permit fizic citirea "dintr-o suflare", este genul de carte pe care cu greu o poţi lăsa din mână. Întrunind toate plăcerile stilului fantasy, se diferenţiază în acelaşi timp, iar cititorul nu poate decât să rămână vrăjit de măiestria cu care autorul reuşeşte să orchestreze o lucrare de acest gen.
"Trecutul este asemenea unei pietre uriaşe care zace pe fundul unui râu, ascunsă vederii, dar dând formă curenţilor apei, atunci când curge. Nu poţi citi curenţii râului propriei tale vieţi şi nu poţi naviga în siguranţă dacă nu înţelegi ce anume îi stârneşte. Trebuie să îţi cunoşti trecutul, căci el îţi va croi viitorul."
