|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"- Va veni o vreme, am spus eu, când vom fi cu toţii morţi. Cu toţii. Va veni o vreme când nu vor mai fi oameni rămaşi care să-şi aducă aminte că ar fi existat vreunul şi că specia noastră ar fi făcut vreodată ceva. Nu va mai fi rămas niciunul să-şi amintească de Aristotel sau de Cleopatra, darămite de tine. Tot ceea ce noi am făcut şi am construit, şi am scris, şi am gândit, şi am descoperit va fi uitat, iar toate astea - am făcut un gest cuprinzător - vor fi fost în zadar. Poate că vremea asta se apropie sau poate că e la milioane de ani distanţă, dar chiar dacă vom supravieţui prăbuşirii sistemului nostru solar, tot nu vom supravieţui pentru vecie. A existat o vreme înainte ca organismele să fi avut conştiinţă şi va exista un timp şi după aceea. Şi dacă inevitabilitatea uitării omeneşti te îngrijorează, eu te încurajez s-o ignori. Dumnezeu e martor că aşa fac toţi ceilalţi."
"Emily Faringdon ştia că era îndrăgostită. Nu-l cunoscuse niciodată în persoană pe cel care îi dobândise afecţiunea, dar asta nu o făcea mai puţin sigură de dragostea ei. Ştia, din scrisorile sale că domnul S.A. Traherne era un bărbat cu care sufletul ei comunica la un nivel superior. Era un om perspicace, sensibil şi rafinat, înzestrat cu viziune şi inteligenţă, cu un caracter puternic. Era, pe scurt, perfect.
Din nefericire, şansele de a-l cunoaşte vreodată în persoană, darmite de a avea o relaţie romantică cu el, erau extrem de reduse."
De o inteligenţă feroce, atipica reprezentantă a sexului frumos, Emily Faringdon, se detaşează net de canoanele epocii. Cu reputaţia ştirbită, apariţia ei în lumea bună stârneşte comentarii şi controverse, iar logodna ei cu contele de Blade devine deliciul bârfelor de salon.
O poveste despre aparenţe şi despre rigorile unei societăţi prăfuite, "Scandal" te va învălui în intrigile şi tensiunile ţesute de autoare, rezonând cu personajele, descoperindu-le trăirile şi sperând alături de ele la aşezarea lucrurilor în matca firească a "happy end"-ului. O lectură satisfăcătoare, un limbaj fluent, personaje bine definite şi o intrigă suculentă, "Scandal" va intra cu siguranţă în galeria romanelor preferate ale genului.
Acest volum, potrivit pentru cei mai tineri dintre noi, dar nu numai, reprezintă o lectură destul de uşoară, o carte gen "intermezzo" pentru orice alte activităţi, o poveste interesantă, cu uşoare accente horror. Acţiunea se petrece pe plaiuri transilvănene, iar atmosfera întregii cărţi este sumbră şi apăsătoare, frigul şi iarna în sine devenind sinonime ale ameninţării Răului. Nu se vrea o carte moralizatoare, sau vreo culegere de pilde, ci pur şi simplu o alternativă interesantă de a-ţi petrece timpul. Totuşi mi-a atras atenţia aplecarea extraordinară a autorului asupra studiului legendelor populare autohtone şi mi s-a parut extrem de interesant să citeşti balada "Mioriţa" trecută prin filtrul occidental. Pentru că ne-am complăcut în a exporta legendele vampireşti ca pe o marcă înregistrată românească, nu ne mai miră că, în opinia străinilor, în continuare pe plaiuri mioritice "pândim cu colţii pe-afară".
"Baxter St.Yves era de departe cel mai interesant om pe care îl cunoscuse, conchise Charlotte. Dar aceleaşi calităţi care îl făceau fascinant puteau să-l facă şi periculos. Sau, cel puţin, îl făceau mai puţin maleabil. Avea nevoie de un administrator care să primească instrucţiunile fără să le discute, nu de unul care să necesite permanent explicaţii şi justificări. Nu credea că Baxter era uşor de comandat. În cel mai bun caz, avea să se dovedească dificil."
Deşi nu era pe deplin convinsă, Charlotte Arkendale îl angajează pe Baxter St. Yves drept administrator neştiind că acesta îi solicitase postul din alte motive. Combinaţia dintre Baxter, pasionat de ştiinţe, şi controversata Charlotte, un fel de detectiv particular pentru doamnele cu avere, pigmentată cu mistere şi situaţii extreme, va constitui farmecul romanului. Personajele îşi trăiesc cu dezinvoltură maximă atât pasiunile, cât şi momentele limită, oferind cititorului un spectacol pe măsura aşteptărilor. Povestea lor neconvenţională te învăluie şi te "leagă" de lectură de la început până la tumultuosul final, fără a-ţi da vreun motiv să te smulgi din lumea lor, înapoi în realitate.
"Un investigator, dumneavoastră, de exemplu, credeţi că aţi descoperit asasinul, dar cine este asasinul? Cel care doreşte moartea altuia, cel care o comandă, cel care o execută tăind gâtul, trăgând glonţul, sau prin orice metodă vreţi, cel ce organizează execuţia, cel ce o plănuieşte, cel ce o acoperă, cel ce primeşte banii pentru munca lui? Care dintre ei e mai vinovat? Cum este piramida crimei astăzi? Cine este în secolul XXI adevăratul criminal, doamnă Iscar? Toţi, răspunde ea. Un răspuns facil, doamnă, un răspuns politic corect. Iar răspunsurile politic corecte sunt nişte rahaturi şi nu spun niciodată adevărul. Ştiţi ce aş răspunde eu? Că asasinul e cel care rămâne viu la sfârşit de tot, cel pe care nimeni n-a putut să-l omoare. Ceilalţi sunt verigi. Verigi ce pot fi înlocuite în majoritatea cazurilor. Dar cel care rămâne viu la urmă, acela e altceva, acela are putere cu adevărat."
"În cele din urmă, am hotărât să-mi îndrept paşii spre mansardă şi acolo m-am aşezat, sprijinit de perete, după care m-am întins pe podea, cu privirea încâlcită în pânzele de păianjen care păreau să acopere totul, mirându-mă de precizia lor implacabilă şi meditând că aşa ar putea fi timpul oamenilor, un fel de pânză de păianjen gigantică, al cărui desen secret ne este necunoscut şi de care atât viaţa, cât şi moartea ascultă cu aceeaşi docilitate cu care liniile şi planurile urmează principiile geometriei. M-am speriat un pic atunci când m-am gândit câte veacuri grăbite vor urma acestuia care ne-a fost dat nouă să-l străbatem, cu ce jovialitate iritantă se vor scurge zilele fără mine atunci când eu nu voi fi al lor, nici ele ale mele, şi am reuşit cu greu să mă consolez cu gândul că timpul care nu trebuia să-mi aparţină nu era nici el timp."
"Falsurile au darul de a spune ce sunt până la urmă, iar asta este una dintre marile consolări ale esteticii(...) Frumosul e văzut altfel în fiecare perioadă, se schimbă cu timpul(...) Chiar dacă cineva pictează un tablou care întruneşte toate condiţiile pentru a fi considerat un Rafael perfect, tot va rămâne în el o urmă din mentalitatea de secol XX a pictorului. Cel puţin aşa spune teoria. Pe măsură ce preferinţele se schimbă, un Rafael autentic va arăta autentic, chiar dacă oamenii îl interpretează în mod diferit. O copie modernă însă va începe să-şi arate originea tot mai mult. Cineva tot va observa."
"Când am încetat să mă mai lupt cu toate lucrurile din jurul meu, toate lucrurile din jurul meu au început să se aşeze unde le era locul. Toată activitatea şi peisajul, şi pământul, şi cerul, şi chiar gândurile oamenilor. Toate încercau să alcătuiască o imagine. Iar eu pot să-mi simt locul în ea, aşa cum nu am putut până acum.(...) Ca şi cum, atunci când m-am deschis tuturor percepţiilor, lucrurile şi-au creat propria concentrare."
"În casa aceasta, durată de peste o sută cincizeci de ani, am urzit o ţesătură deasă de slăvire fără preget. Lucrurile vor fi aşa cum au fost şi până acum; doar că mai bune, mai îndestulate, ritualul veneraţiei în sfârşit împlinit. Trebuie să mă duc să mă rog.
Dar îşi dădu seama că încă nu se va duce să se roage nici chiar în această măreaţă zi de fericire pentru el. Şi izbucni din nou în râs, de cea mai pură bucurie; ştiind de ce nu se va duce, ştiind parcă dintotdeauna care era tiparul zilei; ştiind cine cerceta, cine predica, cine înlocuia pe cine, cunoscând cât de apărată îi era corabia de piatră, cât de apărat îi era echipajul."
"Hitler a fost cel mai învederat şi candid optimist din ultima sută de ani. De aceea a fost cel mai mare monstru. Ai mai auzit vreodată de ceva atât de optimist ca "Soluţia finală"? Nu doar că ar putea exista o soluţie- pentru orice,ia aminte, când de fapt încă n-am găsit leacul pentru banala răceală - ci nici mai mult, nici mai puţin decât una finală!(...) Iată o regulă de aur în viaţă, Kugel, oriunde-ar fi să trăieşti, oricând ar fi să te naşti: când cineva se ridică şi promite că va fi mai bine, ia-o la fugă. Ascunde-te. Pesimiştii nu construiesc camere de gazare.(...)
În mintea lui se distilase, într-un fel, esenţa întregii gândiri occidentale şi orientale a ultimelor două mii de ani şi acum stătea semeţ, cum numai cineva trăind în ziua de azi ar fi putut, pe culmea celui de-al douăzeci şi unulea secol al întregii istorii, moştenind toată experienţa, înţelepciunea şi ştiinţa omenirii şi de acolo, de la înălţimea aceea ameţitoare, spunea că izvorul tuturor relelor de pe lume, cea mai importantă cauză a suferinţei şi a urii şi a tristeţii şi a morţii, nu e nici boala, nici rasa, nici religia.
