|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
L-aţi uitat pe Thomas Covenant, Necredinciosul, autor de bestseller şi actual lepros, prins în mijlocul evenimentelor din Tărâm? Aşa credeam şi eu... Pentru că un asemenea personaj nu poate fi uitat aşa, cu una cu două. "Războiul Uriaşilor" ne va readuce în atenţie un Thomas Covenant confuz, ce nu poate înţelege de ce Tărâmul continuă să-l atragă, deşi, în opinia lui, nu reprezintă decât un miraj, şi asta : "Pentru că viaţa nu e aşa. Leproşii nu se vindecă. Oamenii lipsiţi de ochi nu încep dintr-odată să vadă. Asemenea lucruri nu se întâmplă. Cumva suntem trădaţi. Propriile... propriile noastre nevoi pentru ceva ce nu avem ne seduc în felul ăsta." Pe lângă el vom descoperi cu surprindere că acest Tărâm reprezintă un loc de refugiu şi pentru Hile Troy. Acesta, născut fără ochi, va ajunge în Tărâm Warmark, conducător de oşti. Cititorul îl va percepe precum opusul lui Thomas Covenant, un soi de revers al medaliei.
Această a şasea parte din " Jurnalele Vampirilor " reuşeşte să aducă un plus de savoare întregii serii, iar povestea salvării lui Stefan este extrem de bine închegată. Prima parte a acţiunii este orientată mai mult către interior, redând frământările sufleteşti atât ale Elenei cât şi ale lui Damon. Atracţia dintre ei se adânceşte, iar acest lucru sporeşte tensiunile, pentru că nici unul din cei doi nu uită că de fapt misiunea de salvarea a lui Stefan i-a adus împreună.
"Din studiul formulelor genetice ale antraxului şi ale altor bacterii toxice, microbiologii au prezis existenţa unui şir de viruşi care vin din cele mai vechi timpuri. Un şir care a dat naştere strămoşilor iniţiali ai antraxului şi ai altor bacterii cauzatoare de boli grave. Oamenii de ştiinţă au dat chiar un nume acestui străvechi şir de viruşi care transformă nişte vietăţi prietenoase în duşmani de moarte: virusul lui Iuda"
Putem afirma cu cetitudine că pământul pe care trăim încă nu şi-a dezvăluit pe deplin secretele. dacă, din când în când, descoperim câte o nouă specie sau aflăm ceva inedit de ordin biologic, ce ne-am face în cazul în care am înţelege că organismul uman ar putea fi înfrânt de o mână de bacterii din "noroiul primordial"? Aceasta ar reprezenta premiza de la care James Rollins creeaza prin "Virusul lui Iuda" un thriller surprinzător de concentrat, în care, pe lângă o savuroasă intrigă ştiinţifică, vei desoperi şi pagini despre scrierea angelică, despre Marco Polo, despre istoria khmerilor şi a ruinelor Angkorului.
"Există oameni (...) care cred că nu suntem în stare să ne conducem singuri, pentru că în puţinele dăţi când am încercat am dat greş, de parcă celor care se conduc singuri în zilele noastre le-a ieşit din prima. E ca şi cum i-ai spune unui copil, care încearcă să facă primii paşi şi cade înapoi în fund, să rămână jos. De parcă adulţii care merg pe lângă el nu au mers niciodată de-a buşilea."
"Hibiscus purpuriu" este o carte de o frumuseţe rară. Cuvintele sunt atât de încărcate de semnificaţie şi transmit atâta emoţie încât cititorul va prelua întreaga povestire ca pe o experienţă personală.
"La lumina zilei, când o adiere de vânt agita copacii şi lăsa impresia de viaţă, Pripiat arăta foarte rău. Arkadii aproape că putea să vadă lungul şir de oameni şi felul în care aceştia trebuie să se fi uitat peste umeri la apartamentele lor şi la tot ceea ce aveau.(...) Rudele trebuie să fi tras de tinerii încăpăţânaţi şi să îi fi împins pe cei mai în vârstă, derutaţi, şi să îşi ferească pruncii de soare. Urechi trebuie să se fi închis la întrebarea "De ce?".
Răbdarea trebuie să fi fost o calitate, în vreme ce medicii dădeau fiecărui copil tablete cu iod - prea târziu!"
Pentru cei familiarizaţi cu stilul literar al autoarei Richelle Mead nu mai este nevoie de nici o invitaţie pentru a pătrunde în lumea extraordinară concepută de ea. Trebuie să recunoaştem că odată ce-ai citit ceva scris de ea vei fi iremediabil fermecat. Pentru cei care încă n-au gustat savoarea cărţilor scrise de Richelle Mead (seria "Academia Vampirilor", şi volumele anterioare din seria "Georgina Kincaid") lansez invitaţia la lectură şi sigur nimeni nu va fi dezamăgit.
"Sophie, orice religie din lume are la bază "adevăruri" fabricate. Aceasta e însăşi definiţia credinţei - acceptarea unor lucruri pe care nu le putem dovedi, dar despre care ne imaginăm că sunt adevărate. Fiecare religie îl descrie pe Dumnezeu prin intermediul metaforelor, al alegoriilor şi al hiperbolelor, de la anticii egipteni până la dascălii şcolilor teologice de astăzi. Metafora e o modalitate de a ajuta mintea umană să înţeleagă neînţelesul. Problemele apar atunci când începem să credem efectiv în propriile noastre metafore."
Această carte reprezintă prima parte dintr-o serie de trei (asta dacă nu s-a răzgândit autoarea între timp). Pornind de la premisa dezrădăcinării unei adolescente din mediul ei pentru a se muta într-o nouă regiune, un nou liceu- de parcă viaţa unei adolescente nu este şi aşa suficient de grea- lectura ne propune o poveste despre un oraş ciudat, cu secrete, cu ritualuri, cu magie.
Cassie, eroina noastră, este aruncată "în cuşca leilor" şi descoperă, încă din prima zi, că viaţa ei la noua şcoală va fi foarte dificilă. Şi totuşi... surpriza îşi va face apariţia sub forma unor noi prieteni şi a unor descoperiri halucinante despre propria persoană şi despre familia ei.
Fanii Trilogiei Mistice vor descoperi cu plăcere că a apărut şi acest al doilea volum, care este de departe mult mai complicat decât anteriorul. Structura cărţii se va păstra în forma jurnalelor alternând cu scrisori, iar stilul de redare a evenimentelor poate părea un pic cam "preţios", dar, având în vedere că, în mare parte aventurile vor fi tot ale lui Ashlee Devere, acest aer de secol trecut este uşor de acceptat.
Cred că este cinstit să spun de la început că "Bal Mascat" este o carte de tranziţie: între "ce-a fost" şi "ce va fi", nu se ştie când... Pentru cineva care nu a citit volumul 1 "Sânge Albastru" din serie, această carte nu prea va avea relevanţă, iar cei ce vor citi volumul nu se vor aştepta la finalul "ex abrupto". Dacă ai citit "Sânge Albastru", şi ţi-a plăcut, îţi va plăcea şi "Bal Mascat", în care aventurile lui Schuyler continuă şi se complică. Pătrunzi din nou în lumea elitistă a celor cu "sânge albastru" şi asişti la spaimele lor cu privire la cei cu "sânge argintiu". În rest frământările sunt cele cu care suntem familiarizaţi cu toţii: liceu, fete, băieţi, gelozie, petreceri. Deranjantă este ideea pe care autoarea o lansează cum că anorexia este firească şi normală printre "fiţoasele" de liceu. Trebuie oare să facem lobby la aşa ceva?
