|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Cu decenii în urmă, strămoşii noştri au înţeles că nu ideologiile politice, crezurile religioase, deosebirile de rasă sau naţionalitate sunt de vină pentru războaiele din lume. Mai degrabă, au tras concluzia că de vină este personalitatea umană... înclinaţia omenirii către rău, în oricare formă ar fi. Ei s-au împărţit în facţiuni care caută eradicarea acelor însuşiri considerate de ei răspunzătoare pentru neorânduiala lumii.(...) Lucrând laolaltă, aceste cinci facţiuni au trăit în pace vreme de mulţi ani, fiecare contribuind la câte un alt sector al societăţii.
Trebuie să recunoaştem că această carte reprezintă continuarea firească a "Tristeţilor de sucub", într-o asemenea măsură încât nu prea merge "de la sine". Adică trebuie să ai "baza" pusă de primul volum, pentru a putea intra în atmosferă. În rest nu putem decât să cititm fascinaţi despre frământările pământeşti ale "nepământenei" Georgina Kincaid. Picanteriile continuă şi în acest volum, dar am constatat cu plăcere că un autor bun va reuşi să strecoare şi ceva fraze memorabile, într-o lectură de weekend. Astfel, rămâi şi cu ceva mai mult decât distracţie. Şi ca o invitaţie la lectură citez: "...tot ceea ce dă dependenţă are un preţ - în principal te înrobeşte şi te face să te simţi oribil când n-o ai. Însă celălalt adevăr e că fiinţele umane nu sunt menite să fie perfecte. Asta e umanitatea: o serie de succese şi insuccese, permanenta punere la încercare a propriei naturi şi a propriilor aptitudini.
"Era ca un suflet neliniştit care rătăceşte pe malul râului, fără să-l ia nici un luntraş ca să-l poarte dincolo. Am simţit de câteva ori cum e să fii astfel. Să fii bântuit de cei pe care i-ai hrănit. Să fii respins când, pentru prima dată în viaţă, tu eşti cel care are nevoie de ajutor. Să descoperi că eşti scuipat şi că tu, în schimb, nu ai pe cine să scuipi. Gândindu-te, în tăcere, ce trebuie să faci."
"Omenirea va intra în al treilea mileniu sub imperiul cuvintelor. Nu e adevărat că imaginea le ia locul şi nici că ar putea să le facă să dispară. Dimpotrivă, le întăreşte: niciodată n-au existat în lume atâtea cuvinte cu o asemenea rază de acţiune, autoritate şi forţă ca în acest uriaş Babel al vieţii actuale."
Cititorule! Îţi lansez o provocare. O provocare a minţii şi a sufletului. Păşeşte alături de mine într-o altfel de lume. O lume în care scriitorul este Creatorul Absolut, o lume în care "cuvântul" este împărat, o lume în care cu toţii putem deveni "oşteni" ai literaturii: "mă simt cu adevărat capabil să vă înrolez pe toţi în oştile nu întotdeauna pacifice ale literaturii. Pentru început, vreau să vă spun doar o frază: "Cred că viaţa noastră a tuturor ar fi mai bună dacă fiecare dintre voi ar purta întotdeauna în traistă o carte.""
"Cum se face că atunci când muritorii vor ceva, singura posibilitate e să facă un pact cu iadul şi să-şi vândă sufletul? De ce nu pot face un pact cu Dumnezeu în schimbul promisiunii că or să se poarte frumos?"
Dacă până acum ne-am întrebat cum ar fi dacă Georgina Kincaid ar fi mai mult "umană" decât "sucubică", în volumul "Patimi de sucub" vom avea satisfacţia de a descoperi şi de a trece cu ajutorul eroinei printr-o gamă de sentimente şi trăiri, amplificate de condiţia ei de "stază", care, după cum vom vedea, are şi avantaje şi dezavantaje.
Erotismul se menţine în continuare la cote ridicate, devenind parcă şi mai descriptiv, astfel că lectura este recomandată celor cu "inima tare". În rest, deşi trece prin momente mai tensionate ca până acum, Georgina rămâne la fel, personajul ei nu va suferi mari modificări şi ne va surprinde în continuare latura ei loială şi de "fată bună", în ciuda menirii ei în lume. Balanţa între acţiunea propriu-zisă şi frământările sufleteşti ale personajelor este echilibrată, astfel că întreaga carte este frumos compusă şi se citeşte cu o deosebită plăcere.
Viaţa nu-i deloc uşoară, dar dacă mai eşti şi la liceu, unde toţi te consideră o "ciudată", este şi mai grea. Faptul că poţi vorbi cu fantomele nu ajută deloc la "imagine", dar îţi oferă o oarecare putere asupra celorlalţi. Că doar toţi ascundem mici secrete ruşinoase, pe care nu le dorim sub nici o formă dezvăluite. Să reprezinte şantajul calea spre o "viaţă socială" împlinită? Nici vorbă! Dar Cassie McKenna trebuie să se mulţumească cu atâta. Îşi creează o lume alternativă şi face totul să se îndepărteze de ceilalţi, categorisindu-i drept ticăloşi şi judecându-i după micile "indiscreţii" furnizate de fantomele ei. În opinia ei "Morţii, poate fiindcă nu mai au nimic de pierdut, sunt întotdeauna sinceri." Va descoperi totuşi că există şi o latură pozitivă în oameni, dacă eşti dispus să deschizi ochii şi s-o vezi.Despre cartea de faţă nu pot spune că aduce mari inovaţii în ceea ce priveşte subiectul, dar trebuie să recunosc că este scrisă într-o manieră foarte plăcută şi atentă, cuvintele se aştern frumos, iar acel aer de familiaritate, pe care îl resimţi pe parcursul întregii lecturi, te face să te simţi bine citind-o.
Cassie este captivă. Captiva propriilor sentimente, captiva vinovăţiei de a-şi trăda prietena; şi cu fiecare faptă se afundă tot mai adânc, precum în nisipuri mişcătoare: "La fel ca ultima dată când se aflase în camera aceea, Cassie simţi cum din trup i se scurg sufletul şi voinţa. Era mai prinsă în capcană decât fusese vreodată. Era pierdută."
"Moartea o găseşti întotdeauna la hotarul clipei de acum. Moartea ne pândeşte şi e mereu sigură pe prada ei. Nu e un lucru asupra căruia să stăruim, dar toţi ştim că el există...Timpul. Eram prins în capcana lui, înghesuit în clipa prezentului, singura pe care o puteam schimba. Toate zilele de mâine, toate momentele care aveau, poate, să urmeze curând erau stafiile zilelor care mi se furau în orice moment. Intenţiile n-aveau nici o valoare. Nu aveam la dispoziţie decât momentul de faţă.(...) Trebuie să încetez să mă port ca şi cum ar veni ziua de mâine, când voi putea îndrepta lucrurile. Toate trebuie făcute acum, chiar acum, fără să mă gândesc la ziua de mâine. Fără să mai cred în ea. Fără să mă mai tem pentru ea."
"În cultura occidentală fluturii, aceste fiinţe gingaşe, uşoare, vaporoase, sunt consideraţi cu plăcere ca simbol al feminităţii.
În Japonia, ca fluture este văzut bărbatul. Femeile sunt asemuite florilor. Fluturele zboară din floare în floare, poposeşte pentru scurt timp pentru a se desfăta şi zboară mai departe. Femeile sunt încântătoarele flori. Ele nu se apără. Din contră, într-o concurenţă răbdătoare ele strălucesc în splendide culori. Ele ademenesc în tăcere, dar printr-o frumuseţe înşelătoare, limitată de scurta lor perioadă de înflorire. Preţul efortului lor este trecătoarea atingere a fluturelui. Care nu zăboveşte mult. Deci, osteneală zadarnică. Căci fluturele ar veni oricum. Face parte din natura bărbatului - spun japonezele cu experienţă - să viziteze toate florile pe care zborul i le aduce în cale. Aici nu există o intenţie. Doar hazard şi ocazie."
"Sistemele de întrajutorare, cum sunt şi cele pe bază de scrisori, nu funcţionează. Faptul este bine cunoscut.(...) Sistemul de scrisori Captain Trips, în schimb, funcţiona cum nu se poate mai bine, nu de la bază spre vârf, ci invers, de la vârful piramidei în jos.(...) Însă nu sub forma poştaşului care aduce fiecărui participant la joc teancuri peste teancuri de scrisori, conţinând fiecare o singură bancnotă de un dolar. Captain Trips aducea cu sine nenumărate dormitoare cu unul sau doi morţi în fiecare, apoi şanţuri şi gropi special săpate, în cele din urmă corpuri aruncate în oceane, pe ambele coaste, în cariere de piatră şi în fundaţiile caselor neterminate. Şi, în cele din urmă, trupurile aveau să putrezească acolo unde apucau să cadă secerate de moarte."
