|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"-Nu contează cine a făcut-o. Oricare ins dintre ei este un potenţial ucigaş. Ceea ce înseamnă că poţi alege pe oricine. Nu există albi nevinovaţi, fiindcă fiecare dintre ei este un posibil ucigaş de cioroi, chiar dacă nu-şi mânjeşte mâinile direct. Crezi că i-a surprins atitudinea lui Hitler? Crezi că monstruozitatea lui vine doar din faptul că i-a făcut să lupte în războiul acela? Hitler a fost cel mai natural alb din lume. I-a omorât pe evrei şi pe ţigani fiindcă nu ne-a avut pe noi la îndemână. Ţi-i poţi imagina pe ăia din Klan şocaţi de el? Nu, exclus aşa ceva. (...) Albii sunt nenaturali ca rasă, omul alb e nenatural. Şi e nevoie de un imens efort de voinţă pentru a înfrânge un inamic nenatural."
"Ea construise asta. Tot ce făcuseră ei fusese să-i pună la dispoziţie cochilia - piatra, lemnul - dar ea fusese cea care o adusese în acel stadiu. Iar acum avea s-o facă din nou.
Da, cu siguranţă era puternică şi deşteaptă şi dispusă să muncească din greu."
În planurile lui Avery McTavish nu se află o relaţie... Însă soarta ţine morţiş s-o contrazică, astfel încât Owen Montgomery devine o importantă filă a vieţii lui Avery. "Paşi spre fericire" este o pledoarie în favoarea unei existenţe împlinite, unde atât cariera profesională cât şi sentimentele sunt preţuite deopotrivă, o carte despre cum eforturile ajung să fie răsplătite şi despre importanţa covârşitoare a oamenilor pe care îi primeşti în viaţa ta.
Cu o scriere fuidă şi perfect calibrată, Nora Roberts îţi oferă, ca întotdeauna, o lectură de excepţie, iar îmbinarea scenelor obişnuite cu un strop de ... suspans paranormal, adaugă un plus de farmec întregului roman.
"Kate Powell nu avea de gând să renunţe la viaţă, şi-a spus hotărâtă. Ea făcea faţă. Numai cei slabi renunţau la speranţă. Mai avea ani întregi de fericire în faţă. Ani întregi.Şi nu avea de gând să stea acolo şi să plângă de dragul unei monede şi a unei legende neclare.
Aceasta era realitatea. A clipit ca să nu lase lacrimile să curgă. Era realitatea ei şi ştia exact ce are de făcut."
Kate Powell, o femeie de succes, cu o carieră de invidiat, vede cum lumea ei se păbuşeşte, atât în urma unei descoperiri din trecutul propriu, cât şi datorită unor acuzaţii nefondate de delapidare. Se întoarce la căminul familiei adoptive Templeton, unde speră într-o "repliere" strategică, ce-i va putea pune viaţa înapoi pe făgaşul normal. Apariţia total neaşteptată a lui Byron de Witt în decor este menită să complice şi mai mult viaţa lui Kate. Cititorul este invitat să ia parte şi să empatizeze cu reuşitul personaj feminin, ce se poate erija într-o adevărată reprezentantă a celor loviţi de nedreptate, făcând astfel întâmplările prin care trece şi mai uşor de urmărit.
Întâlneşti din când în când câte o carte despre care îţi vine greu să vorbeşti. De ce? Pentru că ai senzaţia că, dacă spui ceva, risipeşti magia. Într-un cuvânt, este vorba despre magia autoarei de a crea o lume atât de detaliată, încât nu îţi poate da decât impresia de real, o descriere atât de amănunţită, încât nu poţi să nu fii parte integrantă a acestei lumi. Despre ce este vorba? Despre Umanitate, pur şi simplu. Despre faptul că, a fi om, înseamnă mult mai mult decât apartenenţa la această specie, despre limitele umanităţii, grosolan încălcate pentru a oferi "Pâine şi Circ", şi despre faptul că, în mijlocul infernului, puţini dintre noi şi-ar mai păstra această firavă umanitate.
Eroina noastră, Katniss, sfidează atât destinul cât şi cruzimea guvernanţilor, demonstrându-le ce înseamnă să fii cu adevărat Om: " Vreau să fac ceva, aici şi acum, ceva care să-i silească să se ruşineze, să se simtă răspunzători, vreau să-i arăt Capitoliului că, indiferent ce-ar face şi ce ne-ar sili să facem, există o parte a fiecărui tribut pe care n-o poate lua în stăpânire.(...) Că şi eu sunt mai mult decât atât."
"Jocurile Foamei" este o carte despre speranţă, dragoste şi prietenie în mijlocul unui coşmar pe care umanitatea este perfect capabilă să-l facă real.
În acea clipă Susan îşi dădu seama de ce îl respecta atât de mult pe Trevor Strathmore. De zece ani el îi deschisese drumul şi îi fusese alături, la bine şi la rău. Cu mână fermă. Fără a ezita. Devotamentul lui o uimea - ataşamentul de nezdruncinat faţă de principiile, ţara şi idealurile lui. Orice s-ar fi întâmplat, comandantul Trevor Strathmore reprezenta o lumină călăuzitoare într-un univers al deciziilor imposibile."
Pentru agenţia NSA, al cărei moto era: "Totul este posibil. Imposibilul ia doar mai mult timp.", lovitura pregătită de Ensei Tankado, un fost angajat, pare mai mult decât imposibilă. Acesta finalizează o formulă matematică ce poate genera coduri impenetrabile, lucru ce ar pune capăt definitiv serviciilor secrete americane: Fortăreaţa digitală.
Susan Fletcher şi logodnicul ei vor fi pionii principali în efortul agenţiei de a ieşi din impas, acţiune ce va genera evenimente "mustind" de adrenalină, ritmul lecturii transformându-se într-un adevărat "montagne russe". Dan Brown reuşeşte să creeze o intrigă stufoasă, dar lejer de urmărit, antrenând personaje puternice într-o scriere dinamică şi "cu substanţă", astfel că cititorul va "goni" pagina după pagină, în dorinţa de a-şi satisface curiozitatea şi de a vedea cum se soluţionează tensionata criză.
"Cele mai înalte expresii artistice ale religiei - pictură, sculptură, poezie, muzică, teatru - au fost create şi executate de oameni care de la bun început fuseseră exclusiv artişti. Probabil că acelaşi lucru s-ar putea spune şi despre arta de a vindeca. Cei care au contribuit în cea mai mare măsură la progresul medicinii şi al chirurgiei n-au fost cei pătrunşi de o sfântă compasiune pentru suferinţele oamenilor; ei nu s-au dedicat ştiinţei fiind mişcaţi de durerea fiinţei umane, ci deoarece erau curioşi din punct de vedere intelectual şi urmăreau să afle până în ce străfunduri îi va conduce ştiinţa căreia i se hărăziseră."
Un medic desăvârşit, un supraom, aproape un demiurg, sau un medic obişnuit, cu o viaţă obişnuită şi trăiri "lumeşti"? Acestea sunt cele două alternative între care trebuie să aleagă aspirantul Jack Beaven, pentru a se ridica la pretenţiile mentorului său, profesorul Milton Forrester. Apariţia în scenă a exoticei Audrey Hilton este în măsură să destabilizeze parametrii succesului în carieră deja stabiliţi de medicul Beaven. Şi totuşi, chiar nu există şi o soluţie de compromis? Autorul reuşeşte să capteze atenţia cititorului expunându-i această antiteză şi răscolindu-i opiniile personale, pentru a-l conduce mai apoi către deznodământul extrem de satisfăcător.
"Atunci, în vremurile îndepărtate ale adolescenţei sale, familia era bogată şi puternică. Slugi, cerşetori, copii sărmani, femei umile, oaspeţi din ţinuturile învecinate însufleţeau ograda. Un pescar venea în fiecare zi să aducă păstrăvi.
Darurile ieşeau şi intrau. Câte un oaspete zăbovea în casa familiei Decherchi câte patru sau cinci zile şi masa era veşnic întinsă.(...)
Ea luase parte la toate evenimentele familiei, în casa aceea unde o zvârlise destinul, aşa cum vântul de martie azvârle sămânţa pe stâncă, lângă arborele ce stă să cadă. Şi crescuse aşa, ca iedera, încolăcindu-se pe trunchiul bătrân, lăsându-se doborâtă de ruina care-l smulge din rădăcini."
Un decor sard, o familie de bogătaşi scăpătaţi în urma vieţilor irosite şi o frescă a unei mici comunităţi reprezintă esenţa romanului "Iedera". Personaje pitoreşti se vor perinda prin faţa ochilor tăi, dar, deasupra tuturor, se va ridica Annesa care, deşi nu pare să aibe vreo importanţă, fiind acea fiinţă luată "din milă" şi din generozitatea marii familii Decherchi, se va dovedi liantul întregii acţiuni, acea "iederă" ce se înfăşoară în jurul bătrânelor ziduri ale conacului.
"Nu vei trăi pentru totdeauna, nici un om şi nici un lucru nu trăiesc veşnic. Nimic nu este nemuritor. Doar nouă ne este dat să ştim că trebuie să murim. Iar acesta este un dar însemnat, darul individualităţii. Căci avem doar ceea ce ştim că trebuie să pierdem, ceea ce suntem dispuşi să pierdem...acea conştiinţă de sine care este suferinţa noastră, dar şi comoara, umanitatea noastră, nu durează. Se schimbă, se pierde ca un val pe mare.(...) Sunt două părţi, Arren, două care împreună fac una: lumea şi umbra, lumina şi întunericul. Cei doi poli ai Balanţei. Viaţa izvorăşte din moarte, iar moartea izvorăşte din viaţă: fiind contrare, tânjesc una după alta, îşi dau naştere una celeilalte şi renasc mereu. Şi, o dată cu ele renaşte totul, floarea din măr, lumina stelelor. În viaţă este moartea. În moarte este renaşterea. Aşadar, ce este viaţă fără de moarte? Viaţa neschimbată, interminabilă, eternă?
"Aş vrea să-mi spui ce-l determină pe un om să se dezică de tot ce-a cunoscut şi a considerat adevărat, cu riscul de a deveni un proscris în ochii semenilor săi. Fiindcă, dacă ar refuza acest risc, dacă ar continua viaţa pe care o duce, ar însemna ca sufletul lui să moară lăuntric."
Putem spune multe despre "Manuscrisul lui Chancellor", dar în nici un caz că este un thriller obişnuit. Cititorul va fi plăcut surprins de tehnica de captare a atenţiei folosită, "roman în roman", de personajele memorabile, de acţiunea alertă şi de paginile bine scrise ce probează talentul autorului. Te găseşti în faţa unei cărţi cu "substanţă" , ca subiect şi desfăşurare de evenimente, dar şi ca redare.
Dispariţia a peste trei mii de dosare secrete deţinute de Hoover zguduie din temelii societatea americană: guvern, industrie, universităţi, armată. Vei fi prins în mijlocul conspiraţiei de proporţii, alături de scriitorul Peter Chancellor, care vede cum ficţiunea prinde viaţă şi devine o realitate de coşmar.
Răsturnări de situaţii, oameni prinşi în conjucturi fără scăpare, toate orchestrate într-un scop ce-ţi va fi dezvăluit în urma unei lecturi rapide şi de bună calitate, un adevărat film pe hârtie ce merită vizionat.
"Trecutul este asemenea unei pietre uriaşe care zace pe fundul unui râu, ascunsă vederii, dar dând formă curenţilor apei, atunci când curge. Nu poţi citi curenţii râului propriei tale vieţi şi nu poţi naviga în siguranţă dacă nu înţelegi ce anume îi stârneşte. Trebuie să îţi cunoşti trecutul, căci el îţi va croi viitorul."
