|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Din studiul formulelor genetice ale antraxului şi ale altor bacterii toxice, microbiologii au prezis existenţa unui şir de viruşi care vin din cele mai vechi timpuri. Un şir care a dat naştere strămoşilor iniţiali ai antraxului şi ai altor bacterii cauzatoare de boli grave. Oamenii de ştiinţă au dat chiar un nume acestui străvechi şir de viruşi care transformă nişte vietăţi prietenoase în duşmani de moarte: virusul lui Iuda"
Putem afirma cu cetitudine că pământul pe care trăim încă nu şi-a dezvăluit pe deplin secretele. dacă, din când în când, descoperim câte o nouă specie sau aflăm ceva inedit de ordin biologic, ce ne-am face în cazul în care am înţelege că organismul uman ar putea fi înfrânt de o mână de bacterii din "noroiul primordial"? Aceasta ar reprezenta premiza de la care James Rollins creeaza prin "Virusul lui Iuda" un thriller surprinzător de concentrat, în care, pe lângă o savuroasă intrigă ştiinţifică, vei desoperi şi pagini despre scrierea angelică, despre Marco Polo, despre istoria khmerilor şi a ruinelor Angkorului.
"Mă uit prin găurile umbrelei din iarbă de mare la cel mai albastru cer - un albastru de vară, un albastru mediteranean - şi scot un oftat de mulţumire. Soţul meu - soţul meu frumos şi sexy, cu bustul gol şi pantaloni scurţi făcuţi dintr-o pereche de blugi - citeşte o carte care prezice prăbuşirea sistemului bancar occidental. Din câte îmi pot da seama, se citeşte pe nerăsuflate. Nu l-am văzut niciodată stând atât de liniştit. Seamănă mai mult cu un student decât cu un CEO al uneia dintre cele mai mari companii private din Statele Unite."
Iată spumosul final al controversatei trilogii "Fifty Shades". Dacă în volumul întâi cuplul Anastasia Steel - Christian Gray părea cum nu se poate mai nepotrivit şi cititorul nu întrezărea nici o şansă reală de evoluţie pozitivă a relaţiei, în această ultimă parte, cei doi protagonişti sunt căsătoriţi. Treptat se dezvăluie din ce în ce mai mult din trecutul întunecat al frământatului Domn Gray, iar Anastasia îşi păstrează aceeaşi "pendulare" între supunere şi revoltă, ceea ce, trebuie să recunoaştem, dă întreg şarmul personajului.
Alte conflicte, atât interne cât şi externe, magistral dezvoltate de autoare, îţi vor capta interesul, iar toate firele ce te-au adus până în acest punct al lecturii vor fi soluţionate satisfăcător.
Lectura acestei cărţi va reprezenta pentru toţi iubitorii de artă, şi nu numai, iar în special pentru iubitorii de pictură, o călătorie fascinantă. Pătrunzi în culisele operei marelui pictor Caravaggio, dar şi în file din viaţa artistului, iar eforturile de a găsi un tablou pierdut al maestrului te duc cu gândul la eforturile întreprinse în găsirea persoanelor dispărute.
"Moartea o găseşti întotdeauna la hotarul clipei de acum. Moartea ne pândeşte şi e mereu sigură pe prada ei. Nu e un lucru asupra căruia să stăruim, dar toţi ştim că el există...Timpul. Eram prins în capcana lui, înghesuit în clipa prezentului, singura pe care o puteam schimba. Toate zilele de mâine, toate momentele care aveau, poate, să urmeze curând erau stafiile zilelor care mi se furau în orice moment. Intenţiile n-aveau nici o valoare. Nu aveam la dispoziţie decât momentul de faţă.(...) Trebuie să încetez să mă port ca şi cum ar veni ziua de mâine, când voi putea îndrepta lucrurile. Toate trebuie făcute acum, chiar acum, fără să mă gândesc la ziua de mâine. Fără să mai cred în ea. Fără să mă mai tem pentru ea."
"Suflau vânturi stranii din senin. Se furişau pe suprafaţa ierbii şi iarba se înfiora; adiau peste bălţile formate de ploaie în scobiturile pietrelor, vălurindu-le. Uneori vântul striga şi ţipa; din crăpături răspundea ecoul; gemea şi apoi amuţea din nou. Liniştea de pe dealuri aparţinea altei ere; o eră apusă, dispărută de parcă nici n-ar fi fost vreodată, o epocă în care omul nu exista, în care doar paşi păgâni umblau pe dealuri. Şi era o linişte în aer şi o pace mai stranie şi mai veche, care nu era pacea lui Dumnezeu."
Ţinutul mlaştinilor... Un teritoriu în car parcă şi elementele naturii suferă, un loc în care bunătatea pare să fi dispărut de mult, iar în mijlocul acestui ţinut se ridică, precum însăşi "inima" lui, Hanul Jamaica.
Mary Yellan, o tânără rămasă orfană, porneşte spre singura ei rudă în viaţă, mătuşa Patience, ajungând astfel într-un loc din care nu-şi va dori decât să plece cât mai curând. Autoarea reuşeşte să încarce paginile romanului cu acea tensiune latentă, cu senzaţia catastrofei ce pândeşte din întuneric, oferindu-ţi un adevărat regal de lectură, această tensiune fiind susţinută atât de caracterele perfect conturate ale personajelor, cât şi de dezolantul decor în care se desfăşoară evenimentele.
"În clipa în care Giff părăsi cabina, Sidony îşi aminti cum îşi concentrase gândurile asupra lui în ziua precedentă pentru a nu auzi din gura lui Gredin lista caznelor cumplite pe care le-ar fi putut folosi Fife împotriva ei. Imaginea lui Giff îi alinase temerile. În acel moment, închipuindu-şi-l cum avea să o predea unui episcop sever care, oricum ar fi fost se afla sub stăpânirea lui Fife, îi venea să-l scuture pentru a-l aduce cu picioarele pe pământ."
În asprul decor scoţian, cu oameni la fel de aspri şi neînfricaţi, Sidony Macleod va fi atrasă într-un tumult de evenimente menite să apere o tainică comoară a Templierilor. Misiunea dificilă îl are ca personaj central pe Giffard Maclennan, regele furtunilor, un aprig cavaler ce înfruntă atât furia apelor cât şi primejdiile de pe uscat. Cei doi vor porni într-o cursă contracronometru pentru a zădărnici ambiţiile uzurpatoare ale fiului regelui Scoţiei, contele Fife, şi a feri întreaga naţiune de lupte sângeroase.
"Să stai lângă ieşirea din gaura 1 şi să laşi privirea să ţi se piardă în verdele care pare să nu se sfârşească niciodată este un privilegiu pe care noi, locuitorii din Altos de la Cascada, nu îl apreciem întotdeauna cum se cuvine. Până când îl pierdem. Te obişnuieşti cu ceea ce ai, mai ales când ce ai este minunat. Mulţi dintre noi lăsăm să treacă luni de-a rândul fără să dăm o raită pe la vreuna dintre cele optsprezece găuri, ca şi cum nu ne-ar păsa că sunt acolo, la câţiva metri de casele noastre şi pe de-a-ntregul la dispoziţia noastră. Nu este nevoie să fii jucător de golf ca să te bucuri de o asemenea frumuseţe naturală."
Într-un cartier rezidenţial de lângă Buenos Aires câteva familii privilegiate îşi duc existenţa într-un decor de excepţie. Viaţa fără griji şi luxul pe care îl împărtăşesc reprezintă fundamentul prieteniilor legate între membrii acestor familii, singurii părând a avea o legătură autentică fiind cei mai tineri reprezentanţi, Romina şi Juani, probabil datorită vârstei "rebele".
Cum tragedia nu ocoleşte pe nimeni indiferent de contul din bancă, recesiunea îşi pune amprenta asupra vieţii liniştite din cartier şi protagoniştii noştri ajung să cunoască frământări şi griji noi, deloc potrivite statutului lor şi stilului cu care erau obişnuiţi.
"Nu exista un nenoroc mai mare, sau în orice caz, o situaţie mai neplăcută, reflectă ea în continuare, decât să fii făcut pentru a exista şi în acelaşi timp a înţelege. În acest caz, înţelegeai mereu altceva decât ceea ce erai în realitate şi nu dobândeai, ca urmare, nimic din liniştea condiţiei tale. Dar întrucât n-o lăsa niciodată pe Marian să vadă cum era ea de fapt, se putea foarte bine ca Marian să nu-şi dea seama ceea ce ea, Kate, înţelegea. Kate nu era, prin urmare, după câte credea ea, o ipocrită a virtuţii, căci ceda; dar era o ipocrită a stupidităţii, căci păstra pentru sine lucrurile cu care nu era de acord."
Se spune că nu este bine să te afli în calea unei femei îndrăgostite... Kate Croy va ridica aceasta la rang de "artă" şi va ţese, în povestea fascinantă ce ne este oferită de Henry James, o intrigă complexă pentru a-şi păstra capriciul inimii. Consecinţele ce decurg din alegerile pe care le face Kate pentru a-şi păstra relaţia cu Merton Denscher, în ciuda dorinţei mătuşii bogate, vor antrena în vâltoarea evenimentelor întregul val de personaje ce gravitează în jurul puternicului caracter feminin central.
"Mie, uneia îmi plac bărbaţii care fac faţă câtorva lacrimi, câtă vreme femeia nu plânge din orice fleac. N-am să te întreb dacă vrei vreun sfat de la mine. Fiindcă tu ai să zici că da, chiar dacă nimeni nu vrea să primească sfaturi. Aşa că pur şi simplu am să-ţi fiu alături. Am să-ţi dau ocazia să vezi că te pot asculta. Sentimentele au nevoie să fie exprimate, Hope. Ele nu sunt mereu subînţelese, aşa cum le place oamenilor să creadă..."
Hope Beaumont renunţă la viaţa ei perfectă dintr-un mare oraş, pentru un trai liniştit în orăşelul Boonsboro. Directoare a hanului deţinut de familia Montgomery, îşi împarte viaţa între administarea acestuia şi prietenia cu Avery şi Clare, personajele principale feminine din precedentele romane ale seriei "Hanul amintirilor". Dacă până acum în fiecare carte se rezolvă un singur conflict emoţional, "Iubire peste timp" acordă spaţiul necesar şi poveştii de dragoste dintre Lizzy şi Billy, povestea de dincolo de timp ce încă din vremea Războiului Civil învăluia clădirea istorică a hanului în mister şi în miros de caprifoi.
"Viaţa o primea cu tot calmul necesar şi cu aceleaşi păreri cumpănite, izvorâte dintr-un suflet fără elanuri prea mari, dar plin de generozitate.(...)
-Aici e răscrucea înre două lumi de o parte libertatea, de cealaltă belşugul. E greu să te decizi încotro s-o apuci. Ar trebui să întrebi Sfinxul, acest bătrân paznic al veacurilor scurse între cele două lumi, care priveşte fără să clipească la ce îi aduce timpul izvorât din infinit."
Mai mult decât un roman de dragoste victorian, povestea lui Jane şi Garth va face din "Mătăniile" o pledoarie despre dificilele alegeri cu care un individ se confruntă în decursul vieţii, despre aparenţele înşelătoare, despre faptul că te poţi răzgândi şi poţi lupta pentru ceea ce credeai că ai pierdut, despre a doua şansă şi despre triumful asupra greutăţilor, atunci când ai un sprijin.
